O săptămâna la Roma, ziua I: Treptele Spaniole, Santa Maria del Popolo, Santa Maria sopra Minerva, Via Corso, Panteon, etc

Europa Italia Roma
DSC07042
Orasul etern, templul etern: Panteonul

Și am ajuns la Roma în luna martie 2013, cu mama, deoarece mi-am dorit să văd orașul pentru prima oară cu ea, să îl descoperim împreună. Cred că este una dintre cele mai bune excursii mamă-fiică care se pot face. Și amintirile rămân, amintiri prețioase. A fost mai aglomerat decât ne-am fi așteptat pentru că tocmai ce fusese înscăunat noul Papă Francisc – chiar am avut emoții că nu o să se aleagă noul Papă până să ajungem și ar fi fost și mai mare balamucul.

Ne-a plăcut enorm și chiar dacă am stat o săptămână tot am lăsat multe pentru altă dată: Roma este unică, la fiecare pas sunt adevarate comori. Tot orasul merită explorat şi este imens. Când am ajuns era campanie electorală dar asta nu se vedea decât pe câteva mici panouri plasate în anumite zone, sau în faptul că a fost un concert organizat pentru susținerea lui Silvio Berlusconi în Piața del Popolo, dar nimic mai mult. Fin, turiștii se pot bucura de oraș fără să fie agresați deloc.

Cazare și transport la Roma

Am ajuns noaptea târziu la hotel Hollyday Inn Express San Giovanni. Am rezervat cam din scurt şi asta a fost o variantă bună pentru sfârşit de martie la Roma. Micul dejun foarte abundent pentru clasificarea hotelului, cu absolut de toate și într-o locație cu multă lumină, un loc perfect pentru a începe o nouă zi.
Am explorat Roma mai mult cu metroul și pe jos, de câteva ori și cu autobuzul și într-o zi chiar cu trenul, din cauză că a fost grevă și nu mergea nimic: metrou, autobuze, nimic în afară de tren. Și taxi cred dar nu ne-a tentat. Aveam stația de tren Tuscolana la 5 minute de mers pe jos și s-a dovedit utilă. Dar în general am mers cu metroul, am luat două carduri de câte 24 de euro pe o săptămână și nu am mai pierdut timpul cu bilete, automate, etc..

Prima zi de colindat:

Ajungem foarte ușor cu metroul la Treptele Spaniole. Am pornit explorarea orașului de aici deoarece îmi doream o nouă geantă Le Pliage și trebuia să ajung la un magazin care comercializa genți Longchamps din zonă. Am ajus atât de devreme că am așteptat să se deschidă, am fost primul client, am luat o geantă și mai departe.

DSCF0699
Treptele Spaniole si Trinita dei Monti

Piazza di Spagna și Treptele spaniole

Toată lumea a auzit de faimoasele trepte rococo și de activitatea favorită aici, respectiv mâncatul de castane coapte. Am luat și noi, nu le-am mâncat pe scări de fapt nu le-am mâncat deloc că nu prea ne-au plăcut.
Numele pieței și al treptelor vine de Palazzo Spagna, reședința ambasadorilor spanioli. Toată zona este ticsită de magazine, cafenele și se mai poate vizita muzeul dedicat lui John Keats.
Fontana della Barcaccia adaugă un plus de farmec locului.

Am admirat zona și urcat sus pe scări, către Biserica Trinita dei Monti.

Trinita dei Monti

Biserica situată la capătul de sus al treptelor spaniole a făcut parte dintr-o mânăstire fondată de Ludovic al XII-lea în 1503. Giacomo dela Porta a realizat fațada cu cele două turnuri gemene (1584). Aici poate fi admirat printre altele și un tablou realizat de Michelangelo. Oferă o frumoasă vedere asupra pieței spaniole.

DSCF0725
Trinita dei Monti
DSC07011
Mama la pozat in Biserica Trinita dei Monti

Obeliscul Sallustiano, de la Trinità dei Monti

Are o înălțime 13.97 metri și este realizat din granit roșu, monolit. Hieroglifele sunt copii dupa cele ale obeliscului din Piazza del Popolo. A fost adus la Roma după domnia lui Augustus, fiind mutat de colo colo prin tot orașul până când a fost plasat în acesl loc la hotărârea Papei Pius al VI-lea în 1789.

DSCF0715
Obeliscul Trinita dei Monti
DSCF0717
Vedere de sus de la Trinita dei Monti

Am coborât iar pe treptele spaniole și am luat-o pe Via del Babuino până la Piața Poporului.

DSCF0741
Ador plimbarea pe stradutele italiene

Piața del Popolo (Piața Poporului)

Este o piață uriașă, care timp de multe secole a fost locul unde erau realizate execuțiile publice.

Poarta poporului (cândva poarta Flamina)

DSC07029

Biserica Santa Maria del Popolo

Se spune că locul pe care este contruită biserica era bântuit de fantoma infamului împărat Nero. Papa Pascal I, după ce a avut o viziune cu Sfanta Fecioara, care l-a sfătuit să taie stejarul care era pe acest loc și unde își făcuseră cuib un stol de ciori demonice se spune, să scoată oasele împăratului care erau îngropate acolo și să construiască o biserică a construit o capela aici, din banii poporului, pentru a alunga spiritele rele. Aceasta a fost mărită, iar ulterior (în 1472-1477) reconstruită în forma actuală.
Această biserică adăpostește unele dintre comorile Romei:
Capela Cerasi – opere ale lui Caravaggio și Caracci. Caravaggio: Crucificarea Sfântului Petru și Convertirea Sfântului Pavel. Mai multre despre opera marelui Caravaggio și arta sa (unul dintre pictorii mei preferați) în articolul dedicat aici.
Capela Chigi: Rafael – fresce și statuete și Bernini: acesta a fianlizat capela, adăugând două statui ansamblului.
Tot în această biserică se află Adorarea, o lucrare magnifică a lui Pinturicchio .
De aici am urcat sus la Pinocchetino și am savurat un minunat concert în aer liber, frumos de tot, înălțător chiar, cu Roma toată în fundal, atmosferă ușoară, veselă, copii se jucau, toată lumea cu zâmbete largi pe față, în Roma mereu întâlnești surprize plăcute.

DSCF0779
Concert in aer liber

Obeliscul din Piazza del Popolo

Realizat din granit roșu de Syena, are 23, 30 m și 235 tone! Dar greutatea sa nu a speriat romanii iubitori de frumos!  Afost adus la Roma în timpul împăratului Augustus, de la templul lui Ra din Heliopolis, Egipt.
Obeliscul fusese ridicat în templul zeului soarelui de căte faraonul Sethi I-ul și de urmașul aceluia Ramses al II-lea, în sec.al 13-lea ÎC. Trei fațete sunt gravate cu numele lui Sethi I-ul, iar una cu numele lui Ramses al II-lea.
Pierdut în perioada decăderii Romei a fost adus din nou la lumină în timpul săpăturilor din 1587 în timpul Pontificatului lui Sixtus al V-lea și așezat în fața bisericii Santa Maria del Popolo. A cunoscut câteva renovări și marchează mândru marea piață a poporului.

DSCF0752
Obeliscul din Piata Poporului – Piazza del Popolo, Roma

Cafeneaua Canova, mereu o idee bună, mai ales dacă este soare

DSCF0747

Intrarea Tridente din Piață cu cele două biserici gemene: Santa Maria in Montesanto (1662-1675) și Santa Maria dei Miracoli (1675 -1679). Între ele începe Via Corso, pe care o luăm în jos spre Panteon.

DSCF0755
bisericile gemene

Columna lui Marcus Aurelius

Situată pe via Corso, o admirăm un pic, în drumul spre Panteon în timp ce ne terminăm înghețata – în Italia chiar este păcat să mă abțin de la acest deliciu, de altfel și de la altele :). Este o coloană dorică, inspirată de Columna lui Traian, construită în onoarea îmăratului Marcus Aurelius. Este imensă – 29,62 metri dar nu este monolit, ci realizată din blocuri de marmură de Carrara.

DSC07035
Columna Imparatului Marcus Aurelius

Panteon

Panteonul impresionează. Punct. Cel mai bine conservat dintre toate templele antice, măreție pură, fără dantelării, fără nimic, jefuit în mod repetat dar grandios, liniștit și viu, etern parcă. Noi am ajuns aici și în prima zi și în a doua și în a cincea….. pur și simplu ne trăgea ața. Să îl mai vedem o dată și încă o dată. De ce? Nu pot să descriu cu exactitate, poate încărcătura locului, poate pentru că este ireal, de aproape 2000 de ani stă pe loc, impresionând generații după generații, o mărturie vie a cunoștințelor și capacității înaintașilor. Și este ca și cum o parte din Roma antică este la îndemână.
Actualul Panteon a fost construit în timpul domniei Împăratului Hadrian (118-125) și are cel mai mare dom zidit din Europa. În vârful cupolei are un oculus (ochi) gigant, deschis, un inel care face parte din structura de rezistență. Trebuie să fie minunat când ninge, am auzit că este o atmosferă de poveste, cu fulgii care se coboară și se topesc pe lespezile de marmură.
Pe fațadă scrie: M.AGRIPPA.LFCOS.TERTIVM.FECIT ( M. Agrippa fiul lui Lucius, consul pentru a treia oară l-a făcut) în memoria lui Marcus Agrippa, cel care a construit primul Panteon în anul 27 ÎC. Fațada dă impresia că este o clădire mult mai mică decât în realitate, iar vizitatorul este impresionat plăcut de când trece de porțile de bronz (care sunt autentice).
Rafael a dorit să fie îngopat aici, iar pe sarcofagul său simplu, de piatră este inscripționat – traducere: Aici se odihnește Rafael, de care natura se temuse, pe vremea când acesta trăia, că o să o întreacă, iar acum, că el e mort, s-a temut că va muri și ea. O inscripție de o extremă delicatețe care dovedește încă o dată înalta prețuire și dragoste cu care a fost înconjurat Rafael, cât de mult a fost prețuit talentul lui dumnezeiesc.
Este actualmente biserică, cu Hramul Sfânta Maria a Martirilor (Sau Santa Maria Rotonda).

DSC07052
In Panteon
DSC07043
Ochiul Panteonului

Obeliscul de la Panteon

Ridicat în Egipt sub faraonul Ramses al II-lea, în cinstea zeiței Isis, este realizat din granit roșu de Syena. Are 6,34 m . A fost adus la Roma pe vremea împăratului Dominițianus (81-96 D.C), când au fost aduse multe alte obeliscuri. Plasat în fața Panteonului în timpul Papei Clement al XI-lea, în 1711 și așezat pe o frumoasă fântână realizată de Giacomo Della Porta (1533-1602).

Biserica Santa Maria sopra Minerva

Cred că (după Panteon, bineînțeles) mi-a plăcut cel mai mult dintre toate bisericile din Roma, îmi place mult arhitectura gotică. Este una dintre cele mai importante biserici care aparține Ordinului călugărilor Dominicani. Fațada este unică, fiind păstrată cea originală, scăpând refacerii în stil baroc, cum s-a întâmplat cu majoritatea bisericilor din Roma.
Actuala biserică a fost contruită pe un fost templu roman închinat zeiței Minerva. Aici poate fi admirată o sculptură în marmură realizată de Michelangelo – Mântuitorul finalizată în 1521. Considerată prea indecentă, a fost adăugat un brâu în perioada barocă.

DSC07060
Santa Maria Sopra Minerva
DSC07058
Mantuitorul – Michelangelo

Obeliscul elefant

Micuțul obelisc egiptean din sec 6 ÎC a fost realizat în cinstea faraonului Apries. Adus în timpul împăratului Caligula la Roma și amplasat în Piazza dei Miracoli în anul 1667, în timpul Papei Alexandru al VII-lea. Piedestalul frumos a fost realizat de Bernini în marmură și reprezintă un pui de elefant, cu inscripția (traducere din latină):

elef

DSC07056
Obeliscul elefant

Este obeliscul cel mai frumos din tot orașul după părerea mea.

Seara ne-a prins prin Piața Navona, unde am admirat un pic statuile și unde ne-am întors în altă zi pentru a o explora. Am ajuns la hotel FRÂNTE, dar cu amintirea unei zile frumoase și nerăbdătoare să înceapă o nouă zi.

DSCF0910
In Piata Navona la inserat

Intrări la obiectivele vizitate

Prețuri obiective vizitate: 0, toate obiectivele vizitate în prima zi nu au avut taxă de intrare, dar plăcerea de a lua masa vis-a-vis de Panteon merită sărbătorită. Cu paste și vin. Și puțin tras sufletul. Sunt multe terase în Piața Rotondă, unde este situat Panteonul și de altfel în toată zona, nu servesc cele mai gustoase preparate lucru valabil oriunde în Italia – la obiectivele turistice sau în centru la vedere nu se mănâncă cel mai bine și nu mă refer la Ristorante ci la Tratorii, uneori chiar și la Osterii.

Durata unei excursii la Roma

Minim 1 săptămână, dacă doriți să acoperiți cât de cât obiectivele majore. În 2 zile, 3 zile….. se ridică doar cortina, dar o să revin și cu articole despre obiectivele majore de vizitat.

Prețuri transport Roma

Am mai spus că povestind despre destinații retrăiesc experiențele, iar, povestind despre Roma… este un sentiment plăcut multiplicat, îmi place să călătoresc singură dar în compania potrivită amintirile sunt mult mai dulci.

2

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *