Voluntariatul în vacanță, Cinque Terre: o bucurie multiplicată

Cinque Terre Diverse Europa Italia
DSC08028
Vernazza la apus, imediat dupa ploaie

Voluntariat într-o țară mai dezvoltată decât a noastră: o idee care poate părea un pic hilară dar cu toate acestea este cât se poate de fezabilă și cu siguranță plină de satisfacții. Satisfacții care nu sunt legate de partea materială, ci la experiența dobândită, la starea de bine, la sentimentul că ai contribuit măcar un pic la dăinuriea unui paradis și la conservarea unui stil de viață.

Am vizitat Cinque Terre, cele 5 pământuri paradisiace de la malul Mării Liguria în iunie 2013 și la momentul vizitei nu auzisem nimic despre programele de voluntariat de acolo. Am aflat la fața locului, de la alți turiști din pensiunea unde am stat, din Riomaggiore, veniți tocmai din Noua Zeelandă. Aceștia erau extrem de încântați de experiența muncii la unul dintre producătorii de vin din zonă, au venit rumeni în obraji, ca turiștii din reclama ROM cu Izvorul Răzbunării 🙂 dar nu este același lucru. Întoarsă în țară am studiat despre această posibilitate, care este mult mai mult decât un simplu agroturism, așa că vă prezint și această oportunitate, poate intenționați să vizitați zona și să luați cu voi o amintire plăcută (din punctul meu de vedere).

Inundațiile din Cinque Terre

De ce programe de salvare? În Octombrie 2011, inundații masive au devastat Cinque Terre. Privind imaginile de după dezastru nu aș fi crezut că Vernazza (oraș care a fost evacuat pe mare), sau Monterosso (despre care primarul a spus: Monterosso nu mai există), inundate de râuri de noroi se vor recupera vreodată. Și totuși asta s-a întâmplat. Datorită unor oameni care au acționat, s-au implicat și i-au implicat și pe alții. Deși mergând pe frumoasele străzi ale orașelor nici nu mă puteam gândi că doar cu câtva timp înainte a fost un asemenea dezastru, efectele acestuia se simt, este încă nevoie de multă muncă pentru a salva acest paradis.

voluntariat vernazza

Cum te poți implica?

Sunt multe posibilități, de la donații în bani la diferite activități care aduc participanții mai aproape de miezul lucrurilor, ca de exemplu:

Voluntariat în Vernazza

Frumoasa Vernazza a fost foarte puternic lovită de dezastrul din 2011. Chiar de la început mulți voluntari alături de populație au muncit la salvarea ei. Trei americance stabilite în Vernazza au înființat fundația Save Vernazza, foarte activă în strângerea de fonduri și organizarea de activități generatoare de venituri, care sunt folosite pentru reconstrucția orașului.
Am povestit aici despre experiența mea în acest frumos oraș, recuperat pentru turiști de oameni inimoși, care aduc câte puțin dar puținul se adună și rezultatele se văd.

DSC08016
Piata Marconi a fost inundata de noroi si aluviuni

Desoperă vinurile și mâncarea specifice regiunii:

Întâlnire cu producători din zonă, pe terasa unui hotel care beneficiază de o poziție privilegiată în Piața Marconi: Hotel Gianni Franzi. Întâlnirea constă în degustări și povestiri despre tradițiile din zonă și despre modul de producție. Întâlnirile se desfășoară seara, după 18:45, preț 28 de euro. Mai multe informații și date de înscriere pe siteul dedicat, aici

Excursii de voluntariat

Implică lucrul la un fermier local, pentru a reface livezile de măslini și/sau viile, construirea de ziduri și terasamente, povesrtiri despre Vernaza și un picnic cu produse locale și vin. 25 de euro, între orele 07:30 la 12: 30-13:00. Dar în general se prelungește. Neozeelandezii mei au venit acasă și cu prăjituri și patiserie făcute de gazdele lor și mai ales cu amintiri frumoase. Mai multe detalii despre program aici. 

Volunturism 

Tot excursii de voluntariat, dar pe perioade de până la 2,3 zile sau mai mult. Detalii la adresa de mail workwithus@savevernazza.com

Monterosso al Mare

Inundațiile au afectat mult și Monterosso. Organizația care lucrează la refacerea orașului Monterosso (refăcut aproape în totalitate) construiește un zid al speranței.
Fundația pentru salvarea Vernazzei este mult mai activă și comunică în permanență, la Moterosso văd o stagnare în ultimul timp, așa că am o rezervă de implicarea aici.

DSC07915
Viata se desfasoara calm in Monterosso al Mare

Acestea sunt numai câteva proiecte, dar în foarte multe regiuni, unele la care nici nu v-ați aștepta, există genul acesta de programe, așa că dacă doriți să luați parte la o experiență de acest fel, puteți căuta înainte informații despre activități alternative dintr-o anumită zonă, să încercați ceva nou pe lângă obiectivele turistice consacrate.

De ce să vă implicați?

Motive sunt multe, eu am găsit câteva, dar lista este deschisă:
– Vă place paradisul Cinque Terre și doriți să contribuiți la conservarea lui
– Cu această ocazie vedeți zona dintr-o altă perspectivă, care depășește experiența unui turist obișnuit: vă integrați mai mult în comunitate, în valorile locale
– Schimb de experiență: studenți ERASMUS din diferite țări au făcut voluntariat la noi, curățând plaja de la Vama Veche după 1 Mai, adică după noi 🙂
– Vă lărgiți cercul de prieteni/cunoștințe, învățați lucruri noi nu numai despre CT, dar despre lume în general.
– Vă veți simți mai bine cu voi știind că ați dat ceva înapoi, măcar un pic.
– Activitate fizică intensă: pastele și vinul vor fi mult mai bune după o zi de muncă brută, veți simți cu adevărat că v-ați câștigat masa pe ziua respectivă.
– Pentru a încerca o experiență nouă
– De ce nu?

DSC07834
Un stil de viata care trebuie conservat, macar pentru placerea milioanelor de turisti
DSC07826
Trecerea spre plaja mica din Vernazza, o bucurie pentru toti turistii

În concluzie, voluntariatul se poate face oriunde, în România, în Cinque Terre, în Africa sau unde vă poartă pașii. Dar implicarea este binevenită la orice nivel, de la semnarea unei petiții pentru o cauză în care credem la ajutorarea unor vecini mai nevoiași, sau la o vorbă bună spusă cuiva la nevoie. Orice activitate în care aducem ceva ne dă infinit de multe lucruri înapoi, în primul rând o stare de bine, care se multiplică, creează dependență, dar o dependență plăcută și aducătoare de mari satisfacții.

pa

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *