Ne place Transalpina, Transfagărășan, uitați și viitoarea Transbai plus un Offroad Jeep Safari de sezon

Mi-a rămas inima la o aventură de iarnă incredibilă, neașteptată și pe care aș dori să o repet. Tot iarna, deși acest tip de excursie este asociată mai mult cu timpul frumos. Sigur că nu aș protesta nici să merg în celelalte anotimpuri, chiar deloc, dar așa, cu zăpadă m-a lăsat fără cuvinte. Până și pe mine care sunt destul de vorbăreață…

Offroad Jeep Safari în Munții Baiului pe viitoarea rută Transbai

Când am pornit în aeastă aventură, ideea era să mergem cu jeepurile de la Escapade Adventure Park – Zamora din Busteni sus la Stână.

Încă de la început m-am dus către la Jeepul nr. 3. L-am ales deoarece acolo nu ajunsese nimeni și am putut să ocup locul din față, la care tânjeam. Imediat a venit și șoferul nostru, Adrian, un băiat foarte îndemânatic și răbdător, ne-am aranjăm și fără prea multe mofturi am pornit la drum.

Am mers sus spre munte, pe drumul înzăpezit și foarte aproape de prăpastie. Pe alocuri erau și bolovani în drum, ceea ce făcea înaintarea noastră și mai dificilă. Nivelul de adrenalina a început ușor, ușor să urce, dar doar la nivelul de bună dispoziție, savuram la maxim fiecare moment.

După vreo 25 de minute de off road a trebuit să stăm să așteptăm să urce câte o mașină, deoarece era o porțiune foarte provocatoare și dacă nu se ajungea până unde era drum cât de cât lin în viteză maximă trebuia ajuns înapoi cu spatele, pentru a o lua de la capăt. Ceea ce s-a și întâmplat pentru că mașina de deszăpezire care trebuia să curețe drumul a avut nu știu ce defecțiune și se lăsa așteptată.

Încercările au făcut toată aventura una pe care o vom ține minte cred că pentru totdeauna

Primul Jeep a trecut de 2 ori de câteva ocoluri dar după 10 minute se întorcea, tocmai când credeam că am scăpat, iar Jeepul 2 a avut un moment în care rămăsese blocat pe zăpadă. A fost scos de acolo ușor de către toți membrii echipei.

Se punea problema să ne întoarcem cu toții, având în vedere dificultatea drumului și a faptului că nu se știa nimic despre mașina de deszăpezire. Dar oamenii ne așteptau sus cu masa pusă în condițiile în care ei veniseră special pentru noi. Și aduseseră și mâncare, gătiseră, făcuseră focul etc. Un mare efort.

Jale mare la gândul întorcerii

Noi când am auzit că se pune problema de întoarcere ne venea să plângem, mie cel puțin. Așa că am hotărât să ajungem cu orice preț, aproximativ. Din prima mașină Diana, Anda și Mihai au plecat pe jos spre stână, să fie siguri că nu ne întoarcem cred.

Noi ceilalți am așteptat să vină mașina de deszăpezire vreo oră și jumătate timp în care s-a încercat plasarea de lanțuri la Jeepuri, dar acestea fiind realizate pe comandă trebuie puse după ce se scot roțile, nu am înțeles exact cum stau lucrurile. Ideea era că nu se puteau monta lanțurile pe loc și deci că nu putam utiliza Jeepurile Wrangler cu csre venisem până în acel punct.

Problema mare fusese că programul fusese dat peste cap de tot pentru că doi dintre noi trebuia să se întoarcă de urgență în București și oamenii au fost zoriți, nemaiputând să monteze lanțurile, cu gândul că drumul va fi deszăpezit și că vom putea totuși să facem tot. Dar cu natura nu te pui, ea avea alte planuri.

Adrian cu 3 dintre noi (eu, Simona și Toma) am încercat să urcăm cu Jeepul 3 ajuns 2. A fost incredibil, emoții ca la o cursă cu miză uriașă. Am prins de câteva o viteză mare de tot, am parcurs o mare parte din drum, dar ne-am împotmolit în zăpada prea mare.

Mașina de deszăpezit a avut o problemă și nu mai venea, noi am stat mai mult de o oră încercând diferite metode de a tece de obstacol, timp în care cei care plecaseră deja ajunseseră la stână și se distrau.

Adrian a scos cablul și a legat mașina de un copac, a tractat, am trecut dar am fost sunați de jos cu vestea că vine o altă mașină să ne aducă sus și ne-am întors. Cu spatele! Cum lanțurile nu erau puse la Jeepuri era destul de greu de înaintat, că de întors a fost ușor, chiar cu spatele, aș vrea să conduc și eu așa, oare aș putea?

Ce m-a impresionat a fost însă că oamenii s-au dat peste cap să se adapteze și să rezolve tot. Adică se vede că dacă există dorință, este și putință și dispoziția noastră a tuturor a fost de milioane, chiar am savurat fiecare moment la maxim.

Și echipa de la Adventure și Anda și Mihai de la Centrul de Promovare Prahova au fost de milioane. Rar am văzut oameni mai pasionați și dedicați în ceea ce fac. Și atât de natural binevoitori.

Aaaa, cât stăteam noi acolo un domn cu ATV și o domnișoară, veseli nevoie mare ne-au depășit și au insistat să urce deși le-am spus că nu era cazul cu drumul. Nu-i nimic, ne-au mai blocat drumul o dată că rămăseseră înzăpeziți. Oamenii noștri, Petruț și Adrian de la Adventure țineau legătura cu cei de sus și știau cum este situația.

Un Aro M461 și câțiva viteji

Pentru că tot nu ajungea mașina de deszăpezit, adică așteptam mult prea mult cei de sus de la Stână au trimis un Jeep Aro M461 (mulțumesc Mr. Nicky Predescu pentru info) care avea lanțuri și ne-am îmbarcat toți 7. Am trecut. Am dat de cei cu ATV-ul care se împotmoliseră normal cum li se spusese și a trebuit să facem manevre să îi depășim. Și băieții să îi ajute să iasă din zăpadă. Noroc cu noi!

Am ajuns pe culmi și peisajul ne-a tăiat respirația!

Chiar nu am ce spune mai mult, am și filmat, încă nu am montat, dar sper că o voi face la un moment dat, însă și fotografiile spun multe:

Munții Baiului, România, iarna 

Am ajuns la stână și am fost întâmpinați de cățeluși – ciobănești caucazieni foarte iubăreți și lipicioși – asta pentru că eram primiți de stăpâni altfel nu este recomandată trecerea pe acolo și ni s-a servit prânzul mult lăudat, cu aperitive românești, bulz, pastramă și cârnați. A fost… bun de tot, iar nouă atât de foame de am fi mâncat și pietre.

Am făcut poze pe la stână, cu cățeii, cu jeepul, cu noi, etc și la un moment dat cu regret a trebuit să facem cale întoarsă. În mașină au mai urcat încă 3 pasageri față de cei inițiali, deci eram 10 iar eu am dorit să stau sus, cu Petruț și cu Adrian că loc pentru toți în mașină nu era. Eu aveam ceva loc dar am preferat să stau sus și să admir peisajul, plus să filmez. Și am tot filmat deh, deprinderile astea.

La întoarcere se merge mai ușor. Am ajuns la jeepurile noastre (de fapt ale celor de la Aventura) înapoi acasă (jos) și spre București… aș fi dorit ca această zi să dureze la infinit!

Tocmai pentru această experiență mirifică doresc să le mulțumesc Andei Baciu de la Oficiul pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, Cristinei Pătrașcu, lui Petruț Pătrășcoiu, proprietarul de la Escapade Adventure Park și lui Adrian, care ne-a dus pe noi în siguranță sus și înapoi. Și desigur tuturor celor care au fost în expediție: Nicky Predescu, Călător sau Turist, Simona Neață, Toma Nicolau, Diana Slav, Hai Hui Stângaci și alte lucruri frumoase, Costin Staicu de la e-restaurant, Luminița Luca și lui Mihai de la Primăria Bușteni, dar și oamenilor simpatici de la stână.

Mie experiența mi-a făcut mai multă poftă să călătoresc în România!