Neatrăgătoare: v-ați simțit vreodată așa? Eu da

Unpretty: ascultând diferite piese pe YouTube aseară am ajuns întâmplător peste această melodie și am ascultat-o în șir, amintindu-mi diferite episoade din viață. Și m-am gândit la multele momente în care m-am simțit neatrăgătoare și de ce. De fapt de multe ori totul începe în copilărie.
Și până la urmă ce înseamnă să fim drăguțe? Un anume număr la haine, o culoare la păr, ochi, piele bronzată? Sau să avem curajul să ne placem, iubim așa cum suntem?

Melodia o puteți asculta aici, să intrați în aceeași atmosferă, am ascultat-o non stop cât am scris acest articol. 

Fericirea nu poate veni decât din ceea ce suntem, din ce simțim noi, nu de la alții sau alte atribute exterioare.
Dar unele ne simțim ”damn unpretty” din cauza unei relații toxice, iar relația în cauză poate implica o prietenă, un părinte sau un iubit. Îndiferent despre ce este vorba, procesul de a ne recupera încrederea poate fi anevoios, dar total necesar. Uneori trebuie să depunem efort pentru a învăța să ne iubim așa cum suntem, să fim noi.

De câte ori nu ne-am simțit neatrăgătoare?

Recunosc că a fost povestea vieții mele: cu părul creț, ochelari de vedere (am purtat până la 11 ani) copii râdeau de mine – au suferit desigur pentru asta și pentru altele cauzate de circumstanțele în care am copilărit și am devenit o bătăușă deși luam numai premiul I, iar ulterior chiar mi se spunea că sunt drăguță, mereu am avut o îndoială asupra mea.
Adevărul este că băgasem teama în suflarea masculină și nici nu eram considerată fată la un moment dat. Nici vorbă să mă simt atrăgătoare, deși sufeream în sinea mea când se făceau topurile de felul cele mai frumoase fete din clasă, școală, etc și eu nu eram inclusă nu în top, dar deloc. În copilărie aveam momente în care mă simțeam atât de singură și totuși nu doream să arăt asta.

De ce insist pe copilărie?

Tot reflectând la poveștile altor fete din jurul meu, am realizat că în general insecuritățile vin din copilărie. Mie nu mi se spunea că sunt drăguță, că sunt frumoasă când eram mică. De către nimeni. Nu mi-au lipsit lucruri și eram îmbrăcată frumos, foarte bine îngrijită, dar nu mă simțeam frumoasă. Nici măcar drăguță. Am început târziu să îmi dau seama că nu sunt urâtă. Asta precum spuneam eram foarte băiețoasă dar asta numai că nu doream să le arăt celorlalți copii că mă răneau. Dar culmea că unele lucruri dor și acum.

Nu era numai părul meu creț și ochelarii, dar adevărul este că nu mă plăceau. Copii de la bloc mereu încercau să mă pună în situații în care să râdă de mine. Am aflat mai târziu – unii erau chiar bătuți de părinți: bine mă, aia care nu are tată (a decedat când eram foarte mică și mama ne-a crescut singură) cum poate și tu, că îți dau și meditații și etc, etc, nu poți?

Și atunci mă lăsau să stau la copac să număr câte 3 ore numai eu când jucam v-ați ascunselea, de nici nu mai jucam. Norocul a fost că am avut și o prietenă foarte bună, pe care o simțeam ca o soră. Și petreceam mult timp cu ea. Asta după ce a venit, în clasa 1. Visam împreună ce o să facem când o să fim mari. Și neapărat să stăm împreună. Desenam castele cu turle și turnulețe, prințese și plănuiam să vedem lumea. Am crescut visând și chiar și acum când ne întâlnim suntem la fel. Dar eu am plecat, deoarece să călătoresc și să văd lumea mi-am dorit toată viața.

Dar cum spuneam, toate avem o poveste. A doua prietenă foarte bună din copilărie era ridiculizată că era plinuță și avea deja pieptul foarte dezvoltat din clasa a 4-a. Îi spuneau și strigau lucruri foarte urâte, gen lăptărie și altele și avea 9 ani. La 15 ani lua pastile de slăbit și era în depresie. Din nefericire asta i-a și adus sfârsitul la 16 ani, i-a cedat inima. Și de atunci nu pot să sufăr să văd că cineva este ridiculizat, sau marginalizat din anume motive. Eventual ar putea fi ajutat, dar dacă nu, cel puțin nu chinuit. Nu este corect și uneori nici nu ne dăm seama cât rău putem face, ce mult putem răni doar cu câteva cuvinte.

I wish could tie you up in my shoes
Make you feel unpretty too
I was told I was beautiful
But what does that mean to you
Look into the mirror who’s inside there
The one with the long hair
Same old me again today

My outsides look cool
My insides are blue
Everytime I think I’m through
It’s because of you
I’ve tried different ways
But it’s all the same
At the end of the day
I have myself to blame
I’m just trippin’

You can buy your hair if it won’t grow
You can fix your nose if he says so
You can buy all the make up
That M.A.C. can make
But if you can’t look inside you
Find out who am I too
Be in the position to make me feel
So damn unpretty

Și puterea este la noi. Să ne antrenăm să recunoaștem și să nu acceptăm niciun fel de abuz, nici chiar verbal, să nu acceptăm oameni care ne spun lucruri urâte, cel puțin nu în jurul nostru, știți la ce mă refer: da, tu ai față de mops așa dintr-o parte, sau: cred că pentru că ești bondoacă (mi s-a servit așa ceva la un moment dat) nu te prinde genul ăla de rochie. Ai picioare scurte. Da, sigur și insiști că o spui spre binele meu.
Cred că multe am avut astfel de specimene la un moment dat pe lângă noi, eu sunt ciudata că mă supăr. Oamenii aceștia ori trebuie puși la punct ori ocoliți. De ce? Pentru că este vorba de abuz, aceste sugestii sunt preluate de subconștient și sunt ca niște semințe care sunt aruncate la întâmplare dar cresc, se dezvoltă, chiar dacă la nivel conștient respingem unele lucruri.

Insist că este mai bine să îi spui cuiva: cred că ți-ar sta mai bine cu alt model, sau culoare, rochia aceasta este simpatică dar nu mi se pare că te pune prea bine în valoare, ce ar fi să o încerci pe cea de acolo, adică în loc să ne legăm de un defect, real sau închipuit și de acolo să demontăm, să pornim de la o calitate și de acolo să dezvoltăm.
Important este să fim sănătoase și pline de vitalitate. Mie îmi place fitness-ul. Nu le place tuturor. Adică mușchi la o fată, îhhh. Și ce dacă? Eu mă simt bine așa. Și asta este cel mai important. Am reușit să ajung la punctul în care nu mai sunt influențată de părerile exterioare, mă bucur de fiecare zi, de cum sunt și acesta este cel mai important lucru: cum percepem viața, cum o simțim, este singurul lucru real.

Secretul este că percepția devine realitate, încetul cu încetul. Ne simțim unpretty asta arătăm, asta atragem. Ne simțim frumoase, asta și transmitem și așa suntem, exact cum ne vedem în mintea noastră. Să fim fericite. Și să fim noi. Este unul dintre acele lucruri pentru care merită să luptăm. Și nu este deloc egoist: când ești împăcat cu tine, fericit, asta este și ceea ce dai celor din jurul tău, familiei, prietenilor.

Așa că vă invit să reflactați – poate găsiți un pic de timp în weekend – la cât de minunate sunteți și dacă nu vă simțiți așa să identificați lucrul acela toxic din jurul vostru și să începeți să lucrați la asta. Pentru voi și oamenii care contează din jurul vostru.

Îi dedic acest articol Loredanei, prietena pe care nu am apucat să o văd și să o cunosc adult, un om minunat, cu o imaginație bogată și o rară sensibilitate – îmi pare rău că nu m-am gândit atunci să salvez din poveștile scrise de ea.