Salonic -Thessaloniki: 10 lucruri de făcut în 3 ore

Salonic Grecia (23)
Unii stau numai la terasa

În primul rând ne facem o idee asupra orașului: Salonic este plin de energie, de viață, cu influențe diverse, nu întâlnești aici calmul din alte orașe grecești. L-am văzut pentru prima oară (și singura până acum) în aprilie, când am fost în programul #GreekExplorer, fiind ultima noastră oprire din drumul spre casă. Mă bucur că ne-am oprit, mai bine mai puțin decât deloc, pentru a vizita principalele obiective turistice puteți aloca o zi, aveți timp și pentru o siesta. Pentru un city-break frumos recomand două zile măcar, pentru a avea timp să colindați în voie. Și iată câte lucruri puteți face sau vizita în 3 ore:

*Am făcut puține poze și acelea așa, cu telefonul, din mers, multeau ieșit foarte mișcate, le-am sărit, desigur, orașule este cu mult mai frumos decât ce vedeți aici

1. Vizită la Agios Dimitrios

Agios Dimitrios este cea mai mare biserică din Grecia, ridicată pe locul unde în anul 305 DC, romanii l-au omorât pe Sfântul Dimitrios – protectorul orașului Salonic. Autocarul ne-a lăsat în imediata apropiere.

2. Tratați-vă cu un Kuluri

Nu uitați să luați un covrig de Salonic, kuluri, în fața Bisericii dar și în alte părți ale orașului sunt gherete de unde puteți achiziționa.

Salonic Grecia (37)

3. O privire la Forumul Roman – Agora

În drumul spre faleză am trecut pe lângă Forumul Roman, am aruncat o privire, înainte de a ne continua drumul spre Piața Aristotelus.

Orașul Salonic a fost denumit după Thessalonica, sora lui Alexandru cel Mare și soția regelui Cassandru al Macedoniei – fondatorul ortașului, în anul 315 î.C.
Este situat pe Via Egnatia, cunoscutul drum care lega Imperiul Bizantin de Roma. Și azi bulevardul Egnatia traversează orașul: Egnatia Odos este parte din drumul european E80.

Eventual puțin shopping chiar lângă Agora

Salonic Grecia (5)

Admirat Arcul lui Galerius și Rotonda pe dinafară

Arcul a fost ridicat de Împăratul Galerius în anul 303 DC, pentru a comemora victoria asupra perșilor, la 6 ani după aceasta. După modelul roman, monumentul este acoperit cu reliefuri reprezentând faptele de vitejie ale Împăratului și ale armatei sale.
Rotonda, situată în imediata apropiere se crede că a fost construită pentru a deveni Mausoleul lui Galerius, dar nu a fost folosit îna cest scop, ci ca biserică, ca moschee, azi desfășurându-se aici diferite expoziții de artă.

Piața Aristotelis, porumbei și Art Nuveau

Este o parte foarte elegantă a orașului, aici aflându-se și statuia celebrului filozof Aristotel, născut în zonă.
Sfat: ”masați” degetul mare al piciorului de la statuia celebruljui filozof, pentru a împrumuta puțină înțelepciune: asta spune legenda și culoarea auriu strălucitoare a acestei părți, în contrast cu restul, arată evidența: localnicii și turiștii deopotrivă sunt un pic superstițioși.
Multe cafelene și restaurante elegante mărginesc bulevardul pietonal, până aproape de faleză, dacă nu sunteți atât de pe fugă chiar este un loc foarte plăcut pentru a servi o salată la prânz. Cu vin roze, sau prosecco, este genul acela de loc.

Salonic Grecia (11)

O raită prin piața centrală: Kapani

Care nu are nimic de-a face cu Grecia, este o miniatură a Bazarului turcesc. Tarabe cu bunătăți diverse, gălăgie, iar piața de pește mi-a plăcut în mod deosebit: este așa o forfotă și gălăgie, de vacanță. În rest: fructe proaspete și uscate, măsline, zarzavaturi și legume, brânzeturi, ulei de măsline, carne și câte și mai câte. Bune.

Ghyros delicios

În drum vă puteți opri la o dugheană tradițională pentru a servi un ghyros: super bun și doar 1,8 euro. Unii colegi de InfoTrip s-au oprit la fish&cips, tratație mult apreciată aici, dar eu ccu un cuplu simpatic am preferat să mai olindăm și să luăm ceva în treacăt.

Salonic Grecia (30)

Vizită la Agia Sofia:

Construită în secolul VIII, seamănă cu Santa Sofia din Constantinopole, fiind folosită ca moschee între anii 1585-1912. Înăuntru sunt fresce din sec IX și X, dar și un minaret care a fost păstrat. Dacă nu rătăciți mult pe străduțe, aveți timp să o vizitați, dar foarte pe fugă, fiind foarte aproape de Piața Aristotelis.

O plimbare pe faleză

Noi am mers în viteză, pentru a nu pierde ora de întâlnire de la autocar, care staționa în apropierea turnului alb, dar nu avea voie să stea prea mult. Așa că am mers în viteză, având în schimb timp să remarcăm ce înseamnă adevărata siesta grecească: terasele erau pline ochi și toți oamenii vorbeau între ei, nu era wifi aproape pe nicăieri, cel puțin nu afară dar oricum nimeni nu se uita la telefon, probabil aveau net mobil. Dar cum spuneam, socializau între ei.

O fotografie la Turnul Alb:

Cel mai faimos monument din Thessaloniki, construit de otomani, în trecut numit turnul însângerat, fiind folosit drept închisoare și loc de execuții. Aici acum este Muzeul Bizantin, bijuterii, icoane, multe comori pe 5 etaje. Panorama de sus este superbă am auzit, că de văzut nu am apucat.

Dacă ați vizitat cele de mai sus, puteți să mergeți în schimb să vizitați și turnul cu lanț, pentru a vedea orașul de sus, sau a face o vizită la Ano Poli, faimosul cartier unde s-a păstrat stilul arhitectonic balcanic.

În rest în Salonic sunt multe de vizitat: Muzeu de Arheologie, Muzeul de Etnologie și Folclor, Muzeul Luptei Macedonene, Muzeul Bizantin, capela Osios David, Agia Sofia în tihnă, etc.

Salonic Grecia (24)
Butelii de Salonic

Salonic Grecia (7)

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns