Cele mai colorate declarații ale lui Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair

ryanair

”O să ne cerem scuze pentru lipsa seviciului clienți? Absolut nu”. Ryanair a devenit anul acesta cea mai mare companie aviatică din Europa. Iar omul din spatele succesului acestei companii, este unul dintre, dacă nu cel mai carismatic CEO din Europa. Este îndrăzneț, sclipitor ca inteligență și clar omul care spune lucrurilor pe nume. Nemaipomenit de franc, acesta spune ce dorește, despre competitori, clienți, angajați și oameni politici. Nu ai cum să nu îl placi!

Apreciez inovația, iar strategia companiei, precum și poziționarea a fost magistrală. Cu siguranță Dl. Michael O’Leary știe ce face și face bine. Auzim des cuvântul ”earned media” – adică publicitate gratuită, articole gratuite. Cred că nu există companie în lumea aceasta mai bună decât Ryanair în această direcție. Dar îți trebuie curaj. Curaj să pui taxă de toaletă, curaj să afirmi că vei zbura pasagerii în picioare, prinși cu chingi de pereții avionului. Și multe altele. Unele măsuri nu au fost puse în practică, altele nu au fost decât aplicate temporar.

Suficient încât toată presa mondială să vorbească despre Ryanair și ca toată lumea (viitori clienți) să perceapă mesajul: avem prețuri mici, suntem o companie sigură. Și atât. Acum, Ryanair a evoluat și dorește să devină și o companie iubită. Inovează permanent și oferă facilități: două bagaje gratuite de mână (un troller de cabină și ruscac în cazul meu), care sunt suficiente pentru city break-uri în Europa. Și multe altele.

Îmi place acest om. Din mai multe puncte de vedere, dar primul este că nu se ascunde în spatele cuvintelor frumoase, care se rezumă la postere perfecte și atât. Indiferent că este vorba despre angajați, competiție, clienți și mai ales despre sine. Le spune pe bune, grosolan, dar cumva cred că realitatea este cu mult mai roz decât la multe alte companii cu o imgine (sau declarații publice) perfecte. Corecte politic și atât. Câți nu am lucrat în companii unde angajații sunt cel mai de preț bun și realitatea…. Și altele. Deci apreciez și sunt mirată să văd un executiv că mizează pe acest lucru. Vom vedea ce ne va aduce viitorul, dar să vedem care sunt declarațiile care au stârnit dezaprobarea multor puritani:

Despre clienți

Despre despăgubiri: ”Nu veți obține nicio despăgubire așa că F**K off”

”Nu dorim să îți ascultăm poveștile lacrimogene. Pe care parte a <<fără despăgubiri>> nu ai înțeles-o?”

Despre pasagerii supraponderali: ” Nimeni nu dorește să stea lângă un ******* bip bip obez în timpul zborului. Suntem sincer uimiți de numărul clienților care nu doar doresc ca pasagerii supraponderali să fie taxați, ci să îi tortureze”.

Despre expansiunea europeană: ”Nemții se vor târâ ******* bip bip goi peste sticlă spartă să obțină prețuri mici”

Despre taxarea pasagerilor pentru a folosi toaleta: ”Un lucru la care ne-am gândit este că poate om pune un slot de monede pe ușa toaletei, astfel încât oamenii ar putea să cheltuiască o liră acum, pentu ca în viitor să poată să cheltuiască un penny. Dacă cineva dorește să plătească 5 lire sterline pentru a merge la toaletă, l-aș căra eu însumi. Le-aș șterge fundurile pentru o hârtie de 5 dolari”.

Despre scaunele verticale: ”Mi-ar plăcea să avem avioane cărora le-am scoate cele zece rânduri din spate și am pune balustrade. Aș spune că dacă vrei să stai în picioare, costă 5 euro. Oamenii spun: ”O, dar oamenii care stau în picioare ar putea fi omorâți dacă există un accident”. Ei bine, cu respect, oamenii care stau jos ar putea fi uciși de asemenea”.

Despre experiența la bord: ” Oricine crede că zborurile Ryanair sunt un fel de bastion al sfințeniei unde poți contempla buricul greșește. Vă bombardăm cu atât de multe anunțuri la bord și cărucioare cât putem. Dacă cineva pare că doarme, îl trezim să îi vindem lucruri”.

Despre prețuri scăzute: ”Nu văd de ce în 10 ani de acum încolo nu am transporta pasagerii gratuit. De ce nu ne plătesc aeroporturile pentru a le aduce clienți în magazine?” Această idee, exprimată fugitiv cu ani în urmă, a îneput să prindă contur. Michael O’Leary a conturat un plan, am scris aici despre zborurile gratuite Ryanair. 

Iar dacă nu poți găsi un preț mic la Ryanair ”Ești un idiot”.

Despre turbulențe: ”Dacă vânzările de alcool sunt în scădere, le cerem piloților să simuleze un pic de turbulențe. Lucrul acesta impulsionează de obicei vânzările imediat!”

Despre serviciul clienți: ”Oamenii spun că întotdeauna clientul are dreptate, dar știi, noi nu. Uneori ei greșesc și trebuie să li se spună asta”.

Despre pasagerii care uită să își printeze biletul de îmbarcare: ”Credem că trebuie să plătească 60 de lire pentru că sunt atât de proști”.

”Ryanair aduce diferite culturi diferite pe plajele din Spania, Grecia și Italia, unde aceștia se cuplează și se împerechează în interesul păcii pan-Europene”.

”Dacă oamenii bogați zboară cu noi? Da, eu am zburat în dimineața aceasta și sunt foarte bogat”.

Despre închiderea birourilor de check-in Ryanair: ”Asta nu este sfârșitul civilizației așa cum o cunoaștem”.

Despre scuze: ”O să ne cerem scuze pentru lipsa seviciului clienți? Absolut nu”.

Zboruri transatlantice

Despre zborurile transatlantice: ”Ryanair nu va zbura niciodată peste Atlantic pentru că nimeni nu poate zbura cu un Boeing 737 acolo, cu excepția cazului în care nu prinde o rafală puternică de vânt sau are pasageri care pot înota ultima oră a zborului”.

Despre zborurile transatlantice Ryanair: ”În clasa economică, niciun răsfăț. În clasa business, totul va fi gratuit. Inclusiv blow job-urile”.

Despre el

”Oamenii mă văd fie ca pe Isus, Superman sau ca pe un mic rahat odios. Eu cred că sunt Isus. Un profet al timpului său.”

”Sunt cel mai prost plătit și neapreciat director din Europa. Sunt plătit cu aproximativ 20 de ori mai mult decât un angajat obișnuit al companiei și cred că decalajul ar trebui să fie mai mare”.

”Eu ar trebui să iau premiul Nobel pentru pace. Să îl **** pe Bono”.

Despre industria aviatică: ”Sunt o mulțime de egouri în această industrie. Majoritatea directorilor au intrat în această afacere pentru că doreau să își câștige existența călătorind. Eu nu, eu vreau să muncesc”.

Despre popularitatea sa: ”I don’t give a ***** dacă nimeni nu mă place. Nu sunt un iepuraș al norilor, un aerosexual*. Nu îmi plac avioanele. Nu am vrut niciodată să fiu pilot ca celelalte plutoane de gorile care populează industria aviatică”.

*Cineva care iubește avioanele și în general le și pilotează, care se află în dilemă când trebuie să aleagă între un zbor cu un avion mai deosebir și compania sexului opus”.

”Supăr o mulțime de oameni din cauză că le spun ceea ce cred. Sunt lipsit de respect față de ceea ce este perceput drept autoritate. Ca de exemplu cred că Prim Ministurl Irlandei este un scuipat ****** bip bip”.

Despre imaginea Ryanair: ”Unul dintre punctele slabe ale companiei este că este un pic ieftină, veselă și nepoliticoasă și asta reflectă personalitatea mea”.

Despre piloți:

Despre salariile piloților: ”Oamenii întreabă cum putem avea prețuri atât de mici. Le spun că piloții noștri lucrează pe nimic”.

”Dacă suntem ca o mină din Siberia și eu un căpcăun, de ce ei continuă să lucreze pentru companie? Dacă unul dintre oamenii noștri nu este fericit cu condițiile actuale, este liber să plece. Să aibă viteză maximă!”

Despre piloții Aer Lingus: ”Păuni plătiți prea mult, munciți prea puțin”.

Despre tăieri de costuri: ‘Folosim propriile pixuri și le spun angajaților să nu și le cumpere, doar să le ia de la hoteluri, birouri juridice, de oriunde. Asta este ceea ce facem. Recent, am dat un interviu și săteam acolo, cu un pix pe care îl luasem de la un hotel. Am fost întrebat de ce și am spus: <<La Ryanair avem o politică să furrăm pixuri de la hoteluri. Nu o să plătim pentru pixuri Bic, ca parte a obsesiei noastre pentru prețuri mici>>”.

Despre angajați

Despre cum să ții angajații motivați și fericiți: ”Prin frică”.

Unui angajat Ryanair care a îndrăznit să se alăture sesiunii de Întrebări și Răspunsuri de pe Twitter: ”Treci înapoi la treabă chiulangiule sau ești concediat”.

”Studenții MBA vin la noi cu <<Angajații sunt bunul cel mai de preț al companiei>>. Că …. ** bip bip. Angajații sunt de obicei cel mai mare cost. Cu toții angajăm câțiva ***** leneși care au nevoie de câte un șut în fund, dar nimeni nu poate să recunoască acest lucru”.

Despre rezultate financiare

La o conferință de presă pentru anunțarea rezultatelor companiei: ”Sunt aici împreună cu Howard Miller și Michael Cawley, cei doi vice președinți. Dar în momentul de față ei fac dragoste în toaleta bărbaților, într-atât de mare este fericirea lor cu privire la rezultatele de azi”.

Despre Ryanair în anii 90: ”Ryanair nu va face niciodată bani. Va pierde mereu bani. Este o linie aeriană. Uitați despre asta”.

Despre Ryanair în anti 2000: On Ryanair in the 2000s: ”Ne așteptăm ca profiturile să crească cu 20 sau 25 de procente. Asta nu este doar foarte bine, este de-a dreptul obscen într-o industrie în care foarte puțini fac bani. Aceasta nu este o linie aeriană, este o afacere a baronilor drogurilor”.

Despre avioanele Boeing

” Mesajul de la Boeing de azi este: Voi continuați să le construiți, noi vom continua să le cumpărăm și împreună vom bate Airbus in Europa. Iubim Boeing, F**K pe francezi”.

Despre diverse, Michael O’Leary are o opinie despre orice

”Cei docili poate vor moșteni pământul, dar nu îl vor păstra pentru prea mult timp”.

”Cred că angajarea consultanților reprezintă o renunțare a responsabilităților de management. Dacă consultantul este atât de bun la a manageria schimbarea, atunci de ce să nu îl angajezi să conducă compania?

”Dorim să îi enervăm pe ***** de ecologiști în orice fel putem. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru ecologiști este să îi împuști. Acești băgători de seamă doresc ca de zboruri să nu se bucure decât cei bogați. Sunt luddities* care ne împing înapoi în secolul 18. Dacă conservarea mediului înseamnă a opri oamenii săraci să zboare pentru ca numai bogații să aibă acest privilegiu, atunci dă-i naibii”.

*nume dat muncitorilor care distrugeau utilajele industriale în Anglia anilor 1800, deoarece credeau că le vor fura locurile de muncă.

”Dacă încălzirea globală ar duce la creșterea temperaturilor cu un grad sau două, asta ar însemna că Franța devine un deșert, ceea ce nu ar fi atât de rău, iar scoțienii ar cultiva vin și ar face mozzarella”.

”Șerifii aerului sunt o pierdere completă de timp. Nu mă pot gândi la ceva care va reduce mai mult securitatea la bord decât un tip cu o armă”.

Despre o amenințare cu bombă în Scoția: ”Forțele de poliție au fost extraordinare în domeniul lor de competență. Dar tot ce au făcut a fost să acționeze în domeniul lor. Au ținut pasagerii la bord în timp ce ei s-au jucat cu un pachet suspect trei sferturi de oră. Extraordinar”.

”Cred că cea mai influentă persoană în ultimii 20 sau 30 de ani a fost Margaret Teacher, care a lăsat o moștenire care a dăinuit, car a dus la taxe scăzute și o mai mare eficiență. Fără ea cu toții am fi trăit în vreo afurisită republică franceză șomeră”.

Despre Comisia Europeană: ”Sunt Kim II-Jungs în Comisie. Nu poți avea angajați publici care transformă totul într-un câmp de bătaie. Asta se numește Coreea de Nord și toată lumea flămânzește acolo. UE urmează o formă de Valhala ***** comunistă”.

Despre competitori

”Birtish Airways au cascade în birourile centrale. Primul lucru pe care l-aș face dacă aș fi la cârma BA ar fi să opresc cascadele. Singurul moment în care avem cascade în birourile Ryanair este dacă avem o inundație la toaletă”.

Despre faptul că mireasa sa a întârziat 30 de minute la nuntă: ” Vine aici cu Air Lingus”.

”Îmi amintesc de doi bețivi care se sprijină unul pe altul” – despre managerii British Airways și Iberia.

Despre Sir Stelios Haji-Ioannou, fondatorul easyJet concurentul principal al Ryanair: 

”Aceia dintre noi care avem cele mai mici prețuri se descurcă, iar cei care nu pot, trimit scrisori plângărețe către ziare”.

”easy Jet nu sunt cele mai inteligente sandwichuri din coș”.

”Ne-am uitat la Southwest Airlines din SUA: A fast ca drumul spre Damasc. Acesta este felul de a face Ryanir să funcționeze. M-am întâlnit cu Herb Kelleher. Am leșinat pe la miezul nopții și când m-am trezit pe la 3 dimineața Kelleher era încă acolo, ******* turnându-și singur un alt bourbon. M-am gândit să îi iau creierul și să plec cu Potirul Sfânt. A doua zi nu mi-am mai adus aminte nimic”.

Despre Alitalia: ”Nu i-aș dori nici dacă mi-ar fi dați cadou”.

Despre șeful companiei aviatice regionale Aer Arann: ”Du-te **** înapoi în Connemara de unde ai venit”.

Despre a le oferi sfaturi altor șefi de companii aeriene: ”Pot să se ducă ***** și să își facă singuri treaba”.

Despre Ryanair:

”De ce transportăm 81 de milioane de pasageri (acum peste 110 milioane pe an) dacă suntem atât de teribili? Avem cle mai mici prețuri, avem avioane noi nouțe, avem cele mai multe zboruri la timp. Sună ca o întâlnire a Mormonilor Moonie dar este ceea ce noi realizăm”.

Pe de altă parte, Michael O’Leary este un familist convins, căsătorit cu iubirea vieții sale, iubire pe care și-o manifestă în stiul propriu, tumultuos.

Surse: Telegraph.co.uk și The Guardian

Pe lângă gura slobodă și stilul excentric, Michael O’Leary este un geniu și un fanatic cu munca, care a reușit ca într-un timp extrem de scurt să ridice o companie de la 0, companie care azi este numărul 1 în Europa, precum puteți vedea și pe Wikipedia aici – Irlanda conduce clasamentul european. 

2 thoughts on “Cele mai colorate declarații ale lui Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair

  1. Ooo, interesant om as putea spune! Iar excentrismul sau pare a nu avea limiteabsolut deloc…? Nu l-am vazut niciodata pe omul asta si chiar m-ai facut curioasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *