Satul pescăresc Lakka din Paxos m-a cucerit de la prima vedere. De fapt încă dinainte de a-l vedea, deoarce citisem despre acest loc și îmi stârnise curiozitatea. Am trăit câteva zile cu sentimentul anticipării, mă așteptam la mult și totuși m-a copleșit. Este probabil unul dintre cele mai frumoase locuri de vacanță, dacă sunteți în căutarea unui loc pitoresc, cu ape turcoaz, cosmopolit, perfect din fiecare unghi din care îl privești. Și oarecum ziolat de nebunia marilor destinații de turism de masă.
Lakka îmi aduce aminte de Saint Jean Cap Ferrat, de pe Coasta de Azur. Și asta nu datorită peisajului, sau a culorii mării (mult mai frumoase în Paxos). Nici măcar datorită plajelor cu pietre șlefuite (SIC). Ci datorită relaxării, moliciunii și firescului acestui loc. Datorită faptului că aici vin oameni care în general au venituri destul de ridicate, mulți cu catamarane și ambarcațiuni private, unii ditnre ei care navighează în insulele grecești.










Satul pescăresc Lakka din Paxos: o feerie cosmopolită
Acesta este un loc unde vin foarte foarte mulți oameni extrem de bogți, mulți milionari și multimilardari. Însă care nu vin aici să epateze, ci pur și simplu să se bucure de o vacanță liniștită. Nici nu îi simți, adică. Toată lumea vine aici pentru liniște, pentru a traversa pădurea de măslini pe cărări înguste de la locul de cazare în general simplu către plajă sau către un prânz delicios.
Lakka este un loc simplu, cu clădiri nepretențioase și hoteluri pitite printre măslinii centenari care au fost plantați în marea majoritate în perioada stăpânirii venețiene. Cu bărci pescărești rustice, cu taverne simple dar fermecătoare. Însă din loc în loc găsești câte o mărturie a moștenirii zilelor noastre, precum un bar în care se prepară smoothi-uri verzi și alte delicii indispensabile în ziua de azi, pentru unii.








Lakka este un univers în miniatură
Modernul se împletește cu tradiția, așa că la – probabil singura – patiserie de aici, găsim cele mai delicioase produse. Totul este realizat cu ingrediente de calitate și efectiv preparatele îți merg la suflet. Sunt și foarte consistente, toate, grele, din cele cu savoare de demult. Bune bune de tot, aș vrea să vă tansmit mai mult decât cuvinte, dar efectiv nu este încă posibil.
M-am rătăcit și într-un magazin cu produse realizate din ulei de măsline bio extravirgin din Paxos. Foarte bune creme de corp, de față, măsline, săpun de măsline și desigur ulei de o calitate superioară. Uleiul este tot presat la rece, dar de mai multe calități.
Cel mai bun este cel extravirgin bio, realizat din măslini de sute de ani, de o culoare aurie, specific acestui loc. Este și destul de scump, cam 18 euro 750 de ml. Există și mai ieftin, desigur, dar acesta este de exceție. În sticlă de sticlă, cel mai scump ambalaj. Și de aici prețurile scad. Extravirgin dar nu din măslini istorici, extravirgin dar nu bio etc.
Există bancmat care funcționează 24 de ore, de la Piraeurs Bank, este un mic univer, adaptat cererii moderne. Wifi peste tot, ați prins ideea. Nu ești departe de civilizație, însă nu ești într-o stațiune cu turism de masă.









Plajele din Lakka
Plajele Monodendri și Charami sunt din pietre și minunate. Apa este azurie, iar peisajul din splendidul golf închis al Lakkăi te farmecă cu totul. Stai aici și nu îți vine să crezi că este totul real.
Satul Lakka este inundat de măslini, cum altfel, însă peste tot este o aromă vagă, sau dimpotrivă pronunțată de mentă. Asta deoarece menta crește din abundență în regiune și ne bucură simțurile.
Lakka este un sat pescăresc situat în partea de nord a insulei Paxos, la aproximativ 8 kilometri de capitala Gaios. Satul este construit la marginea unui golf închis, cu vegetație luxuriantă care coboară până la mare. Împreună cu apa turcoaz creează iluzia unui lac.









Ce se poate face în Lakka:
- Sporturi acvatice, scufundări, navigare.
- Servi preparate din fructe de mare și pește, toate proaspete și delicioase, alături de bucate greești tradiționale dar și de alte preparate din bucătăria internațională
- Petrece n stil grecesc în port.
- Drumeții în celelalte localități.
- Plimbări cu barca către locuri paradisiace, plaje izolate, formațiuni calcaroase uimitoare, porturi romantice.
- Vizita micuța biserică bizantină.
Și mai ales să ne bucurăm de acest loc magnific. Este un ținut care te încarcă efectiv de energie pozitivă, unde simți cum bateria internă dă pe dinafară. Este un loc ideal de vacanță la mare unde în scurt timp cunoști toți viligiaturiștii, fără însă ca acest lucru să fie supărător, ci dimpotrivă.
Prețuri în Lakka
Fiind o insulă mică, în Paxos totul este mai scump decât pe continent sau chiar decât pe insulele mai mari, dar nu exagerat. Oriunde între 0-20%. Sau chiar mai puțin. Adică o porție imensă de calamari prăjiți am găsit la 11,90 euro, într-un restaurant cu vedere la port. Mousaka la sub 10 euro etc. Există supermarketuri, cu o ofertă destul de variată, găsești tot ce ai nevoie într-o vacanță la mare și precum spuneam, cu un preț corect, nici întrun caz de speculă.
Locuri de cazare sunt la pensiuni și diferite apartamente de închiriat. Există și hoteluri mici, totul este simplu și integrat în peisaj.


După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Ma gandesc uneori ca, daca oamenii ar vedea lumea prin ochii tai, ar calatori mai mult.
Furumuseti cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat, este pacat sa nu ajungem sa la admiram
Vazute prin ochii tai, ne chiama, ne chiama, ne chiama
Felicitari Mirela pentru toate articolele tale
Multumesc, Silvia si sa stii ca toti cei care ma urmaresc calatoresc mai mult 🙂 Cand vezi atatea frumuseti, iti organizezi prioritatile altfel si iti dai seama unde este important sa se duca resursele tale. Calatoriile sunt cele cu care ramanem, asa ca sa calatorim mai mult!
Abia aștept să ajung din nou în Grecia. Nu mai e așa de mult :).