Vrem nu vrem, se mai întâmplă și lucruri neplăcute în vacanțe, unul dintre ele fiind pierderea actelor necesare întoarcerii în țară. Uneori, cu tot cu carduri și cu bani. Ce este de făcut, în fiecare situație? În articolul de mai jos despre ce trebuie să facem în mai multe ipoteze și despre cum se obține titlul de călătorie valabil 30 de zile.
Ce faci cand pierzi actele in Grecia: opțiuni
Avem încă un act: CI sau Pașaport, în țară
În cazul în care mai avem un act, de exemplu am pierdut Cartea de Identitate și avem pașaport, solicităm în țară să primim actul numărul doi. Cu acesta putem intra în țară, în cazul în care am venit cu trenul, cu un autoturism sau cu autocarul.
Dacă am venit cu avionul, situația este diferită, deoarce trebuie să discutăm și cu linia aviatică, să ne accepte alt document decât cel înregistrat. Uneori trebuie plătită o diferență, depinde de la fiecare companie la fiecare companie.
Nu avem niciun alt act, sau am pierdut toate actele
Vizita la Poliție
Mergem la Poliție să declarăm că am pierdut actele și să descriem și circumstanțele. Nu trebuie să facem imediat declarația scrisă, să solicităm raportul, pentru că este posibil ca în decurs de câteva zile să apară actele noastre, se întâmplă destul de des.
În funcție de când trebuie să ne întoarcem în țară, trebuie să programăm și vizita noastră la Consulat, pentru a obține documentul de călătorie.
Consulatul Românei în Grecia:
În Salonic (Thessaloniki) se află Consulatul României în Grecia, de unde putem obține titlul de călătorie. Putem însă merge și în Atena, la Ambasadă. În funcție de proximitate, putem alege la care să ne prezentăm, dar numai cu programare în prealabil, pentru a fi sigur că ne așteaptă cineva, că există program cu publicul, sau putem merge. În continuare, mă voi referi la situația în care mergeți la Salonic.
Facem programare la Consulat
Deși putem avea noroc și cu o vizită directă, când este programul anunțat de lucru cu publicul, este de preferat să facem o programare, înainte de a merge la Consulat. Sunăm la numărul de telefon: +30 2310 340088 / 340089 explicăm despre ce este vorba și facem programarea. Se poate să ni se și dea legătura direct la Consulat, după ce au lămurit ce problemă avem.
Acte necesare:
Știu, știu că nu mai avem acte, dar tot ne trebuie: o copie după actul pierdut și dovada rezervării biletului de întoarcere acasă: de la agenție, sau bilet de avion, sau alt act dacă ați venit cu mașina personală, întrbați ce se acceptă.
Este bine ca mereu să aveți copii după acte și după bilete și rezervări, pe mail.
Dați declarație în fața Consulului
Mergeți în Salonic, la Consulat, pe Strada Santas 16, Panorama-Thessaloniki, 55236, Grecia.
Aici dați o declarație în fața Consulului și veți primi titlul de călătorie gratuit. Titlul de călătorie este valabil 30 de zile și este în format A4.
Declarație la Poliție
Pentru întoarcerea în țară, odată ce ați primit actul de călătorie, mergeți și la Poliție (unde se presupune că ați mai trecut de câteva ori) și primiți Raportul din care rezultă că ați pierdut actele pe teritoriul Greciei și că le declarați nule. Raportul va fi în limba greacă, dar poate fi util și la vamă, alături de titlul de călătorie.
Aveți mai multă atenție la acte pe viitor!
Și mai ales, nu disperați! Nu este un capăt de țară, nu este cel mai rău lucru care vi se poate întâmpla. Este doar un hop, un inconvenient, mai mare sau mai mic, în funcție de cât timp/bani pierdeți pe parcurs.
Bani
Ce ne facem dacă am rămas și fără bani? Păi rugăm pe cineva să primească prin Western Union, pentru noi. Sau, dacă am venit prin agenție, putem cere unei cunoștințe să ducă bani la agenție, ulterior noi să primim de la reprezentantul local. Există multe variante, dar nu este mai bine să ne punem în mai multe locuri banii? Când am călătorit în Asia, aveam două carduri, două telefoane, două aparate foto. În locuri diferite. Ideea este că trebuie să fim pe cât posibil un pic prevăzători.
Este foarte ușor ca în vacanță să lăsăm garda jos și să pierdem lucruri, oricât de vigilenți suntem în restul timpului. Așa că să ne bucurăm pe cât posibil de restul de vcanță și să ne gândim că s-a spart un ghinion mai mare.
Vacanțe frumoase!
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Un articol cu adevarat util! Tinand cont de numarul insemnat de romani care viziteaza Grecia, multi isi vor gasi raspuns la intrebari aici! Multumim Mirela pentru informatii, desi n-am fost (inca) pusa intr-o astfel de situatie, sper sa ies usor din eventualele belele ☺. De multe ori m-am intrebat ce ar trebui sa fac daca-mi pierd actele…acum stiu! Probabil aceleasi reguli se aplica pe oriunde!
A fost de mare ajutor!!
Multumim!!
Cu drag!
Ce faci dacă le pierzi sau ți-le fură și ești pe o insulă grecească ?