Budapesta este un oraș fascinant. În afară de nenumăratele obiective turistice, orașul în sine este foarte frumos. Și oferă aroape tot ce ți-ai putea dori: nenumărate posibilități de a face mișcare și a admira orașul de sus, croaziere de tot felul pe Dunăre, terase fabuloase, târguri, concerte, piețe superbe, SPA-uri nemaipomenite, săli de fitness de vrei să te mulți aici numai pentru ele, cluburi, restaurante cu stele Michelin dar și multe alte restaurante, baruri, de toate felurile pe care ți le poți imagina și pentru toată lumea. Transportul public este bine pus la punct, sunt atâtea magazine că nici nu știi în care să intri prima oară și v-am spus că hotelul Aria din Budapesta a fost votat cel mai bun din lume?
Am stat în Budapesta șase zile, timp în care am bătut orașul în lung și în lat. A fost o vacanță adevărată, așa că nu am făcut prea multe fotografii. Mai mult, nu am luat cu mine trepiedul, sau camera foto. M-am limitat să fac poze din mers cu telefonul, dar chiar și așa, orașul arată incredibil. Am folosit un aparat ASUS ZenFone 4, dar folosit este mult spus, am făcut poze cu funcția automat și le-am editat un pic tot pe telefon. Și uitați cum se vede în poze vacanța din Budapesta:
30 de fotografii cu Budapesta, pentru a te îndrăgosti de acest oraș
Citește și:
Budapest Card: 5 avantaje și cum funcționează
6 motive pentru care Asus ZenFone 4 este ideal în vacanța de vară
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Superb oraș! Uite că n-am ajuns până acum prin Budapesta, dar îmi amintește mult de Viena. Trebuie să-mi fac un drum și eu pe acolo 🤗
Da, clar Angela, trebuie, însă cam greu cu zborurile, urmărește promoțiile de la Tarom, sau fă o combinație Ryanair prin Berlin sau Atena. Altfel, prețurile sunt foarte mari! Însă orașul este considerat de mulți mai frumos decât Viena, nu știu ce să spun, eu spre rușinea mea nu am ajuns încă în Viena, dar voi merge anul acesta 🙂 nu este timpul pierdut!
Exista zbor Targu Mures Budapesta cu Wizz 😉
Da, chiar și de la CLuj, dar până ajung la Tg Mureș sau la Cluj… Și din oraș la aeroport etc… când am luat biletul pentru Budapesta am luat în calcul toate variantele, inclusv bilet București-Timișoara sau Oradea cu avionul și de acolo Flixbus în Budapesta. Sau alt avion. Toate variantele însemnau mai mult timp pe drumuri, mai multe drumuri și mult mai mulți bani. Însă Tg Mureș îmi place mult, dar nu prea se ajunge foarte ușor din Constanța acolo.
Felicitari pentru frumoasele imagini!Eternele concurente, Budapesta, Viena si Praga, orase imperiale de alta data sunt foarte frumoase, fiecare exceleaza prin ceva care surclaseaza pe celelate doua. Praga-orasul de aur se evidentiaza prin fascinanta arhitectura medievala autentica(probabil cea mai bogata si cea mai bine conservata din intreaga Europa), prin legendele sale mistice si prin berea (probabil cea mai buna din lume), Viena e pe primul loc intre cele trei orase prin palatele sale baroce, muzeele sale cu colectii extraordinar de bogate si rafinamentul aristocratic al stilului de viata din oras. Budapesta ofera cele mai spectaculoase peisaje urbane, panorame citadine cu multe cladiri extrem de frumoase dar si cele 7 bai termale istorice, printre care una e cea mai mare din Europa, respectiv extraordinara diversitate a vieteii sportive. La ora actuala Budapesta a surclasat Viena si Praga la numarul de turisti straini care viziteaza orasul (nu si la volumul incasarilor din turism) si e in continua dezvoltare a obiectivelor turistice, culturale, de agrement si sportive.
Multumesc! Da, le iau pe rand. Surprinzator, nu am vizitat pana acum aceste trei orase superbe, dar anul acesta planuiesc sa le vad si pe celelalte doua: Praga si Viena, frumoase descrieri, se completeaza reciproc 🙂