Despre blesteme și Profeția lui Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru Templier care s-a împlinit

Văd că anumite personaje publice se apucă să blesteme când este făcută dreptatea (sau așa pare situația). Numai că blestemul funcționează când a fost o nedreptate. Alte persoane blesteamă dar spun că ei nu vor să blesteme. De fapt am observat că nu prea se știe mare lucru despre ce înseamnă un blestem, când se întoarce împotriva celui care l-a pus (nu mereu), când se împlinește și cum.

În articol o să vă vorbesc despre Profeția lui Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru Templier, un blestem pus către cei care l-au ars pe rug printr-o mare nedreptate, respectiv Papa Clement al V-lea și Regele Filip al IV-lea al Franței, iar ulterior voi face un pic de lumină asupra blestemelor în general. Nu sunt deloc un păcat, dar pentru a nu fi păcat, sunt câteva lucruri ”tehnice” de împlinit.

Notă: dragi atei, articolul acesta nu este pentru voi. Dar oricum, nu înseamnă că faceți ceva greșit. Fiecare face cum simte și Părintele Arsenie Papacioc, ale cărui învățături le pun la mare prețuire, a spus: ei dragii mei, mulți din mănăstiri nu o să se mântuiască și mulți care nu au trecut pe la Biserică își vor găsi mântuirea. Fiecare are un rol și o să vedem fiecare la timpul potrivit ce și cum. Pe Pământ, aici, contează ce oameni suntem și chiar și mai departe, tot așa.

Știți cum a decedat ultimul Mare Maestru al Ordinului Cavalerilor Templieri? Ars pe rug în luna martie a anului 1314. Jacques de Molay a făcut o profeție în acel moment: le-a spus Papei Clement al V-lea și Regelui Philip IV al Franței câte ceva referitor la faptul că îi așteaptă în curând la Judecată. Amânoi au decedat în scurt timp, iar semninția Regelui Filip ”cel drept” s-a stins în scurt timp, în care toți ei patru descendenți urcați pe tron au decedat. În mai puțin de 10 ani. Cum s-a întâmplat?

Arderea pe rug a lui Jacques de Molay a fost o mare nedreptate, la fel torturile la care a fost supus înainte. Regele Franței și Papa Clement al V-lea au dorit să distrugă ordinul Templierilor pentru că doreau averile lor și pentru că se temeau de puterea lor. Mereu absolutismul a avut nevoie de supuși slabi, sau ușor de stăpânit. EÎn afară de averi mai doreau alte artefacte și Sfântul Graal, lăsat de Templieri Catarilor (conform legendelor, oficial nu se știe nici măcar dacă într-adevăr există) spre păstrare, am scris despre Catari, Cistercieni și cum unii au fost asupriți și alții asupritori:

Catarii, Cavalerii iubirii, ”Budiștii Vestului”, mai periculoși decât Islamul în secolul 11

Mănăstirea Cisterciană de la Cârța și despre Ordinul Cistercienilor: căutau Sfântul Graal?

Jacques de Molay, Ultimul Mare Maestru al Ordinului Templierilor nu a arătat nicio teamă cât timp a durat supliciul lui. Avea 71 de ani o vârstă foarte înaintată pentru acea vreme! Am vorbit și la postarea despre Catari că la fel s-au comportat și aceștia când au fost arși pe rug: erau senini. Este vorba de câteva ritualuri, care fac ca cel care este pregătit de moarte să nu simtă nimic. Durere, nimic. El deja este împăcat cu ceea ce vine și Catarii, la fel ca și Templierii, aveau aceste cunoștințe. Însă Jacques de Molay nu s-a dus fără să facă un pic de ordine. A dorit răzbunare. Și este bine așa, pentru că altfel da, niciodată pe Pământ nu va fi dreptate dacă li se permite unora să își facă meandrele și să scape nepedepsiți.

Jaques de Molay le-a spus torționarilor săi că Dumnezeu va răzbuna execuția sa și nedreptatea făcută, chemându-i pe cei doi la judecata lui Dumnezeu. A spus Nekam Adonai – adică ”Râzbunare, Doamne”, după care a lansat sentința:

Le-a spus Papei Clement al V-lea și Regelelui Filip al IV-lea că vor fi obligați să răspundă în fața lui Dumnezeu pentru crimele lor într-un an și o zi.

L-a blestemat pe Regele Filip al IV-lea al Franței, dar și pe descendenții săi, spunând că linia sa de sânge nu va mai conduce Franța.

Amândoi – Papa Clement al V-lea și Regele Filip al IV-lea au decedat în mai puțin de un an de la execuția lui Jacques de Molay. Și o dinastie care dăinuia de 300 de ani s-a stins în 14 ani 

Papa Clement al V-lea a decedat pe 20 aprilie 1314 (și se spune că a vărsat lacrimi de remușcare pe patul de moarte), iar Filip al IV-lea a avut un atac de cord la vânătoare opt luni de la arderea pe rug a Marelui Maestru, pe data de 29 noiembrie 1314.

Papa Clement al V-lea a decedat la 50 de ani, iar Filip al IV-lea la 54 de ani, ambii în mai puțin de un an de la arderea pe rug a lui De Molay.

A urmat o succesiune rapidă a regilor din dinastia Capețienilor. În 14 ani de zile s-au înscăunat 4 Regi din dinastia Capețienilor și toți au decedat rapid după înscăunare. Casa Capețienilor, o dinastie care dăinuia de 300 de ani, s-a stins* în anul 1328.

* Casa Capețienilor pe linie masculină. Pe linie feminină, seminția a mai dăinuit în Franța, însă nu se știe exact, pentru că au fost acuze de adulter. Oficial și Ioana a II-a de Navarra a fost recunoscută ca fiică a lui Louis al X-lea, însă mama ei fusese implicată într-un scandal de adulter, așa că nu se știe de fapt dacă și pe linie feminină s-a dus seminția. Dar pe linie masculină, dinastia Capețienilor s-a stins. 

În 14 ani, cei trei fii ai lui Filip au succedat pe tronul Franței, murind toți tineri, fără să aibă moștenitori de sex masculin. Până în 1328, linia masculină a fost extinsă, tronul trecând la Casa de Valois

Louis al X-lea (octombrie 1289 – iunie 1316), fiu al lui Filip al IV-lea. A fost Rege al Franței între anii 1314-1316. A decedat de pneumonie sau otrăvire, oricum subit după o zi de distracții cu jocul său favorit, ”jeu de paume” – Tenis Regal, pe data de 5 iunie 1316. La 27 de ani.

Ion I al Franței – fiul lui Louis al X-lea și nepot a lui Filip al IV-lea. Născut la cinci luni după ce tatăl său, Regele a murit. Nu a trăit decât câteva zile: 15-20 noiembrie 1316: cel mai tânăr rege din istoria Franței, singurul care a fost rege toată viața lui, singurul care a fost născut rege și cea mai scurtă domnie din istoria Franței. Totodată, decesul său a încheiat TREI secole de când coroana franceză se transmitea din tată în fiu. 

Filip al V-lea (1293-132), fiu al lui Filip al IV-lea. A fost Rege al Franței între anii 1316 – 1322. A decedat de dizinterie, fără urmași masculini pe data de 3 ianuarie 1322, la 29 de ani.

Carol al IV-lea (iunie 1294 – februarie 1328), fiu al lui Filip al IV-lea. A fost Rege al Franței din 1 ianuarie 1322 ( a fost înscăunat când fratele său era pe patul de moarte) până la decesul din 1 februarie 1328. A decedat și el fără urmați masculini la 34 de ani, iar după decesul său a urmat Războiul de 100 de ani, o criză de succesiune, între anii 1337-1453. Țara a fost încercată și de Moartea Neagră (1347-1352). Au fost ani grei.

Povestea acestor regi, romanțată, dar foarte captivantă, o puteți citi în seria Regii Blestemați – romane istorice de Maurice Drudon, sunt publicate și în limba română. 

Averea Templ,ierilor a fost împărțită, însă numai terenurile și castelele. Aurul, pietrele prețioase au dispărut. Templierii știau de ceea ce o să se întâmple și se pare că mulți fugiseră deja spre Scoția, Portugalia, America, cu tot cu comori. A fost mare supărare când s-a descoperit că lăzile și cuferele erau goale și că nu au pus mâna pe ce avere se credea. Este mult de spus despre perioada de timp dintre vinerea neagră din 1307 și decesul lui Jaques de Molay. Despre torturarea sa, de ce a fost acuzat sub tortură. Torturile erau atât de grele încât oamenii spuneau orice numai să moară mai repede și să scape de suferință. Însă de molay a trecut până la urmă și de suferința cărnii și de tortură și de tot.

Nekam Adonai – în ebraică Răzbunare, Doamne!

Nekam Adonai – ultimele cuvinte spuse de Jaques de Molay. După ce a ”dat sentința” către Papa Clement al V-lea și către Regele Filip al IV-lea al Franței. Jaques de Molay l-a rugat pe Dumnezeu să îi ofere răzbunare. Dumnezeu i-a răspuns, dacă este să ne luîm după șirul de evenimente care au urmat blestemului. Este o mare dispută referitoare la ce Dumnezeu s-a închinat, Adonai.

Unii au spus că Jaques de Molay s-a rugat la Satan (interpretând Adoniai ca Stăpâne și pe Stăpân ca pe Satan), că Templierii se lepădaseră de Iisus. Însă multe minciuni s-au spus în Evul Mediu, pe care îl numesc ”Evul Întunecat”.

Ev întunecat de putere, de sete de stăpânire, de abuz: masele erau într-o sărăcie și mizerie lucie, în timp ce capii Bisericii și aristocrații trăiau într-un lux orbitor.  Nu este chiar ceea ce predica Iisus, nu? Să nu uităm nici procesele de orice fel, Inchiziția, faptul că au fost uciși Catarii și mulți nevinovați. Totul în ”numele dreptății”. Nu cred ceva ce spune cineva care ucide în masă copii, femei în numele lui Dumnezeu. Am moștenit multe neadevăruri, pentru că istoria este scrisă de învingători, însă totul iese la lumină la un moment dat.

Sunt detalii și interpretări și traduceri și s-a scris multe despre subiect. Mulți se întreabă dacă Dumnezeul din Vechiul Testament este același cu cel din Noul Testament, că practic unul este răzbunător altul este iertător și multe altele.

În general, se interpretează în funcție de context și de interes. Catarii credeau că cei doi Dumnezei sunt diferiți, însă Catarii credeau în învățăturile pure ale lui Iisus și într-un Dumnezeu al iubirii, erau total anti violență și nici măcar nu se apărau pe ei. Totodată, Templierii i-au apărat pe Catari și erau apropiați. Sunt multe de cercetat așa cum spuneam este un mare subiect în sine.

Lui jaques de Molay i s-a oferit iertarea, dar a refuzat. A preferat martiriul și l-a îndurat cu mare stoicism. După acest eveniment, de fapt de când a pornit prigoana Templierilor este și ”vinerea neagră, 13” – din anul 1307, când a început lupta Templierilor cu Regele francez, Filip, care dorea ca aceștia să i se supună și Templierii s-au opus.

Dacă ar fi ținut la bunăstarea lor, ar fi cedat, însă pentru că nu au făcut-o…au fost prigoniți, iar în 1314 a murit pe rug ultimul Mare Maestru Templier. Din nefericire, Franța a suferit vreme de peste 100 de ani cum scriam mai sus. Și mulți oameni nevinovați au pierit. Jaques de Molay a rămas în urmă, pentru ca Ordinul, sau anumite secrete să se păstreze.

Cum spuneam banii și alte artefacte ale Templierilor nu s-au găsit, erau deja puse la adăpost. Parcă Jaques de Molay și cei rămași au fost o diversiune, pentru că ceea ce urma să se întâmple nu se putea schimba și atunci a fost singura soluție să se pună la adăpost ceea ce trebuia salvat. Să rămână câțiva, să se sacrifice ca ceilalți să poată să meargă mai departe

De mii de ani se conduce omenirea cu tot felul de minciuni. Ni se spune că ”nu este bine să blestemi”. Dar așa este oare? Și ce mai exact este un blestem?

Blestemele în Ortodoxie

Ortodoxia recunoaște existența blestemelor. Ele, de altfel, sunt și practicate în cadrul unor ritualuri, sau citiri, cum vreți să le spuneți.  Se citeau Psaltirele lui David în Biserici, când Țara era în mare primejdie. Însă pe zi ce trece, avem tot mai puțini preoți curați, mulți nu i se mai închină lui Dumnezeu de fapt, așa că aceste citiri sunt periculoase acum pentru ei.

Sunt Psaltirele lui David, sau Moliftele Sfântului care nu se (MAI) citesc de către orice preot, pentru că trebuie să fii pur să le citești, altfel este mare primejdie. În ultimii ani numai foarte puțini preoți se încumetă să citească Moliftele, ba chiar prin Sinod de anul acesta S-A INTERZIS cititea Moliftelor Sfântului Vasile. Un obicei milenar, s-a interzis anul acesta. Bla bla bla… se ajunsese ca preoți neinițiați să le citească… ”say what”? Adică de ce să se ducă lumea la Biserică dacă Preoții sunt neinițiați și impuri? Despre ce vorbim, ce argumente sunt astea?

Oare de ce? Nu mai avem preoți cu sufletul curat? Pentru că citirea Moliftelor sunt periculoase numai pentru cei care nu sunt curați. Trebuie ca cine le citește să țină post, să fie aproape de Dumnezeu, altfel este periculos. Aici mai multe despre Molifte, de ce sunt periculoase pentru anumiți. 

Cred că acești anumiți au de fapt credința în altă parte și de ce anul acesta? Însă da, au fost Preoți care au citit Moliftele și acum. De ce să renunțăm în anul acesta la un ritual milenar? Acestea fiind spuse da, avem în Ortodoxie blestemul și dacă nu era efectuat în anumite circumstanțe (să te ferească de rău), era interzis.

Psaltirele lui David, Moliftele Sfântului Vasile alungă răul. Îl blesteamă. Acum, se interzice să se facă lucrul acesta. De ce? Pentru ca răul să triumfe? Că alt motiv nu găsesc. Moliftele și Psaltirele îi blesteamă și condamnă pe cei care fac rău, pe cei închinați lui Satan, îi neutralizează și asta este anul acesta interzis.

De aceea (că puternicii trebuie protejați) și blestemul se spune că este periculos. Și este, însă nu cum credeți și nu pentru motivele la care vă gândiți și nu oricum și nu orice este de fapt blestem

Nu trebuie să îi faci rău nimănui intenționat. Acesta este un lucru de căpătâi pentru orice creștin și pentru orice om bun, indiferent în ce crede sau nu crede. Contează omul, faptele lui.

Însă nici nu este nevoie să îi spui cuiva că te blestem, ca să o faci. Cel mai puternic blestem este energia. Când cineva te rănește și simți toată durerea, acea energie se duce undeva. Dumnezeu o primește, o ”procesează”. Însă dacă îi și ceri Domnului să facă dreptate repede, el va face.

Nu peste două trei generații, sau peste o generație, ci rapid. Uneori o face rapid fără ca tu să ceri lucrul acesta și în ultimii ani totul s-a accelerat. Păcatul nu mai cade oricum peste ‘n” generații, ci repede. Dacă ne uităm un pic în jur, o să vedem că chiar așa este. Nu este ghinion la unii oameni, chiar îi ajung blestemele, dar nu blestemele puse ritualic, ci gândurile, durerea, nedreptatea pe care o fac.

Când ești foarte tare rănit de cineva, resentimentele, sau durerea, suferința ta se propagă. Așa că dacă doriți ca aceste lucruri să nu îi atingă pe cineva apropiat, controlați inclusiv durerea. Dacă v-a rănit copilul, sau cineva mult iubit, controlați durerea voastră, dizolvați-o. Că altfel toată acea energie îl va afecta pe omul pe care îl iubiți mult și nu doriți să i se întâmple ceva rău.

Trebuie să știm să iertăm greșelile, să le deosebim de rău după intenție, nu după gravitate

Da, chiar durerea adusă de un copil, de exemplu, copilul vostru, pe care îl iubiți și îi doriți numai binele. În acest caz, rugați-vă la Dumnezeu să îi aducă lumină, iar voi concentrați-vă pe ce aveți, pe ceea ce doriți să vedeți în viitor, dar nu pe suferința aceea, să nu ”blestemați” fără voie copilul.

Oamenii greșesc și este normal să o facă. Fără să vrea ne rănesc. Este una. Răul este altceva. Greșelile, orice impact au, trebuie iertate. Însă răul nu. Răul gratuit, chiar dacă minor. Sau din lăcomie, subjugarea altora, nedreptatea intenționată este altceva. Indiferent ce greșeală a făcut cineva, dacă este greșeală, neintenționată, este bine pentru noi și ne vom elibera dacă putem trece ușor peste, dacă putem ierta. Eu am o mare toleranță la greșeli de orice fel  indiferent cât de tare sunt afectată. Însă răutățile gratuite, micimea… este altceva. Răul, răul făcut conștient altora…. altceva.

”Și ne izvăvește de Cel Rău” – nu este păcat, este legitim să îi cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de ce este rău. Alături de gânduri bune, de speranță, de rugăciunea de a fi bine pentru toți, pentru Țară. Câți ne rugăm și pentru țară, să îi meargă bine țării? Și dacă nu ne rugâm zilnic și să îi meargă bine țării, de ce suntem supărați că lucrurile merg rău? 

Blestemele funcționează și NU este blestem, nici păcat dacă i se cere ajutorul Domnului. Dacă i se cere lui Dumnezeu dreptate. Dumnezeu hotărăște mai departe, însă când îl rugâm pe Dumnezeu ceva, să facă cum crede el că este mai bine, nu comitem niciun păcat.

Pentru că îi lăsăm LUI decizia, nu îi contestăm autoritatea. El răspunde oricum suferinței. Și funcționează pentru oricine, indiferent de persoană, fără niciun ritual, pur și simplu îl rugăm pe Dumnezeu. Dacă ne și concentrăm pe durerea noastră când îi cerem să ne facă dreptate, va lovi mai repede.

Aici este diferența: între a-i cere lui Dumnezeu să facă dreptate, sau a hotărâ noi ce înseamnă dreptatea

Însă în situația în care cineva blestemă aiurea, el fiind vinovat, totul se va întoarce împotriva sa. Este o energie negativă trimisă spre cineva, însă asta nu înseamnă nimic dacă este pe nedrept și cel vizat știe asta și se curăță: prin rugăciune, alte ritualuri, sau efectiv fără niciun ritual, prin liberul arbitru de a nu permite – o fac ateii fără măcar să conștientizeze, când resping ceva ca fiind posibil. Însă oricum, cel care trimite un blestem pe nedrept pierde foarte mult și de multe ori plătește repede chiar unde îl doare mai tare.

Nu recomand nimănui, indiferent cât de mult îmi place sau nu un personaj pentru că de obicei acest tip de blestem cade pe nevinovații dragi celui care emite blestemul. Dacă cineva este vinovat de anumite fapte, mai bine se abține de la a trimite orice, să se căiască, să spere să scape etc, dar să nu creadă că este mai mult decât este, să se lase consumat de ură și frustrarea că puterea îi scapă. Poate să se redreseze, dar să nu se apuce de blesteme, că îi va fi mai rău și nici nu o să vadă de unde îi vine, va crede că a fost lovit pe nedrept. dar nu este așa, este o consecință a faptelor sale.

Așa că: avem o obligație să îi cerem lui Dumnezeu să facă dreptate

Altfel lăsăm răul să se propage și nu ne folosim de puterea noastră. Dumnezeu ne-a dat puterea, dar depinde și de noi să o folosim, că ”nu ne bagă în gură”. Să nu fim nedrepți, să nu abuzăm. Dar să îi cerem să facă dreptate.

Cât timp îi cerem LUI și nu hotărâm noi ce și cum, nu comitem absolut niciun păcat. Este în rugăciunea noastră de căpătâi, să scăpăm de rău. Atâta timp cât îi dăm autoritatea LUI, nu este niciun păcat. Păcatul intervine atunci când facem multe ritualuri în care noi hotărâm, negând suveranitatea Domnului. Ni se spune chestia asta cu să dorești binele tuturor etc. Numai pozitiv etc.

Este o sincopă. Ceva introdus de cei de la putere, de cei care abuzează, pentru ca masele să nu se folosească de puterea lor. Și ca răul mereu să predomine. Că nu degeaba de aproape 2000 de ani se spun numai lucruri roz și de fapt dacă stăm să ne uităm, unii au fost mereu privilegiați și au abuzat. Că oamenii sunt spălați pe creier să nu se folosească de puterea lor.

Nu, nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de negativism. NU. Trebuie să trăim frumos, cu bucurie dar totodată, dacă vedem ceva nedrept, să trimitem spre Dumnezeu, cu dorința de a face dreptate și să trecem mai departe. Liniștiți, că ne-am făcut datoria. Nu trebuie să reprimăm sentimentele. Ci să le trimitem. Suferință, tristețe, frustrare, să le trimitem, cu dorința de a se face dreptate.

Și să le lăsăm în urmă, nu să le înăbușim, că de ele nu vom scăpa. Sau să spunem: o să facă Dumnezeu drepte și să trecem mai departe senini. este fix la fel. Dar dacă ne simțim inundați de suferință, să trimitem și asta. Să să ne bucurăm de ce încă avem, mulțumindu-i Domnului pentru viața pe care o avem, pentru ce trăim aici.

Dacă vi se par pra întortocheate unele aspecte, lăsați comentarii, voi răspunde aici. Este un subiect complicat, dar de fapt și foarte simplu.ș Este vorba despre intenție și despre cine este suveran: dacă îi dăm suveranitatea șui Dumnezeu, dacă ne rugâm lui, nu este niciun păcat.

Altfel da, se pot face blesteme însă pentru o mică favoare de moment, în viața asta, nu merită răul pe care ni-l facem chiar nouă. De aceea nu este bine să nedreptățiți pe nimeni: pentru că cine știe cum să aplice Regulile Universale, vă va pedepsi aspru și nici măcar nu va avea nicio problemă, pentru că da,totul funcționează într-un mod.

Evident, alături de ce am scris mai sus sunt și alte aspecte ezoterice. Sunt nuanțe în orice. Însă în general, pentru a fi ”sigur” sau ”safe” ce am scris este suficient, pentru un om cu iubire și frică de Dumnezeu.

Actualizare: ce ciudat că am simțit să termin articolul pe 18 martie. Abia pe 19 am realizat că data la care am publicat articolul este data la care a fost ucis Jacques de Molay acum 707 ani. Aveam articolul de mult timp ca ciornă, dar ieri efectiv am simțit că trebuie să îl public. O coincidență, probabil. Se spune că data este 11 sau 18, dar de vreo săptămână am reluat articolul și l-am terminat pe 18 :D.