În prezent, Rusia a reluat zborurile către 60 de țări deja (inclusiv România). Însă acum au anunțat că vor relua zborurile și spre Argentina, Bangladesh, Brazilia, Costa Rica și Mongolia. Totodată se vor ridica ultimele restricții pentru zborurile spre Cuba, Mexic, Qatar și vor crește frecvența rutelor spre Italia, Azerbaijan, Kyrgyzstan, Kazakhstan și Vietnam începând cu data de 1 decembrie a.c.
Românii încă nu pot călători în Rusia în scop turistic, dar o pot face pentru tranzit fără ieșirea din aeroport
Momentan sunt două zboruri săptămânale Moscova-București-Moscova operate de Aeroflot și un zbor săptămânal Tarom București-Moscova-București.
Sunt anumite categorii de călători care pot intra în Rusia, însă nu pentru scop turistic.
În schimb este permis tranzitul în aeroport, dacă nu se intră pe teritoriul Rusiei (nu este necesar pentru zborurile cu escală din Aeroportul internațional Șeremetievo Moscova de exemplu). În acest caz trebuie însă să fie efectuat un test PCR.
Informația este prezentă și pe siteul MAE:”precum și persoanele care se deplasează în tranzit prin punctele aeroportuare de trecere a frontierei de stat ruse, fără ieșire din incinta aeroportului;”
Vestea bună este că se poate zbura și în Cuba cu Aeroflot din București (cu ei am zburat și eu), însă vestea proastă este că se vând imediat! Acum o oră erau câte un bilet ici-colo, câte două pentru multe curse, acum au dispărut!
Rușii nu au avut foarte multe opțiuni pentru vacanțe și cererea este foarte mare pentru Cuba (m-am uitat la câteva opțiuni și mai era câte un bilet ici-colo). Dar probabil că situația se va remedia. Sper.
Se poate selecta moneda în care dorim să fie afișate prețurile (by default este selectată rubla și limba în care putem folosi siteul, sunt mai multe limbi de circulație internațională)
Sunt însă și multe alte destinații unde se poate ajunge via Moscova, este o opțiune în plus.
Am amintiri puternice din aeroportul din Moscova, deoarece am avut o escală de 23 de ore când m-am întors odată din Thailanda. Îl știu pe de rost cum se spune!
Călătoriile între Rusia și unele țări occidentale au fost complicate deoarece Organizația Mondială a Sănătății, Uniunea Europeană și Statele Unite nu au recunoscut încă vaccinurile dezvoltate în Rusia, iar vaccinurile dezvoltate în Occident nu sunt disponibile în Rusia. În schimb unele țări au recunoscut vaccinurile Sputnik (inclusiv europene precum Austria, Grecia, Cipru, Ungaria printre altele, în total 78 de țări au aprobat acest vaccin acum)
La începutul acestei luni, compania Pfizer a primit aprobarea de a testa pilula sa antivirală experimentală Paxlovid în Rusia, potrivit registrului de stat. Nouăzeci de persoane din mai multe orașe rusești vor lua parte la testarea medicamentului.
Zborurile cu Aeroflot si escalele lungi din Moscova: prețuri, bagaje, servicii la bord
Din 15 noiembrie Cuba primește din nou turiști fără carantină și fără teste la destinație
Cuba Episodul I: lucruri bine de știut, pregătiri de plecare și primele impresii

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.