Știu că mulți admiratori ai Italiei, atât vaccinați cât și nevaccinați așteaptă ridicarea restricțiilor interne. Așa cum au anunțat la finalul lunii trecute când s-au anunțat relaxări, autoritățile italiene au mai făcut un pas spre revenirea la viața dinainte de pandemie: nu se va mai solicita permisul sanitar nicăieri în interiorul țării.
Un nou ordin semnat de Ministrul Sănătății, Dl. Roberto Speranza pe data de 28 aprilie a.c. aduce relaxări suplimentare, dar nu pe toate care se așteptau. Cel puțin nu deocamdată.
S-a renunțat și la formularul Plf, dar ATENȚIE: deocamdată se cere test/vaccin/recuperare înainte de a intra în țară! A fost prezentat greșit în unele publicații că nu mai este necesar, știri înșelătoare.
De la 1 mai, guvernul va renunța la Green Pass – certificatul digital care dovedește că deținătorul a fost vaccinat sau recuperat recent de covid
Ridicarea acestor restricții le vor include pe cele referitoare la Super Green Pass care pot fi obținute numai de cei care au fost vaccinați sau recuperați de covid.
Sistemul Super Green Pass va rămâne totuși în vigoare până pe 31 decembrie pentru cei care vizitează spitale și case de bătrâni.
Se prelungește mandatul privind purtarea măștilor în anumite locuri: ordonanță semnată de Ministrul Sănătății, Roberto Speranza
Ordonanța prin care se renunță la Green Pass în interior prevede și că regulile actuale din Italia referitoare la purtatul măștilor în spații publice vor rămâne în vigoare până pe 15 iunie pentru locurile de divertisment interioare, instituțiile de asistență medicală și transportul public.
„În 31 martie am încheiat starea de urgență, dar nu am ieșit din pandemie și încă trebuie să acționăm cu prudență”, a spus Speranza când a anunțat schimbările în timpul unui discurs la conferința Anaao Giovani de la Roma.
Cinematografele, teatrele, sălile de concerte, locațiile cu muzică live și arenele sportive interioare vor continua să impună vizitatorilor să poarte măști Ffp2 de înaltă calitate.
Toate formele de transport public local și pe distanțe lungi, inclusiv autobuzele, metrourile și tramvaiele, precum și avioanele, trenurile și navele, vor păstra, de asemenea, cerința de a purta o mască Ffp2.
Nicio altă locație nu este numită în ordonanță ca fiind necesară o mască de față de la 1 mai, deși textul „recomandă” ca măștile să fie purtate în continuare în toate spațiile publice interioare.
Așadar, de ce avem nevoie dacă mergem în Italia?
De măști Ffp2 și de Green Pass pentru a intra în țară. Se poate obține prin: vaccinare/recuperare/testare PCR sau antigen.
Mai multe detalii pe websiteul MAE
Nu s-au actualizat masurile peste tot, ordonanța a fost emisă aseară târziu, însă în câteva zile vor fi actualizate informațiile pe toate sursele. Însă dacă doriți să vă faceți planuri pentru Italia, este important să știți din timp că veți putea merge peste tot fără Green Pass în interiorul țării.
Se aștepată ca în următoarea perioadă să apară totuși noi relaxări.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.