1 lucruri de facut in Ubud Bali

Rabia: cum o eviți în vacanțe, ce să faci dacă ai fost mușcat de un animal infectat. În creștere în Bali și alte destinații din SE Asia

Bali Noutăți

Citesc știrile din diferite zone ale globului. De curând, sunt multe rapoarte în Bali despre creșterea cazurilor la animale dar și a cazurilor de oameni infectați. Este în prezent o epidemie de rabie pe insulă. În timpul pandemiei a crescut și numărul animalelor străzii. Iar cum ne știu iubitori de animale, am considerat că sunt binevenite câteva sfaturi despre cum să ne ferim, ce să facem dacă cumva am fost mușcați de un câine potențial infectat.

Nu intenționez să sperii pe cineva să nu se ducă într-o anume destinație: dacă este să pățim ceva putem păți ceva rău oriunde. Însă este imperios necesar să fim conștienți că se pot întâmpla anumite lucruri. Să să avem planul B, dar mai bine să evităm – planul A. 

Să ne ferim: cei mai mulți turiști au fost mușcați în momentul în care ei au interacționat cu un animal infectat! S-au emoționat văzând un patruped simpatic și pac! Fără măcar să se gândească că ar fi posibil să pățească ceva. Rezultatul? Multe injecții.

Am mers singură în Bali și am bântuit peste tot, am mers mult pe jos în diferite zone. Nu m-a mușcat niciun câine, am mers în Pădurea Maimuțelor nu am avut nicio problemă. La fel ca milioane de alți turiști – dar am respectat regulile parcului și nu am momit maimuțele cu mâncare, pentru a se sui pe mine. Se mai întâmplă și fie și ghinioniști.

Pădurea Maimuțelor din Ubud, Bali @Sacred Monkey Forest Sanctuary

O veste foarte bună este că Bali este o insulă relativ mică – ajungem repede la un spital sau la o clinică. Totodată, ei sunt dotați cu tratamentul necesar pentru rabie și au un sistem de sănătate foarte bun. Cel mai grav dacă avem parte de vreo mușcătură este să neglijăm.

Este o boală 100% tratabilă dacă facem tratamentul profilaxic, injecțiile după posibila infectare: cu cât mai repede, cu atât ne va fi mai simplu. 

Bali: 12 sate în alertă maximă, altele în alertă

Numărul animalelor infectate cu rabie este în creștere n Bali, la fel ca numărul cățeilor în general. Deși autoritățile au lansat campanii extinse pentru a vaccina și steriliza câinii, multe localități sunt în zona roșie de atenționare: alertă maximă. Numai câinii care sunt infectați sunt eutanasiați, legea interzicând eutanasierea animalelor sănătoase (nu este vorba despre animalele crescute pentru hrană).

Localitățile care au probleme majore nu sunt în zonele turistice, însă sporadic mai pot fi animale infectate în zonele turistice. În special turiștii cărora le place să călătorească prin insulă în diferite locuri chiar mai izolate, trebuie să țină cont că în acest moment fiecare câine poate fi infectat.

Sunt multe cazuri la câinii străzii dar și la cei care au stăpâni, deși acestea din urmă mai puține.

Așadar, atenție maximă cu cățeii străzii și în general cu toți! Nu este recomandat să mângâiați/să vă jucați cu cățeii fără să îi observați măcar atent înainte*

Majoritatea satelor care sunt în alertă maximă sunt în zona Gianyar, dar sunt câteva și în districtul Ubud. Momentan 12 sate sunt în alertă maximă, roșie și altele în zona galbenă – trei sate fiind adăugate în luna mai a.c. pe lista roșie.

Săptămânal sunt multe rapoarte legate de oameni mușcați de câini infectați. Într-o singură săptămână șapte oameni au fost mușcați de patrupezi infectați cu rabie într-un singur sat, Dauh Peken, din districtul Tabanan.

În ultimul timp au fost multe cazuri de otrăvire a câinilor străzii, dar au fost afectați și câini care au proprietari, rezultând în tratamente scumpe pentru a fi salvați. Deși balienzii iubesc cățeii, multora acum le este foarte teamă de boală astfel încât numărul de otrăviri este în creștere. La începutul lunii aprilie a.c., zeci de căței au fost otrăviți în zona plăjii Canggu. 

În timpul pandemiei a crescut mult numărul câinilor în Bali, mulți localnici abandonând animalele. Sunt multe articole despre faptul că animalele fără stăpân au devenit o problemă scăpată de sub control în insula zeilor.

 * Incubarea este lungă, așa că chiar dacă un animal nu prezintă simptome, nu este exclus să fie infectat. 

Rabie, cum ne ferim!

Cum evităm mușcăturile de animale:

– Evitați să atingeți toate animalele, inclusiv animalele sălbatice și animalele de companie. Animalele de companie din alte țări nu se vaccinează întotdeauna împotriva rabiei.
– Rezistați impulsului de a salva animalele. Câinii și pisicile pot fi infectați cu rabie, dar nu prezintă semne decât după câteva zile sau săptămâni după ce le-ați întâlnit pentru prima dată.
– Supravegheați îndeaproape copiii, în special în jurul câinilor, pisicilor și animalelor sălbatice, cum ar fi maimuțele. Acest lucru este important deoarece copiii sunt mai susceptibili de a fi mușcați de animale, s-ar putea să nu raporteze mușcătura și pot avea răni mai grave din cauza mușcăturii de animale.
– Dacă ați călătorit cu animalul dvs. de companie, supravegheați-vă animalul de companie îndeaproape și nu-i permiteți să se joace cu animalele locale, în special cu cele fără stăpân.

Sursa: Center Disease Control SUA, rabies Bali

În Asia de S-E (țările afectate: Bangladesh, Bhutan, Coreea de Nord, India, Indonezia, Maldive, Myanmar, Nepal, Sri Lanka, Thailanda, Timor-Leste), decedează de rabie între 21 000- 24 000 de oameni – 45% din cazurile globale, dar cele mai multe în India! 

Periculos este pentru cei care locuiesc în zone izolate, unde tratamentul post-infecție nu este disponibil. Luând în considerare populația uriașă din aceste țări, numărul de victime nu este uriaș, sunt alte probleme mult mai mari. Probabil că nici nu fac rabie toți cei care sunt mușcați de un animal infectat! Dar nu aș risca.

Dacă ați fost mușcat/zgâriat de un animal, acționați imediat!

Spălați bine rana cu apă și săpun timp de cel puțin 10 minute sau, dacă nu este disponibil săpunul, spălați numai cu apă. Această metodă de tratament este în prezent cea mai eficientă împotriva infecției cu rabie direct după mușcarea unui pacient. Puteți pune pe rană apă oxigenată imediat, dacă aveți la dispoziție!

Consultați imediat un medic, chiar dacă nu vă simțiți rău sau rana nu este gravă. Pentru a preveni rabia, poate fi necesar să începeți imediat o serie de vaccinări.

Anunțați doctorul dvs. când ajungeți în țară.

Cel mai eficient este să primiți tratament cât mai repede

Sunt vaccinări pre și post infectare, Există o serie de vaccinări (trei) care se efectuează pre-infectare și la noi în țară. Vaccinarea nu durează toată viața, trebuie repetată și nu vă ferește de boală cu totul, dar simptomele vor fi mult atenuate și tratamentul post infectare mult mai ușor. Și gelul dezinfectant pus imediat pe rană este bun, până ce aveți acces la apă/săpun.

Cei care nu au fost vaccinați anterior vor avea nevoie de patru injecții, cei care da vor avea nevoie numai de două. Acesta este protocolul standard, dar multe state, inclusiv SUA, Thailanda, Indonezia recomandă și imunoglobulină, în afară de dozele menționate standard. Și OMS-ul recomandă imunoglobulina și trebuie să solicitați, nu este peste tot tratamentul standard, dar este de preferat să faceți și dozele de imunoglobulină.

Așadar, sunt vaccinări pre-expunere și vaccinări post-expunere. Nu se pot evita injecțiile nici de către cei deja vaccinați, așadar cel mai bine este să evitați să fiți mușcat. Aici este explicat pe scurt despre injecții pre și post expunere. În general, majoritatea inoculărilor anti-rabie la nivel mondial se realizează post, nu pre-infectare.

Rabia se transmite și prin zgârietură sau salivă, în funcție de nivelul de expunere este și nivelul de risc. 99% din risc îl evitați dacă pur și simplu nu vă duceți să mângâiați orice animal vedeți în cale, deși unii pot părea atât de simpatici.

Aici, pe romedic vedeți mai multe informații despre vaccinul anti-rabic.

Asigurare

Trebuie să aveți o asigurare de călătorie, pentru a scuti prețul imunizărilor. În Indonezia prețul poate ajunge la 5000 de dolari americani, în Thailanda este mult mai ieftin. Nu toate asigurările acoperă costul injecțiilor dacă nu aveți deja vaccinul anti-rabic (care durează doi ani), dar multe da: Mondial din câte știu, dar și altele, trebuie să citiți condițiile. Probabil că cele de la noi au cu toatele inclus, cele din străinătate mai puțin, multe țări având de altfel și cost diferit în funcție de vrstă și afecțiuni, la noi încă sunt la fel indiferent de istoricul de sănătate.

Turiștii: în general sunt mușcați pentru că se joacă ei cu animalele, sau și mai grav, le iau în hotel, înainte de a le duce la veterinar. Problemele apar dacă neglijează mușcăturile

O turistă de 24 de ani din Norvegia a luat un pui de cățel de pe stradă în Filipine, l-a adus la hotel, a mușcat-o, nu a făcut nimic, niciun tratament nicio injecție, a decedat după ce a ajuns acasă. Sursa: BBC

Clinică din Thailanda: câteva informații utile despre tratamentul post-infectare, ei afirmă că este o problemă comună, având mulți pacienți cu această problemă. Se fac cinci injecții, ei specifică și prețurile.

99% din cazurile mondiale de rabie la oameni provin de la mușcăturile de câini! 

Rabia se transmite și prin saliva animalului infectat, nu doar prin mușcături sau zgârieturi.

Perioada de incubație poate dura zile, săptămâni, luni sau ani, dar asta mai rar, în funcție de încărcătura virală. Tipic 2-3 luni dar se poate și după o săptămână, de aceea ideal este să primiți injecțiile în primele 72 de ore. Ideal. Dar nu există limită în care puteți face injecțiile post-expunere. Atâta timp cât boala nu s-a instalat, ele vor fi eficiente. Sursa

Când câinele care v-a mușcat este identificat (sau pisica etc) și este examinat, puteți scăpa de injecții dacă animalul nu este infectat – dar trebuie să i se facă teste, nu se poate examina doar vizual pentru că… poate fi în perioada de incubație.

Nu numai câinii transmit, ci și liliecii, pisicile, multe alte animale sălbatice. În SUA cele mai multe probleme sunt de la lilieci. Însă la nivel global, cele mai multe cazuri de transmitere la om sunt de la câini, 99%. Totuși, sunt și alte animale care transmit: un turist britanic a decedat după ce a fost mușcat de o pisică nervoasă din Meknes, Maroc. Aceasta a atacat mai mulți trecători, iar acest turist nu a primit tratamentul necesar, la două luni de la mușcătură i s-a declanșat boala și nu a fost singurul deces după acel acces de furie al acelei pisici. Nu i s-a dat tratament pe motiv că ”pisicile nu transmit rabie”.

Rabia este o boală care odată instalată, șansele de supraviețuire sunt minime, spre deloc. Au fost cazuri de pacienți tratați, cu protocolul Milwaukee, sau Protocolul Recife. Dar  nu este de dorit: protocolul Milwaukee include și o comă indusă și tratament agresiv. În plus, a avut rată foarte mică de supraviețuire. Nu este de dorit, se poate evita ușor dacă se fac injecțiile post-infectare! Jeanna Giese-Frassetto, primul om care a supraviețuit rabiei, fără să aibă injecțiile post-infectare a trebuit să învețe să vorbească și să meargă din nou, dar peste câțiva ani a devenit mamă de gemeni. Însă este un caz foarte rar.

Animalele pot să pară sănătoase, nu este obligatoriu ca simptomele să fie vizibile.

Injecțiile post infectare se efectuează într-o perioadă de 21 de zile. Nu este musai să fie prima inoculare în prima zi după infectare, dar este recomandat ca în primele 72 de ore să faceți primele injecții. Periculos este după debutul bolii, de cele mai multe ori în primele 1-3 luni. După instalarea simptomelor și a furiei, nu prea mai sunt multe lucruri de făcut. Însă cei care acționează în perioada de incubație nu au probleme, cu cât mai repede cu atât mai bine. 

Există și reacții alergice la vaccinare, ca la fiecare vaccinare. În cazul prezentat pe siteul ncbi menționat anterior este vorba  despre  o fetiță din Singapore, mușcată de un cățel în Bali. Cu toate că a avut o reacție alergică, inoculările au continuat cu supraveghere, pentru că riscul de a face rabie era mai grav decât cel de reacții, cu toate că a avut reacții puternice, ceea ce este rar, desigur! Copii sunt cel mai des victime, mai des că ei au tendința să interacționeze mai mult cu animalele, sunt și mai mici, prăzi mai ușoare și mulți mai și ascund că au fost mușcați/zgâriați.

În concluzie, este mai bine să ne ținem departe de patrupezi și de animale sălbatice, mai ales în zonele cu incidență mare de cazuri de rabie și să facem inoculările post-expunere neapărat, chiar dacă nu știm exact starea animalului care ne-a mușcat. În cel mai rău caz vom avea protecție pentru alte expuneri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.