12 lucruri pe care le recomand, pentru a savura la maxim o excursie în Italia

Italia (10)

Încerc să reproduc o parte din prezentarea de la evenimentul ExTraViTa în Italia, punctele principale – nu pot spune chiar tot așa, pe scris, nu? Picanteriile mai tari cel puțin :D. Pe viitor poate o să filmez evenimentele, să se vadă mai mult, dar deocamdată nu pot acoperi tehnic la nivelul pe care mi-l doresc. Vă avertizez că nu este un material gândit ca fiind publicat, ci discutat, dar sigur prindeți ideile principale și desigur voi răspunde cu plăcere la întrebări.

James Michener spune: ”Dacă respingi mâncarea, ignori obieiurile, îți este frică de religie și eviți oamenii, mai bine stai acasă. Eu aș spune că nu trebuie să stăm acasă, dar dacă nu ținem cont de cele de mai sus, nu vom savura la maxim o destinație.”
Despre asta am vorbit, cum să ne adaptăm mai bine la modul de viață italian, pentru a primi ce este mai bun într-o incursiune în patria frumusețíi. 

Recomandarea mea principală: planificarea timpului

30% din timp să dedicăm obiectivelor turistice, sau acolo lururi care ne atrag la o destinație, la care visăm și le asociem cu experiența pe care o așteptăm.
30% din timp relaxării, bucuriei: prânz pe îndelete, cină, rătăcit pe străduțe, observat oamenii, colindat fără țintă și fără hartă.
30% din timp să ne ocupăm de hobby-ul nostru: practicând lucrul acela care ne pasionează cel mai tare într-un loc nou, ne conectăm într-un mod cu totul special la acel loc, ajungem să ”îl simțim” : shopping, știință, mistere, sport, gătit, etc?
Sunt săli de fitness/altele, magazine, muzee ale științei, grădini botanice, cursuri de gătit și de care și mai care, sau în Roma faimosul tur ”Îngeri și demoni” – o călătorie încărcată de mister, sau învățați să realizați măști, pizza, cosmetice, ceramică, pictură, chiar și inițiere în tehnica de realizare a frescelor, etc.
10% din timp ori se pierde, ori lăsați spațiu pentru ceva nou despre care ați aflat acolo.

Italia este fascinantă și unică, ne oferă atât de multe: de la nordul cosmopolit și foarte high-class la incredibila frumusețe a Sardiniei, sau a insulei Capri. Ce să mai spunem despre magia furnizată de vulcanul Stromboli, din Insulele Eoliene. Sau casele Trulli din Puglia, fascinația Serenissimei, cultura din Roma, dealurile Tosanei, comorile bine ascunse din Umbria, gălăgia Sudului, romantismul, arta?

M-am abținut să intru prea tare în subiectul artă, de fapt chiar am amintit doar în treacăt, să nu fiu tentată să divaghez, să nu sechestrez participanții până dimineață (acesta este hobby-ul meu, iar Caravaggio pictorul favorit, care mă fascinează).

Cum savurăm Italia? Să trecem prin toate experiențele de mai jos:

1. Colazione italiana

Italia (22)

Mic dejun tipic italian: cafea plus brioșă/ croissant. Și un pahar cu apă. Pentru a savura Italia la maxim, trebuie să intrăm în artmosferă și unde altundeva decât într-un bar frecventat de localnici: o treime dintre italieni încă iau mic dejunul în oraș, de obicei în același loc, unde discută ce s-a mai întâmplat, citesc ziarul, mulți chiar își găsesc de muncă când fac la colazione fuori (di casa, siguro).
Așa că ieșiți în aerul răcoros al dimineții, faceți o mică plimbare până într-un mic bar deschis la primele ore ale dimineții și nu veți regreta: o experiență 100% italiană. Ulterior, vă puteți întoarce la hotel pentru a continua micul dejun continental, sau cum preferați.

2. Folosiți transportul local

Italia (32)

Italia (34)

”Nu poți înțelege un oraș până ce nu îi folosești sistemul de transport public” – Erol Ozan. Desigur nu aș recomanda neapărat metroul din Roma, sau chiar pe cel din Milano, dar în zonele mai puțin turistice, sau în extrasezon, este o mare plăcere să vezi exact stilul de viață italian.
Este impresionant cât de ușor comunică între ei despre diverse nimicuri, desigur fără să se cunoască înainte și nici să se despartă cu promisiuni de prietenie eternă. Ei comunică ușor și gata, relaxat, fin.
Îmi place să îi privesc, să văd cât de bine și de îngrijit sunt îmbrăcați, pe ce pun preț: oamenii nu investesc tot într-o maşină+aparatură sau mai știu eu ce, ci în tot ceea ce îi înconjoară pentru un stil de viață frumos, în primul rând: mese în oraș, haine de calitate, vacanțe.

3. Pierdut pe străduțe

Italia (31)

Italia (8)

Italia toată este un muzeu, iar aglomerația din jurul obiectivelor turistice foarte cunoscute și căutate este uneori obositoare.
În Italia este o bucurie să lași GPS-ul și să te pierzi pe străduțe, că colinzi unde vezi cu ochii.

4. Cea mai frumoasă panoramă:

Italia (17)
Milano
Cea mai frumoasa priveliste asupra Romei
Cea mai frumoasa priveliste asupra Romei

Desigur trebuie să aflăm dinainte care este acel loc de unde se vede cel mai frumos un oraș și să ajungem acolo: cu siguranță ne va rămâne întipărit în minte.
În Roma este Domul Basilicii San Pietro, în Bologna de sus din turnurile înlinate, în Milano din Dom, etc.

5. Ținute smart-casual, sau elegante

Italia (11)

În Italia, mai ales în destinațiile citadine, regula de aur, testată și răstestată este: cu cât te îmbraci mai bine, cu atât ești tratat mai bine.
Îmbrăcat bine nu înseamnă țipător, ci smart-casual, după gustul fiecăruia și desigur având în vedere comoditatea. Pe străduțele pietruite din Italia avem nevoie de o încălțăminte comodă: balerini, loafers, pantofi sport, acum se pot asorta la rochițe cu mare succes, sau la alte ținute. Ideea este să nu părem că ne ducem într-o drumeție montană, sau să arătăm neîngrijit, șleapmăt: nu vom primi cel mai bun tratament, necesar pentru o vacanță reușită.
Pont: italienii tratează foarte bine o doamnă, domnișoară singură, îmbrăcată elegant, uneori chiar mai bine decât când merge în grup, au o grijă anume, să te facă să te simți bine. De ce? Din delicatețe, curtoazie, pentru că așa sunt ei.
Așa că puneți în bagaj ceva potrivit pentru o seară în oraș, sau pentru a merge la un concert: Italia are atât de multe de oferit.

6. Cumpărături

Mereu un lucru adus dintr-o călătorie îl asociem cu experiența trecută și mereu, purtându-l, retrăim un pic din frumusețea/bucuria din Italia. Eu mă lipesc de haine, genți, dar desigur, fiecare are bucuriile proprii.

7. Prânz italian

Italia (18)

Pauză la o terasă pentru cafea, sau un festin ”italiano vero”. Adică o pauză, oriunde o luăm, dar să stăm să ne tragem sufletul și să contemplăm.
Cel mai mult am simțit stilul italian în Napoli: femeile ieșeau la prânz în grupuri, bărbații la fel, uneori se intersectau în aceeași terasă sau restaurant, însă fiecare cu ale lui: în Napoli încă este pregnant stilul clasic de familie, cu femeia dedicându-se copiilor și treburilor casnice, bărbații cu adusul mijloacelor materiale. Vizitând orașul la sfârșit de ianuarie, când erau puțini turiști, era mult mai evident fenomenul. Dar peste tot este similar, însă nu în locurile frecventate, sau pe ruta turistică.
Neprețuit prânzul italian napoletan: bărbați elegant îmbrăcați, în grupuri, evident în pauza de la birou, stăteau fix 2 ore la masă, trecând prin tot meniul: aperitivo, primo, secondo, totul stropit cu vin, espresso la sfârșit și un digestiv, de regulă grappa ziua!

8. Neapărat încercată savoarea locală, în orice regiune există ceva specific

Italia (16)

Torino: trufe albe, vermut, nutella
Genova: pesto alla genovese
Venezia: murano, măști, dantele – da, aici trebuie să le aordăm ceva timp obiectelor de găteală, pe lângă preparate culinare, care sunt multe:
Bellini: faimosul cocktail a fost inventat de Giuseppe Cipriani, bartender la Harry’s Bar (unde trebuie să faceți rezervare).
Aperol Spritz – tot regiunii Vento îl datorăm
Folpeti – caracatițe baby în lămâie – bune de tot
Spaghetti al nero di Sepia – că rog ignorați regula de testare, sunt absolut grețoase și au o textură scârboasă: m-am străduit să mănânc, iar când mai aveam un pic și vărsam în farfurie m-am oprit, nu de alta, dar eram cu mai mulți prieteni italieni la un superb restaurant și restul erau încântați, am vrut să fac ”bella figura” dar nu a ținut. Am capitulat.
Parma: șunca de Parma, parmezanul
Bologna, La Grassa: cârnați, șuncă, paste ragu, funghi porcicni
Napoli: pizza, cu adevărat nu există pizza mai bună decât în Napoli, subscriu
Campania: mozarella
Și tot așa, lista este nesfârșită.

9. Cel mai cel obiectiv

Nu poți să simți că ai văzut un loc fără să vezi acel lucru pentru care este cel mai cunoscut: Pisa fără turnul înclinat, Roma fără Basilica San Pietro, Fontana din Trevi, etc.
Desigur sunt obiective pe care la o vizită scurtă nu le recomand, decât dacă chiar sunteți pasionați de acel lucru.
De exemplu Muzeele Vaticanului într-o vizită de 3 zile la Roma: se stă în medie 2 ore la coadă, dacă nu luați un tur ghidat, iar alergătura prin coridoare și galerii, pentru a vedea cele mai faimoase lucrări durează cel puțin 2 ore, asta dacă aveți viteză: Stanze di Rafael într-o parte, magnifica Capelă Sixtină, sau picturile Schimbarea la Față a lui Rafael, ultima sa lucrare și Coborârea de pe Cruce a lui Caravaggio – ambele în Pinacoteca Vaticana.
Real cam jumătate de zi, cel puțin. Conform unui studiu, dacă alocați câte un minut în fața fiecărui exponat din Muzee ar trebui să petreceți acolo 12 ani, deci o vizită de 2-3 ore este doar o trecere în revistă.
Deci dacă nu vă pasionează prea tare arta, să mergeți în goană printre galerii, nu știu dacă este chiar o idee bună.
Este ciudat să vă spun să nu mergeți într-un Muzeu, mai ales că sunt fascinată de artă și cu toate astea, când am mers în goană pe undeva mânată de un program am simțit frustrare, așa că dacă nu am timp prefer să le las pe altă dată, oricum în viteză nu rămâi cu nimic, decât cu bifatul și banii dați, plus timp cheltuit.
A savura nu înseamnă a pune presiune, ci a te bucura: puteți merge la Muzeul Borghese, unul dintre cele mai frumoase Muzee Mici din lume, este încântător și plin de comori.

10. Cina pe îndelete

Italia (20)

Italienilor le place să se bucure de cină, de regulă în companie, în familie sau cu prietenii, să discute, să mânânce, să râdă. Sunt sociabili. Mesele se întind până târziu, cu cât mai la sud cu atât mai târziu, așa că nu ratați prilejul și luați cina în oraș: tinerii merg de multe ori la barurile unde iau o băutură și au tapas grauit, am văzut cele mai multe de acest tip în Napoli și Bologna, dar chiar și acolo – de multe ori rezervă masa și vin îmbrăcați cum altfel decât elegant.

11. Party Party Party

Posibilitățile sunt nelimitate și nu o regretați o seară în oraș – italienii știu să se distreze. Cluburi, baruri – pot să vă dau câteva recomandări underground, în funcție de locul unde vreți să petreceți.
În Torino de exemplu puteți alege Infernul, Purgatoriul sau Paradisul, unde altundeva decât la localul Divina Comedia. La ce etaj vă găsesc?

12. Dispoziție și zâmbet de milioane

Italia (19)

Mai presus de ținută, de ce facem și cum, dispoziția contează cel mai tare: un zâmbet și efervescență maximă o să treacă cu vederea orice: suntem în Italia, suntem în vacanță, să ne bucurăm de fiecare moment.
Toți oamenii de pe mapamond reacționează pozitiv și frumos, deschis, atunci când sunt abordați la fel, cu inima deschisă, este cel mai simplu și greu lucru de făcut, dar cel mai sigur pentru a fi întâmpinați peste tot cât de bine se poate.

Ce ne-a mai dat Italia:

Termometrul lui Galileo , Parașuta, Baletul – primul în Florența, în timpul Renașterii.
Jurnalul – primul în Veneția anului 1563 (probabil un tabloid cu aventuri?)
Mila – 1000 de pași ai unui Legionar Roman
Expresorul, Băncile: da, poate nu cea mai iubită ”invenție” Bank of San Giorgio, Genoa, 1149.
Grădina Botanică – prima din lume dezvoltată de Universitatea din Pisa – 1543.

Să nu uităm:

Prima vizită: la oficiul turistic, pentru a afla despre tot ce se întâmplă în oraș, inclusiv discounturi diverse
Relaxați-vă: și zâmbiți cât mai mult
Fiți vigilenți – hoții de buzunare mișună în locurile asaltate de turiști
Grijă cine vă face pozele de grup – să nu fugă cineva cu aparatul
Mereu să avem biletele compostate – controlorii italieni nu glumesc, chiar dacă apar rar în peisaj. Indiferent că vorbim de autobuze, trenuri, etc.
Îmbrățișați obiceiurile locale: coperto. Nu are rost să judecăm ce și de ce, există în Italia, la fel ca taxe de fațadă și altele suportate în italia de cei care desfășoară activități comerciale.
Când serviți orice la masă, nu la bar, plătiți o taxă: 1,2,3,5,6 euro, depinde de loc. La cafea mai puțin la amsă mai mult. Cele mai mari taxe în cele mai scumpe locuri, Roma de exemplu. Așa că trebuie să ne așteptăm la asta, să acceptăm, până la urmă nu trebuie să ne stricăm vacanța și dacă suntem crispați sau ne uităm urât la ospătari nu vom avea cel mai bun tratament, unde mai pui că banii nu le revin lor? Ei nu se așteaptă, dar se bucură de orice bacșiș, normal.
Ce să mai vorbim despre țările în care prețurile sunt afișate înainte de taxe, ca Malezia de exemplu, cum ar fi ca TVA-ul să se adauge peste prețurile afișate, direct în bonul fiscal?

Obiceiurile locale nu se discută, se acceptă, pentru că o țară este făcută pentru ca locuitorii ei să se simtă confortabil în ea, nu turiștii, așa cum spune un alt citat pe care îl ador, o să mai caut să le adaug la articolul dedicat.

Ce am vrut să subliniez: Italia nu este savurată într-o cursă de obiective turistice de bifat, ci în stil italian, pe îndelete, dându-ne timp să ne bucurăm de frumusețea locului, de preparate, de faptul că suntem în vacanță. Până la urmă câte muzee vedem acasă? A savura o destinație înseamnă să uităm ideea de TOP 10 și turismul cultural, dacă nu suntem 100% axați pe așa ceva, dacă nu n epasionează cu adevărat. Mi-a spus cineva o dată, lăudându-se, că a făcut Louvre-ul într-o oră – deși putea să stea mai mult dar ideea era să ”facă” tot Parisul plus împrejurimile într-o săptămână. Am rămas fără cuvinte. Păi asta este ideea?  Merită banii dați?  Fiecare hotărăște, nu am eu dreptul să spun cum este mai bine, doar să ridic o întrebare, am dorit să vă arăt o altă față a unei excursii: să alocăm timp pentru toate, în mod echilibrat, pentru a ne conecta cu adevărat la un oraș. Cel puțin în Italia putem călătorii des, sunt zeci de oferte la biletele de avion.

Haideți să nu ”facem” Italia, ci să o savurăm.

Și să nu uităm de fotografii: până la urmă ele ne aduc aminte de momentele minunate, despre ele însă în alt articol, mai scurt

Italia (15)

Evenimentul ”ExTraViTa în Italia: cum savurăm la maxim o excursie în patria frumuseții” a fost susținut de: Ryanair, Men’S Cave – Haina bărbatului, Eva.ro, Journey Pub și Super Blog.  Mai multe despre eveniment aici și aici.

Cu drag,

Mirela

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Liked it? Take a second to support Mirela Leoni on Patreon!

0 comentarii la „12 lucruri pe care le recomand, pentru a savura la maxim o excursie în Italia”

  1. Pingback: Despre întâlnire: Cum savurăm la maxim o vacanță în țara frumuseții? | ExTraViTa

Lasă un răspuns