Viza in Asia ”on arrival”: cum se intra în Dubai, Hong Kong, Malaezia, Indonezia, Singapore și Thailanda

pulau penang 281

Cui îi plac călătoriile spontane? Cum este cu vizele, sunt necesare sau ce formalități sunt la sosirea pe aeroport în Dubai, Hong Kong, Malaezia, Indonezia, Singapore și Thailanda? Am detaliat în articolul de mai jos cât am plătit, cât am așteptat, ce am completat și cum arată vizele. Și de ce am folosit termenul de viză, când în două țări se plătește în restul nu, la sfârșitul articolului. În principiu pentru că pașaportul este vizat, nu poți intra cu buletinul. Formalitățile diferă, dar șederea este limitată. Dar pe larg la sfârșit.


Am mers în Asia fără nicio formalitate prealabilă, singură și pe cont propriu, toate vizele pentru  primindu-le direct pe aeroport, așa numitele visa on arrival sau viza la sosire. Unele sunt gratuite (la noi se folosește termenul de fără viză pentru a le desemna pe acestea, dar în alte părți, inclusiv wikipedia nu, ci doar free visa)  altele plătite.

Totodată m-am familiarizat cu sistemul: dacă sunteți într-o călătorie mai lungă și doriți să ajungeți într-o țară în care viza se plătește și nu se poate lua la sosire, puteți obține vize pentru o anumită țară de la ambasada acesteia din țara unde vă aflați. În Hong Kong de exemplu veneau mulți să își refacă sau să obțină viza pentru China, în două zile era gata. Sunt și agenții care se ocupă, chiar și unii hotelieri. Dacă vă vine o idee, întrebați, cumva în Asia se rezolvă lucrurile. Sau în marea majoritate a cazurilor, restul sunt excepții, eu nu am auzit/întâlnit până acum și sper la fel să fie și în viitor.

Peste tot (nu mai țin minte dacă și în Dubai) a trebuit să completăm formulare date în avion, iar în Indonezia alt formular pentru viză, se rezolvă rapid.
Puteți fi respinși dacă aveți pașapoarte temporare, atât la Visa la sosire, unde unele țări nu le acceptă, cât și dacă aveți viza pe pașapoarte temporare, în UAE. Probabilitatea este foarte mare, nu este o excepție, așa că aveți acest aspect în vedere.
Eu după ce am auzit câteva cazuri, nu aș mai face pașaport temporar decât dacă chiar nu am altă soluție și călătoresc într-o țară în care nu sunt probleme de acest fel, în rest nu aș risca. La fel, să vă asigurați că pașaportul este în limtia de valabilitate de 60 de zile. Prevederea nu strică nimănui.
Peste tot este necesară încheierea unei asigurări de sănătate: am avut, nu mi s-a cerut pe nicăieri să fac dovada ei, dar nu este un lucru pe care îl putem ignora, este mai bine să fie, pentru orice eventualitate.
Verificați mereu websiteul MAE pe cont propriu, în orice deplasare, este actualizat în timp real, cea mai corectă sursă de informare pentru călătorii.

Viza la sosire în Asia, în ordinea în care am ajuns în călătoria cea mai lungă de până acum: Dubai, Hong Kong, Malaezia, Indonezia, Singapore, Thailanda

Condiții de călătorie în Dubai: viză gratuită – fără viză

Se acordă permisiunea de ședere ca turist pe o perioadă de 30 de zile, se poate prelungi, deoarece turiștii români pot sta fără viză pe o perioadă de 90 de zile în decurs de 180 de zile. Nu se plătește, nu este nevoie să se ia în prealabil. Dacă aveți pașapoarte temporare vi se poate refuza intrarea chiar dacă aveți viza obținută înainte de a ajunge.
Unor călători li se scanau bagajele mari înainte de ieșirea din terminal, eu am fost unul dintre călătorii cărora li s-a făcut semn să iasă direct, nu a trebuit să pun bagajul pe linie.
Procedura de obținere a vizei nu a durat nici 2 minute. Viză pe pașaport. Din Dubai am zburat în Honk Kong via Manila, unde am stat numai în zona de tranzit de la aeroport 5 ore, aici am scris cum a fost zborul cu Cebu Pacific.

viza Dubai
Viza de Dubai: 30 de zile

Condiții de călătorie pentru Hong Kong: permis de ședere gratuit, fără viză

Doar mi s-a controlat pașaportul și am primit o hârtiuță minusculă cu permisul de ședere de 90 de zile, asta pentru că autoritățile nu eliberează viză. Nu mi s-a solicitat asigurare, sau altceva, doar formularul acela care se distribuie în avion. Chiar am întrebat de două ori: asta a fost tot?
Atenție: influența Chinei crește în HK, care acum este Regiune Autonomă specială, așa că oricând se pot schimba lucrurile, deși sper din tot sufletul să nu. Am stat aici 12 nopți și chiar m-am atașat de regiune, mult de tot, am umblat pe insule, prin zonele citadine aglomerate și prin cele rezidențiale liniștite, îmi lipsește și când scriu sau mă uit pe pozele de acolo mă apucă un dor….
Din Honk Kong am zburat cu Air Asia în Kuala Lumpur, Malaezia

viza HK
Viza Hong Kong: fara stampilare pasaport, la sosire: 90 de zile!

Condiții de călătorie pentru Malaezia: viză gratuită – fără viză

Ștampilă pe pașaport, nu este viză. Avem dreptul de a sta în scopuri nelucrative, deci ca turiști 90 de zile, dar uneori funcționarii, așa cum scrie pe siteul MAE reduc din proprie inițiativă perioada șederii.
Obținerea vizei în sine este foarte simplă, procedura rapidă, a durat doar pentru că se scanează amprentele (degetul mare și arătătorul) în sistemul biometric naţional de înregistrare a străinilor (National Foreigners Enforcement and Registration System – NERS) care se efectuează la toate punctele de intrare în Malaezia. Numai copii sunb 12 ani, diplomații și vizitatorii cu dizabilități (lipsa degetelor) nu sunt amprentați. Sistemul monitorizează toți străinii aflați pe teritoriul Malaeziei și inclusiv trimit alerte daă perioada de ședere se apropie de sfârșit.
Totodată la ieșirea din terminal se scanau toate bagajele. Am ajuns noaptea târziu, era mult trafic în aeroport, dar totul foarte profesionist, fluent. Sunt bine organizați.
În Malaezia ultima oprire a fost în insula Penang, orașul Geroge Town, de unde am zburat cu Air Asia în Jakarta, Indonezia.

Viza Indonezia si malaezia
Viza Malaezia: 90 de zile on arrival si viza Indonezia: 30 de zile

Viza la sosire în Indonezia: viză gratuită, fără viză din 30 septembrie 2015. 

Update: de la 30 septembrie, se poate intra cu viză neplătită, doar ștampilat pașaportul, pentru vizite în scop turistic sub 30 de zile, vedeți pe MAE unde trebuie să intrați în țară pentru a beneficia de acest lucru. Nu se aplica scutirea la data la care am călătorit eu.

VOA, plătită – sau viză în prealabil – când am călătorit eu, experiența avută: 

În Indonezia se acordă la sosire o viză de 30 de zile, costă 35 de dolari americani. A fost prima țară din această vacanță în care am plătit viza. Se poate extinde cu încă 30 de zile o singură dată prin prezentarea la unul dintre birourile de emigrare. Totodată, trebuie să te înregistrezi ca turist, după ieșirea din aeroport, se face la hotel de obicei acest lucru.
La ieșirea din Indoezia se plătește iar o taxă, în jur de 20 de dolari americani și dacă zburați intern mai sunt taxe de 4 dolari la fiecare zbor. Există birouri speciale și desigur multe bancomate, cel puțin în Jakarta și Bali.
A, pentru că taxa de intrare era 35 de dolari, tocmai ce se schimbase de la 25 cât era înainte și eu aveam numai 25 de dolari americani, am plătit la biroul VOA direct cu cardul. Fără panică.
Din Denpasar, Bali, am zburat cu Air Asia către Singapore.

chitanta viza indonezia
Plata viza intrare Indonezia
taxa iesire indonezia
Chitanta plata iesire Indonezia

Condiții de călătorie pentru Singapore: viză gratuită – fără viză

În Singapore se intră foarte simplu, nu este viză, permis de ședere doar, nu se plătește nicio taxă, turiștii au dreptul de a sta 90 de zile în decurs de 180 de zile fără viză. Se poate prelungi perioada de ședere și la destinație, prin derularea formalităților.
Din Singapore am zburat cu Air Asia în Bangkok.

singapore
Viza de Singapore: 90 de zile

Viza pentru Thailanda: la sosire, plătită, sau în prealabil

Am ajuns în aeroportul vechi din Bangkok, Don Muang (am plecat din cel nou, Suvarnabhumi sau Bangkok International Airport, dar zborurile interne și low cost ajung în general pe Don Muang).
În Thailanda a fost cel mai complicat să obțin viza, stufos mai bine spus, nu dificil, deoarece este necesară o fotografie, rezervare la hotel, bilet de plecare, taxă.
Cum scrie la carte nu aveam nimic:

  • fotografie nu aveam, am făcut acolo pe loc cu un preț derizoriu, aveau birou special
  • bani pentru viză nu aveam decât pe card, în spațiul liber nu aveau decât casă de schimb valutar, nu și bancomate și nu se putea plăti direct cu cardul, ca în Indonezia: nu a fost nimic, m-a însoțit un ofițer de securitate afară, am scos bani de la bancomat, m-am întors. Eram calmă, simțeam că o să fie bine, mereu simt lucrurile acestea și așa a și fost. Deloc nu am avut emoții.
  • Rezervare hotel: aveam numai pe telefon, salvat din booking, a funcționat
  • Bilet de avion de plecare: aveam confirmarea de la o agenție, o rugasem pe o prietenă să mă ajute că eu nu reușisem să fac tranzacția, să plătesc direct pe siteul Aeroflot. Deci aveam confirmarea și zborul, a mers deși le-am explicat un pic că nu înțelegeau era în română, era și zborul trecut dar nu arăta chiar ca un bilet electronic.
  • Nu mi s-a cerut să fac dovada existenței fondurilor, sau a inexistenței lor, nici mie și nimănui acolo, dar nu se știe niciodată.

Cu toate acestea am rezolvat repede, nu am stat mai mult de jumătate de oră, cu tot cu completarea formularelor. Călătoream deja de ceva timp singură prin Asia și căpătasem o lejeritate, așa erau și restul călătorilor pe termen lung, foarte puțini erau cu totul la dungă. Dacă ai ce îți trebuie, lucrurile esențiale, rezolvi orice!

Visa Thailanda
Viza Thailanda: on arrival 15 zile

Ce îți trebuie când călătorești prin Asia, în țările amintite

Bani: cash, card, valută, de orice fel, dar să ai fondurile necesare
Atitudine: nu ești prins cu lecția neînvățată, comportă-te firesc, ca și cum ai face asta tot timpul, relaxat. Dacă ești stresat le poți atrage atenția și poți să primești întrebări suplimentare.
Acte: pașaportul să fie valabil cât trebuie, peste 6 luni de la data ieșirii din țară – știu că se cere în general al intrării, dar la lucrurile acestea prefer să fiu mai catolică decât Papa.
Telefon inteligent și acumulator extern, sau să fie încărat, acolo se pot salva toate rezervările, biletele, practic nu știu c em-aș fi făcut în Asia fără telefonul meu, l-am folosit inclusiv pe drumuri izolate pe post de GPS, pe post de traducător în conversațiile cu localnicii, unde nu știau engleza și am ajuns în multe astfel de locuri, ca tovarăș de drum – țineam legătura cu cei de acasă, l-am folosit și pentru a-mi plăti facturile de acasă, etc. VITAL!
Ideal ar fi să știți să conversați în limba engleză, este mai simplu de rezolvat orice în aeroport.
Asigurarea de sănătate

Update: am primit două sesizări pe facebook că nu este viză decât în două țări, de la persoane care nu au citit articolul și au interpretat titlul cum au înțeles. Articolul abordează formalitățile de intrare în diferite țări. Pașaportul este vizat. Asta înseamnă viză, a viza. Desigur în acepțiunea generală se folosește termenul de fără viză pentru a desemna acele permise de ședere care nu se plătesc, în urma înțelegerii dintre state. Tot pentru a desemna acest tip de ședere internațional se mai folosește și termenul de visa-free, sau free visa (visa-free poate să însemne și fără viză). La noi nu se folosește decât cu sau fără viză, dar nu poți să intri cu buletinul, ceea ce pur lingvistic ar însemna fără viză. De ce spun pur lingvistic, că așa îmi atrăgea cineva atenția că înseamnă că nu plătești viza = fără viză ,total greșit de altfel, pur lincvistic înseamnă termenul din dicționar. Ștampilă înseamnă viză, iar în dicționar viză este: însemnare, parafă, trecută de o autoritate pe un act, pentru a-i da valabilitate, pentru a-i confirma primirea etc. Deci pur lincvistic dacă ai ștampilă ai viză.  Cu o excepție, Hong Kong (unde se dă o hârtiuță) peste tot mi s-a ștampilat pașaportul. Deci se ștampilează pașaportul, se completează formulare de emigrare, în Malaezia am fost și amprentată și șederea este limitată prin ștampilarea pașaportului, plus că se poate refuza. Și mai ales că șederea ți se poate refuza în majoritatea țărilor menționate dacă te prezinți cu pașaport temporar, deci nu te duci așa, cu buletinul și intri. Da, în Thailanda și Indonezia viza se plătește și arată diferit de ștampilele obișnuite, arată ”ca o viză” restul sunt ștampile doar, dar tot o vizare pe pașaport este. Și se completează un formular suplimentar. În articol sunt informații despre cum intri în țările menționate, peste tot cu pașaportul vizat și limitare a șederii.

Deși nu este greșită o pregătire temeinică înaintea plecării, nu trebuie să dispere nimeni dacă nu are totul atâta timp cât nu este musai să fie luată o viză înainte de deplasare. În Asia viza se obține ușor la sosire. Iar dacă stați mai mult în Asia puteți lua de la ambasada țării respective din locul de unde vă aflați.

Călătorii frumoase să aveți!

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

5 comentarii la „Viza in Asia ”on arrival”: cum se intra în Dubai, Hong Kong, Malaezia, Indonezia, Singapore și Thailanda”

    1. Buna, da, este, in sensul in care trebuie sa obtineti viza inainte, la Ambasada, nu se da Viza on arrival pe pasaport temporar. Totodata, trebuie sa verificati cu compania aeriana conditiile de calatorie. Bine, daca nu iesiti din zona de tranzit, puteti merge cu pasaport temporar in aeroporturi din tari care altfel nu permit accesul cu acest act. Din pacate, ma astept ca in timp sa apara din ce in ce mai multe restricti pentr acest act.
      Uitati ce scrie pe MAE: Atenţie! Deţinătorii de paşapoarte temporare au obligaţia să obţină, anterior deplasării în Republica Indonezia, viză de la reprezentanţele diplomatice ale acestei ţări în străinătate.
      Indiferent de tipul de paşaport, înainte de a călători în Indonezia trebuie să vă asiguraţi că paşaportul dumneavoastră este valabil cel puţin şase luni de la momentul intrării pe teritoriul acestui stat. Intrarea în Indonezia va fi refuzată în cazul în care paşaportul nu are valabilitatea menţionată, iar compania aeriană nu va permite îmbarcarea la bordul aeronavei.
      https://www.mae.ro/travel-conditions/3704

  1. Buna, cel mai mare stres imi provoacă viza pentru Thailanda. In principal pt ca exista prea multă informație si prea multe contraziceri. Eu locuiesc in Germania si am fost aici la consulat unde m-au informat ca nu am nevoie de viza. O sa călătoresc cu avionul spre Saigon, Vietnam si de acolo cu autobuz spre Cambodgia si mai departe in Thailanda .
    Cred ca doamnele de la consulat s-au încurcat in termenii de viza. Trebuie sa ma informez dacă VOA este valabilă si la granița dintre Cambodgia si Thailanda

    1. Buna, este multa confuzie, intr-adevar. Si sunt multe cazuri diverse, chiar si cei din agentii uneori sunt pusi in dificultate cu unii clienti cu zboruri etc. Din cate am inteles si eu din toate discutiile despre care am citit, este cu mult mai usor de obtinut viza la granita, decat la consulat la noi, adica majoritatii i-a fost mai usor.
      Deci, acum: se ia VOA la granita pentru 15 zile: http://www.thaiembassy.com/thailand/new-visa-rules.php.
      Insa; pentru vizele acordate la Ambasada, pana pe data de 31 august nu se percepe niciun cost, fiind prelungit termenul vizei gratuite. http://www.bangkokpost.com/archive/visa-incentives-extended-to-woo-tourists/1194480
      Totusi, Viza On Arrival costa 1000 Baht. recomand citirea conditiilor MAE: se pare ca Thailanda ia masuri sa nu se mai intre de multe ori cu iesiri de doua zile si alte artificii: https://bangkok.mae.ro/node/177
      Calatorie placuta!

Lasă un răspuns