În ziua cea mai activă petrecută în Cinque Terre, am ajuns în Vernazza pe traseul costier din Corniglia. A fost un drum încântător și la capătul lui mi s-a dezvăluit frumoasa Vernazza, cel mai cunoscut dintre cele 5 sate care alcătuiesc Cinque Terre.
Vernazza a fost un oraș fortificat încă din anul 1080, fiind punctul de plecare al forțelor navale în lupta de aparare impotriva piratilor. Istoria ei implica participarea activă la cucerirea Liguriei de către Genova.
Cu o populație de 1000 de locuitori, în realitate arată exact ca în cărțile poștale, de fapt toate cele 5 pământuri arată la fel de ireal atât în realitate căt și în fotografii.
Și la plimbare prin Vernazza
De pe traseu am ieșit într-o zonă înaltă a orașului, tocmai bine pentru a putea admira orașul, vedea tunelul feroviar, face o plimbare printre străduțele înguste cu case din piatră și fațade colorate în drumul spre centrul orașului.
Am ajuns imediat, prea repede aș putea spune, deoarece satele sunt mici, distanțele la fel, dar nu-i bai, aici poți să treci de o sută de ori pe o anumită stradă că tot nu te saturi de atâta frumusețe.
Ajunsă pe strada principală, Via Roma, am luat un cornet cu pește și fructe de mare (mai scump decât în Riomaggiore) și am stat și o grămadă la coadă. Foccacia cu măsline, pesto, mozarella și roșii cherry este la fel de bună, am stat pe o băncuță cu alți foarte mulți turiști privind în jur cât am terminat și am continuat plimbarea către port.
Văd trecerea către plaja din Vernazza, care pare vulcanică, nisipul fiind foarte închis la culoare, de asemenea plaja era la momentul vizitei mele (iunie 2012) plină de stânci și pietre, dar ce contează, toată lumea se simte bine!
Dar înainte să trec prin tunelul de piatră către plajă, am admirat un grup de tinere asiatice care se distrau de mama focului făcând poze, două cu tocuri foarte înalte, le-am rugat să îmi facă și mie câteva și plajă!
Nu am zăbovit mult am mai făcut câțiva pași și iată că am ajuns în Piazza Marconi, piața principală a orașului, în care se află și Biserica Santa Margherita d’Antiochia, din 1318, multe bărci trase la țărm, cafenele și vederea minunată asupra micului port și a promenadei.
Iau o înghețată la care încă mă gândesc și relaxare în sunetul valurilor. Faleză, multă multă lume, dar liniște! Nu se aude nicio muzică aiurea de nicăieri, piața asta mare chiar pe marginea apei este un loc perfect pentru relaxare și pentru privitul oamenilor.
Se mai poate vizita în Vernazza
Castelul Doria, construit în sec 15, care străjuiește orașul.
Capela Santa Maria, o mică capelă din piatră pe strada principală, Via Roma.
Poze poze, încă o tură prin oraș, un cappucino și la drum spre Monterosso al Mare. De pe acest traseu costier între Vernazza și Monterosso al mare sunt priveliștele bine cunoscute cu Vernazza, cu vedere asupra pieței Marconi, a falezei și a portului, case pravalindu-se către mare și colinele terasate în fundal.
Dar de la Vernazza mi-am luat la revedere mai târziu, când după vizita în Manarola am luat trenul și am ajuns din nou aici.
Ploaie în Vernazza
De data asta ploua, dar nici măcar ploaia nu poate strica cu nimic farmecul acestui oraș, dimpotrivă, în combinație cu luminile roșiatice ale apusului care se reflectă pe fațadele clădirilor dau un farmec proasăt, ca o acuarelă. Turiștii nu se mai vedeau pe străzi, doar în restaurante, cei care și înoptau aici probabil.
Dar ploua, așa că fără umbrela cum eram săream din loc în loc, adăpostindu-mă acolo unde găseam câte o umbrelă sau cornișă. Unui bătrânel de la un restaurant i s-a făcut milă de mine, și-a luat umbrela, m-a întrebat unde mă duc și m-a condus până în port, sporovăind despre una, despre alta.
Am stat puțin și am admirat iar priveliștea, inclusiv un cuplu de tineri asiatici care pozau pentru albumul de nuntă și pentru că deja cădea întunericul m-am întors spre gară, între timp se oprise și ploaia.
Dar nu îmi venea să plec așa că m-am întors, să mai văd o dată portul, marea, străzile erau deja pustii. Pe mica plajă am întâlnit un grup de tineri sicilieni, portughezi și o fată din Ungaria care lucra în Londra de care m-am lipit și eu și cu care am stat la niște carafe cu vin local, după ce cu greu am găsit un restaurant care ne-a acceptat cu Pablito (câinele trubadurilor din Sicilia) înăuntru.
Cu regrete am părăsit atmosfera caldă și de poveste târziu în noapte, pentru a prinde ultimul tren către Riomaggiore, atât eu cât și Reka, fata din Ungaria, care nici ea nu stătea în Vernazza, ci în Corniglia.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
