Obiective Turistice Roma: ce muzee trebuie neapărat să vizitezi

Italia Roma

Roma este o mare provocare… chiar și dacă stai o săptămână, rămâi cu multe locuri de văzut, lucruri de făcut. Orașul Etern are atâtea de oferit încât efectiv este imposibil să îi vezi toate minunățiile în scurt timp. Nu este alt oraș în lumea asta la fel, afirmație cu care sunt total de acord, din punct de vedere a băgățiilor cu valoare inestimabilă de aici. Și atunci ce te faci dacă stai doar patru zile? Vital este să îți organizezi cât mai bine călătoria, să nu bâjbâi pe acolo, gândindu-te ce vei face și cum.

Renunță la ideea de a sta la Roma două zile, în cazul în care nu este una dintre multe alte vizite și dacă dorești să vizitezi cu adevărat orașul. Să intri în muzee, să îți dai un pic de timp să și vezi ceva acolo, să ajungi în zonele cele mai faimoase.

Efectiv 100% dintre cei pe care îi cunosc și au mers două zile/trei nopți s-au întors, plecând cu regretul că nu au stat mai mult. Așa că plănuiește să stai patru zile întregi, sau măcar trei. Și fă-ți planul de bătaie înainte.

Mai mult, dacă rezervi online, din timp, poți avea reduceri la bilete. Asta pe lângă faptul că salvezi timpul de stat la coadă. Și în general timpul, pentru că știi deja ce ai de făcut. Nu uita: lasă-ți timp și pentru a savura destinația, a te pierde pe străduțe, nu plănui activități 100% din timp. Am găsit celel mai bune prețuri și uitați care sunt.

Obiective Turistice Roma

Dacă ai ajuns la Roma, musai trebuie să ajungi la următoarele muzee:

Muzeele Vaticanului și Capela Sixtină – coadă rapidă

Când ești la Roma… desigur fci o vizită la Vatican. Pe lângă Biserica Sf Petru (care se vizitează gratuit), aloci un pic de timp și urci în cupolă (se plătește o taxă de 10 euro), pentru a admira cea mai frumoasă și ai faimoasă priveliște panoramică din Roma.

Când am mers în Vatican am stat aproape 3 ore la coadă și am plătit parcă 32 de euro de persoană, dacă îmi amintesc bine. Însă puteți evita acest lucru, cumpărând biletul online:

Bilet Muzeele Vaticanului și Capela Sixtină – coadă rapidă – 27 euro

Puteți anula turul cu 24 de ore înainte și primi toți banii înapoi dacă vă răzgândiți. Există și alte tururi, precum intrare exclusivă la prima oră. Alegeți ce vi se potrivește.

Bilet Colosseum cu Audioghid, Forumul Roman și Colina Palatină

În cadrul acestui tur poți explora cele mai faimoase situri arheologice din Roma, având și un audioghid la Collosseum, pentru a afla multe informații utile despre acest loc.

  • Durata acestui tur: 3 ore
  • Acces facil, linie rapidă
  • Audioghid in limbile: engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă, chineză, japoneză, arabă, portugheză, rusă.
  • Se poate anula cu până la 24 de ore înainte, returnarea este de 100%.
  • Cum se procedează: mergeți la oficiul de bilete de la Collosseum, unde schimbați biletul electronic cu biletul pentru Collosseum, Forumul Roman și Colina Palatină.
  • Cu acest bilet puteți folosi coada rapidă, direct la controlul de securitate, salvând astfel timp prețios.
  • Puteți vizita desigur prima oară Forumul Romn și Colina Palatină și după Collosseumul, le puteți vedea pe toate o dată sau în zile diferite (deși nu recomand, pentru că fiind în același loc este de preferat să le vedeți în același timp.

Bilet Colosseum cu Audioghid, Forumul Roman și Colina Palatină: 23 euro

Bilet Galeriile Borghese

La Galeriile Borghese trebuie să rezervați bilet online înainte de vizita la Roma. Altfel cel mai probabil nu veți putea vizita unul dintre cele mai frumoase muzee mici din lume. Plin cu sculpturi ale lui Bernini și alte opere de artă: Caravaggio, Raphael, Canova, acest muzeul este un vis pentru iubitorii artei.

Vizita durează 2 ore fix și numai 360 de vizitatori sunt lăsați înăuntru în același timp.

Bilet cu rezervare Galeriile Borghese – 22 euro

Audiență la Papa Francisc

Da, puteți să intrați în audiență la Pana Francisc. Nu vă alarmați, Papa muncește de fapt, banii fiind colectați pentru tot felul de opere de binefacere. Este un mod de a ajuta și orașul și turismul și un act deloc egoist, pentru că sunt și audiențe neplătite. Dar dacă doriți să contribuiți și mai ales să fie organizat totul într-un mod dsimplu, aceasta poate fi o soluție.

Audiență la Papa Francis: 39 euro

Alte tururi foarte utile:

Roma cu autocarul Hop On Hop Of

Iar dacă doriți să eficientizați și mai mult timpul vostru în Roma, o idee bună este să luați un autobuz Hop On Hop Of. Avantaje:

  • Audioghid în mai multe limbi de circulație internațională (nu și română)
  • 4 tururi gratuite, la pas
  • linia albastră sau linia roșie
  • În fiecare zi, între 9:00 și 19:00, din martie până în octombrie
  • Plecări de la Termini (prima și ultima din zi).

Linia roșie: Stația Termini, Piazza Indipendenza, Colosseum, Circul Massimo, Piazza Venezia, Vatican, Fântâna Trevi, Piazza Barberini.

Linia albastră: Stația Termini, Piazza Indipendenza, Santa Maria Maggiore, Colosseum, Circul Massimo, Piazza Venezia, Vatican, Ludovisi/STreptele Spaniole, Piazza Barberini.

Bilet Roma Hop On Hop Off classic, 27 euro

Puteți lua biletul premium, sau deluxe. Biletul clasic este pentru o zi, dar cel Premium, două zile și costă 31, 50 euro. Cred că merită să vizitați pe îndelete tot ce aveți de vizitat.

Bilet Vatican și Roma cu Transport Gratuit

Este un bilet valabil 3 zile, cu care aveți transport gratuit și intrare la câteva obiective, precum și reducere la altele. Include și un autocar Hop On Hop Off, audioghiduri și alte atracții. Nu știu nepărat dacă este mai ieftin așa decât să cumpărați separat diferite bilete, dar este mai simplu. Vedeți ce conține și cum se poate cumpăra:

Bilet Vatican și Roma cu Transport Gratuit: 113 euro

Citiți și: 

Notă: am explorat Roma mai mult la pas, pentru că am avut timp. Pentru o ședere mai scurtă este necesară eficientizarea, sau renunțarea la mai multe obiective.

O săptămâna la Roma, ziua I: Treptele Spaniole, Santa Maria del Popolo, Santa Maria sopra Minerva, Via Corso, Panteon, etc

A doua zi la Roma… Fontana di Trevi, Galeriile Borghese și Piața Navona

Roma, zilele 3 și 4: Vatican, Basilica și Piața Sfântul Petru, Muzeele Vaticanului, Piața de Flori

Ziua 5: Roma antică: Colosseum, Forul Roman, Colina Palatină și Columna lui Traian

Ziua 6 la Roma: Santa Maria Maggiore, San Giovanni in Laterano, Santa Scala și Trastevere

TOP Obiective Trastevere, cel mai boem cartier al Romei

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *