Vreau să vorbesc despre negociere, cea mult trâmbiţată, cu mult dorită, despre cel mai mic preţ. Negocierea de care nu (prea) scapi în Asia, fie ca ai nevoie de suveniruri, alimente, taxi, cazare, etc. Chiar și la multe Malluri poți negocia și mult.
Negociere la Mall în Kuala Lumpur
Asta în Kuala Lumpur: am avut neplăcuta surpriză să mi se defecteze un obiectiv foto și să trebuiască să cumpăr altul, că în service dura și nu puteam să mă întorc în Malaezia numai pentru service. Și pentru că nu eram hotărâtă dacă să iau sau nu obiectivul respectiv de la un magazin dintr-un Mall (mai aveam un obiectiv dar pentru depărtare, plus telefonul) am obținut un preț foarte bun, adică 45 euro un preț normal. Dar mi s-a cerut și de 5 ori mai mult în alte locuri plus că și aici prețul inițial fusese de două ori și jumătate mai mare.
Prețuri diferite la același vânzător, numai pentru mine!
În Hong Kong, prima dimineață la piața de lângă unde stăteam, iau de la o doamnă câteva portocale plus un fructul dragonului mare. Prețurile erau scrise în chineză dar în dreptul fructelor. 10 HKD. A doua zi la fel dau să iau dinj nou, doamna mă oprește și îmi arată nu 10 HKD pentru tine, pentru tine 40. Ce???? 4 euro un fruct, nici în europa nu este atât de scump. Nici într-un fel nu a vrut să îmi dea la prețul scris și am plecat. Am luat din altă parte papaya mare cu 12 HKD, foarte bună și gata.
Genul acesta de experiențe pe mine mă enervează. Da, dai ca turist mai mult, dar cât de mult, sau de unde pornește tocmeala, atunci când se poate? Depinde de oamenii întâlniți!
Și la supermarket costau 11,9 HKD 3 fructe, mici este drept dar totuși….
Dar…. tocmeală cu orice preţ?
De fapt și de drept nu îmi place deloc tocmeala. În general prefer magazinele cu preţ fix, cele la care obţii un preţ din start culmea în general mai mic decât ce reuşeşti uneori pe stradă, după celebra tocmeală.
Victorii, unele amare
Am obţinut de câteva ori un preţ bun prin negociere, mic, dar asta numai pentru că nu eram prea dornică de respectivul bun sau serviciu, adică dacă era bine dacă nu nu, plus că s-a întâmplat după ce am fost să folosesc expresia ”arsă” de localnici și într-o dispoziție nu prea roz la adresa lor.
Deci am obţinut un preţ mic de câteva ori dar prețul acela prea mic m-a urmărit. De ce? Păi oamenii sunt săraci și chiar au nevoie de bani, să nu mai spun că în general obții un preț mic exact de la cine are nevoie mare și nici nu se înscrie în categoria aceea de evitat. Și mie asta nu mi-a dat nicio satisfacție, decâr regrete.
Când ştii că ai obţinut un preţ prea mic?
Când soliciţi numărul de telefon la taxi pentru servicii ulterioare şi ţi se spune că să aranjezi de la hotel, frumos, dar fără drept de apel. Au.
Plus privirea aceea, din care îţi dai seama că a acceptat un pic de tot pentru că nu avea de ales, dar este dezamăgit. Nu mai vreau să văd acea prvire dar cum poţi să faci diferenţa între oamenii normali și șarlatani?
Nu este vorba de 2 lei mai mult sau mai puţin, dar este vorba de sentimentul că nu eşti luat de fraier la drumul mare. Adică atunci când vezi că ţi se cere mult, sau într-un mod mârlănesc, că în terminalele de autobuz sau stații de taxi sar toți pe tine și strigă, asta am urât tare de tot că mulți nu pot vorbi normal, țipă și este foarte deranjant, plus că uneori încearcă să te ducă în altă parte, să te păcălească.
Adevărul este că e la gici, sau după fler. Instinctul mi-a spus să îi dau ceva mai mult celui cu taxiul din Bali, dar tocmai fusesem păcălită păcăleală pe care nu aveam cum să o evit că era ultimul autobuz local și când ești la mâna lor nu prea ai ce comenta, dar aveam o ciudă pe toți, modul de abordare este nasol, ți se cere așa, dă banii, banii, cum am mai povestit.
Deci privirea ”aceea” îți spune că ai negociat pre mult
Şi am mai avut o dată instinctul de a da mai mult pe un serviciu decât ce fusese convenit, am dat şi omul respectiv a fost atât de fericit, s-a luminat la faţă, nu a fost vorba de mult dar m-am simțit bine.
Trebuie ascultat instinctul,acesta nu ne înșeală
Cum se desfășoară negocierea?
Turistul se duce și întreabă de un lucru, sau este abordat de vânzători. I se spune un preț, în general exorbitant, turistul se sucește și după da, de multe ori o să vină vânzătorul să ofere mai puțin. Care în general tot exorbitant este pentru respectiva cârpă sau ce o fi.
Situația ideală este când știi cât de cât cât trebuie să coste un lucru și îi oferi vânzătorului. Uneori este de acord, de multe ori o să zică că vai, e prea mic, nu se poate. În general aceștia sunt comercianți 100%, care iau profit de la fiecare și nu o să dea turiștilor cu prețul corect, sau pentru localnici nici pentru a câștiga un pic. Nu.
De aceea am întâlnit turiști care mi-au spus că știau precis că localnicilor li se dau anumite lucruri la un preț dar ție ca turist sub nicio formă, te lasă să pleci. Punct. Așa este în multe locuri și mai ales în cele turistice, gen Bali. Dar și în multe locuri pentru localnici. Am fost în unele piețe pentru localnici, în Bangkok și mi s-a cerut mai mult decât pe străzile turistice.
Se cere mult pentru că sunt turiști care și dau cât li se cere, așa că în multe locuri s-au învâțat cu profituri mari.
Cum mi-a spus cineva: nu sunt de acord să îi dau unuia care vinde un preț e 10 ori mai mare, când oamenii care le realizează în fabrici sunt plătiți o nimica toată. Bun punct de vedere. De la o americancă care avea mereu la ea jucării pentru copii întâlniți pe drum, am fost și eu de față când le-a dat la câțiva și da, m-am gândit, iată un mod mai bun de a cheltui banii decât să dai prea mult unuia singur.


Dar totuși, când trebuie să dai prețul cerut, sau să te oprești din negociere?
Cred că atunci când ți se cere din start un preț corect. Dar se întâmplă foarte rar
Am ajuns într-un magazin din Ubud, Bali, de pe strada Monkey Forrest, una dintre cele mai turistice și mai scumpe străzi șivăd o mămică frumoasă, îmbrăcată în haine de sărbătoare – mai târziu am aflat că fusese la o nuntă- şi o fetiţă de vreo 6-7 ani care desena pe jos.
Intru, dau să mă uit la o mască, îi spun că nu este culoarea pe care o doresc, mă îmbie să mă mai uit dar într-un mod calm, aşa că am ales una, nu prea convinsă. În dubii, îmi spune: 40 000 este un preţ la care nici nu speram, mă gândeam să iau una cu 50 000 adică să ofer în piaţă şi dacă obţin bine dacă nu nu, preţul de pornire era 250 000 – 350 000 aşa mi se ceruse până atunci pe respectivul produs.
Am dat să plec dar până la urmă am zis, Ok o iau şi am mai luat una alta, toate cu preţuri mici. Aş fi putut negocia clar, dar ce câştigam dintr-o economie de câţiva lei? Pe când pentru dânsa chiar pot însemna ceva.
I-am şi spus: mulţumesc, le iau, ştii, nu vreau să negociez, este bine aşa, îmi place când primesc ceva corect de la început, nu vreau cel mai mic posibil. S-a uitat în ochii mei şi am văzut că înţelege şi am mai văzut ceva. Este greu, pentru ei este greu. Pentru mulți, mai ales aceștia sensibili, care nu se aruncă ca alții la tunuri.
Ce vreau să subliniez: dacă întâlniţi oameni cinsiţi în călătorii, indiferent unde, că sunt multe ţări unde este la putere negocierea, nu vă încăpăţânaţi să luaţi până unde se poate de jos. Nu este o victorie de care cineva ar putea fi mândru şi nici nu este OK să ne scoatem pârleala cum se spune pe spatele unora.
Goana după chilipir este bună dar nu trebuie lăsată să ajungă o provocare, o întrecere în care să ne definim după cât de buni suntem ca negociatori şi cât de mic preţ am dat.
Nici extrema prea mult nu este OK că nimeni nu se duce în Asia sau în bazar în Maroc, Egipt sau pe te miri unde să plătească ca în Milano, bineînţeles, trebuie să existe o limită şi un raport calitate-preţ, dar nici să nu lăsăm nimic-nimic.
Am întâlnit atâţia oameni buni în Asia, chiar care aleargă cu restul după tine după ce tu greşit ai dat mai mult că nu ai înţeles, sau oameni care îţi cer ca la localnici, sau corecţi şi de ceilalţi, care când văd turişti parcă te văd cu semnul dolarului sau euro, genul acesta este cel care dacă te prinde la ananghie ar lua şi pielea după tine.
Dar sunt și oameni care la greu o să te ajute, o să lase de la ei. De fapt așa sunt oamenii peste tot și în Europa dacă nu ar fi fiscalizat comerțul, controale, reglementări, ar fi la fel. De aceea Asia este fascinantă, că te lovești de oameni așa cum sunt buni, răi, cu umanitatea în general. Că în țările unde nu faci un pas la dreapta fără amenzi uriașe nu este vorba de un grad de civilizație nativ, este vorba despre comportamente educate, sau impuse.
În Asia multe sunt încă nealterate, pure, de aceea tot ce experimentezi lasă impresii adânci, dar cumva, chiar dacă te mai superi uneori tot te trage ața înapoi!
Pe curând am dat ofrande să mă întorc în Asia 🙂

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.