Yogyakarta o să rămână mereu un loc special în inima mea. De ce? Aici chiar am învățat să sar: după ce am întâlnit câteva fete extraordinare care deja călătoriseră mult în Indonezia am renunțat la zborul spre Bali, urmând să ajung mai târziu cu feribotul după ce mai petreceam încă 9-10 zile în Java, tot ce a însemnat Yogya și Java fiind partea cea mai frumoasă a excursiei mele în Asia.
Yogya este un oraș curat-curat, luminos și optimist. Sunt foarte mulți turiști, dar nu toți străini, mulți indonezieni venind să își petreacă câteva zile aici. În cele 4 zile petrecute aici fără heirupism am reușit să văd marele templu hindus Prambanan, Candi Borobudur, templul stup budist, am vizitat palatul sultanului, am ajuns la una dintre plajele minunate din vecinătatea orașului, am interacționat cu mulți oameni, turiști și localnici, m-am bucurat în tihnă de oraș, pe scurt câteva zile minunate. Am și scris de ce consider acest oraș unul perfect pentru backpackeri în Asia de Sud-Est, alături de Georgetown și Bangkok.
Cum se ajunge în Yogyakarta
Yogya este deservită de un aeroport internațional bine conectat (Air Asia de exemplu are multe zboruri dar și multe alte linii aeriene), dar se poate ajunge și cu trenul, autobuzul sau transport privat din orice alt oraș mare din Java.
Am ajus aici cu autobuz Economic din Surakarta. Ne plângem de trafic….. dar un drum de 60 de km Solo-Yogya este făcut în 3 ore! 3 ore, de aceea în Java este ideal un scuter, motocicletă, etc.
Prețurile pentru ruta aceasta sunt reglementate și afișate minim, maxim, am plătit maxim ceea ce oricum era puțin. 30 000 de rupii în total, 2 euro, din care 10 000 erau numai pentru bagaj.
Am ajuns la ora 13:00 înYokyakarta la terminalul Giwangan și m-am supărat că puteam fi lăsată foarte aproape de casă dar nu au dorit să oprească să cobor. M-au lăsat la terminal, unde desigur încercau să îmi recomande taxi. Îmi făcusem temele cu documentarea pe net și știam că sunt autobuze Trans Yogya, oficiale și cu un sistem corect, transparent. L-am luat pe cel care trebuia și am ajuns aproape de casa unde trebuia să ajung cu 3000 de rupii – 0,20 euro!
Cu GPS-ul am ajuns unde trebuia, dar nici urmă de hostelul meu. M-am învârtit de câteva ori și la un moment dat un domn în vârstă s-a oferit să mă ajute cu căutarea. A venit cu mine, a întrebat pe străzi și am găsit locația. Era de fapt simplu de tot, dar pentru că din stradă nu era niciun indicator, greu la prima căutare.
Mi-a plăcut mult aici. Tare, tare mult. Casa este condusă de un frate și o soră, ajutați de verișori și alți prieteni, care populează des curtea și livingul. Am întâlnit numai oameni simpatici. A fost de cotitură. În prima seară am vorbit cu o fată din KL care lucra în Singapore și călătorea destul de des :). În a doua zi a venit Nicola, o americancă de 22 de ani care a călătorit 10 luni singură prin lume și care urcase să vadă răsăritul la Parcul național unde este Vulcanul Bromo singură, noaptea pe munte. Am repetat experiența ei și am și scris cum este cu mersul pe cont propriu la Bromo aici.
A fost senzațional și când mă gândesc că dacă nu o întâlneam pe Nicola pierdeam această experiență….
La fel Andreja, o fată din Cehia mi-a povestit despre Karimunjawa, un adevărat paradis, a descris arhipelagul ca pe locurile acelea din poze, că este exact așa peste tot. Cam greu de ajuns și înainte de a le întâlni pe fete nu m-aș fi încumetat și cu atâta bagaj să plec fără nicio rezervare, fără nimic, dar am riscat și s-a aranjat totul frumos. Și despre Karimunjawa am postat deja, încă de când eram acolo.
Și mulți alți oameni simpatici, aș vrea să revăd acest loc la un moment dat.
Cât despre Yogya în sine, în prima zi după acomodare am luat străzile la picior și mai ales eram nerăbdătoare să ajung la faimoasa stradă Malioboro, aflată la doar 5 minute de mers pe jos!
Bulevardul Malioboro
M-a dus cu gândul la Jonker street din Melaka Malaezia, dar la puterea a 3-a :). strada Malioboro este uriașă și Yogya un paradis al cumpărăturilor. Zeci de magazine, malluri, warunguri, tarabe, turiști, spectacole stradale, de toate. O viață întreagă. Ziua ca ziua dar după lăsarea serii (cam pe la ora 18) totul se însuflețește, este o caracteristică comună tuturor țărilor asiatice în care am ajuns. Până pe la ora 23 este nebunie pe străzi, multă efervescență, restaurantele stradale – warunguri mai modeste sau mai de soi dar peste tot oamenii stau pe jos la mese joase. Dar mâncarea este extrem de bună!.
Sarung + mine = <3
Am descoperit sarungurile în Asia chiar în prima seară din Yogya. Înainte știam de saree. Dar iată că în Indonezia am descoperit acest acoperământ și m-am îndrăgostit. Asta acolo, de când am ajuns acasă nu am mai purtat.
Mirota – magazin mare, faimos. Multe sarunguri. Multe multe în diferite raioane, grupate pe materiale și dimensiuni. De un raion m-am lipit. Le-am probat mai pe toate și erau ceva….. Microbul l-am luat de la două australience care și ele probau de zor. M-am afiliat și eu imediat și deci eram 3.
Și un băiat foarte simpatic, care împacheta non stop ce vandalizam noi.
Știu sigur că la un moment dat am avut o revelație și am exclamat: Aș putea să stau toată ziua aici! Și simpaticul s-a uitat la mine un pic perplex după care a pufnit într-un râs …. care nu prea era al lui. Dar nu am simțit nervozitate, în voce sau atitudine.
Era amabil, răbdător, când i-am spus că îmi pare rău că scot tot de acolo dar că nu mă pot abține m-a asigurat călduros că nu este nicio problemă și că asta este treaba lui.
De aceea am și cumpărat mai multe că eu doream doar unul dar am plecat cu 4 numai de acolo. Și mai aveam 2 deja cumpărate. Pe cel verde îl puteți vedea într-o poză mai jos iar pe cel roșu… la templul Prambanan și în multe alte poze din Asia.
Mi-au prins bine! Plus că am făcut senzație peste tot. Fete și băieți în diferite orașe, de la Ubud Bali la Bangkok mă opreau pe stradă să mă întrebe de unde am cumpărat sarungul pe care îl purtam. Oricare dintre cele două pe care le-am luat pentru mine.
A doua zi am fost iar prin oraș și la templul Prambanan, a treia zi la Borobudur și la palatul sultanului, după la plajă. Și mereu Yogyakarta, strada Malioboro, discuții peste discuții cu alți turiști. Am găsit și o curățătorie decentă și am dus tot ce aveam. Bună mișcare!
De mâncat am mâncat atât la warunguri cât și în food court-urile de la Malluri, dar m-am bucurat și de înghețatele de la McDonalds sau de un pui de la Kfc. Variație :). Și multe multe fructe.
Se pot face multe lucruri în oraș și abia aștept să revin, simt că o să mai văd aceste locuri măcar o dată.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.