parinti cool inainte 1

Cât de cool au fost părinții voștri? Ai mei au fost mult mai cool decât mine și de ce sunt cum sunt

Experiențe

Acesta este un articol neobișnuit pentru ExTraViTa și este scris cu gândul la tatăl meu, pe care l-am cunoscut prea puțin. Și pentru toți cei cu suflet călător, care nu au avut șansa să descopere lumea, dar nu au avut-o cu adevărat, nu închipuit.

Am simțit că a venit momentul să intru pe un teren pe care nu prea pășesc. Cel al universului meu. Însă cred că veți înțelege cumva mai bine de unde am acest curaj de a face lucrurile altfel, această ”nebunie” cum am tot auzit, de a refuza să mă conformez și a căuta sensul lucrurilor. Dar și o temă de gândire și de apreciere a părinților.

Cât de cool au fost părinții voștri?

Cât de cool au fost părinții voștri? Este titlul unui articol de pe Bored Panda (îl regăsiți la sfârșitul articolului) care mi-a plăcut mult acum ceva timp și care m-a pus pe gânduri.

Într-adevăr, părinții noștri au fost super cool, mulți dintre ei cu mult mai cool decât ne considerăm noi astăzi. Însă nu au avut șansa de a avea libertatea pe care o avem noi, cu care se pare totuși că în mare parte nu prea știm ce să facem.

Avem atâtea prejudecăți inutile, atâtea sfori care ne leagă, ne împiedică să trăim așa cum simțim, cum ne spune o voce înăuntrul nostru. O auzim cu toții, mai pronunțat sau mai slab.  Uneori o ascultăm, alteori ne lăsăm pradă necesităților zilei de azi, ne implicăm în tot felul de polemici și discuții privind ceea ce fac alții și de cele mai multe ori inutile.

Dar haideți să ne gândim cum au fost părinții noștri? Au avut mult mai puțin, dar cumva au fost cu mult mai stilați, sau cel puțin așa mi se pare mie, uitându-mă pe fotografiile din casă sau pe cele de pe net.

Mama efectiv arăta ca un star de cinema:

În comunism, cu putine resurse, pentru că era ea extraordinară și avea visuri și speranțe și de toate:

mama parinti cool

Și tata:

tata parinti cool

Amândoi părinții, de fapt:

Chiar erau cool, trebuie să recunoașteți. Îmi place să răscolesc prin pozele vechi. Multe surprize ne așteaptă din aceste scotociri:

Părinții mei au fost veseli. Sportivi, spontani, activi, cu mulți prieteni

Nu știu de ce mă întrebau de ce mă sui în copaci, așchia nu sare departe:

parinti cool inainte 12

Și nu s-au potolit după ce m-au avut pe mine:

parinti cool inainte 3

Am avut și o mătușă super cool:

Și vreau să vă spun că avea un bebe de un an. Da și mai demult își reveneau foarte repede la siluetă mămicile, nu doar acum.

parinti cool inainte 4

Și mama la fel, nu și-a pus baticul în cap după ce am venit eu pe lume, era la fel de cool ca mămicile moderne:

parinti cool inainte 2

Și erau nebunatici

Adică… hello, m-ați uitat în copac?

parinti cool inainte 7

Și da, le plăcea și atunci să facă portrete clasice de familie:

parinti cool inainte 1

Am multe fotografii, unele cu tata agățat de stânci și diferite foarte frumoase cu mama, nu le găsesc acum, de mult mi-am propus să caut tot și să scanez, să le am pe toate și în format electronic, pentru că da, fotografiile sunt lucrurile la care țin cel mai mult. Sunt amintirile. Nimic altceva nu este mai de preț decât amintirile. Clipurile, fotografiile, acestea sunt cele mai mari comori ale noastre. 

Am ajuns la concluzia că părinții mei au fost cu mult mai cool decât mine. Și atunci noi în ce o să ne transformăm peste ani și ani, cum vrem să fim la 60 de ani sau mai mult?

Papa was a rolling stone and so am I

Părinții noști nu puteau să plece din țară. Tatăl meu a vrut, un prieten a reușit să fugă în Turcia, el a renunțat pentru familie. Dar s-a aflat, cumva. Și iubea libertatea și își dorea să trăiască liber. Toată lumea îmi spune că setea de viață, de călătorii, de aventură, curajul le moștenesc pe toate de la el. Îi plăcea (chiar și atunci) și la discotecă și să joace cărți, să stea la un pahar, la table cu prietenii.

Deci tatăl meu și mama și ceilalți își doreau libertatea cu disperare. Dar tot aveau puterea de a se bucura de fiecare zi, de ceea ce aveau. Să trăiască momentul și să îl trăiască intens.

Mă gândesc uneori dacă de la dorința de plecare i s-a tras tatălui ”accidentul” și dacă nu a fost chiar un accident. Tatăl meu a murit electrocutat la un panou de înaltă tensiune, la muncă, într-o zi în care a fost chemat inopinant, nefiind tura lui. La frumoasa vârstă de 29 de ani. Eu aveam 3 și două luni.

Am curaj pentru că știu că avem un bilet dus și nu știm niciodată cât de lungă este călătoria

Asta pentru toți cei care mă întreabă de ce am atâta curaj. Pentru că de mică am fost revoltată. Și mi-am pus o mie de întrebări. Dar viața mereu biruie, dorim să trăim, să simțim, așa că după un timp am trecut mai departe. După care am pierdut o prietenă care a fost toată copilăria mea la 16 ani (alături de altă prietenă dragă, însă pe Loredana o știam de când mă știam pe mine).

La capătul unor căutări am ajuns să accept că viața este fragilă și foarte frumoasă, un dar. Să înțeleg că fiecare are o misiune și că tata și-o încheiase pe a lui. Cu Loredana tot nu am înțeles deși am încercat. M-am afundat adânc într-o mie de dogme și de principii până ce am înțeles că cu cât crezi că știi mai multe cu atât știi mai puțin și ai mai multe întrebări până la punctul în care simți că înnebunești.

Am ajuns la concluzia că trebuie să simplifici. Să trăiești, efectiv, prezentul. Clipă de clipă. Am cedat vieții și miracolului vieții. Am înțeles că de fapt nimeni nu știe nimic și că nu aici vom afla vreaun răspuns.

Iar acum nu îmi este frică de absolut nimic. Nu are nimeni ce să îmi ia. Viața este cel mai de preț bun pe care îl avem și viața aceasta știu că este trecătoare. Și că asta nu se poate schimba. Am înțeles cu fiecare fibră a mea acest lucru. Nu îmi este frică de sfârșit, am aceptat și îmbrățișat cum spun englezii lucrul acesta.

Sunt unul dintre acei oameni cărora nu le este frică de sfârșit. Așa că punând problema în acest fel, acum pe bune, cum să îmi mai fie teamă să merg singură într-o destinație unde mii de alte femei au călătorit singure? Mai ales când simt că un lucru este ok și că trebuie să îl fac? Pentru că între timp am învățat să îmi și asult instinctele.

I am free do do whatever I feel și să mă bucur de tot

Cum să îmi fie frică să mă urc singură pe vulcani pe care alte sute de femei s-au suit singure? Cum să îmi fie frică să fac orice îmi trece prin cap atâta timp cât nu dăunez nimănui?

Am făcut multe boacăne, cu gura mea mare, și cu temperamentul vulcanic italian dintr-o parte a familiei, moștenit, dar știu că nu pot fi altfel și că asta sunt eu. Și pentru că am fost rebelă.

Încă nu pot vorbi despre toate tâmpeniile pe care le-am făcut, sau spus, sau încurcături create, dar abia aștept o vârstă ”respectabilă” pentru a vorbi despre toate cele. Și vă spun un secret: tot ce am făcut strâmb m-a bucurat cel mai tare.

Deci acum avem cu ce, avem unelte, avem libertate. Ce ne ține? Incredibil, dar lucruri de genul: cum se uită x la mine dacă nu mai am mașină? Am poziție de manager, cum pot să mă duc în x loc să nu fiu buricul pământului? Sau ce zice x dacă nu știu ce?

Vreau să aduc un omagiu pentru toți cei care au dorit mai mult și efectiv nu au putut. Nu au putut să renunțe la ceva neesențial pentru a cumpăra un bilet de avion și a pleca trei zile undeva așa cum putem noi. Nu au avut libertatea de a vedea lumea pe care noi o avem. Și mult alte lucruri pe care le avem și nu le vedem, sau nu le apreciem.

Crezând că suntem mai cool decât părinții noștri. Dar așa suntem oare?

 

Bored Panda: 10 dăți în care copii au realizat că părinții lor au fost mai cool decât ei

Și artileria grea: 20 de dăți în care bunicii au fost chiar și mai cool

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

2 thoughts on “Cât de cool au fost părinții voștri? Ai mei au fost mult mai cool decât mine și de ce sunt cum sunt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *