Luna de miere perfectă? De ce nu pe o insulă privată, în Scoția

Recomandări Scotia

2B24028500000578-0-image-a-6_1438847548402

4 căsuțe, un restaurant, un observator, o excursie în Irlanda de Nord, o șalupă și o plajă privată vizitată de foci – toate pentru norocoșii care își pot permite prețul de 2000 de lire sterline/zi pentru a închiria toată insula Sanda, unul dintre acele locuri unde te poți simți la capătul lumii. Este efectul Scoției, datorită culorilor, care nu pot fi redate total în fotografii, dar odată văzute rămân întipărite în memorie, este ceva inconfundabil în albastrul cerului, în verdele pajiștilor și în culorile coastei.

V-ați săturat de hoteluri, pensiuni, resorturi luxoase? Sau sunteți curioși să aflați ce mai există nou pe piața de turism? După o pauză de 2 sau 3 ani (în care insula a fost folosită exclusiv de suedezii care o cumpăraseră) Sanda s-a reîntors în circuitul turistic. Puteți închiria aici o cameră dublă cu 185 lire sterline/noapte sau extravaganța maximă: toată insula. Am spus lună de miere: am auzit chiar de un cuplu care a mers în luna de miere cu părinții miresei și alți nuntași, este loc în cele 4 căsuțe pentru toată trupa la nevoie.

2B24027D00000578-0-image-a-34_1438847690349

2B24027500000578-0-image-a-12_1438847596408

2B24027100000578-0-image-a-15_1438847606657

2B24026900000578-0-image-a-9_1438847556675

Vizitatorii micuței insule de 400 de acri sunt întâmpinați cu muzică de cimpoi Dacă ați visat vreodată la propria feudă, să fiți o Laidy sau un Laird (moșier în Soția) insula Sanda vă poate satisface dorința. Nu vă luați după dimensiunea redusă, locul acesta este încărcat de istorie, aici locuind pentru perioade mai lungi sau mai scurte Călugării Whithorn, Robert Bruce, eroul scoțian Wallace și membri ai puternicului clan MacDonald. Pe insulă se află și ruinele capelei construite de Sfântul Ninian, care se spune că a fost îngropat aici.

Sanda este situată pe coasta de vest a Scoției, la o milă de peninsula Mull of Kintyre, devenită faimoasă după ce Sir Paul McCartney i-a dedicat o melodie. Este aproape de faimosul castel Dunaverty, iar observatorul de păsări din insulă a fost primul de pe coasta de vest a Scoției, insula jucând un rol important în migrația și reproducerea multor specii de păsări.

Fiecare bungalow are vedere la mare, podea încălzită și șemineu. Priveliști superbe cu marea, stânci abrupte, farul din 1850 care oferă vederi de 360 de grade asupra insulei. Pe coasta de vest a insulei sunt peșteri, iar relieful include câteva dealuri, cele mai mari fiind situate la Nord-vest și la sud – est, ele formând o vale frumoasă între ele.

2B24026500000578-0-image-a-31_1438847678847

Pachetul de 2000 de lire sterline/zi include cele 4 căsuțe, acces la observatorul pentru păsări, o barcă la dispoziție, la fel și restaurantul, unde se poate servi micul dejun, prânzul, ceaiul de dupăamiază și cina. În pachet mai este inclusă o excursie în Irlanda de Nord, o excursie de pescuit cu pescari locali și o degustare de whisky.

Aici se ajunge cu elicopterul sau cu o ambarcațiune. Dacă stau și mă gândesc bine nu știu dacă aș alege o insulă scoțiană sau una grecească dacă ar fi nevoie vreodată să iau o astfel de decizie dar motivul pentru care aș merge în Scoția este chiar cel menționat la început: te simți la capătul lumii, este ceva primordial, te aștepți să fie o linie invizibilă spre un tărâm necunoscut, o altă realitate. Aici poveștile cu ființe supranaturale nu mai par atât de imposibile. M-au fascinat culorile și peisajele din Soția, poate și de aceea articolele despre Scoția conțin atât de multe poze. Săptămâna viitoare voi reveni cu noi articole și multe fotografii realizate în Scoția, pe tărâmuri de poveste.

Fotografiile din articolul de față nu sunt realizate de mine, fiecare imagine are specificat creditul.

2B24027900000578-0-image-a-3_1438847532800

0 thoughts on “Luna de miere perfectă? De ce nu pe o insulă privată, în Scoția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.