Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 11

Taverna Stelios, situată în inima fermecătorului sat medieval Theologos, este alegerea ideală pentru a îmbina utilul cu plăcutul. Aici găsești o atmosferă caldă, elegantă, preparate de foarte bună calitate și ai parte și de lecția de istorie. Asta pentru că Stelios le dă tuturor oaspeților din România câte un pliant cu istoria satului care o dată a fost capitala insulei Thassos.

Prima vizită la Taverna Stelios

Am ajuns prima oară la Stelios într-o zi ploioasă de septembrie 2017. Mai trecusem prin zonă, dar eram singură și nu aveam dispoziția să merg să mănânc ceva atât de consistent precum carnea de miel, sau ied, pentru care este faimoasă această tavernă. Însă am ținut minte că vreau să ajung aici, așa că atunci când prietena mea Laura a ajuns în Thassos, am mers special să luăm masa de pranz aici.

Prânz pe stil grecesc, adică pe la ora 16, după ce ne plimbasem prin câteva locuri minunate de pe insulă, precum satul Maries. Amuzant a fost că la Stelios ne-am reîntâlnit cu alți turiști pe care îi mai văzusem de câteva ori în aceeași zi, prin alte locuri vizitate. Deci de la început a fost o atmosferă frumoasă.

Vara la Stelios este deschisă o terasă foarte mare, însă de cum se face răcoare există câteva mese înăuntru și pe o terasă închisă, cu adăpst. Adică era închisă cu plasticul acela transparent, de terasă, nu știu cum se numește, dar foarte util pentru a ne feri de rafalele de ploaie, dar a sta totuși în aer curat.

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos 12

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos

Primirea 

De cum am venit și ne-a recunoscut că suntem din România, am fost invitate înăuntru să vedem strămoșii vlahi ai lui Stelios, care ne-a spus mai multe despre rădăcinile lui. Și de faptul că îi plac foarte mult turiștii români, atât de mult de a colaborat cu o traducătoare pentru acel pliant, foaia cu istoria locului, pe care o dătuturor trecătorilor din România. Da, ați auzit bine, îl puteți găsi des pe Stelios în fața tavernei, pe un scăunel vechi pictat în albastru, cu foile în mână și dornic de vorbă. Așa l-am întâlnit și hotărât să încerc acest lc. Îmi plac oamenii deschiși.

Revenind la oile noastre, ne-am bucurat să fim acolo, am regăsit o atmosferă caldă, plăcută, primitoare. Am zis că trebuie să stăm ceva timp aici, să ne bucurăm de energia pozitivă a locului. Să fim și atât, acolo, cu tsipouro, povești, tablouri vechi și vorbă bună.

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 2
Colțul cu vlahi

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 12

Pentru că da, la venire și foarte prompt am primit tsipouro, apă, pâine, măsline și ficat din parte casei. Deja ne săturasem cu acestea (chiar nici nu mai simțeam foamea) dar venisem hotărâte să încercăm mielul, așa că am comandat o porție de miel la rotisor (500 grame) și salată cu ruccola. Și bere Mythos.

Totul a fost delicios și una peste alta am mai primit cartofi prăjiți, ardei copți, câte o bere și câte o porție de iaurt cu miere din partea casei. Toate delicioase, iaurtul cu miere unul dintre cele mai bune din Grecia, era ca o șarlotă, perfect! Și cafea!

Iar când am plecat acasă, am primit și o sticlă de vin Retsina să o avem la pachet ”să bem pe terasă acasă” cum ne-a spus Stelios. Am primit și invitația de a veni și a doua zi, la un vin, că este ultima zi în care este deschisă taverna în acest an.

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 10

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied
Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos: din partea casei primesti ficat si orgne în ulei, delicoase

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 1

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 3
Taverna Stelios Theologos Thassos: Stelios se ocupă personal de preparate
Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 4
Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos
Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 5
Stelios, cu porția noastra de miel rotisat
Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 6
În satul Theologos mulți călători vin pentru mileul rotisat, un deliciu la taverna Stelios

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 7

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 8
Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos: extraordinar de bun
Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 9
o portie de miel in Theologos este o adevarata provocare


Am avut noroc că nu era aglomerat

Dacă ceva este bun în afara sezonului, este că oamenii au timp să socializeze, ceea ce le place foarte mult. Grecii sunt foarte ospitalieri și le place să afle, să comunice, să dezbată, numai că atunci când este sezonul plin, nu au timp. Când vizitezi Grecia în afara sezonului, ai parte de ospitalitatea grecească pură, de voia bună, de discuții filozofice, istorie, de a construi piretenii.

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 11
Eu, Laura si gazdele la Taverna Stelios Theologos Thassos

A doua vizită la Taverna Stelios

Am ajuns desigur a doua zi la Stelios, nici nu se putea altfel. Am primit iar o grămadă de produse din partea casei (măsline, tsipuro, pânie prăjită cu ulei de măsline și oregano, ardei copți pentru tsipuro).

Cum cu o zi în urmă mâncasem mult prea mult doream ceva ușor, am luat vinete coapte și bourgiourdi – brânză la cuptor cu mirodenii. Între timp, am mai primit câte o bere din partea casei și un vin fortifiat și cafea și am spus stop ca nu mai putem! Și am fost ferme! Când în final am plecat, nu am apucat să ne luăm la revedere, așa că am decis să scriu acest articol și să îl trimit cu dedicație.

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 13

Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos miel ied 14

Taverna Stelios este un loc autentic, unde ne-am simțit extraordinar și unde voi reveni cu plăcere de fiecare dată. Este un loc care te cheamă, cum este Taverna lui Sotiros din Limenaria, de unde scriu acest articol și unde am venit pentru a …. 10-a oară probabil? Sunt locuri care te cuceresc iremediabil, pentru care voi reveni în Thassos și în Theologos pentru Taverna Stelios cu siguranță.

Călătorii Frumoase!

… și …

Kali Orexi!

1 thought on “Locuri cu poveste: Miel rotisat la taverna Stelios Theologos Thassos”

  1. Din pacate nu am ajuns in Thassos dar am trecut pe lista anului 2018. Mi-ar fi de ajutor daca mi-ai recomanda un loc dragut de cazare.
    Calatorii frumoase in continuare.

Lasă un răspuns