Burned out – Stop și de la capăt și ce urmează pe blog

Greu de crezut, dar poți ajunge să îți pierzi nu motivația, ci forța, chiar atunci când urmărești cu pasiune visul tău. Ești epuizat, ”burned out”, cum este denumit fenomenul în străinătate. Mi s-a întâmplat acest lucru surprinzător și culmea, tocmai din dorința de a ajunge să realizez mai repede visul meu. Am dorit prea mult, am lucrat prea mult, am neglijat alte aspecte ale vieții mele, am pus viața pe ”hold” până la momentul în care aș fi ajuns în punctul pe care îl doream. Și viața s-a răzbunat, sau oricum, mi-a tras câteva semnale de alarmă, mi-a pus frână cu putere.

În lunile trecute nu prea am fost constantă, am spart ritmul articolelor de pe blog, nu am mai postat cu regularitate și vreau să vă spun de ce, acum că am revenit la normal.

Am mai scris despre visuri, trebuie să lucrăm intens la ele pentru a le putea realiza. Am crezut că fără măsură. Zi, noapte. Eu eram cea care în Info Tripuri, după ce ne trezeam la ora 6 dimineața și umblam toată ziua făcând fotografii, luând notițe, învățând etc când ajungeam seara la hotel mă relaxam cu laptopul. Uneori stăteam chiar lângă colegi, mai o bere, mai un vin, mai selectat poze. Și scriam, postam. Des mă prindea ora 3 dimineața, timp în care scriam articolul pentru a doua zi. Când ajungeam acasă îmi luam revanșa la somn, desigur, dar oricum, stăteam 12 ore pe zi minum în fața laptopului.

Am reușit să cresc blogul și sunt sigură că este cel mai tânăr din cele TOP 5 de călătorii din România, din punct de vedere al numărului de cititori. În Trafic.ro este al treilea blog înscris la categoriile din Turism după numărul de cititori, Imperator este primul și este normal. Am scris enorm pentru a realiza asta. Este o diferență între Social Media, unde poți crești ușor în funcție de cât de mult buget aloci și citirile de pe blog. Am scris un articol despre acest subiect, dar ideea de bază este că numărul de likeuri din Social Media nu are legătură cu numărul de citiri de pe blog.

Nici măcar cele de la un anume articol. De câte ori dați like la postările cu articole de pe Facebook și nu intrați pe link să le citiți? Sau nu dați like dar dați click și citiți articolul? Și ce faceți atunci când căutați ceva, când doriți să mergeți undeva? Eu caut informații pe Google și pe blogurile pe care le citesc. Însă nu înseamnă că nu sunt prezentă și în Social Media, chiar sunt foarte activă. Dar sunt medii diferite și ce este într-o parte nu este o oglindă a ceea ce este în altă parte. Dacă vă interesează subiectul, să știți că o să mai postez articole de acest fel, dar un prim pas este această introducere în Social Media versus Blogging. Articolul l-am publicat inițial pe un alt blog care îmi aparține, închis între timp, l-am mutat acum aici, am explicat mai jos de ce: simplificare.

O dată, când eram la început în ale blogging-ului, cineva mi-a spus: la noi trebuie să fii cunoscut, nu să fii bun. Adică: să faci networking, să apari peste tot, fără să ai un blog bun de fapt. Eu am ales ”the hard way” – am un blog cu mulți cititori, dar nu apar în unele topuri unde, printre oameni care au ce căuta acolo sunt și mulți cu nici 50 de cititori pe zi, unii chiar cunoscuți pentru cât de buni sunt ca bloggeri. Este hilar.

Mi-am asumat lucrul acesta, am primit zeci de mesaje cu faptul de la voi și vă spun și aici că este ok, mi-am asumat alegerile făcute. Dar nu neg că aș vrea ca la un moment dat să fie și topurile de bloggeri ca la cele despre companii, pe baza a ceva, la firme sunt pe baza Cifrei de Afaceri, a numărului de angajați etc. Ar fi o maturizare a acestui domeniu și ar aduce mai multă credibilitate tuturor celor care activează aici. Acum este un fel de Vest sălbatic.

Burned out

Deci există trafic mare și pe blog, nu numai în Social Media și pentru asta am muncit, neîntrerupt. Nu numai la blogul în limba română, ci și la cel în limba engleză și la un alt blog și în alte părți. Când călătoream, când stăteam acasă, eram mereu cu laptopul în față. Și… am ajuns să nu mai fiu deloc eficientă. Eu mă ocup și de partea tehnică de la blog, de poze, de filmări, de tot.

Am ajuns să am zile în care stăteam non stop la laptop și în loc să scriu patru articole, pe care să le și postez, cu multe poze și informație, nu scriam nici măcar unul. Niciunul! Sau câte unul de o calitate de care nu sunt prea mândră. Mă distrăgea orice, dar absolut orice altceva.

Totodată, era sentimentul de nemulțumire la adresa mea pe care îl aveam constant. Mă simțeam vinovată că nu pot să mă adun, că nu lucrez, că stau prea mult pe net și mă învârteam într-un cerc închis. Dar am simțit că trebuie să se întâmple ceva, am simțit cu putere că trebuie să fac ceva, să sparg bula aceasta în care colcăiam de ceva timp.

Stop și de la capăt

Am înțeles că am ajuns într-un punct mort, așa că vara aceasta am petrecut-o în Grecia și pe stil grecesc, am luat o semi-pauză de blogging și de tot. Îmi doream enorm  să petrec o vară pe o insulă grecească, a fost visul meu, unul dintre ele. Mai sunt și altele: să fiu stuardeză, să lucrez la un orfelinat/sanctuar de elefanți, să lucrez cu țestoase, să reîncep să pictez etc dar acestea ar schimba viața mea mai mult. Poate o parte le voi realiza. Pentru Grecia însă m-am hotărât instant, plecând în 4 zile de când mi-a venit ideea, a fost un semn. Pe 1 mai nu știam ce să fac și eram stresată că nu fac ce trebuie și pe 14 mai eram în insula Corfu.

Desigur, am renunțat la alte oportunități vara aceasta și la câteva colaborări frumoase pentru care trebuia să fiu în țară, acum trebuie iar să o iau de la capăt cu diferite lucruri, dar nu îmi pare rău deloc. Nu poți avea totul, asta este clar, dar am realizat un vis pe care nu știu dacă aș mai fi avut ocazia altă dată: să stau cinci luni, toată vara adică, în Grecia. Acum știu că dacă am trecut pe lângă ceva și nu am luat s-a dus.

Am scris din când în când, dar de la 8,9 articole pe săptămână, pe ambele bloguri, minim 5 pe ExTraViTa, am ajuns să scriu și 1 doar. Sau maxim două pe săptămână. Ca o paralelă: în iulie 2017 (cea mai leneșă lună) am postat doar 8 articole pe ExTraViTa, comparativ cu 25 în iulie 2016. În celelalte luni, am fost mai harnică, totuși. Pauza a fost și în Social Media, nepostând luni de zile nimic pe Instagram și rar pe Facebook.

Am întrerupt cumva activitatea 100% blogging dar nu cu intenție, nu că nu aș fi avut timp, ci pur și simplu am stat multe zile fără să scriu. Nu mai puteam. Am stat mereu la povești cu noi prieteni, m-am distrat, așa cum o făceam în timpul când nu aveam blog. Intenționam să scriu, dar amânam și până la urmă renunțam, pentru că aveam altceva de făcut.

Iar când ieșeam în oraș, ieșeam cu o mică poșetă în care aveam bani, ruj, telefon, cheia, creionul dermatograf, șervețele, gel dezinfectant și cam atât. Nu o geantă mare cu aparat DSLR, trepied, eventual laptop și câte și mai câte! De când cu blogul sunt mereu cu sacul în spate.

Am redescoperit bucuria de a călători, de a mă plimba, de a sta la discuții interminabile cu localnicii, de a cunoaște. M-am simțit bine, adică. Și am făcut foarte foarte puține poze, de fapt suficiente pentru articolele de pe blog, dar nu enorm de multe. Să spunem că o dată la trei, patru zile luam camera DSLR cu mine.

Și mi-am dat seama că am o problemă: lucrând non stop, pierd bucuria pură a călătoriei. Așa că da, cu mici excepții – vizite scurte de lucru – o să aloc jumătate de timp pentru călătorie, jumătate pentru blog. Nu voi mai amesteca lucrul cu plăcerea, pentru că ajung să nu mai am nici lucru nici plăcere.

Acum am luat câteva hotărâri, de care mă țin

  • Fac pauză: o zi pe săptămână. Sau câteva zile pe lună, legate, în câte o mică escapadă, în țară sau străinătate, sau în vizită la ai mei. Timp în care nu stau cu camera foto, nu stau cu laptopul, nimic. Doar trăiesc.
  • Aloc timp pentru sport, sau pentru mișcare, zilnic: sportul mă echilibrează: am nevoie de pauza de sport ca de aer, mă ajută să îmi păstrez motivația
  • Nu mai vreau să stau toată ziua la calculator, ci să stau eficient. Am început să îmi pun limite.
  • Aloc timp pentru: discuții cu ai mei, citit, uitat la clipuri pe youtube – my guilty pleasure. Cu un pahar de prosecco, desigur.
  • Nu mai stau pe gânduri, să cântăresc orice de câteva ori. Viața trece repede. este timpul deciziilor, al acțiunii. Dacă am o idee, o pun în practică, bună, rea. Indecizia ne ține pe loc, ne blochează. Și dacă pierdem ceva, obținem altceva în loc, pentru că Universului nu îi plac golurile. Nu degeaba se spune că ”se închide o ușă, alta se deschide” și alte zicale care spun de fapt același lucru.
  • Nu mai ezit să închid uși și nici nu mă mai simt prost că am făcut-o. Pe principiul de mai sus, nu se poate să găsești noi căi, dacă ai toate ușile deschise în toate părțile. Dacă un parteneriat actual sau potențial nu este benefic pentru mine, spun ce am de spus, solicit coectitudine și dacă nu o obțin într-un fel sau altul trântesc ușa. Punct. Am ajuns la concluzia că dacă ceva merge prost așa va merge tot timpul, așa că de ce să pierd timpul și alte oportunități având o ușă deschisă care nu duce nicăieri? Nu poți merge înainte, găsi căi noi, dacă tu crezi că ai 1000 de plase de siguranță pe care de fapt nici măcar nu le ai.

Din dorința de a face totul și prea bine, ajunsesem să nu mai fac nimic bine, ci doar să procrastinez în stil mare.

Nu mai vreau să mă împart în 100 de părți, nu pot. Am renunțat la un blog, unde doream să scriu lucruri tehnice și altele care nu aveau legătură cu călătoriile, pentru că nu a fost de fapt o idee atât de bună, este greu să gestionezi prea multe lucruri bine. Așa că acel blog l-am lăsat doar pe WordPress, nu îl șterg pentru că am lucrat la el ca portofoliu, dar cred că îl parolez și îl las acolo, că nu mă deranjează cu nimic, uneori mă mai întreabă oamenii ce am făcut înainte și le dau linkul, salvez mult timp. Am mutat un articol despre Social Media de acolo aici și îl mut și pe celălalt, urmând ca tot ce mai scriu despre orice să fie aici.

Acum consider că aceea este fosta mea viață, m-am detașat psihic total de acea perioadă, nu mai am nevoie de trecut acum. Nu mai pot și nu mai vreau să mă întorc, dar nu vreau să spun niciodată. Nu știi cum se schimbă viața ta, dar dacă va fi cazul voi reevalua atunci. Acum am închis acel capitol.

M-am și tuns, am schimbat multe, de când am decis că gata, nu mai las nimic din ce îmi doresc să fac deoparte. Am vrut părul scurt și blond din liceu, dar știți cum este: nu, cum se poate, îți strici frumusețe de păr, părul ăsta etc. Ei da, refuz să cred că nu mai am nimic frumos decât părul. Am vrut identitatea mea, dincolo de părul bogat și inelat, care îmi place, dar acum mă simt mai bine așa. Știți cum spunea Coco Chanel: că o femeie care își taie părul este pe care să-și schimbe viața. La mine chiar a funcționat. De când mi-am tăiat părul, s-au schimbat o mulțime de lucruri în bine. Și în primul rând, am făcut ceva care îmi doream de mult timp. Și încă nu îmi pare rău că mi s-a tot spus, nu îmi pare rău de nimic ce fac, ci de ce nu fac, se pare!

Ce urmează?

Blog:

Pe ExTraViTa vor fi minim cinci articole de travel pe săptămână. Alte subiecte vor fi complementare, pentru că acesta este și un blog de inspirație de tot felul, este și despre visuri, despre curajul de a alerga spre ele, este despre tot ceea ce mă preocupă. Așa am dorit de la început, deci mă întorc la rădăcini. Nu pot să scriu numai despre călătorii. Așa că probabil vor fi mai multe articole despre diverse aspecte, precum acesta, dar postate nu dimineața, ca cele de călătorii, ci fără regularitate, după cum simt.

Pentru că simt să scriu anumite lucruri. Vreau să vă spun că am scris atâtea drafturi, din câte o pornire! Nu știu de ce mă opresc să le termin, să le postez, dar cumva mă țin pe loc singură, așa că dacă simt că am ceva de spus pe lângă călătorii, o voi face și nu în altă parte, ci aici. Cum spuneam mai sus, nu mai despic firul în 14. Scriu ceva noaptea și ziua nu mi se mai pare așa o idee bună, că nu are legătură cu călătoriile etc. Nu are legătură cu călătoriile geografice, dar da cu călătoria noastră cea mai mare, cea prin viață.

De ce ne pierdem concentrarea și ajungem să procrastinăm?

Pentru că nu mai avem timp pentru noi, timp să medităm. Și așa pierdem din vedere care este calea noastră și ne împărțim în zeci de lucruri pentru a răspunde nevoilor celorlalți. Nu este un lucru rău, dar la un moment dat ajungem total ineficienți cu ale noastre. Așa că tema mea este să am 15 minute dimineața pentru a reflecta și timpul de sport. Fiecare se regăsește și reușește să se concetreze, să mediteze, făcând anumite lucruri.

O prietenă dragă ca o soră tocmai ce mi-a spus că după ce toată familia se culcă (are copii mici) ea pictează. Era foarte fericită că a găsit acest hobby, că poate reflecta asupra tuturor lucrurilor, o ajută să se relaxeze și să se regăsească. Pe mine mersul pe jos mă ajută să mă curăț de toate distragerile și să reflectez, când am câte o hotărâre importantă de luat pur și simplu merg câteva ore fără internet. Îmi curăț mintea și după pot vedea limpede.

Dar orice drum, până la metrou, până la piață, poate deveni o călătorie în sine, nu un inconvenient necesar pentru a ajunge undeva. Sau poate în metrou, mai bine ne gândim la noi și la viața noastră, decât să stăm numai pe net sau cu jocuri, timp putem găsi, putem fura ici-colo. Când ne bucurăm de lucrurile mărunte și le dăm valoare, atunci suntem cu mult mai câștigați și mai fericiți. Treaba asta cu fericirea este serioasă, trebuie să lucrăm mult la ea, la noi, la cum privim orice lucru, nu este deloc simplu pentru că numai posesiunile materiale se vede treaba că nu aduc și fericirea, sau o fac doar în crâmpeie foarte scurte, de moment.

Lecție: nu pot face tot

Nimeni nu poate face sau avea totul. Sau nu în același timp. Este timp pentru muncă, pentru familie, pentru distracție, pentru călătorii etc. Pentru a fii mulțumit cu tine trebuie să decizi ce este mai important pentru tine, să elimini tot ce este distracție inutilă și să muncești mai eficient. Bucurându-te de parcurs, de drum, pentru că viața se întâmplă în fiecare moment. Și culmea, uiți lucrul acesta și când ești freelancer și dormi 9 ore pe zi. Mi s-a întâmplat și mie, refuzam să ies în oraș, să trăiesc practic, pentru a lucra. Și culmea nu lucram prea mult ci procrastinam mai mult. Până ce am ajuns burned-out.

Timpul trece la fel de repede ca atunci când erai angajat și ca freelancer, de fapt mai repede. După ce a trecut luna ianuarie, gata, s-a dus anul și nu știi ce ai făcut și când și unde. Este necesară lista de priorități, despre care v-am mai vorbit, deoarece dacă o consultăm o dată pe lună ne aduce cu picioarele pe pământ și ne ajută să fim eficienți, nu doar ocupați.

Avem o calitate mai bună a vieții când avem sentimentul de mulțumire că facem ceea ce ne dorim, că de fapt ne trăim visul. Și vă spun un secret: am procrastinat eu, dar  știam mereu ce anume doresc, că mă mai uitam la listă. Și a funcționat la modul că direcționând gândurile undeva, știind ce vreau, cumva universul mi-a dat ce a fost nevoie și am putut recunoaște ușor oportunitățile, acesta fiind un alt pas important: câteodată ni se dă, dar nu vedem și trecem pe lângă multe șanse. Când știi ce vrei, dar cu adevărat, nu ce ar trebui conform a ce doresc alții, este ușor să iei ceea ce ți se oferă, ceea ce este pentru tine.

Voi ați avut vreodată sentimentul că sunteți blocați, nemulțumirea că nu faceți tot ce ați putea, că pierdeți prea mult timp? Poate că pur și simplu este nevoie să luați o pauză de tot. Așa veți putea să o luați de la capăt, cu forțe noi!

Călătorii frumoase, prin lume și prin viață vă doresc!

Mirela este autoarea blogului ExTraViTa – Experiențe, Visuri, Călătorii, din pasiune pentru călătorii și aventură. Blogul ExTraViTa este unul dintre cele mai citite din România, subiectele preferate fiind legate de călătorii solo, croaziere, ponturi legate de călătorii, bagaje, modă și frumusețe pe drum.

8 comentarii la „Burned out – Stop și de la capăt și ce urmează pe blog”

  1. Poate ca ai dreptate, aduna-te si implineste-ti visuri. Aduna-te si trezeste si in alții visuri.
    Condeiul tau e fermecat, aparatul de fotografiat, parte din tine. Oricat ai fugi, oricat
    vei călători noi cei ce te citim, te asteptam aici, mereu cu noutati, cu împliniri de călătorie, cu tot ce poate fi mai frumos in sufletul tau. Asa cum dealtfel ne-ai obisnuit. Bafta in tot ce faci, Mirela!

  2. Forte bine punctat in toate aspectele! Eu nu am un blog „mare” si nu cred ca voi avea vreodata pentru ca nu pot aloca timpul necesar, chiar e foarte mult de munca!
    Am avut zile cand am uitat de ce am inceput sa scriu si am avut blocaje si simteam ca pierd o cursa…
    Dar blogul acesta este pentru mine in primul rand! Si despre pasiunea mea de a calatorii! Si sper sa nu mai uit asta!

    1. Multumesc mult de tot! Da, trebuie sa ne stim prioritatile, pentru a fi multumiti de noi, nu trebuie ca viata sa fie o cursa. Eu am pornit blogul din placere, am terminat cu multinationala pentru ca doream sa fiu freelancer, am incercat sa lucrez freelancer pe alte proiecte in acelasi timp cu blogul si la un moment at a trebuit sa aleg: ma intorc in multinationala, ma ocup serios de freelancing, cu ntalniri si tot sau blogging. Am ales bloggingul desi a fost cea mai grea cale pentru ca doresc sa fac ceva ce ma pasioneaza 100% si mi se potriveste cu totul, era mai simplu ca angajat 🙂 Nu prea le poti avea pe toate am inteles asta pierzand mult timp dar totul face parte din viata! Mult succes cu blogul si cu tot! Si da, pana sa fac o colaborare, ca de exemplu cu un hotel din strainatate, este multa munca cu proiecte trimise, cautat persoana potrivita, mers la targuri in strainatate si asa mai departe, totul cere mult timp si investitie. Avand in vedere ca pe piata muncii mi se ofera salarii foarte mari, pot considera ca tot timul pe care il muncesc trece tot la investitii <3

  3. Mirela, mi-esti foarte draga, pentru ceea ce scrii, ceea ce faci, dar mai ales pentru ceea ce esti. Atunci cand fericirea vine din lucrurile simple, nici nu mai conteaza alte aspecte. Sunt sigura ca iti vei impune ritmul tau si vei acorda 100% din tine muncii, iar apoi relaxarii. Sa ai in vedere imbinarea utilului cu placutul. Pana la urma, ideile bune vin cand nici nu te astepti!

    1. Multumesc mult de tot Alexandra, incerc, incerc, stii, eu sunt destul de dura cu mine, vreau mult, mai mult, pun multa presiune si din cauza asta ajunsesem sa nu mai fac nimic, m-am autosabotat 🙂 mai sunt si altele, o sa mai scriu, te pup!

Lasă un răspuns