Veneția va taxa vizitatorii de o zi, dar cât va fi eficient? 200 de euro pe zi, ca Buthanul?

Noutăți Veneția

Veneția este víctima propriului succes. Însă de câțiva ani, așa cum am mai scris, locuitorii nu mai vor să tolereze unele lucruri. Mai mult, autoritățile și-au dat seama că trebuie să facă ceva pentru a proteja laguna.

În primul rând sunt vizați turiștii de o zi care lasă multe gunoaie și cheltuie mult prea puțin în oraș. Incidentul recent, când doi turiști suedezi au fost prinși dansând goi la o fântână din apropierea podului Rialto a adus iar pe tapet problemele cauzate de turiști. Primarul Luigi Brugnaro a declarat acum câteva zile că singura soluție este să fie taxați turiștii de o zi.

Veneția va taxa vizitatorii de o zi, dar cât va fi eficient? 200 de euro pe zi, ca Buthanul?

După alegerea sa, primarul Veneției a afirmat că una dintre prioritățile sale este să reducă numărul turiștilor. Acesta a declarat recent într-un interviu pentru Coriere Del Veneto:

”Soluția este evidentă: aceia care trăiesc, lucrează sau au un loc de dormit în oraș po intra, ceilalți trebuie să stea la distanță”. ”Primarul trebuie să aibă puterea de a închide orașul în zilele aglomerate”. ”Câteva idei au fost propuse Guvernului, acum sperăm că ei vor decide să ajute Veneția”.

Taxa este în discuție numai pentru cei care nu înoptează în oraș, pentru că în general aceștia nici nu cheltuiesc bani la restaurante, nu lasă mulți bani în oraș, dar lasă multe gunoaie. Și în general invazia este dăunătoare pentru acei turiști care cheltuie mult, uneori terasele sunt goale și orașul plin ochi, cu oameni care mănâncă pe jos și lasă gunoaie. Asta se dorește a evita, nu turiștii în sine.

Interviul complet aici  «Venezia chiusa nei giorni di ressa. Entra solo chi prenota»

În duminica de Paște Veneția a avut 125 000 de vizitatori, iar luni un pic sub 100 000. Este enorm pentru micuța minune arhitecturală. Tot în timpul Sărbătorilor Pascale a avut loc incidentul cu cei doi suedezi beți care au dansat goi în centrul Veneției.

Prioritate la vaporetto

Localnicii au primit deja din 2016 dreptul de a se îmbarca primii în transportul în comun – vaporetto. Nu a fost o măsură împotriva turiștilor, dar una menită să facă Veneția locuibilă, precum a afirmat atunci primarul. Mai mult, localnicii plătesc 1,50 euro pe bilet, iar turiștii 7, 50.

Există și o lege, care însă va fi implementată în rei ani de acum încolo, de a nu mai lăsa navele mari de croazieră în lagună. Acestea vor ancora în portul industrial Marghera, nu pe Grand Canale și vor aduce pasagerii în lagună cu vaporașe mai mici.

Aceasta s-a discutat în mod serios după incdentul din 2016, localniici ajungând la limita răbdării. În 2016, aceștia au încercat în cadrul unui protest să împiedice navele mari de croazieră să intre în lagună, blocând accesul cu bărcuțe.

Cât trebuie să fie taxa pentru a fi eficientă?

Reporterița Kiki Deere, expert Telegraph.co.uk face o trecere în revistă a problemei.

În opinia sa, o taxă de 5,10 sau 20 de euro nu va face nicio diferență, deoarece turiștii vor plăti această taxă pentru a intra în oraș. O taxă de 200 sau 250 de $ pe zi, precum Buthan ar putea însă să funcționeze.

Sursa: Telegraph.co.uk aici

Părerea mea este că este unica soluție de a reface șarmul Veneției, însă cred că aproape imposibilă. asta pentru că ar falimenta toate afacerile vânzătorilor de suveniruri, de exemplu. Mai mult ar face în general veneția cu mult mai scumpă, pentru că dacă o zi în lagună va costa 250 de dolari, clar cazările vor fi umflate, mesele la restaurante etc.

Anul trecut autoritățile au lansat campania #EnjoyRespectVenezia. În cadrul acesteia, pe lângă instrucțiuni de a nu campa sau a merge pe bicicletă în centru susține că turiștilor le este interzis să staționeze fără motiv.

Vedeți în articolul de mai jos ce amenzi se dau pentru a proteja orașul: 

Amenzi în Veneția: ce comportamente sunt taxate scump

  • 25–30 milioane de vizitatori anual
  • 60–70000 vizitatori zilnici
  • 55 000 locuitori

În concluzie, vizitați Veneția cât este ieftină (deși totuși scumpă), pentru că în viitor clar ceva se va schimba. Nu se știe când și cum, dar va fi cu mult mai scumpă. Aproape prohibitivă pentru turiștii care au bugete limitate.

Citește și:

Impresii din Venetia, ce am invatat despre Serenissima in 5 zile
TOP: 17 obiective turistice si alte lucruri de incercat in Venetia
Podurile din Venetia: Rialto, academia, Scalzi, Calatrava, Sospiri…..
Dor de Venetia in 24 de imagini frumoase

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *