Ghid Obiective turistice Celle Germania: vizitează palatul Celle și căsuțele de turtă dulce

Obiective turistice Celle Germania 13

Celle Germania, este un oraș de poveste situat la 37 de kilometri de Hanovra, în Saxonia Inferioară, pe malul râului Aller. În fermecătorul centru vechi au supraviețuit cele mai multe case din cherestea din Germania.  Fostă casă a înaintașilor familiei regale britanice, Casa de Windsdor, orașul ducal Celle este încărcat de istorie. Nu ai spune că acest mic orășel cu căsuțe de turtă dulce a fost martorul atâtor drame. Uitați de ce trebuie neapărat să îl includeți în itinerariul de călătorie din Germania și cât de ușr ajungi aici din Hanovra.

Celle este azi un oraș cu 71 000 de locuitori, cu unul dintre cele mai frumoase castele din Saxonia Inferioară și cu un centru vechi absolut fermecător. Aici este cel mai mare ansamblu de case realizate pe jumătate din cherestea, din întreaga Europă. Vei vedea multe case din secolele 16,17 sau 18, recondiționate și aliniate frumos în unul dintre cele mai minunate centre vechi din Germania.

În acest mini ghid vorbesc un pic despre destinație, continuând cu istoria orașului Celle, cu legătura cu monarhia britanică și cu obiectivele turistice majore. Pe capitole, puteți da scroll să săriți direct la ce vă interesează.

Obiective turistice Celle Germania 13
Cea mai veche casă din Celle – 1522, pe strada Heilingen Kreus no 26, numărul 9 pe hartă. Da, puteți să găsiți toate casele cu poveste foarte ușor 

De ce Celle?

Când am mers în Hanovra am studiat înainte bine destinația și ce oferă, pentru a hotărî ce experiențe aș dori să am. Am mers la invitația biroului de turism din Hanovra, dar eu am ales și perioada și toate activitățile și ulterior am mers singură peste tot. Am făcut pozele cu trepiedul și timerul, am devenit expertă în lucrul acesta.

Căutând castele din jurul orașului Hanovra, am rămas uimită de frumusețea castelului Celle dar mai presus decât atât, de frumusețea orașului în sine. Părea ireal. Ei bine, la fel este și aievea și dacă veți ajunge aici veți vedea că toate superletivele chiar își au rostul în cazul acestui loc.

Mai mult, am fost surprinsă să văd că nu erau articole despre acest loc în România, așa că am zis: ia să aduc ceva nou. Adică altceva, pe lângă alte lucruri despre care am scris în premieră, precum maratonul din Hanovra.  Și altele despre care urmează să scriu. Este și motivul pentru care am scris și așa un articol lung, pentru că sunt multe de spus și de văzut aici.

Am avut noroc cu una dintre cele mai frumoase zile de primăvară: erau 21 de grade, un soare blând, multă lume la terase, mulți tineri în parc. Parcă toată lumea se bucura de acest loc laolaltă cu natura.

Mai mult, totul este foarte foarte bine întreținut: pajiștile, parcurile, florile, clădirile. Să te plimbi prin Celle este ca și cum ai lua o gură de aer proaspăt. Și încă una după ce mai dai o dată roată prin oraș și încă una. Este un loc de care cu greu te dezlipești.

Poți înopta aici, deoarece sunt hoteluri și pensiuni, dar poți vizita Celle și ca o excursie de câteva ore din Hanovra, mai ales că există trenuri directe din 20 în 20 de minute, iar călătoria durează în jur de 40 de minute. Revin mai jos cu mai multe informații legate de logistică, precum și cu date istorice, alături de obiectivele principale de vizitat. Însă întâi, doresc să vă spun cum a fost ziua mea:

Din Hanovra în Celle

Am ajuns în gara din Celle luând un tren din gara centrală din Hanovra. Biletele se procură foarte ușor și costă 10 euro. Celle a fost a doua stație. Din gară am mers pe jos 15 minute până la castel!

Obiective turistice Celle Germania 9
In gara in Manovra

Este de dorit să mergeți pe jos de la gară la castel, mai ales că treceți pe lângă superbul parc francez și aveți mai mult timp să admirați orașul. Mai mult, prima vedere cu castelul Celle este și cea mai frumoasă!

Am vizitat mirificul palat Celle, cu galeriile sale de artă, cu teatrul vechi de câteva secole și frumoasa capelă renascentistă și m-am relaxat un pic în parcul din jurul său. Ulterior am vizitat Muzeul Bomann și centrul vechi în voie. A fost o zi superbă și am plecat exact când am simțit că sunt gata să îmi iau la revedere de la oraș. Am ajuns după căderea serii înapoi în Hanovra, care era în fierbere, pentru că a doua zi era maratonul!

Regina Elisabeta a II-a și prințesa Diana au vizitat Celle. Este și normal, având în vedere că Casa de Windsor are rădăcinile în Hanovra și în Celle. 

Scurtă Istorie Celle 

  • Kellu (astăzi Altencelle) a fost menționat ca și hotar în anul 993, într-un document emis la ordinul împăratului Otoo III.
  • 1248: Celle (azi Altencelle) a fost menționat ca oraș de sine stătător.
  • 1292: Ducele Guelf Otto ”Strictul” de Brunswick- Luneburg (Otto II, Otto der Strenge)a mutat orașul pe locul actual.
  • 1378: Celle devine reședința ducilor de Luneburg
  • 1527–1530 Reforma este adoptată de Ducele Ernest Confesorul, iar Celle este extins. Orașul avea ziduri și șanțuri de apărare și trei porți de aces.
  • 1670 – 1680: castelul ducal este transformat într-un palat baroc și este construit și teatrul în 1674.
  • În 1705 a murit ultimul duce de Celle, orașul încetând să mai fie oraș ducal. Dar din 1711 aici este înființată Înalta Curte de Apel din electoratul Hanovrei, azi Curtea Regională de Apel.
  • În jurul anului 1740 este construită sinegoga.
  • În timpul celui de-al doilea război mondial, cu doar câteva zile înainte ca armatele britanice să elibereze orașul, a avut loc un episod foarte sângeros. După ce un tren care transporta câteva mii de prizonieri din lagărele de concentrare a deraiat, armata, împreună cu o parte din populația civilă a vânat prin păduri supraviețuitorii. Episodul este cunoscut sub numele de Masacrul de la Celle și există în oraș un memorial. 
  • În 12 aprilie 1945 orașul s-a predat trupelor aliate.

Regina daneză Caroline Mathilde a fost exilată în Celle

Între anii 1772-1775 regina daneză Caroline Mathilde este exilată în Palatul Celle, în urma ”Aventurii Struensee”. Am văzut un film excelent despre acest episod din istorie: ‘‘A Royal Affair”, cu doi actori excepționali, Alicia Vikander și Mads Mikkelson.

În Grădina Franceză există un monument ridicat în memoria reginei Caroline Mathilde, lângă poarta de est. Parcul este superb, fiind un parc public istoric, realizat în secolul 18.

Legătura orașului Celle și a Hanovrei cu monarhia britanică

George I al Marii Britanii a fost Duce Elector al Hanovrei, din casa Brunswick-Lüneburg. Acesta, născut în Hanovra, a moștenit titlurile întâi de la tatăl său, care a trăit și în castelul din Celle dar și de la unchi. Unul dintre aceștia, George William de Celle, a avut o fiică Sophia Dorotheea de Celle cu amanta sa, fiică care s-a măritat cu George I, astfel asigurând faptul ca moștenirea întreagă să rămână în familie. Regele George al II-lea al Marii Britanii a fost fiul celor doi verișori.

Actul de Reglementare din 1701 menționa că pe tronul Angliei și al Scoției nu puteau urca decât regi protestanți. Mama lui George I a fost cea care a moștenit tronul, pentru că era cea mai apropiată rudă protestantă a Familiei Regale Britanice, ea fiind de fapt cea de-a 56-a în linie. Restul erau catolici și mulți deja afirmaseră că nu doresc să se convertească

După George I au urmat descendenții: George II, George III, George IV și William al IV-lea. Toți aceștia au fost Regi ai Marii Britanii șI ai Regatului Hanovrei. După moartea lui William IV, nepoata sa Regina Victoria (fata unui frate, pentru că regele nu a avut urmași legitimi la momentul trecerii în neființă) a moștenit regatul Marii Britanii și Ernest Augustus, fratele regelui William al IV-lea, regatul Hanovrei.

Regina Victoria s-a măritat cu vărul ei primar, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha, tot o casă regală germană. La tron i-a urmat fiul ei, Eduard al VII-lea, primul rege britanic din casa Saxa-Coburg și Gotha. Ulterior George V, nepotul Reginei Victoria, a redenumit-o în Casa de Windsor, casa regală actuală britanică fiind cea mai veche monarhie existentă din Europa. 

Vizitând castlul Celle, veți putea vedea pe lângă mobilierul și interioarele superbe și o serie de portrete ale ducilor din casa de Brunswick- Luneburg. În castel sunt și multe panouri cu informații despre toată încurcătura cu moștenirea disputată de mai mulți frați, dar și diferite povești scandaloase la vremea lor, adică tot felul de amantlâcuri. Am ales să povestesc despre succesiune în articolul despre Celle pentru că aici poți să urmărești povestea, castelul supraviețuind războiului și fiind construit acum ca o lecție de istorie.

Obiective turistice Celle

Palatul ducal Celle

  • Castelul Celle este cea mai veche clădire din oraș. Primele mențiuni ale palatului sunt din anul 1318. De-a lungul secolelor construcția originală a fost modificată și extinsă. Astăzi avem un palat cu magnific cu patru aripi, cu influențe renascentiste și baroce.
  • Între secolele 14 și până în 1705, castelul Celle a fost reședința Ducilor Guelfi din casa nobiliară Brunswick-Lüneburg. Aici a trăit tatăl regelui George I al Marii Britanii și elector de Hanovra.
  • În 1714 George I a devenit Regele Marii Britanii și Guelfii devin suverani în Mara Britanie, așa cum am povestit mai sus.
  • În secolul 19 castelul a servit ca reședință a regilor din Hanovra.

Taxa de vizitare este mică, doar 9 euro pentru un adult cu ghid, 7 pentru copii și 18 pentru familii. Se poate vizita castelul și fără ghid.

Program: Marți-Duminică: 10:30 – 16:30

Obiective turistice Celle Germania palat
Palatul Celle Germania este la mai putin de o ora de Hanovra

Obiective turistice Celle Germania 10

Obiective turistice Celle Germania 5
Teatrul din Palatul Celle
Obiective turistice Celle Germania 6
palatl Celle
Obiective turistice Celle Germania 4
Capela renascentistă din Palatul Celle
Obiective turistice Celle Germania 2
Toata lumea la iarba verde

Centrul vechi al orașului Celle

Plimbându-te prin centrul vechi al orașului Celle îți vine efectiv să te piști să îți dai seama că este real. Noroc cu magazinele de la parterul multor căsuțe, multe dintre ele cunoscute, sau cu terasele omniprezente, dar chiar și așa orașul este o bijuterie.

Desigur, Celle este foarte turistic, dar asta nu îi strică deloc farmecul. Sau cel puțin mie nu mi s-a părut, chiar mi-a plăcut așa cum este era un aer de vacanță, de duminică.

Obiective turistice Celle Germania 23
La plimbare in centrul vechi din Celle
Obiective turistice Celle Germania 22
O berarie renumită, cu o terasa frumoasa, ideala pentru ”people watching’ț dar și ”Celle watching” pentru că are o pozitie excelenta

Obiective turistice Celle Germania 21

Biserica din Celle

Este situată chiar în inima orașului vechi, fiind la fel de veche precum orașul în sine. Aici sunt rămășițele ducilor și a prințeselor Guelfi din secolele 16 și 17. Totodată, aici este îngropată Caroline Mathilda, Regina Danemarcei.

Obiective turistice Celle Germania 11
Muzeul Bomann in stanga și turnul biserici in dreapta
Obiective turistice Celle Germania 12
Biserica din Celle

Casele realizate pe jumătate din cherestea din Celle

Cele mai vechi case, cele cu frontoane la stradă datează din secolul 15! Casele cu streașine care datează din secolele 17 și 18 se amestecă cu ele și multe au și frontoane tranversale. Sper că am tradus bine, pentru că nu sunt mare specialistă în elemente de arhitectură. Sunt și case care au culoare către o curte interioară, sugerând că familiile care locuiau în ele erau fermieri.

Kalandgasse și vechea școală latină

Casele de aici sunt ridicate între anii 1601-1603, iar grinzile erau decorate cu sculpturi elaborate, cu numeroase versete din Biblie în limba germană și în limba latină cu litere placate cu aur.

Casa Hoppener

Cea mai frumoasă casă din Centrul Vechi este considerată casa Hoppener, care datează din anul 1532. Aceasta se află pe Postraße, colț cu Rundestraße, adică strada Po colț cu strasa Runder, numai că pe indicatoare va fi denumirea cu strasse la sfârșit.

Clădirea are șase etaje, iar etajele inferioare sunt decorate cu ghirlande, gheare, zei, figuri diabolice, creaturi și reptile mitice.

În ultimii ani casele au fost renovate, pentru a le reda frumusețea originală.

Obiective turistice Celle Germania 20
O zi frumoasa in Celle
Obiective turistice Celle Germania 19
Casutele de turta dulce din Celle
Obiective turistice Celle Germania 18
Toate strazile orasului Celle sunt la fel de frumoase

Obiective turistice Celle Germania 17

Muzeul Bomann

Acest muzeu se află vizavi de castelul din Celle, chiar la intrarea în centrul vechi. Se vizitează gratuit și are att lucrări de artă modernă cât și un fel de muzeu al țăranului.

Obiective turistice Celle Germania 3
Muzeul Bomann Celle
Obiective turistice Celle Germania 25
Muzeul Bomann Celle

Obiective turistice Celle Germania 24

Noua obiectvitate – arhitectura Bauhaus

Celle este unul dintre primele orașe unde a apărut arhitectura ‘Neues Bauen’ –  clădiri fruncționale. Sunt câteva clădiri foarte bine conservate, precum ‘Altstädter Schule’, care în anul 1920 a obținut faima internațională sub denumirea de ”Școala de sticlă”. Anul viitor (2019) este an aniversar și vor avea loc o serie de evenimente sub denumirea: ‘Baroque meets Bauhaus’ – Barocul întâlnește Bauhaus.

Nu mă pasionează deloc această arhitectură, sau nu deocamdată, dar desigur că pot fi mulți pasionați, mai ales cei care se pricep mai mult la arhitectură.

Obiective turistice Celle Germania 1
Sursa foto: curtoasy of VisitCelle

Activități în Celle 

  • Croaziere pe râul Aller
  • Închirieri de biciclete
  • Închirieri de canoe

Parada anuală a armăsarilor din Celle

Parada armăsarilor are loc anual în Celle, în ultimele două weekenduri ale lunii septembrie și în primul weekend din luna octombrie. Evenimentul are o tradiție îndelungată, încă din 1908 și în zilele noastre este un magnet pentru turiști.

Celle State Stud – ferma de stat a fost fondată în 1753 la ordinul regelui George al II-lea al Marii Britanii, Electorul de la Hanovra. Armăsarii hanoverieni din fermă sunt părinții multor cai renumiți pe plan internațional.

Obiective turistice Celle Germania
Parada armăsarilor. Sursa foto: curtoasy of VisitCelle

Mai mult, se spune că Piața de crăciun din Celle este magică!

Obiective turistice Celle Germania 27
Targul de Craciun din Celle Sursa foto: curtoasy of VisitCelle

Cât timp trebuie să aloci pentru a vizita Celle?

Măcar jumătate de zi. În jumătate de zi ai timp să vizitezi castelul, muzeul Bomann, să dai o raită prin centrul vechi, să te oprești la o terasă și să dai o raită prin parcurile centrale. De aceea este o idee bună să mergeți pe jos de la gară, să vedeți frumosul parc francez.

Într-o excursie de o zi întreagă din Hanovra puteți vzita orașul pe îndelete, identifica toate casele renumite din centrul vechi (luați broșurile gratuite de la centrul de informare turistică).

Cazare în Celle

În Celle sunt câteva hoteluri foarte cochete, precum Hotelul Caroline Mathilde de 4 stele, Hotelul Celler Hof de trei stele sau Hotelul Althoff Hotel Fürstenhof. Comparați ofertele în funcție de sezon și găsiți-o pe cea mai potrivită.

Mai multe informații regăsiți pe siteul visitcelle.

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns