În parcul Național Doi Inthanon din Chiang Mai se află cel mai înalt vârf din Thailanda: Doi Inthanon 2565 metri. Acesta este locul în care trebuie să ajungeți pentru a vedea celebra imagine cu cele două stupe gemene Phra Mahathat Napaphon Bhumisiri Chedi și Napamaytanidol Chedi, construite în onoarea Regelui și a Regine. Înconjurate de verdeață, ape și cascade, formează faimoasa vedere emblematică a Chiang-Mai-ului. Parcul este vizitat însă datorită frumuseții traseelor sale, care trec pe lângă dealuri și văi pline de vegetație, lanuri de orez, cascade și sate izolate.
Drumetie in Parcul Național Doi Inthanon Chiang Mai
Traseul Mae Klang Luang
În periplul prin Chiang Mai am urmat traseul Mae Klang Luang din parcul național Doi Inthanon, având doi ghizi locali din tribul Karen, unul dintre triburile care locuiesc în dealurile care fac parte din parcul național Doi Inthanon.
Cascadele din Doi Inthanon sunt considerate cele mai frumoase din Thailanda. Și sunt multe! Dar o vizită pe traseele din acest parc nu înseamnă numai cascade, sau arbori. Cu siguranță iubitorii drumețiilor se vor bucura să facă un traseu în orice loc nou pe care îl vizitează, pentru că ficare are unicitatea lui.
Dacă nu doriți să faceți o drumeție, trebuie să știți că la câteva cascade și locuri cu vedere frumoasă se ajunge și cu mașina. Însă dacă aveți timp, o plimbare în natură vă va umple sufletul de bucurie, mintea de informații și plămânii cu aer curat.
Despre Parcul Doi Inthanon
În Parcul Doi Inthanon sunt multe râuri, precum Mae Klang, Mae Pakong, Mae Pon, Mae Hoi, Mae Ya, Mae Chaem și Mae Khan Rivers.
Totodată de aici izvorăște și râul Ping, care trece prin Chiang Mai.
În parc sunt sate ale nativilor din triburile Karen și Hmong. În trecut mulți cultivau opium, însă datorită unui program derulat de casa regală, au schimbat culturile. Desigur, nu au avut altă opțiune decât să schimbe, când cultivarea de opium a fost interzis. Acum cutivă cafea, orez, căpșuni!
Deși pe traseul nostru nu am întâlnit, în parc sunt multe animale precum: urși asiatici negri, muntiaci (sau căprioare lătrătoare), veverițe zburătoare, giboni, macaci, maimute din specia Trachypithecus obscurus și peste 30 de specii de lilieci. Și peste 300 de specii de păsări, parcul Doi Inthanon oferind cea mai mare diversitate din Thailanda.
Oamenii din triburile care au casa în parc erau cultivaori de opium. Însă datorită proiectelor regale, sunt acum cultivatori de vegetale si de flori.
Traseul Mae Klang Luang
Noi am început traseul din punctul cel mai înalt, unde este frumoasa cascadă Sirithan. Ați ghicit: este una dintre cascadele unde se poate ajunge cu mașina. Aici ne-au lăsat șoferii și ne-au preluat ghizii locali.

Cascada Sirithan
Amlăasat cascada Sirithan în urmă și am mers o bună bucată de vreme cu râul în dreapta, trecând pe lângă o suită de cascade, una mai frumoasă decât cealaltă. Iar la capătul unui pod din bambus am văzut și cea mai spectaculoasă cascadă, sau poate doar poziția noastră, chiar sub ea ne-a dat o imagine minunată a căderii de apă. Dacă am fi văzut și un curcubeu cred că ar fi fost chiar năucitor, însă și în lipsa lui am avut o priveliște de vis.
Larve prăjite, am zis pas

Cascada Mae Yai: de peste 100 de metri
Cascada Mae Yai este uriașă și formată dintr-o serie de cascade, iar la baza ei se află o piscină naturală, în care mulți drumeți făceau baie. Apa este rece, dar cum temperatura depășea 30 de grade C nu era o problemă prea mare.


Cascada Pa Dok Siew
Am lăsat cascadele în urmă și am continuat drumul trecând pe lângă câteva pantații de orez, de cafea, de ardei iute și de căpșuni! Pe drum călătorii primesc diferite explicații despre culturi, despre economia zonei, despre tot ceea ce îi interesează. Sunt ghizi și ghizi, unii mai destoinici, alții mai reaxați, dar toți sunt atenți la drum, la tot ce este pe traseu, la turiști.

Drumeția spre satul Mae Klang Luang continuă
Fetița pe care o veți vedea în poze este nepoata ghidului nostru.
Pauză de cafea în mijlocul naturii
Înainte de a ajunge în satul Mae Klang Luang ne-am oprit la cafea, dacă mai aveam nevoie de ceva care să ne crească apetitul. De aici se poate și cumpăra cafea, dar și ceai și alte câteva delicii locale. Cafeaua este una dintre principalele produse cultivate de oamenii din satul Karen.

Prânz în Satul Mae Klang Luang
Am luat prânzul în mijlocul naturii, la un restaurant unde gătesc doamnele din sat. Dar și domnii, uneori.
Am avut multe preparate: o supă senzațională, noodles, carne de mai multe feluri, sandwichuri diverse, din cele de tipul club sandwich, salate, legume. Și bineînțeles orez.
Alături de fructe delicioase. Căpșunle lor erau jumătate verzi dar deosebit de parfumate și de gustoase. Clar aspectul nu garantează nimic, au fost cele mai bune căpșuni mâncate de de foarte mult timp.
Nu am apucat să fac multe fotografii, cred că am filmat. Totul era mult prea delicios, nu am stat să fac prea multe fotografii. Plus că ne era tuturor o foame….


Cascada Wachiratharn
Cascada Wachiratharn este accesibilă din drumul principal, fiind chiar în locul unde este construită o mare parcare, cu diferite magazine. În zonă sunt și locuri pentru picnic.
Sunt multe excursii de o zi în care ajungeți și pe vârful Doi Inthanon (noi am făcut una de jumătate de zi). Dacă doriți să faceți traseul pe cont prorpiu, puteți să angajați un ghid local (din tribul Karen). Prețul este fix de 400 Baht pentru traseul urmat de noi.
Ban Mae Ab Nai – un sat de unde puteți cumpăra textile realizate la război.
Brichinda Cave – o peșteră într-un deal de calcar, deschisă către cer.
Și… vârful Doi Inthanon, alături de alte trasee frumoase care se pot face în parc.
Ce ar fi ideal să aveți cu voi în drumeția din Parcul Național Doi Inthanon
- Pantaloni și bluză cu mânecă lungă, lejere.
- Pantofi de drumeție în culori naturale, de pământ – recomandat. Puteți folosi și orice pantof sport. Eu am făcut traseul în șlapi, pentru că așa m-am simțit mai bine, deci nu este foarte greu.
- Loțiune împotriva țânțarilor.
- Ochelari de soare.
- Cremă cu factor de protecție.
- Aparat foto, sau telefon cu o cameră foto bună.
Am mers în această excursie la invitația Qatar Airways și a TAT Thailanda – Tourism Authority of Thailand. Fotografiile le-am realizat cu un aparat Nikon 1 J 5 de la Nikoniști.

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.