Ryanair anunță prima destinație din Cluj – Londra Southend

Ryanair a anunțat azi prima rută din Cluj. Ruta Cluj- Londra Southend va avea o frecvență de trei zboruri pe săptămână în calendarul de vară 2019, începând cu luna aprilie (2019). 

Cu această ocazie a fost lansată o promoție cu tarife începând de la 24,99 euro/segment, biltele fiind disponibile până vineri, 15 iunie la miezul nopții pe siteul companiei.  Prețul include taxele de aeroport și două bagaje de mână gratuite. 

Ryanair le face consumatorilor o promisiune de preț: – găsește un tarif mai mic și ți se va returna diferența + 5€ în contul My Ryanair.

Este o veste bună, desigur, cu cât mai multe rute cu atât mai bine pentru consumatori și pentru turismul de incoming. Având în vedere că orașul Cluj a devenit gazda multor festivaluri și evenimente naționale și internaționale, este nevoie de cât mai multe zboruri pentru a continua dezvoltarea.

Ryanair anunță prima destinație din Cluj – Londra Southend

Biletele au fost puse în vânzare pe websiteul companiei aici.  Pentru informații despre Ryanair și cum este experiența de zbor în 2018 consultați articolul A zbura sau a nu zbura cu Ryanair. 

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, domnul Viorel Federiga, a declarat:

„Aeroportul Internaţional Cluj, primul aeroport regional din România, felicită operatorul aerian Ryanair pentru anunţul startului zborurilor spre Cluj-Napoca. Aceasta va reprezenta o bună oportunitate pentru toţi pasagerii din Transilvania şi un pas important pentru dezvoltarea viitoare a aeroportului.”

Domnul David Ciceo, Director General al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, a precizat:

„Salutăm decizia Ryanair de a demara zboruri de la Cluj. Astfel, vom avea o nouă companie aeriană pe Aeroportul Internaţional Cluj, începând cu sezonul de vară 2019. Managementul aeroportuar a negociat cu Ryanair vreme de mai bine de 10 ani şi speră într-o colaborare constructivă benefică dezvoltării aeroportului dar şi a întregii regiuni. Pasagerii noştri vor aprecia cu siguranţă noua rută Ryanair spre Londra Southend precum şi ofertele de călătorie ale companiei pentru această rută.”

Călătorii frumoase!

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Liked it? Take a second to support Mirela Leoni on Patreon!

Lasă un răspuns