Condusul masinii insulele Grecia 7

Condusul masinii in insulele din Grecia: situația după 3300 de km într-o lună de zile

Corfu Grecia Sfaturi de călătorie Utile

Sunt în Grecia de la începutul lunii iunie și conduc de atunci, zilnic. Am reușit performanța ca într-o insulă de 610 de kilometri pătrați să fac peste 3300 de km într-o lună de zile. Anul trecut am mers mai mult, în alte locuri din Grecia. deci cât de cât pot spune că am o oarecare experiență pe șoselele elene. Am schimbat acum mașina: în loc de un Fiat Panda, am un Nissan Micra cabriolet decapotabil. Chiar ieri am făcut rocada.

Am văzut că au apărut modificările codului rutier din Grecia în presa de la noi, conform cu atențioanrea MAE. Dar nu apar multe lucruri importante zic eu, mai ales că știu de câteva amenzi uriașe pentru adusul benzilei în canistre sau în peturi de exemplu. Am auzit și altele, stând aici. Văd desigur și cum stau lucrurile cu adevărat. Să le luăm pe rând:

Condusul masinii in insulele din Grecia: situația după 3300 de km într-o lună de zile

Teoria și practica în Grecia se află la poli opuși, dar se atrag!

La fel ca și cu fumatul în spațiile publice, în multe alte situații, grecii dar și turiștii se iau la întrecere cine încalcă legea mai abitir. Se fumează peste tot unde nu trebuie, se aruncă țigări și alte gunoaie din mașini, sau chiar în apa aceasta limpede pe care o admirăm atât de mult, asta când suntem în croaziere.

Și parcă toată lumea bea și se suie la volan. Și vorbește la telefon. Iar mulți greci urăsc din principiu să poarte centura de siguranță. Sau căști atunci când merg cu scuterul sau cu motocicleta. Chiar dacă în general se pare că nu se respectă nicio regulă în Grecia, de fapt se dau amenzi și uneori mari! Așa că mai bine respectăm regulile.

Condusul masinii in insulele din Grecia 1
Fara alcool la volan!

Se fac însă pași mari pentru a aplica legea

Ieri, pentru prima oară în Grecia (am călătorit de multe ori aici, am stat anul trecut 5 luni aproape, deci am o oarecare experiență)am văzut poliție pe drum, cu ceea ce părea un tun din acela de radar, sau cum îi spune. Era o măgăoaie ținută de o polițistă pe umăr. Și un întreg echipaj acolo. Efectiv i-am văzut când treceam pe lângă ei, atât de puțin în gardă eram cu aceste lucruri. Sper că aveam viteza potrivită, aveam 80 km/h iar ceva mai în față a apărut un semn de maxim 70, deci fiind și în afara localităților sper că eram ok. Și mai sper că terminasem convorbirea telefonică. Centura o port mereu.

Pentru mine, acesta a fost momentul în care m-am hotărât să conduc mereu așa cum spune legea. Cele mai importante modificări sunt cele transmise de MAE; le menționez și eu la sfârșit, integral, însă doresc să menționez așa cum spuneam ce nu am văzut în articole, respectiv experiența de la fața locului. Articol deschis, voi mai ”croșeta” pe el, în timp.

Condusul masinii insulele Grecia 5
Kilometraj Condusul masinii in insulele din Grecia

Condusul masinii insulele Grecia

Interzis: să se conducă în papuci de tip flip-flops!

Da, conform noului cod rutier, nu este voie să conducem în papuci de tipul flip-flops. Nu am auzit de nicio amendă încă pentru acest fapt. Și la o adică, poți protesta dacă dorește cineva să îți dea amendă pentru lucrul acesta.

În general amenzile se dau pentru parcări în locuri nepermise, benzină la purtător în recipiente. Și desigur pentru accidente. Aici penalizările sunt drastice. Foarte rar pentru trecut pe roșu, nepurtatul centurii de siguranță, vorbit la telefon, viteză etc.

În Grecia nu se țin pozițiile aprinse ziua

Da, ați auzit bine. Deși clar este mai sigur ca toate mașinile aflate în deplasare să aibă farurile aprinse, în Grecia aestea trebuie să fie stinse ziua, doar seara și noaptea se aprind. Eu le țin mereu aprinse, la fel toți ceilalți turiști, însă grecii nu. Sper să se schimbe lucrul acesta, poate este în noul cod rutier? Nu am auzit însă să ia nimeni amendă nici din acest motiv, dar poate fi un pretext la o adică.

Fără canistre cu benzină, sau alte recipiente care conțin combustibil

Este interzis să se aducă combustibil în orice fel de recipient în Grecia. Cu toate acestea, mulți turiști o fac. Însă amenzile sunt uriașe. Am aflat luna trecută de două amezni: una de 1500 de euro în vama din Pocahontas la un control de rutină și alta pe lângă Salonic, 7000 de euro, canistră de 20 de litri.

La cazul cu 1500 euro: nu au avut bani la ei să plătească pe loc, au avut mașina confiscată până la plată. La ghișleele lor, era închis oricum ziua aceea și parcă și următoarea. Au.

Din păcate, oamenii nu vorbesc despre aceste amenzi pentru că este vina lor. Situația este alta când de exemplu sunt nemulțumiți de serviciile unei agenții, sau altele. De exemplu când iau o amendă pe care consideră că au luat-o pe nedrept, lucrui de acest fel. Așa că este greu să se afle despre aceste pățanii. Se transmit numai prin viu grai, sau prin conversații private, sau grupuri închise din Social Media.

Nu este nevoie să aducem benzină, sunt suficiente benzinării în Grecia.

Condusul masinii insulele Grecia 3
Drumuri în Grecia: unele spectaculoase
Condusul masinii insulele Grecia 2
Pe aici am mers cu mini Panda

Condusul masinii in insulele din Grecia 2

Limita de alcool

Toată lumea bea în Grecia și se suie la volan. Well, nu este deloc un lucru de dorit. Nu pentru că ar fi filtre, sau pentru că s-ar pune fiola, ci pentru că circulația este dificilă. Trebuie să fii foarte atent la motociclete, scutere, autobuze, pietoni, mașini care schimbă direcția fără să semnalizeze, drumuri înguste. Să nu mai amintesc despre sensurile unice care nu apar pe gps sau cele în lucru. Sau de alți șoferi (mulți britanici ) care se suie beți cui la volan. Asta noaptea desigur.

Deci dacă ai făcut un accident și ai băut alcool, chiar dacă în limitele permise, pedepsele sunt mari. Și amenzile. Să nu mai vorbesc că nu mai sunt valabile asigurările (ca la noi) și împarți vina, chiar dacă nu ai provocat tu accidentul.

Ce mi s-a întâmplat: să fac stânga având verde la semafor și ca două mașini de pe drumul principal să dorească să forțeze culoarea roșie a semaforului. Ne-am oprit toți trei, dar era posibil să intre amândouă mașinile în mine. Acum spuneți-mi (chiar doresc să știu) cum dovedeam eu că era roșu pentru ei? Mai ales dacă se descoperea că aveam și o mini sau mai mare alcoolemie? Că din câte știu nu sunt camere în intersecții.

Am văzut britanici (chiar cupluri în vârstă) ajutați de barman să intre în mașină, având nevoie de sprijin pentru deplasare de la cât se cinstiseră. Deci mare atenție și fără alcool. A și cel mai mare pericol este în micile sate în care nu este nimeni, pentru că lași garda jos și când asta se întâmplă…

Acum dacă totuși beți o bere două și conduceți, fiți mereu atenți la ceea ce faceți. Numai la drum și la trafic. Nu la telefon, nu la altceva. Până la urmă, cele mai multe accidente se fac din cauza neatenției.

Cu toate acestea, majoritatea bea și se suie la volan în Grecia. Nu cred că acest lucuru se va schimba curând! Limitele permise: menționate le capitolul modificări, mai jos. 

Condusul masinii insulele Grecia 6
Este mai sigur fără alcool la bord

Amenzi pentru parcat în locuri nepermise: mari și chiar confiscatul plăcuțelor

Se aplică aceste amenzi pe scară largă. Chiar și mulți greci o pățesc, ceea ce înseamnă că traba este serioasă. De ce spun aceste lucruri: polițiștii tind să fie mai blânzi cu conaționalii și mai stricți cu turiștii în privința parcărilor. Și așa este: grecilor le iau de exemplu cei 120 de euro, dar nu le confiscă și plăcuțele 30 de zile, sau cât prevee legea în funcție de situație. Sau cel puțin așa stau lucrurile în situațile pe care le cunosc eu.

Condusul masinii in insulele din Grecia 4
Mai bine cu un fresh de portocale, Condusul masinii in insulele din Grecia

Dacă parcați în pantele pentru oameni cu dizabilități, pedepsele sunt uriașe și se aplică!

Dacă în alte cazuri uneori se aplică, uneori nu, sau găsești indulgență, în cazul pantelor pentru oamenii cu dizabilități nu prea vei găsi îndurare. Este de înțeles, pentru că este și așa greu pentru oamenii care se deplasează cu cărucioare de exemplu. Ar trebuie să evităm să le mai îngrădim și locurile acestea puține pe care le pot folosi.

Atenței mare! Este posibil ca unele pante să nu fie semnalizate corespunzător. Dar dacă ceva seamănă a pantă pentru deplasare, mai bine evitați.

Am auzit cazul unei familii care a avut concediul stricat pentru că au parcat și a trebuit să se întorcă după mașină, să închirieze alta în concediu, paguba financiară a fost mare, o adevărată încurcătură, dar din fericire nu a fost ceva legat de sănătate. Au avut plăcuțele suspendate pentru 60 de zile, pe lângă amendă.

Personal prefer să merg 1 kilometru și jumătate pe jos. Sau să folosesc parcările. Nu spun că nu mai las unde nu este recomandat, dar nu unde este flagrant. De exemplu, la aeroport, dacă nu se încurcă circulația, nimeni nu are probleme că lasă mașina unde nu trebuie. Pentru că nu sunt locuri. Asta nu înseamnă că vreau să încurajez pe cineva să lase mașina unde nu trebuie. Însă da, majoritatea face lucrul acesta. Fiecare, pe propria răspundere.

Condusul masinii insulele Grecia 4

În Grecia nu se ridică mașinile, se iau plăcuțele

Concluzia mea din tot ce am văzut și auzit: Grecia are mari probleme cu lichiditățile, cu banii. Au găsit un mod relativ ușor să facă rost de bani, așa că recomandarea mea este să respectați legea, nu ce vedeți că fac alții. Alții fac pe responsabilitatea lor.

MODIFICĂRI ADUSE CODULUI RUTIER AL REPUBLICII ELENE – MAE

Începând cu data de 30.03.2018 a intrat în vigoare Noul Cod Rutier elen. În conformitate cu dispozițiile acestuia, sunt aplicate sancțiuni după cum urmează:

1. Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

2. Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv handsfree se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

3. Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcoolde:

0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului;

0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;

peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare  de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Condusul masinii in insulele din Grecia 3

4. Depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancţionează cu amendă de 350 euro şi ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

5. Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.

6. Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie” se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp 20 de zile.

7. Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere  timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului  timp de 10 zile.

8. Staționarea – parcarea ilegală se sancţionează cu amendă de 40-150 euro, după caz, și ridicarea permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

9. Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu handicap sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului  timp de 60 de zile.

10. Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

11. Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stângasau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere  timp de 60 de zile.

12. Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

13. Plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile a fost abrogată. Amenda se plătește în termen de 15 zile la Poșta Elenă sau la sediul primăriei pe raza căreia se află secția de poliție rutieră care aplică amenda.

Din fericire, pe websiteul MAE a apărut atenționarea referitoare la interzicea transportării de combustibil! Și menționarea faptului că există multe întămplări de acest fel:

ATENŢIE! În ultima perioadă, la nivelul oficiilor consulare ale României din Republica Elenă au fost înregistrate mai multe cazuri în care cetăţenii români au fost sancţionaţi contravenţional deoarece transportau în autoturismele cu care se deplasau cantități de combustibil peste limitele admise de legislația elenă.

Astfel, potrivit reglementărilor legislației elene în vigoare este interzisă introducerea în Grecia, în canistre sau alte recipiente, de produse petroliere/combustibili.

Pentru încălcarea acestei dispoziții legale se aplică amendă, deschiderea de dosar penal pentru contrabandă cu produse petroliere/combustibili și indisponibilizarea autovehiculului de către autoritățile vamale elene. Pe websiteul MAE apar și articolele de lege referitoare la transportul de substanțe periculoase.

Insula Corfu este superbă, are peisaje și drumuri spectaculoase. Este o plăcere să conduci aici, dar peisajul acesta te fură, te fură des. Mai bine oprești de zeci de ori, acolo unde o poți face în siguranță, decât să admiri în timp ce ești la volan, în deplasare.

Personal, voi fi cu mult mai atentă și nu mă voi mai grăbi deloc. Hands free nu voi folosi pentru că oricum atenția ta este la conversație, nu la ce se întâmplă pe stradă.

Mi-a spus o doctoriță că vorbitul la telefon în timpul mersului distrage șoferul mai mult sau comparabil cu a bea două pahare de vin. Așa că mai bine nu. Dacă am învățat ceva în Grecia este că nimic nu este atât de important. Iar dacă este, tragem pe dreapta și vorbim. Într-un loc permis, desigur.

Condusul masinii insulele Grecia 7
Condusul masinii in insulele din Grecia: cu un cappuccino freddo

4 thoughts on “Condusul masinii in insulele din Grecia: situația după 3300 de km într-o lună de zile

  1. Ieri am citit pe un site grecesc că șofatul cu șlapi se sancționează cu amendă de 50 euro și pirderea dreptului de a conduce pentru 30 de zile. M-a amuzat titlul „Se pune capăt unui obicei de vară pe care îl practică 90% dintre greci”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.