Una dintre cele mai plăcute excursii care se pot face în Sicilia este cea la insulele Eoliene Lipari și Vulcano. Acesteasunt două din cele opt insule care alcătuiesc arhipelagul zeului Aeol, zeul vânturilor. Și unde inclusiv Ulise, legendarul erou a ajuns în Odiseea sa. Situate în marea Tireniană, la mică distanță de Sicilia, aceste insulițe sunt un paradis cochet, care musai trebuie vizitat.
Mai ales că navele care fac această excursie sunt yachturi și experiența toată este relaxantă, plăcută, bună pentru suflet. Iar prețul chiar mic, neașteptat de mic pentru tot ceea ce primești în această croazieră. Să vedem cum decurge o zi la bordul ”Reginei Eoliene” în articol.
Croaziera spre insulele Eoliene este o experință minunată pentru că toată excursia este frumoasă. În multe alte croaziere de o zi, ai momente în care se parcă nu mai ajungi odată la destinație. Iar când ajungi, ești într-o goană să vez locurile. Aici nu este așa.
Tot timpul este ceva care te surprinde, te încântă. Așa că la sfârșitul zilei nu ai decât un mare zâmbet pe față, ești relaxat și detașat. Nu numai că ai văzut câteva locuri spectaculoase, dar ai avut o zi frumoasă, cu totul.
Sicilia: Drumul spre Milazzo
Îmbarcarea spre insulele Eoliene se face de obicei din încântătorul port din Milazzo. Noi am venit din Letojanni, un mic sat frumos situat la 8 kilometri de Taormina. Parcurgând drumul costier, alături de alți turiști care au început călătoria din Taormina, am putut admira această parte a coastei siciliene.
Totodată, pe parcursul drumului care a durat cam o oră, am ascultat diferite explicații despre locurile văzute: aici un mic sat care a fost folosit ca locație în filmul Nașul, colo urme de lavă, sate pitorești, multă vegetație. Am admirat și frumosul oraș Messina și am aflat câteva lucruri despre el și despre cele mai importante obiective.
Eolian Queen
Ajunși în Milazzo, ne-am îmbarcat pe frumosul vas Eolian Queen. În timp ce vasul părăsește portul, admirăm castelul regelui Frederick II din dinastia Hohenstaufen. Alături de frumosul cap din Milazzo.


Savurezi o cafea bună cu un croissant și nici nu știi cum trece timpul admirând frumusețea mării Tireniene


Navigăm ușor pe lângă coasta insulei Vulcano
După aproximativ 40 de minute de la plecarea din portul din Milazzo ajungem deja pe coasta insulei Vulcano. Aceasta este cea mai apropiată de coasta Siciliei dintre cele opt insule Eoliene. În timp ce yachtul navighează încet pe lângă coastă, privim vulcanul activ, auzim câeva lucruri despre insulă și mai ales distingem diferitele soluri, culoarea lor reflectând conținutul de minerale predominant.

Părăsim coasta de vest a insulei Vulcano și în aproximativ 5 minute ajungem pe coasta de vest a insulei Lipari.
Coasta vestică a insulei Lipari, cea mai mare insulă Eoliană
Aici admirăm diferite formațiuni, peșteri, piscine naturale, stânci vulcanice care se ridică semeț din mare.




Oprire în insula Lipari
Insula Lipari este cea mai mare din arhipelagul celor șapte insule Eoliene, are aproape 38 de kilometri pătrați și peste 11.000 de locuitori.
În insula Lipari se sta între 2 ore și jumătate, două ore și 45 de minute. Însă nava oprește chiar în centrul orașului Lipari, în portul turistic, Marina Corta. Asta înseamnă că nu pierzi timpul mergând până în alt loc, ești în mijlocul orașului. Nava nu poate staționa aici, dar se întoarce pentru a prelua pasagerii.
În oprirea din insula Lipari, poți să faci diferite lucruri:
- Să iei un tur de insulă cu taxiul, care durează o oră.
- Să te plimbi prin orașul Lipari, să iei masa la un restaurant, să stai la terasă. Poți vizita fortăreața, Muzeul Arheologic, teatrul antic, catedrala.
- Poți face cumpărături.
- Nu ai timp să faci și plajă, dar vei recupera în insula Vulcano. Însă orașul Lipari este absolut încântător, poți petrece lejer și o zi aici!
Turul insulei Lipari cu taxiul
Cum oprește nava în port, vei fi abordat de mai mulți organizatori de tururi. Turul de o oră costă 10 euro de persoană, iar mașina pleacă atunci când sunt 8 turiști. Drept urmare este eficient să vă cuplați cu câțiva turiști încă de pe navă, să faceți dinainte grupul. Ideea este că se pleacă și cu mai puține persoane, dar să fie 80 euro/vehicul. Mai bine vorbiți cu vecinii pe navă, să vă strângeți 8 și gata.
Ce veți vedea: plajele din insulă, câteva sate frumoase, peisaje de vis și veți avea și opriri în câteva locuri cu vedere panoramică, la degustare de produse specifice insulei și chiar pe plaja pietrei ponce.
În insula Lipari se găsește cea mai bună piatră ponce din lume. Iar plaja Aqua Calda, sau plaja pietrei ponce are la discreție pietre ponce dar și pietre de obsidium.
În tur vei afla despre localnici, despre ce a însemnat pentru ei faptul că tot arhipelagul insulelor Eoliene a intrat în patrimoniul UNESCO. Atunci s-au închis toate minele, principala resursă de venit fiind acum turismul.





Orașul Lipari la pas
Orașul Liparinu este cu nimic mai prejos decât orice oraș turistic. Este o bijuterie. Are terase încântătoare și surprinzător de multe obiective care merită vizitate. Mai mult, toate sunt la o aruncătură de băț unele de celelalte. Revin cu mai multe informații în articolul dedicat insulei Lipari, pentru că altfel acest articol va fi obositor de lung. Dar aveți un castel medieval, ruine antice, multe biserici, un Muzeu Arheologic, un teatru cu vedere la Marea Tireniana. Un vis.














Traversare insula Lipari – insula Vulcano
Traversarea din insula Lipari spre Vulcano durează cam 10 minute, așa că iar nu veți avea deloc timp să vă plictisiți. Veți afla ora de îmbarcare pentru plecarea spre Milazzo și veți fi încântați de micul port din insula Vulcano, Porto di Levante. Mai este un port, Porto di Ponente, nu foarte departe de Porto di Levante.
Croazieră insulele Eoliene: Insula Vulcano
Insula Vulcano este cea după care au fost denumiți toți vulcanii din lume ulterior. Numele ”vulcan” vine de la această insulă micuță, de numai 21 de kilometri pătrați și doar 700 de locuitori.
Aici puteți face plajă și baie, dar și o baie de nămol. Nămolul din insula Vulcano este binecunoscut pentru proprietățile sale terapeutice și aveți timp și de una și de alta. Și de ceva în plus. Sau puteți face un tur de insulă cu microbuzul, sau chiar o drumeție sau două, la Vulcanello (un crater foarte activ) sau la un alt crater. Însă trebuie să vă gândiți înainte ce doriți să faceți, că nu le puteți face pe toate.
Însă este timp pentru:
- Baie cu nămol și plajă, baie în mare, cafea, bere la malul mării, recomand în această ordine, vă spun un pic mai târziu de ce.
- Drumeție la unul dintre vulcani, cu o pauză de relaxare la o terasă ulterior.
- Turul cu microbuzul nu merită neapărat, mai ales că atracțiile principale ale insulei sunt nămolul și plaja cu nisip negru. Și că oricum vedeți vulcanii de pe mare și din oraș. Dar dacă sunteți pasionați de activități în mijlocul naturii, traseele sunt foarte bine semnalizate și puteți lua cu entuziasm calea spre vârf.
Băile cu nămol din insula Vulcano: I Fanghi di Vulcano
Intrarea la balta cu nămol I Fanghi di Vulcano se face contra cost. 3 euro pentru băi și 1 euro pentru duș. Însă la duș veți avea puțină apă, așa că mai bine facei o baie în mare înainte, chiar lângă băltoaca cu nămol.
La nămol nu se stă mult, recomandat este să stați în jur de 20 de minute. După, o baie scurtă în mare, un duș și țuști la plajă.
Plaja cu nisip negru este la cinci minute de mers pe jos de băile cu nămol. Acolo sunt și câteva terase, vestiare, iar apa mării este caldă, foarte plăcută.
În rest, chiar lângă port sunt câteva terase, magazine cu suveniruri, baruri, restaurante și chiar și un market Conad. Așa că aveți ce face în cele două ore și jumătate pe care le veți petrece pe insula Vulcano.










Înapoi spre Milazzo
Părăsind insula Vulcano veți admira peisaje de vis. Valurile făcute de motoarele navei, soarele, vulcanii fumegând, vesele din port, bărcuțele pescărești totul formează un tablou nemaipomenit de frumos. Așa se sfârșește o zi minunată, relaxantă, care bucură sufletul.
Vedeți acum de ce am afirmat la începutul articolului că nu se poate să părăsiți Sicilia fără a face această crazieră minunată, în care vă veți simți într-adevăr în vacanță.

Prețul croazierei în insulele Eoliene și alte detalii organizatorice
Am mers în corazieră cu firma siciliană Noema Viaggi, prețul fiind de numai 52, sau 53 de euro. Alte companii oferă aceleași servicii pentru un preț care începe de la 70 de euro. Plecările sunt din Taormina sau din Cefalu și recomand dacă puteți să faceți rezervarea online, pentru a scuti un drum la unul dintre birouri. Asta dacă sunteți veniți individual, altfel este poate o idee mai bună să luați excursia de la reprezentantul companiei cu care ați mers în concediu. Mai ales că așa aveți și garantat asistență în limba română, altfel, ghidajul etse făcut în engleză, italiană, franceză, germană, depinde ce turiști sunt la bord.
Puteți opta însă pentru excursia către insulele Lipari și Stromboli, cel mai activ vulcan din Europa. Tot cu Noema Viaggi.

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.







superb articolul!
Multumesc mult!
Un comentariu de nota 10! Aveți talent de scriitor și tot ce ați prezentat se citește cu mare plăcere și interes. Mult succes în continuare!