Pru este primul și deocamdată singurul restaurant cu stele Michelin din Phuket. Și singurul restaurant cu stele Michelin din Thailanda, din afara Bangkok-ului, de altfel. Restaurantul PHU a fost deschis în 2016, fiind condus de Cheful olandez Jim Ophorst, care are numai 29 de ani.
Phuket este o destinație foarte căutată, ia în ultima lună am văzut foarte multe promoții de tot felul la biletele de avion. Așa că dacă ați făcut economie la bilet, ce părere aveți să vă răsfățați cu o experiență culinară deosebită, mai ales că toate preparatele sunt realizate numai cu produse din Thailanda? Apropo, știați că în Thailanda sunt 27 de restaurante cu stele Michelin, dintre care unul cu mîncare de stradă?
Ghidul Michelin Thailanda 2019 include două noi destinații, pe lângă Bangkok. Este vorba despre Phuket și despre Phang Nga, fiind menționate mai multe restaurante deosebite. Însă numai unuia i-a fost acordată și o stea Michelin.
Mâncarea din Thailanda este atât de bună încât în ghidul Michelin sunt incluse inclusiv câteva restaurante care servesc mâncare de pe stradă. Iar unul dintre acestea are chiar și o stea Michelin. Este vorba despre Jai Fai. Însă dacă pentru mâncarea de pe stradă condiția este să fie bună, deosebită și să aibă o adresă stabilă (altfel ar fi mult mai multe dughene menționate în ghid), pentru restaurante altfel stă treaba.
În total, în ghidul Michelin Thailanda 2019 sunt 4 restaurante cu două stele Michelin și 23 de restaurante cu o stea Michelin, dintre care 10 noi și unul ”Street Food” – Jai Fai. Vedeți aici lista cu toate restaurantele cu stele Michelin din Thailanda.
Restaurantul PRU este localizat în superbul resort Trisara
Ce spun inspectorii Michelin despre PRU: ”Ascuns într-un resort de lux, PRU inseamna ‘plantează, crește, înțelege’, iar acest etos este esențial pentru fiecare aspect al acestui restaurant sofisticat, intim și romantic, la o aruncătură de băț de mare. Multe ingrediente provin din propria fermă ecologică de 96 de hectare; chiar și untul este făcut ‘in-house’ cu lapte provenit din Krabi. Mâncărurile sunt delicate și frumos prezentate; „morcovi gătit în sol” este un fel de mâncare emblematic*”.
*după spusele lui Chef Jimmy, ”Morcovii sunt gătiți în solul din care au provenit într-o groapă de pământ cu cărbune preluat din pădurea fermei timp de 8 ore. Apoi adăugăm suc de morcov fermentat, gălbenușul de ou din fermă și sos hollandaise. Rezultatul este un morcov dulce, suculent și delicat, cu o aromă ușoară de fum, despre care unii spun că are gust de slănină”.
Adresa
Orar:
Cina: 18:00-22:30
Rezervări direct pe websiteul restaurantului, aici
Să facem cunoștință cu Chef Jimmy Ophorst
Olandezul Jimmy Ophorst venit în Thailanda acum șase ani, cu o echipă de Chefi internaționali, pentru a lucra la proiectul Trisara. Managerii resortului au fost atât de impresionați de munca sa, încât i-au cerut să creeze un restaurant care să ofere un nivel foarte ridicat, dându-i mână liberă.
Acum este recunoscut ca vocea principală pentru mișcarea ”de la fermă pe masă” din Thailanda. Deși la început a dorit să urmeze o filosofie 80/20 – să utilizeze 80% din produsele alimentare și ingredientele provenite din surse locale și 20% importate.
După ce a văzut oferta locală și ce ar putea crește în ferma stațiunii,a hotărât să folosească numai ingrediente provenind din Thailanda.
„Totul se referă la aprovizionare și la ceea ce Thailanda trebuie să arate lumii exterioare, nu numai în felurile de mâncare thailandeze, ci în feluri europene”, spune el.
Dupa deschiderea de acum doi ani, Pru a inceput imediat sa facă valuri și a fost proclamat ca fiind cel mai tare nou loc în scena culinară thailandeză.
Toate felurile de mâncare sunt realizate exclusiv cu produse din Thailanda, cu majoritatea din zona Mării Andaman, inclusiv cu produse din ferma organică a resortului, care are 16 000 de metri pătrați.
Și nu este vorba numai de homar, sau de varza kale, ci de ingrediente neconvenționale, cum ar fi acele de pin și strugurii de mare (un fel de caviar de alge).
Citiși întreg interviul cu Jimmy Ophorst pe websiteul Ghidului Michelin, aici.
Și dacă tot vorbim despre Thailanda, să știți că o idee foarte bună este să învățați să gătiți, este foarte distractiv și gustos:
Curs de gatit mancare thailandeza in Chiang Mai: am mancat ce am preparat
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Ahhh ce m-as duce acolo!!!!Sper sa ajung vreodata in restaurantul Phu din Thailanda 🙂 pana atunci….imi pregatesc smoothieul meu de dimineata cu varza kale si ma uit la oferte 😀
Pofta buna la kale, suna bine!