viza israel iordania

Ce țări arabe poti vizita cu viza de Israel și cum se poate evita când intri în Iordania din Israel și viceversa

Utile

Cu toată experiența mea de călătorie, din entuziasm am făcut o boroboață: mi-am cumpărat bilet în Liban, deși pe pașaportul meu exista evidența faptului că am vizitat Israelul. Israel nu pune vize pe pașaport, însă dacă treci granița spre Iordania, sau invers, pe pașaportul tău va exista dovada că ai vizitat Israelul. Puteam evita acest lucru, dar nu știam atunci cum sau în ce belele voi intra. Lucru pentru care ți se refuză intrarea în Liban, dar și în alte țări arabe. Am sunat la Aegean Airlines și am obținut o rerutare (cu o taxă) spre Georgia. Deci care sunt țările arabe în care poți intra cu viză de Israel (sau cu dovada că ai fost acolo), care nu categoric și cum poți evita acea viză?

Cum eviți viza de Israel dacă vizitezi Iordania din Israel sau invers

Ei bine, tehnic nu este chiar viză de Israel, dar dacă intri în Iordania din Israel este dovada clară că ai vizitat aeastă țară. Ceea ce va însemna că nu poți intra în țările arabe care nu au tratate cu Israelul în acest sens, decât dacă îți schimbi pașaportul. Foarte simplu, însă eu nu am timp să îmi schimb pașaportul, deoarece călătoresc foarte des și efectiv nu am cum în acest moment să aștept acele 10 zile lucrătoare. Iar cu pașaport temporar nu se poate intra în Liban. Nici în multe alte țări arabe.

Am mers într-o excursie Iordania-Israel, ca mulți alți vizitatori. Stăteam liniștită, deoarece știam că Israelul nu pune viza pe pașaport. Însă ce nu am luat în considerare a fost viza pusă de iordanieni când am intrat în țara lor. Frumoasă, mare, dovada clară că am vizitat această țară, fiind de la punctul de frontieră de la granița cu Israelul. Această viză are altă formă decât vizele de la alte puncte de frontieră din Iordania, că am mai multe (de la aeroportul din Amman, de la cel din Aqaba, de la granița cu Egiptul) și niciuna nu seamănă cu aceasta. Se vede.

Și din câte am aflat prea târziu, libanezii și alții studiază foarte atent toate vizele din pașaport, căutând această viză în mod special. Însă nimeni nu mi-a spus că pot evita această viză dacă le cer celor de la frontieră să o aplice pe o foaie de hârtie, carton, orice. Se poate. Dacă știi. Lecție învățată. Pentru orice eventualitate, dacă intrați în Israel din Iordania, sau în Iordania din Israel, sau oricum, solicitați celor de la frontieră să vă pună viza pe o hârtie, nu în pașaport.

Țările arabe sau musulmane în care nu poți intra dacă ai viză de Israel (sau dovada că ai fost acolo)

Iran

Liban

Libia

Siria

Pe websiteul websiteul MAE există în acest moment informația că nu se poate intra în aceste țări cu dovada că ai fost în Israel. Situația se poate schimba, desigur.

În plus, sunt alte țări arabe în care cetățenii israelieni nu pot intra. Uneori nu primesc nici vizitatorii cu dovada că au fost în Israel, verificați înainte. Este vorba despre țări precum Arabia Saudită, Irak, Yemen, Sudan. Nu am găsit acum pe MAE avertizarea că nu se intră dacă ai viza de Israel (sau dovada că ai fost acolo), însă situația se poate schimba. 

Actualizare: cum puteți vedea în comentariul Anei Popovici de mai jos, MAE confirmă că nu se poate intra în Qatar și în Indonezia cu viză de Israel. Însă pot fi excepții, dar cine dorește să riște? Verificați înainte de a vizita aceste țări cum este situația la zi, însă ideal ar fi să nu ne hazardăm ci să schimbăm efectiv pașaportul. Nu îmi doream, însă cred că nu am nici eu altă soluție, vreau în Indonezia! Însă la tranzit în Qatar nu aveți probleme, am fost eu. Poți sta în tranzit și cu pașaport temporar, am făcut și asta când am mers în India și alte cunoștințe des, însă nu poți intra efectiv în țară. 

Țările arabe în care poți intra chiar dacă pe pașaport există dovada că ai fost în Israel

Algeria

Bangladesh

Egipt

Emiratele Arabe Unite

Iordania

Kuweit**

Malaysia (da, corect este Malaysia din 2006 și la noi, așa scrie și MAE și Ambasada Malaysiei în România, Malaezia este greșit)

Maroc

Oman

Tunisia

Nesigur dacă poți intra cu dovada că ai fost în Israel

Qatar

În Qatar ofițerii nu se uită neapărat atent după dovada că ai fost în Israel, însă sunt turiști cărora le-a fost refuzată intrarea pe baza acestui fapt. MAe confirmă că nu se poate.

Pakistan

Am pus Pakistan la țări care nu permit intrarea dacă ai dovada că ai vizitat Israelul, dar au fost și excepții. Este însă un mare risc.

Indonezia*

* Indonezia: Israel a interzis începând anul trecut intrarea indonezienilor. Așa că nu știm dacă favoarea va fi returnată, extinzându-se și la cei care au în pașaport dovada că au vizitat Israelul. Nu acum, acum s-au calmat lucrurile, dar este bine să ne interesăm cum sunt apele înainte de o vizită.

**În Kuweit nu pot intra cetățenii care au pașaport israelian. Vizitatorii au fost primiți, însă este bine să monitorizați situașia înainte de a merge. Nu mai apare pe MAE informația că în Kuweit sunt probleme cu evidența că ai fost în Israel.

Dacă cunoașteți mai multe detalii despre țările care permit sau nu intrarea dacă cineva are pe pașaport viza de Israel (sau evidența că a fost acolo) vă rog să îmi spuneți, lista este deschisă. 

În general, sfatul cel mai bun este să vă schimbați pașaportul dacă pe pașaport există dovada că ați vizitat Israelul. Totodată, dacă veți vizita țările arabe considerate instabile, veți avea probleme dacă doriți să intrați în Israel, sau să obțineți viza de SUA. Adică nu veți putea nici să intrați în Israel, probabil nici să obțineți viza de SUA, sau dacă aveți viza deja să vi se refuze intrarea la graniță. Cu schimbările actuale, este de preferat să vă interesați amănunțit înainte de a vizita o țară ce anume vize sunt de nedorit. Sunt și alte animozități între state.

Rerutare de la Aegean Airlines

În ceea ce mă privește, am obținut o rerutare de la Aegean Airlines. Biletul spre Beirut fusese cumpărat de la ei, așa că am ales rerutarea ca pe o loterie: ce a fost disponibil în perioada respectivă, dintre țările în care nu am mai fost. Biletul spre Beirut costase 240 de euro, am mai plătit 140 (179 de fapt și voi primi înapoi în 15 zile 31 de euro taxe de aeroport nefolosite) și asta este: nu planificasem aceste țări, a fost ca și cum am pus degetul pe hartă cu ochii închiși, dar mă bucur că s-a nimerit așa, sunt destinații superbe și oricum cred că lucrurile se aranjează așa cum trebuie. Cred că trebuia să le vizitez și nu erau pe lista mea scurtă. Dar tot ce este neașteptat, poate fi magic. Am simțit entuziasm, bucurie, că voi ajunge în aceste locuri. Am senzația aceea pe care o aveam când eram mică și primeam câte un cadou la care nu mă așteptam, dar care îmi depășea așteptările. Fix aceeași senzație.

Călătorii frumoase!

8 thoughts on “Ce țări arabe poti vizita cu viza de Israel și cum se poate evita când intri în Iordania din Israel și viceversa

  1. Buna Mihaela! Multumim pentru sugestiile utile. Totusi, te rog sa ne spui de ce Pakistan-ul se regaseste atat la tarile in care nu poti intra daca ai fost in Israel cat si.la tarile unde poti intra? Unde este eroarea? Multumim.

    1. Buna Elena, este posibil sa nu poti intra, dar au fost si care au intrat. Am facut articolul mai clar, initial nu pusesem situatia cu ”nesigur”. Insa sansele sa nu intri sunt mai mari decat cele de a intra, situatie care este invers decat la Doha. Multumesc pentru comentariu!

  2. Buna! Am sunat azi la MAE si pot confirma ca, daca ai viza de Israel, nu poti intra in Qatar sau Indonezia. Trebuie facut pasaport nou, curat, asa s-au exprimat ei. Am luat legatura telefonic cu ei.

    1. Mulțumesc mult! Updatez. Pot fi excepții, dar cine stă să își cumpere bilet de avion pentru vacanță și să se bazeze că va fi excepția? Aș risca numai dacă aș fi într-o călătorie lungă și aș încerca să intru pe uscat, neavând planuri prea stricte, pentru călătorii pe termen lung este altceva. Dar când ai un timp fix pentru vacanțe, așa cum am acum, nu vreau să risc nimic 🙂

  3. N-am știut asta, mulțumim de informații! Bine că ai reușit s-o rezolvi în modul acesta și că ai aflat la timp. Îmi închipui de urât ar fi fost să pleci, să nu ți se permită să intri în țară.

    1. Da, ar fi fost nasol, m-a pocnit ideea repede după ce am luat biletul. Cred că undeva în creierul meu era informația, dar nu am procesat-o. Așa că am bonus, două țări pe care le voi vizita, neprogramate 🙂

  4. In algeria nu cred ca poți intra.
    Nici ei evrei( nu zic israelieni ca aproape toate țările arabe și musulmane nu recunosc existența acest entitate) n-au voie sa intră.
    Dar este mai complicată treabă find ca poporul nu le vrea dar la guverne nu este chiar așa, si atunci situația este si o sa fie in continuarea neclara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *