Am petrecut trei zile în Țara Făgărașului, la Pensiunea Piemont din Vistișoara. Au fost puține pentru câte lucruri sunt de văzut împrejur, dar suficiente pentru relaxare. Căutați o cazare într-o pensiune frumoasă, unde este curățenie impecabilă, cu proprietari foarte simpatici și serioși și într-o oază de liniște și de frumusețe? Unde se poate ajunge ușor cu mașina (orice fel de mașină nu musai de teren), pensiunea având și parcare generoasă. Impresii despre prețuri, cum se poate rezerva, facilități, poze, impresii, mâncare în articol.
Pensiunea Piemont are 8 camere, toate cu pat matrimonial foarte mare și baie proprie, plus mini balcon. Însă acesta nu este necesar, deoarece curtea pensiunii este mare și împrejur încă nu este nicio altă pensiune/clădire. Adică cel mai plăcut este să bei cafeaua de dimineață în curtea plină de verdeață și să îi admiri pe pisoii pensiunii cum se hârjonesc neîncetat. Asta acum, că sunt încă mici, odată ce vor crește vor fi probabil mai leneși.
Amplasare pensiune și rezervări
În satul Vistișoara, la poalele munților Făgărași, aproape de vârful Moldoveanu. De la pensiune se ajunge ușor cam oriunde în Țara Făgărașului, fie că o luăm într-o direcție sau alta. Pentru că asta facem aici, nu? Vizităm sate minunate, biserici, mănăstiri, stâne din povești, peisaje care ne taie respirația și unde putem ajunge cu mașina. Asta dacă nu dorim, desigur, să mergem pe diferite trasee montane și drept să spun cred că aceasta este activitatea mea favorită aici. Însă revin cu un articol separat despre ce putem face în zonă.

Website rezervări pensiuni Țara Făgărașului
Puteți rezerva camere direct pe websiteurl www.tarafagarasului.com, care a fost lansat de către asociația Țara Făgărașului. S-au unit proprietari de pensiuni, autorități, cu mic cu mare, pentru a face ceva bun împreună. Prețul unei camere la Pensiunea Piemont este acum de 170 lei/noapte.
Tot pe acest website vedeți în pagina rezervată fiecărei pensiuni și coordonatele gps, harta locației, puteți trimite mesaje pentru întrebări suplimentare.
Facilități pensiunea Piemont Vistișoara
O parcare mare pietruită, la fel fiind și drumul care duce din strada principală spre pensiune. Însă în scurt timp drumul va fi asfaltat, se ajunsese aproape în dreptul pensiunii când am mers noi (3-5 iulie 2020). Însă partea care încă nu este asfaltată este mică și cum spuneam, pietruită.
În curtea pensiunii este un mini loc de joacă pentru copii, grătar cu cuptor și un loc pentru foc de tabără și povești sub clar de lună. Îmi place că nu este chiar lângă pensiune, astfel încât cei care dorm nu vor auzi zgomotele petrecăreților.
Tot în curte este și un loc de luat masa. Noi am preferat acest loc, nu interiorul, pentru că… ne place să stăm afară, cât de mult ne permite vremea.
La parterul pensiunii este la fel un loc generos de luat masa, o zonă de relaxare, baie de serviciu, bucătărie.
Mi-a mai plăcut faptul că scările sunt serioase, nu scârțâie, fiind din beton, destul de late, la fel holul de sus este spațios, mare, ca la hotel. Nu te ”lovești” de ceilalți mișcându-te prin pensiune.

Camere pensiunea Piemont Vistișoara
Așa cum spuneam, sunt opt camere spațioase, cu baie proprie. Patru la primul etaj, patru la mansardă. Pentru grupurile mari, dacă doriți să închiriați pensiunea cu totul, trebuie să discutați din timp, desigur, pentru disponibilitate.
Camerele au TV cu ecran plat și cablu, aer condiționat, încălzire iarna și totul este imaculat. Asta mi-a plăcut cel mai tare. Și cearceafurile albe, curate, la fel prosoapele. Am alergie la lenjeria de pat creponată, colorată, din unele spații de cazare, prefer lenjeria albă, imaculată.
Pentru că seara am ajuns târziu și am stat afară la povești până târziu, am uitat să fac poze repede, că mă grăbeam afară. Și după paranghelie efectiv am uitat. Am căzut lată după ce am făcut un duș, ce poze. Însă m-am mobilizat în dimineața în care am plecat, am strâns un pic lucrurile și efectul este ceea ce vedeți.
Fierbător și facilități pentru prepararea cafelei/ceai sunt acum la parter, în spațiul comun.
Mâncare
Puteți opta pentru pensiune completă, sau rezerva doar cazare. Iar în cazul în care închiriați toată vila, puteți să preparați în regim propriu tot, sau parțial. Înainte de covid era altceva și să se folosească bucătăria la comun, dar acum nu mai este o opțiune.
Multe pensiuni din Țara Făgărașului lucrează cu firma de catering, Casa Terra, care are produse tradioționale din Țara Făgărașului, reinterpretate modern. Sau și reinterpretate modern, pe lângă cele specifice românești, cu rețete din străbuni.
Având în vedere că în apropiere este păstrăvărie, de fapt sunt mai multe, puteți mânca și un pește pe grătar. Eu am stat la legume în seara de pește, dar am auzit că a fost excelent, de la ceilalți.
Micul dejun este efectiv delicios: brânzeturi naturale, mezeluri, unt bun, dulcețuri, ouă, omletă, pâine bună de tot, legume. Simplu dar delicios pentru că totul are gust bun, bun de tot. Dar precum spuneam, puteți lua și cateringul de la pensiune sau nu.
Desigur, puteți opta și pentru alte variante/combinații pentru orice masă a zilei, așa cum spuneam, dacă optați pentru pensiune veți alege meniul.
Am fost în Țara Făgărașului într-un Press Trip organizat de Asociației Țara Făgărașului*. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Samsung Romania, iar fotografiile cu un telefon Samsung Galaxy S20, pe care l-am avut în testare în perioada excursiei.
*Nume complet: Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară – Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismului – Țara Făgărașului, asociație operațională din anul 2009. Voi mai povesti despre asociație, vor să facă lucruri foarte interesante, am transmis cu toții diferite idei, la cerere, să vedem ce vor implementa în viitor, au planuri foarte frumoase.

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.