Biserica lemn sinca noua

Comoara ascunsă din Șinca Nouă: micuța biserică de lemn, cu un clopot străvechi care alungă norii de furtună

România Tara Fagarasului
Inițial, mă gândeam să scriu ”Comoara secretă” pentru că nu auzisem deloc despre această bisericuță istorică bijuterie. Însă biserica de lemn de la Șinca Nouă este orice numai secretă nu: oamenii au făcut și pliante, cu numerele de telefon cu tot. Ba ne-au dat câteva de căciulă, să le distribuim și altora. Sunt bucuroși și chiar dornici de oaspeți.
 
Mă pasionează bisericile de lemn – le consider cele mai frumoase de la noi. Lăcașuri modeste, dar fermecătoare, pentru care oamenii trudeau mult și aduceau aici tot ce aveau mai frumos, găseau alinare. Mă bucur că am aflat de această bisericuță, acum, odată ajunsă la fața locului.
 
Vă invit să descoperiți povestea Bisericii de lemn din Șinca Nouă în acest articol:

Dacă privești mica alee care duce spre biserica din lemn de la Șinca Nouă, nici nu te gândești ce comoară șade sus pe micuțul deal cu vedere frumoasă. Ghidul nostru a fost Părintele Paroh Sorin Suciu, căruia i s-a alăturat doamna Lucica Chima, care este ghid local, pentru că… pentru că acesta este chemarea dânsei, să aibă grijă de acest loc atât de special. Și pentru că are un sentiment protector și multă dragoste față de acest lăcaș.

Biserica lemn sinca noua 7

Biserica lemn sinca noua 1
Cheia bisericii de lemn Sinca Noua

Biserica de lemn din Șinca Nouă: istorie

Istoria Bisericii de lemn din Șinca Nouă se identifică cu istoria satului, deși îi precede. Mănăstirea și Biserica de lemn au fost atestate documentar din 1640, aici fiind un schit al mănăstirii din apropiere (locul unde a renăscut Mănăstirea actuală și unde se construiește o mare Biserică, pe locul unde s-au descoperit ruinele fostei biserici distruse).

În anul 1764, în vremea împărătesei Maria Tereza, refuzând să treacă la religia catolică, șincanii (în trecut era un singur sat Șinca, azi Șinca Veche) au plecat în masă (88 de familii, familii extinse, desigur) din sat, lăsând tot în urmă. Au luat cu ei numai ceea ce puteau duce și au mers pe râul Olt în sus, întemeind actualul sat Șinca Nouă.

Aici, la vremea în care au ajuns sătenii, erau patru vetre monahale ortodoxe. Trei au fost distruse de către autorități în jurul anului 1762, a patra a scăpat urgiei, în jurul ei așezându-se familile fugite din Șinca. În jur și-au construit bordeie. Tulburați de gălăgia nou creată, călugării mănăstirii au plecat spre alte locuri, iar acest lăcaș a devenit biserica parohială.

Biserica lemn Sinca Noua

Biserica lemn sinca noua 8

Biserica lemn sinca noua 6

Arhitectura bisericii de lemn Șinca Nouă

Specifică bisericilor transilvănene din lemn, cu fundație de piată peste care sunt așezate grinzile cioplite din lemn, formând pereții. La colțuri bârnele sunt îmbinate. Ferestrele au dimensiuni mici, fiind lucrate dintr-o singură bucată de lemn, ca să se îmbine perfect cu capetele bârnelor.

Cu excepția bârnelor de la bază, înlocuite în 1996, restul bârnelor și ferestrele sunt originale. A… s-au adăugat zăbrele, pentru a feri de răuvoitori. Deși locul este izolat, nu se știe niciodată, paza bună trece primejdia rea și sunt destui care vandalizează și cele mai sfinte locuri dacă au ocazia.

Acoperișul are doar câteva elemente originale. Este din lemn, cu o streașină largă, învelit cu șiță, iar deasupra pronaosului se află turnul nu foarte înalt, în care sunt clopotul și toaca. Accesul sus se face pe o scară sculptatîă într-un buștean, pe care au fost cioplite treptele. Sunt două scări: cea din stânga este cea originală, cea din dreapta mai nouă, copie a celei de demult.

În jurul bisericii este primul cimitir al satului. Biserica este decorată cu suflet: sunt ștergare, covoare, toate donate de oamenii din sat. Obiecte străvechi: ce a avut fiecare mai frumos a adus aici. Se vede că este un loc iubit. Nu vă pot descrie senzația avută când am pășit aici: parcă am venit acasă. Este o atmosferă care bucură sufletul, te simți ușor, calm, fericit, un loc unde sufletul trăsare de fericire, se simte împlinit, liniștit, protejat.

Biserica lemn sinca noua 5

Biserica lemn sinca noua 3

Biserica lemn sinca noua 2

Biserica lemn sinca noua 4
Scara de lemn originala

Clopotul care alungă furtuna

Spuneam mai devreme că sătenii plecați din Șinca au lăsat în urmă tot, luând numai cele strict necesare pe care le puteau duce cu ei. Nu au lăsat însă în urmă clopotul bisericii, vestit pentru potolirea furtunilor.

Pentru a nu-și pierde puterea miraculoasă, sătenii au organizat o delegație care a transportat clopotul pe un traseu situat deasupra izvoarelor. Au ocolit pe muchiile cele mai înalte, pentru a nu trece clopotul peste ape. Multă trudă, dar pentru niște oameni care au fost în stare să lase tot pentru credință, nu a fost deloc greu. Credința ne face să realizăm lucruri altfel imposibile.

Clopotul se află și azi pe același loc ca acum câteva secole, pe turnul Bisericii. În caz de furtună, oricine poate să îl tragă, există un mecanism în fața porții bisericii, nu trebuie să intre cineva în interior. Oricine este în zonă, urcă micul deal și acționează mecanismul.

Puteți să vizitați Biserica de lemn din Șinca Nouă în afara programului liturgic, dar contactați înainte:

0754034020 – Preot Paroh Sorin Suciu

0743 128 131 – Doamna ghid Lucica Chima. Dânsa a venit cu nepoții și ne-a povestit o mulțime de lucruri. Era îmbrăcată în port popular, efectiv iubește acest loc și transmite sentimentul și vizitatorilor.

Totodată, aici se oficiază și ceremonii de căsătorie, mulți tineri din sat preferă acest loc încărcat de istorie. Însă este un loc minunat pentru orice cuplu iubitor de tradiție și simplitate.

Am fost in Tara Fagarasului in cadrul unui program de prezentare a frumusetilor acestei regiuni la invitatia Asociatiei de Dezvoltare Comunitara, Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismului “Tara Fagarasului”

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Samsung România, iar majoritatea pozelor au fost realizate cu un aparat Samsung Galaxy S20.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *