Croația se alătură statelor care au ridicat restricțiile pentru români, precum Albania, Belgia, Bulgaria etc. Pentru a intra în Croația nu se mai aplică nicio restricție, măsura fiind valabilă până la data de 30 iunie a.c. Totodată, Croația se află pe lista verde a Românei, astfel încât nici la întoarcerea în țară nu este nicio restricție pentru nicio persoană, indiferent dacă a efectuat sau nu vaccinul.
Notă referitoare la data de 30 iunie: Croația, la fel ca România, are un sistem de clasificare a țărilor și îl actualizează periodic. Pe 30 o să actualizeze iar. lista și dacă vom fi n continuare pe lista lor verde se vor menține relaxările, atâta timp cât nu dau alte legi.
Autoritatea Națională de Protecție Civilă din Republica Croația a actualizat condițiile de intrare pe teritoriul croat, acestea fiind valabile până la data de 30 iunie 2021
Cetățenii străini care sosesc din zone sau state membre UE sau ale Spațiului Schengen și state asociate Spațiului Schengen, care se află pe lista verde a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en/covid-19/situation-updates/weekly-maps-coordinated-restriction-free-movement), inclusiv România, sunt exceptați de la măsura prezentării unui test molecular negativ (PCR) sau a unui test rapid antigen negativ sau a unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19.
Persoanele menționate anterior, care au tranzitat, înainte să intre în Republica Croaţia, alte state/regiuni care nu se află pe lista verde a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, trebuie să dovedească faptul că au tranzitat aceste state/regiuni fără opriri intermediare care să nu fie strict necesare.
Mai multe detalii pe websiteul MAE aici.
Reiterez faptul că: măsurile menționate în siteul MAE se aplică celor care intră în Croația din state care nu sunt pe lista lor verde, că relaxarea este valabilă până la data de 30 iunie a.c. și evident că poate fi prelungită, dar est dacă cu dată de expirare și că acum și Croația este pe lista verde a României.
Serbia se poate tranzita fără restricții dar numai 12 ore, fără oprire pentru cazare, sau pentru vizitare:
– cetățenii străini care tranzitează teritoriul Republicii Serbia, cu condiția ca durata tranzitului să nu depășească 12 ore; autoritățile de frontieră solicită o dovadă a tranzitului (dovada domiciliului sau reședinței în statul de destinație, dovada rezervării unui pachet turistic etc. în statul de destinație); – sursa MAE
Recomand tuturor să se informeze și înainte de a ajunge într-o țară, din sursele oficiale menționate și aici, sau de pe siteurile oficiale din țările de destinație în articol și de pe siteurile companiilor aeriene.
Am menționat și Austria, unde românii pot intra fără restricții. Da, dar trebuie să completeze un formular, ceea ce nu trebuie realizat în Bulgaria, sau Albania. Și Germania a scos restricțiile dacă se ajunge pe cale rutieră, însă pentru călătoriile cu avionul încă sunt în vigoare, dar pot să fie scoase începând cu data de 1 iulie
Sunt multe țări care relaxează măsurile: Franța a renunțat la purtatul măștii în exterior și la carantina de noapte mai devreme decât era planificat, Danemarca are și ea multe relaxări, Israel a renunțat la Pașaportul Verde interior și la purtatul măștii în orice perimetru, păstrând însă restricțiile de intrare, însă din multe părți tot vin vești despre relaxări și speranța că scăpăm de pandemie.

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.