2022 ne poate aduce abundență și vindecare, este un an în care lumea, sau universul nostru personal se poate schimba în bine, dacă facem alegerile corecte. Anul 2022 este corespondentul cifrei șase, numărul perfect, nu degeaba în ziua a șasea a fost creată lumea! Iar în Tarot VI este Cartea Îndrăgostiților!
În 2022 este momentul vindecării și al abundenței. Depinde numai de noi totul, dar energiile sunt foarte favorabile.
Haideți să aflăm mai multe despre previziuni legate de Anul Îndrăgostiților și cum ar trebui să îl abordăm pentru a ne aduce bunăstare și vindecare, cât și multe lucruri interesante despre numărul șase, cifră sub care stă acest an:
Dar stați așa: nu numai numărul anului, 6, aduce vindecare și abundență anul acesta, ci și Jupiter în Zodia Pești!
Da, Jupiter în Pești aduce auspicii favorabile: lumea are o șansă să fie vindecată, inclusiv de actuala pandemie. Pe 12 aprilie Jupiter va fi în conjuncție cu Neptun, iar între 7 și 17 aprilie energiile vor fi deosebit de puternice, cele pozitive,pentru că Soarele și Saturn vor fi în Hexagon cu conjuncția și multe alte lucruri care se întâmplă pe cer în perioada aceea, se pot realiza multe visuri! Vor continua provocările, dar suntem pe drumul cel bun. Mai ales la nivel personal putem face multe lucruri bune, pentru că ce se întâmplă la nivel global nu putem influența prea mult.
7-17 aprilie 2022 – a șasea săptămână din Postul Paștelui, cade în a șasea săptămână, este în acest interval <3
Numărul șase este și numărul zeiței Venus, Zeița Iubirii
Apa îngheață în cristale cu șase colțuri perfect simetrice atunci când este înconjurată de dragoste, de exemplu atunci când cuvântul ”dragoste” a fost scris pe recipient, sau în prezența muzicii lui Mozart!
Cartea Îndrăgostiților reprezintă iubirea necondiționată și capacitatea de a sprijini, hrăni și vindeca
Cartea Îndrăgostiților aduce echilibru, dragoste, abundență și vindecare. Reprezintă un cuplu binecuvântat de un înger. Asta nu înseamnă că întunericul nu există, el pândește mereu, depinde de noi să facem alegerile corecte.
Îngerul care binecuvântează cuplul este Rafael, care se traduce prin ”Dumnezeu vindecă” sau ”Dumnezeu salvează” – este vorba atât de vindecarea emoțională cât și de cea fizică. Binecuvântarea îngerului ne aduce aminte de comuniunea cu Divinul. Noi suntem parte din Divin, este în fiecare câte o fărâmă și pierdem legătura când nu ne mai ascultăm inima, că ea ne îndreaptă mereu acolo unde trebuie să fim.
Cartea Îndrăgostiților este și despre alegere. Despre cine vrei să fii în viața asta, iar pentru a face alegeri bune trebuie să știi care sunt valorile tale, credințele /adevărul tău. În 2022 a venit timpul de a face propriile alegeri, a decide ce este esențial pentru noi.
Dar nu toate alegerile vor fi ușoare. Adevărul nostru este cel care este aliniat cu misiunea pe care o avem fiecare, cu acea viață pe care am venit să o trăim, dar nu neapărat cu ce am fost programați prin educație să credem că trebuie să urmăm.
Chiar dacă alegerile nu sunt ușoare, odată făcute și odată ce am renunțat la atașamente inutile, totul începe să fie atât de simplu și se aliniază perfect. Apar oportunități, primim ajutor de unde nici nu ne gândim. Când suntem în armonie cu viața, mergem cu valul frumos, cu bucurie.
Gândurile, ”overthinking” totul apare pentru că de fapt nu facem ce simțim că trebuie și încercăm să ne tot convingem că facem bine pentru că ”așa se face” dar cu toate acestea nu suntem împăcați. Este și normal, atâta timp cât nu suntem unde ar trebui să fim de fapt.
Și în 2022 la fel ca în anii precedenți sistemul de valori este provocat, trebuie să iei calea corectă, chiar dacă pare dificilă. Să alegi dragostea: pentru tine, pentru univers, pentru oameni. Alege cea mai bună versiune a ta!
2022 ne poate aduce și uniune: avem puterea și energia ideală pentru crea un tot unitar și armonios. Nu numai în cuplu, ci și în noi, dacă facem pace în noi.
Pace între valorile personale și credințe. Trebuie să pornim pe calea proprie, să decidem fiecare ce este mai important. Desigur că în orice trebuie să facem și anumite compromisuri, dar cu încredere în intuiția noastră trebuie să luăm o hotărâre pe care să o și urmăm.
Care sunt alegerile bune? Cele pe care le simțim în inimă când avem acel sentiment de pace și de liniște.
Alegerile care se vor dovedi la un moment dat proaste, mereu, indiferent despre ce aspect al vieții este vorba și indiferent ce spun calculele – care de fapt sunt bazate pe ceea ce am fost învățați să prețuim sau să urmăm:
Cele luate pe bază de frică, panică, vină sau rușine, sau a presiunilor venite de la alții.
În 2022 trebuie să ne conectăm la noi, să ne dezvoltăm intuiția, pentru că numai ascultându-ne inima vom fi acolo unde trebuie să fim, drept urmare împliniți. Alergarea după iluzii contrar a ceea ce simțim nu ne va aduce împlinire și fericire, ci mai mult stres, depresii, boli în final.
Sunt uimită de numărul uriaș de oameni care conform normelor sociale au totul, o viață perfectă și sunt perfect nefericiți, stresați, nu dorm bine. Totul va culmina cu boli, cu o sănătate ruinată înainte de vreme și cu nefericire. Degeaba ai tot, dacă trăiești într-un coșmar: neliniștit, speriat, îngrijorat, hăituit de gânduri toxice.
Anii trecuți ne-au provocat, pentru ca acum să alegem. 2022 este momentul ideal să începem acele proiecte la care am visat întotdeauna, are toate auspiciile favorabile!
Așa că nu mai stați pe gânduri, dacă este necesar stați câteva zile să treceți în revistă tot, valori, să acceptați cine sunteți și ce este mai important pentru voi, știind că totul nu se poate. Dar fără tristețe, pentru că așa cum nu este lumină fără întuneric nu este nici fericire fără renunțări la anumite atașamente de care de fapt nici nu avem nevoie! Cu adevărat nu avem, dar este presiunea mediului cea care ne dă de furcă.
Atâta timp cât veți face pace cu voi și cât veți acționa conform adevărului vostru, veți găsi fericirea! Chiar în 2022. Ne facem mereu griji pentru ce poate fi negativ, fără să ne bucurăm de prezent. Ce este să fie rău sau greu vine oricum când trebuie să vină, dacă pierdem ani din viață degeaba făcându-ne griji am pierdut degeaba tot acel timp.
Acum știm de fapt ce dorim, refuz să cred că nu știm, stresul vine numai din faptul că nu acceptăm încă faptul că lumea s-a schimbat, că se schimbă și în loc să ne gândim la viitor, suntem ancorați în trecut. Normalul dinainte s-a terminat. Depinde de noi să ne creăm un nou normal autentic. Nu ne trebuie decât puțin curaj.
Inexplicabil – conform a ceea ce credem că știm acum – dar adevărat: al șaselea simț
Al șaselea simț este precum bine știm simțul extrasenzorial. Animalele nu l-au pierdut, noi oamenii în mare parte da pentru că ne-am bazat pe alte simțuri de-a lungul timpului. Însă am uitat să ne cultivăm intuiția. Este binecunoscut faptul că animalele simt când este un cutremur, sau când sunt alte fenomene cu potențial efect devastator. Oamenii de știință au fost uimiți de fenomenul din Sri Lanka, când a fost marele tzunami: toate animalele dispăruseră din zonele periculoase, dar mulți oameni au pierit, cu toate că avem și azi instrumente moderne pentru monitorizarea unor situații potențial devastatoare. Dar ele dau greș uneori!
Avem știință și instrumente și este ideal să le dezvoltăm cât mai mult! Dar nu trebuie să pierdem ceea ce avem deja, una nu trebuie să se excludă pe alta! Sunt fascinată de știință dar și de spiritualitate. Am observat că în multe domenii acum putem explica științific lucruri care erau scrise în cărțile străvechi din toate religiile.
Și vom mai învăța multe, dar orice mare descoperire s-a făcut într-un moment de inspirație, după multă muncă, desigur! Însă nu degeaba se spune că dacă nu reușim să rezolvăm ceva să ne scoatem din minte, să dormim și rezolvarea o să vină repede ulterior. O să simțim ce trebuie să facem. Înțeleg și pot explica mecanismul, dar deja m-am lungit cam mult cu lucruri pe lângă subiect, dar asta numai că doresc să vă conving că există multe motive pentru a urma mai mult inima!
Aspecte uimitoare ale cifrei șase:
Șase este un număr perfect simetric.
Este și singurul număr care este atât suma, cât și produsul a trei numere pozitive consecutive.
Șase este cel mai mic număr perfect, fiind egal cu suma divizorilor săi proprii.
Sașe este cel mai mic număr care nu este nici prim, nici pătrat.
Șase este singurul număr de rădăcină care este suma a trei numere întregi consecutive.
Un poligon cu șase laturi este un hexagon.
Șase este un număr pronic.
O riglă Golomb cu lungimea 6 este o „riglă perfectă”
Alfabetul Braille, pentru nevăzători, are la bază cifra șase: fiecare celulă braille are șase puncte: două coloane a câte trei punte pe fiecare parte.
Cifra șase în natură:
Multe flori au șase petale, ardeii grași și roșiile au adesea șase camere pentru semințe.
Fagurii de miere au șase fețe, fiind în formă hexagonală.
Când apa îngheață, formează adesea cristale cu șase colțuri.
Deși fiecare fulg de zăpadă este unic, toți au șase laturi!
Insectele au șase picioare.
Cifra șase în muzică:
Există șase tonuri întregi într-o octavă.
Există șase semitonuri într-un triton.
O chitară standard are șase corzi
Majoritatea instrumentelor de suflat din lemn au șase găuri sau chei de bază (fagot, clarinet, fluier, saxofon);
Aristotel a oferit șase elemente ale tragediei!
Unul dintre seturile de Tarot pe care le dețin are Cartea VI, Cartea Îndrăgostiților pe copertă <3
Sunt nenumărate alte aspecte ale cifrei șase! De la matematică (unde am trecut în vedere câteva, dar sunt multe, multe de tot, teoreme și alte minuni, care fascinează pe oricine, sau dau dureri de cap numai când sunt trecute în vedere dar tot fascinează – cazul meu), la orice practic, puteți citi aici pe wikipedia mai mult!
Să ne aducă noroc, bunăstare și fericire tuturor Anul Nou!

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.