romani mont blanc

Din cauza a cinci turiști români, oficialii francezi solicita acum tuturor un depozit de 15 000 de euro pentru a urca pe Mont Blanc

drumetii Noutăți

Francezii s-au supărat pe toți cei care vin nepregătiți pe traseul care duce spre vârful Mont Blanc. Ce le-a pus capac și le-a dat ideea de a solicita un depozit de 15 000 de euro?

Cinci vizitatori români, care au încercat ascensiunea „purtând pantaloni scurți, dresuri și pălării din paie” și au trebuit să fie întorși de poliția montană, cu elicopterul, decizia de a solicita depozitul venind imediat după această ispravă a conaționalilor noștri.

Depozit de 15 000 de euro pentru a urca pe Mont Blanc din Franța

Alpiniștii care doresc să urce pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa, vor trebui să plătească 15.000 de euro înainte, un depozit, care va fi returnat dacă turiștii nu vor avea nevoie de o misiune de salvare sau de înmormântare.

Depozitul se va aplica pentru toți cei care încearcă să atingă vârful din Franța, după ce primarul local i-a blamat pe „pseudo-alpiniștii” care joacă „ruletă rusească” cu viața lor.

Jean-Marc Peillex, primarul din Saint-Gervais-les-Bains, de unde alpiniștii pot ajunge în vârf de-a lungul Traseului Goûter, a introdus măsura după ce zeci de oameni au continuat să sfideze avertismentele.

Traseul este accesibil oricui de orice nivel de calificare și oficialii au spus că numărul alpiniștilor neexperimentați este în creștere.

Căderea puternică de pietre la mijlocul lunii iulie a determinat administrația locală să sfătuiască cu fermitate oamenii să evite alpinism, iar ghizii locali și-au suspendat operațiunile.

Cinci turiști români i-au dat ideea primarului din Saint Gervais să pună această taxă, după ce recuperarea lor a presupus și trimiterea unui elicopter

„Uneori, oamenii proști răspund doar la idei prostești”, a spus domnul Peillex pentru The Telegraph într-un interviu.

„Au aceeași abordare a cuiva care vrea să se sinucidă. Așa că eu zic, să facem lucrurile cum trebuie și să le cerem să ne plătească costurile pe care le va implica asta.

Într-o declarație postată pe Twitter, cu un comunicat de presă, Peillex a spus că ideea depozitului a venit după ce cinci vizitatori români au încercat ascensiunea „purtând pantaloni scurți, dresuri și pălării din paie” și au trebuit să fie întorși din drum de poliția montană.

„Oamenii vor să urce cu moartea în rucsac”, a adăugat el. „Așadar, să anticipăm costul necesar pentru salvarea lor și pentru înmormântarea lor, pentru că este inacceptabil ca, contribuabilii francezi să plătească factura”. Nu orice asigurare acoperă costurile activităților extreme, dar sunt asigurări care o fac.  Poate după ce trece valul inițial de supărare, vor solicita anumite asigurări? Sper că da. Și probabil că cei care sunt membri ai unor cluburi de alpinism vor avea scutiri, mă gândesc.

Din câte știu de la alpiniști, mulți oameni chiar începuseră să cheme elicopterul chipurile sunt răniți dar pentru că nu aveau dispoziție să mai coboare. Poveste adevărată!

romani mont blanc
Tot comunicatul mai jos

Vârful poate fi atins și pe traseul Ratti din Courmayeur (în total sunt cinci trasee, dar cel mai utilizat cel din Saint Gervais, cel din Italia este mai lung și altele sunt mai dificile) pe versantul italian al Mont Blancului. Acest traseu este însă mult mai puțin folosit. Totuși, Roberto Rota, primarul orașului Courmayeur, a spus că nu are de gând să restricționeze accesul. „Muntele nu este o proprietate”, a spus el. „Noi, în calitate de administratori, ne putem limita la a raporta condițiile periculoase de-a lungul rutelor, dar a cere un depozit pentru a urca în vârf este cu adevărat suprarealist.” Însă nu se știe dacă nu cumva vor evolua lucrurile, dacă se vor confrunta cu multe probleme nou apărute.

În ultimii doi ani, 20 de oameni au murit, iar 50 au avut nevoie de operațiuni dificile de salvare. Decesele s-au înmulțit, avnd în vedere că între 1990 și 2017 au decedat 102 drumeți.

Surse:

The Guardian, comunicat de presă a Primăriei Saint Gervais, presa din toată lumea care menționează cei cinci turiști români. Sursa foto coperta: print screen articol aici. 

Website oficial Saint Gervais

 

 

2 thoughts on “Din cauza a cinci turiști români, oficialii francezi solicita acum tuturor un depozit de 15 000 de euro pentru a urca pe Mont Blanc

  1. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe copiii noștri să suferim cu venituri mici sau deloc. La serviciu, un prieten mi-a povestit despre doctorul Ilekhojie și despre cum a ajutat-o să se împace cu fostul ei soț. L-am contactat și mi-a confirmat că o femeie a avut o vrajă asupra soțului meu și a promis că va sparge magia neagră folosită asupra soțului meu și să se asigure că se întoarce acasă. L-am crezut și am avut încredere în el să o rupă și să ne ajute să ne împăcăm pentru că lucrurile erau foarte grele fără soțul meu și ne afecta copiii. Până acum, soțul meu s-a întors acasă cu noi și lucrurile se îmbunătățesc treptat și suntem în pace. Cereți ajutor de la Dr Ilekhojie și obțineți soluții. E-mailul lui: gethelp05@gmail.com sau numărul lui WhatsApp: +2348147400259

  2. I am very happy to recommend PRIEST DEDE to everyone that truly needs help to fix his or her broken relationship and marriage. When I found PRIEST DEDE online I was desperate in need of help to bring my ex-lover back. he left me for another woman. It all happened so fast and I had no say in the situation at all. he just left me after 4 years of our marriage without any explanation. so I was very worried and could not eat till I went online and I found testimonies on PRIEST DEDE so I decided to contact PRIEST DEDE through his whats-app+2348123747663 and I explain everything to him so he helps me cast a love spell to help us get back together. Shortly after he did the spell, my HUSBAND started texting and calling me again. he said that he was sorry and said that I was the most important person in his life and he knows that now. you can Email PRIEST DEDE now for urgent help
    (wonderfullovespelltemple@gmail.com)
    Whatsapp: +2348123747663

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.