Am stat patru nopți în insula Madeira, într-o călătorie în care am ajuns și în insula Sao Miguel din arhipelagul Azore. Dacă în Sao Miguel mai fusesem, Madeira a fost o destinație nouă. Uitați cum am petrecut timpul de vacanta in Madeira, ce am văzut și cu ce am zburat în Madeira și cum arată insula la început de noiembrie.
Insula Madeira este o destinație foarte iubită, cu o climă relativ constantă de-a lungul anului. Nu este astfel de mirare că și la început de noiembrie erau mulți turiști, iar în privința vremii am fost foarte norocoși.
Am avut parte de mult soare, dar și de câteva picături de ploaie, nu însă în fiecare zi. Atât în insulele Azore cât și în Madeira vremea este foarte capricioasă și impredictibilă. Se poate întâmpla să veniți în plină vară și să plouă aproape tot timpul, iar vânturile să fie foarte puternice.
Sau să veniți la început de noiembrie, ca și noi și să faceți baie în mare. Iar temperatura să fie ideală pentru drumeții, pentru vizitat, pentru o vacanță reușită 100%. Barurile și restaurantele erau toate deschise, precum spuneam erau destul de mulți turiști pe insulă, iar hotelul nostru era ”fully booked”. Deci este toamna o perioadă bună să vizitați insula? Cu siguranță da. Sau cel puțin la fel de bună ca orice altă perioadă.

Sejur de șapte nopți cu Paralela 45 – Madeira și insulele Azore
Pentru a vizita Madeira, a o vedea cu adevărat aveți nevoie fie să închiriați o mașină, fie să mergeți în excursii opționale. Eu am ajuns în insula Madeira într-o excursie de grup organizată de Paralela 45, fiind un grup micuț, de 24 de persoane în total. Primele trei noți le-am perecut în insula Sao Miguel din Azore, unde eu am mai fost, dar îmi doream cu disperare să revin. Și încă îmi doresc, dar să stau mai mult.
De aceea am început să povestesc despre Madeira înainte de Azore, pentru că despre Azore am scris deja foarte mult, dar voi reveni cu un articol al celor trei zile petrecute aici la sfârșit de octombrie.
Următoarele patru nopți am stat în Madeira, unde am mers zilnic în diferite excursii opționale. Toate excursiile au fost în regim privat, organizate de partenerul local Paralela 45, care este firma Abreu, probabil cea mai renumită din Portugalia și cea mai veche agenție de turism din lume: a fost înființată în anul 1840, înainte de Thomas Cook, care a fost înființată în 1841. Am avut autocare sau microbuze noi, curate, un program relaxat, frumos. Și punctualitate nemțească.
Madeira a fost o destinație nouă pentru mine și îmi doream de mult timp să ajung în insula fericirii, cum i se mai spune. Sau insula de lemn (când a fost descoperită, Madeira era acoperită de păduri.
Cum am petrecut 4 zile de vacanta in Madeira – ce poți face și vedea în acest timp
Zbor Sao Miguel Azore – Madeira
Am zburat în insulele Azore cu TAP Portugalia, zbor București-Lisabona și Lisabona Sao Miguel. Din Sao Miguel am zburat spre Madeira cu compania SATA – Azores Airlines. Mi-a plăcut mult zborul, avioanele SATA sunt foarte confortabile, cu spațiu generos pentru toți pasagerii și un echipaj încântător. Nu vă voi ascunde, am avut ceva turbulențe, dar nimic de care să ne fie teamă, mai ales că piloții companiei SATA sunt obișnuiți să zboare în condiții foarte vitrege, un pic de vânt este nimic.
Citește mai mult despre cum a fost zborul din România spre Sao Miguel, spre Madeira și înapoi acasă în articolul dedicat:
Impresii Zbor Madeira – TAP Portugal și SATA Azore
Aeroportul Cristiano Ronaldo, redenumit după faimosul fotbalist care s-a născut în Madeira, este situat în vecinătatea orașului capitală Funchal, la 58 de metri deasupra nivelului marii. Este faimos pentru faptul că aterizările aici sunt dificile, fiind necesar un viraj scurt, fapt îngreunat de vânturile puternice laterale.
Pista de aterizare este spectaculoasă, având o lungime de 2781 de metri, construită parțial deasupra oceanului, fiind susținută de 180 de coloane masive, fiecare având 70 de metri înălțime.
Precum spuneam, am avut o aterizare chiar neașteptat de lină și doar câteva turbulențe de când avionul a efectuat virajul necesar pentru a intra pe pistă. Am ieșit repede din aeroport și am mers direct într-un tur de oraș.
Am fost preluați de ghidul local și ne-am îndreptat spre hotel, dar nu înainte de a face o oprire în capitala insulei, Funchal.

Tur pietonal în Funchal
Funchal este capitala insulei Madeira. Are 111 541 locuitori (recensământ 2011), adică aproape jumătate din totalul populației insulei (254 876 locuitori). Totodată, se întinde pe o suprafață de 76 de kilometri pătrați, din cei 804 ai insulei. Funchal este un oraș frumos, cosmopolit, care se întinde de la mare sus pe deal. Are telegondole, un sistem de transport public excelent și multe atracții.
În turul de trei ore am vizitat Grădina Botanică, unde am admirat atât locul în sine, care este de poveste, cu vedere la tot orașul Funchal cât și numeroasele plante endemice și plante exotice din alte regiuni ale globului. Mi-a plăcut mult floarea paradisului, numită după pasărea paradisului, care crește în multe locuri în insula Madeira.
La fructe înainte
Ne-am oprit și la piața locală “Dos Lavradores” unde am gustat o mulțime de fructe tropicale, printre care șase tipuri de fructul pasiunii și multe altele. Absolut delicioase. Am dat o tură și prin piața de flori și în cea de pește. În Madeira vă puteți delecta cu ton roșu și alb, dar și cu peștele espada, sabia neagră.
Am făcut o vizită și la o fabrică de broderii, unde am văzut cum se fac faimoasele produse din insula Madeira și cât de laborios și organizat este tot acest proces. Fabrica are și un magazin de desfacere, prețurile sunt foarte mari, însă calitatea deosebită.
Ne-am plimbat pe străzi, am vizitat Catedrala, Primăria și ne-am refugiat la sfârșit la o cramă unde am degustat celebrul vin de Madeira. De fapt, mai multe tipuri. Este bun, însă nu prea pe gustul meu, prefer vinul de Porto, însă dacă ești în Madeira, trebuie neapărat să încerci desigur și vinul tipic acestei insule. Degustibus, sunt poate oameni pentru care vinul de Madeira este senzațional, normal, având în vedere succesul său pe plan mondial.
Următoarea oprire a fost la hotelul Golden Residence, unde am stat tot sejurul de patru zile. Am avut timp să ne relaxăm la piscine, să folosim SPA-ul, am mers în oraș să luăm masa, care încotro și desigur la Mall.


Ziua 2 în Madeira: Cabo Girao și Porto Moniz
După micul dejun, am plecat la 8:45 să vizităm insula, pentru că de asta am venit, desigur. Am vizitat pentru început faimosul sat pescăresc Camara de Lobos. Acesta este cunsocut deoarece Winston Churchill a stat aici o perioadă și chiar a pictat portul încântător din locul cu cea mai frumoasă priveliște, unde azi pescarii își joacă o parte din bani la barbut, zilnic, după ce vin de pe mare și vând peștele.
Locul este înconjurat de terase de viță de vie și de bananieri.
Din priveliște frumoasă în priveliște frumoasă am ajuns la Cabo Girao, cel mai înalt promontoriu din Europa: 580 de metri. Chiar dacă era noiembrie, locul era plin ochi și trebuie să dai dovadă de ceva răbdare și determinare să faci o poză fără pre multă lume în peisaj. Adică să organizezi un pic lucrurile pe acolo. Lăsând pozele la o parte (deși ne ajută să păstrăm amintirile din vacanță), locul este spectaculos. Rezevrață-vă puțin timp să admirați panorama splendidă și poate să serviți o cafea la barul cu vedere.
Următoarea oprire: Ribeira Brava
Numele localității vine de la ”râul nervos”, care în sezonul ploios devine foarte periculos din cauza curenților puternici. Peisajul aici este de vis, plaja cu nisip negru cochetă și tot locul fermecător. Am degustat plăcinta locală, un fel de ”poale’n brâu”.
Queijadas da Madeira este un ”cheescake” delicios, înfășurat în foietaj și dacă portughezii au Pastel de Nata, madeirezii au queijadas. Și dacă în privința vinului îl prefer pe cel de pe continent (Porto), în privința deliciilor prefer queijadas. Neapărat trebuie încercat acest deliciu, vă recomand patiseria Brava Doce din Ribeira Brava.

Valea Serra d’Agua și satul Sao Vincente
În drum spre Porto Moniz, ne-am oprit în mai multe locuri cu vedere spectaculoasă, cascade, am admirat o bună parte din coasta Madeirei.
Porto Moniz
Satul Porto Moniz este renumit pentru piscinele naturale formate de râurile de lavă acum foarte mult timp. În ziua de azi piscinele de aici sunt un pic amenajate, adică sunt constuiți parapeți, nu este lăsată numai mâna naturii. Sunt două zone cu piscine, cu intrare gratuită și una cu plată, numai că atunci când am mers noi aceasta era închiză.
Am luat masa de prânz aici, fiind inclusă, la restaurantul Cacalote, cu vedere la mare. Prânzul a fost chiar foarte bun, cu supă, felul doi (am avut de ales dintre peste spadă, pui sau ales ton) cu legume și salată. Și desigur pâine, unt, desert, dar și suc, apă și vin (câte o sticlă la două persoane) și cafea. Totul a fost delicios.
Am stat în Porto Moniz două ore în total, timp suficient să luăm masa, să ne plimbăm prin oraș, sau să facem baie în mare. Vremea era destul de posomorâtă și era vânt când am ajuns aici, dar temerarii care s-au hotărât să facă baie au spus că era destul de caldă. Mă rog, cât de caldă poate fi apa în Madeira, niciodată nu este ca la SPA aici, fiind în oceanul Atlantic.
Am ajuns la hotel în jurul orei cinci și ne-am dus care încotro: la plajă – ieșise soarele între timp – în Funchal, la Mall, la SPA, piscină etc.
Ziua trei în insula Madeira: Levadas și Funchal by night
În cea de-a treia zi am mers într-o drumeție în Levadas. Spre deosebire de celelalte excursii, unde a mers aproape toată lumea, aici nu au fost mulți doritori, am fost un grup mic de numai 8 persoane. Am mers cu un ghid montan excelent, madeirez.
Levadas (nseamnă a aduce, a merge) sunt apeducte construite in urma cu 100 de ani, pentru a aduce apa din munți în alte părți ale insulei. Sunt multe trasee care se pot face, noi am fost într-unul de 12 kilometri, am mers mai mult la vale, pentru că am pornit de sus, dar am și urcat.
Am mers pe lângă canalele de irigații, vâzănd multe cascade, o vegetație luxuriantă, râuri, dar am mers și într-un tunel de aproape 1 kilometru, sub un munte. A fost o excursie foarte foarte frumoasă, ghidul ne-a povestit despre plante, despre fructe (am mâncat fructe de pădure), despre locuri, oameni. Revin desigur cu mai multe imresii despre această zi deosebită.
Funchal by Night
În acestă excursie am mers într-un punct de vedere frumoasă, pentru a admira orașul Funchal noaptea. Este deosebit de frumos și din păcate fotografiile nu sunt suficiente pentru a reda strălucirea de la fața locului. Însă înainte de vedere, am fost la un restaurant tradițional, unde am încercat „Espetada”: carne de vita cu ierburi aromatice, pe țepușe mari, alături de alte preparate locale. Am asistat și la un spectacol cu muzica si dansuri specifice. Am și dansat, desigur.
Ziua patru în Madeira: Camacha și Santana
Prima vizită în program a fost în Camacha, o așezare mare din interiorul insulei, unde am mers să vizităm fabrica de răchită. Să spun drept este interesant procesul de fabricație, dar avem și noi după părerea mea subiectivă mai multe și mai frumoase. Însă este foarte interesant de văzut cum în diferite părți ale globului localnicii au ajuns să realizeze obiecte similare, din ce furnizează natura.
Camacha are o poziție frumoasă, sus pe munte, de aceea și priveliștile pe care le poți admira de aici, dar și pe drum sunt de vis. Drumurile în Madeira sunt toate frumoase, să te plimbi prin insulă cu mașina este o excursie în sine. Mai ales când cineva îți explică mereu la microfon despre locuri, plante, fructe, obiceiuri.
Pico de Areiro
Alături de excursia la Levadas, oprirea la Pico de Areiro, 1810 metri a fost cea mai spectaculoasă din excursie. Am avut și noroc că în drum spre vârf am trecut de nori și sus era foarte foarte senin. Practic am avut senzația că plutim deasupra norilor. Am stat o bună bucată de timp aici, așa că ne-am plimbat de colo colo fără să ne săturăm de priveliști și am avut timp și să bem cafea,sau să ne delectăm cu prăjiturile și plăcintele locale. Sau cu un suc proaspăt de portocale, recomandat pentru energizare.
Ribeiro Frio
La râul rece, Ribeiro Frio am vizitat o păstrăvărie și ne-am oprit în mai multe locuri cu vedere frumoasă, magazine cu obiecte de artizanat, poncha.
Poncha este o băutură locală, care se poate cumpăra și din comerț, dar este delicioasă preparată proaspăt. Se amestecă alcool cu fructe proaspăt stoarse. Poncha cu fructul pasiunii este un deliciu.
Santana
Santana este un sat unde s-au păstrat cele mai multe căsuțe tradiționale din toată insula Madeira. Nu sunt însă foarte multe, dar am vizitat câteva și mai ales ne-am oprit la Marcelo, un localnic ospitalier, care primește turiștii cu cel mai bun lichior de cafea posibil, biscuiți și un zâmbet cald. Recomand călduros să achiziționați de la el magneți, sau alte obiecte și neapărat să îi faceți o vizită.
Ne-am oprit pentru masa de prânz la un local superb, cu vedere spectaculoasă și o grădină a paradisului, plină de flori și plante tropicale. Pe drumul spre ultima oprire a zilei, am coborât cu autocarul prin văi adânci, am mers pe serpentine spectaculoase, dar nu a avut nimeni rău de mașină, pentru că Alex, șoferul nostru pe tot parcursul programului (mai puțin Levadas) conduce extraordinar și a mers încet și foarte lin.
Plus că fiind 20 de persoane într-un autocar de 45 am avut spațiu mult fiecare, scaunele erau din piele, totul foarte curat, fără praf. În general aglomerația și praful, aerul închis favorizează manifestarea răului de mișcare.
Ultima oprire: cel mai estic punct al insulei Madeira
Peisaje de vis, o altă față a insulei Madeira: una selenară. Plus Atlanticul de ambele părți, lângă Canical, care face parte din municipalitatea Machico, al doilea oraș ca mărime din insula Madeira, după Funchal și locul unde au debarcat primii navigatori portughezi în 1419. Am văzut și orașul Machico, plaja frumoasă, cu nisip auriu și insulele Desertas, care sunt foarte aproape de coasta de est a Madeirei. Aceste insule fac parte din arhipelagul Madeira (insula Maeira, cea mai mare dă și numele arhipelagului), alături de insula Porto Santo.

Ultima zi: relaxare sau Cartierul del Monte și Valea călugărițelor
În ultima zi eu și mulți alții ne-am relaxat la plajă sau la piscină, însă o mică parte din grup a mers într-o excursie de jumătate de zi, în care au încercat și experiența tipică din Madeira, plimbarea cu sania de răchită. Goana cu sania de răchită, mai bine spus.
La ora 15:30 am avut transferul la aeroprt și desigur zborul înapoi spr casă.
Pe lângă cele menționate, fiecare zi a fost plină de surprize frumoase, de lucruri noi învățate, de frumusețe. Revin cu articole dedicate fiecărei experiențe, în perioada care urmează.
Citește și:
Cazare Madeira – Hotel Golden Residence Funchal

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Super frumoase locuri însă oprirea la Pico de Areiro a fost într-adevăr spectaculoasă. 🙂
Da, chiar spectaculoasa!
Bună ziua tuturor.Cei de la ” Descoperă Madeira” vă oferă opționale pe insulă. Și un sejur minunat.
Descoperă Madeira
00351967866226
Mariana?