covid 19 turism

Cum va schimba criza COVID-19 turismul – 12 tendințe, în viziunea mea

Diverse

Industria turismului a fost greu lovită, aproape pusă la pământ de această pandemie. Mulți oameni și-au pierdut sursa de venit, au rămas pe drumuri, au fost cuprinși de disperare, le este teamă pentru prezent, le este frică de boală, de viitor de tot. Dar se va termina și pandemia aceasta, însă viața nu va mai fi la fel. Părerile exprimate în acest articol sunt personale, nu pretind că ar fi vreun adevăr absolut (ar fi o prostie monumentală), ci cum văd eu acum anumite lucruri, prin prisma informațiilor asimilate până acum.

Cred că în ceea ce privește turismul, abia acum va deveni o prioritate pentru o parte mai mare a populației. Până acum mulți credeau că vor avea timp. La pensie, după ce făceau una, alta, în orice caz, era ceva de care multă lume credea că va avea tot timpul din lume. Că nu renunță, ci doar amână.

Ei, acum ne-a explodat tuturor în față adevărul că lumea se va schimba. Și că nu avem timp, sau nu știm cât timp avem. Numai prezentul este sigur. Și dacă la un moment dat va veni altceva, care la fel ne va prinde pe nepregătite, vom regreta toate acele plaiuri pe care nu am ajuns deși ne doream mult.

Mulți dintre cei care au prins comunismul au un apetit uriaș pentru călătorii. Tinerii însă, nu aveau toți această sete de aventură. Care se va accentua, în detrimentul altor cheltuieli care efectiv nu sunt necesare.

Viteza cu care își va reveni turismul va depinde desigur de cât de repede vom trece peste toată criza care va urma. Însă cred că prioritățile se vor schimba. Toată lumea vrea afară. La iarbă verde, pe malul mării, oriunde.

Cum cred că se va schimba turismul după ce trece criza? Câteva păreri personale:

1.O să se călătorească mai mult în țară și în țările apropiate – la nivel global

La nivel planetar, aceasta va fi tendința, măcar o perioadă. La noi lucrul acesta nu va produce schimbări uriașe, pentru că oricum, marea majoritate a călătoriilor românilor erau în țară și în țările apropiate. Turismul de masă din România era în țară și în Bulgaria, Grecia, Turcia, după care veneau Italia, Spania etc. Și city-break-urile peste tot prin Europa.

Probabil că o să călătorim mai des și în Republica Moldova, Serbia, Muntenegru. Mai multe excursii cu mașina în țările nu prea îndepărtate. Bine, în funcție de cât de repede se vor deschide granițele, restricții etc.

2.Incomingul în România va crește

Cred că incomingul din România va fi câștigător. Pentru că avem mulți vecini iubitori de călătorii, care încă nu au descoperit România. Totodată, cei care de mult timp doreau să viziteze România, o vor prioritiza, așa cum vom face noi tot posibilul să ajungem în locurile acelea pe care doream dintotdeauna să le vizităm. Este o mare oportunitate și sper să profităm de ea, să ne facem reclamă internațional, să facem. Știm ce, că se dezbate de ani de zile. Doar să facem, fiecare ce poate. Personal, nu voi critica pe nimeni că nu a făcut, ar fi putut nu a făcut etc, cum ar trebui să facă. Fiecare să facă ce crede că este mai bine. Eu o să îmi văd de ale mele. Cu speranța că va fi mai bine pentru noi toți.

3. Călătoriile românilor la mare depărtare: vor crește dar nu imediat

În ultimii ani, tot mai mulți români au început să călătorească în diferite destinații exotice, îndepărtate. Cei care au pornit la explorarea lumii o să continue și cred că mulți dintre cei care amânau diferite călătorii, o să le prioritizeze, în funcție de cât de repede își vor reveni financiar după criză.

În primă fază, oamenii o să fie desigur mai prudenți, dar după o perioadă, le va crește apetitul pentru călătorii îndepărtate. Le vor dori, le vor aștepta, le vor aprecia mai mult.

4. Călătoriile se vor scumpi

Știu, știu că după criza dintr-o țară anume, se ieftineau acolo călătoriile. Dar asta pentru a atrage vizitatori, având o concurență puternică. Pe fondul unei frici generale de a călători într-un loc. Acum, toate țările sunt în aceeași oală.

Agențiile probabil că vor pune taxe de consultanță. Cred că ar trebui să o facă, pentru a avea totuși o bază de lichidități. Oamenii au muncit zi și noapte într-un stres enorm să anuleze, reprogrameze, cu amenințări peste amenințări de la unii turiști. Nu de la toți.

Statele vor lua măsurile pe care doreau să le ia de mult timp pentru a crește diferite taxe, pentru că în perioada următoare, distanțarea socială tot o să se păstreze într-o formă sau alta. Se va prefera să fie mai puțini turiști, dar care să cheltuiască mai mult. De mult timp se vorbea despre asta, mulți doreau asta, erau nemulțumiți peste tot, împotriva grupurilor ilegale. Și împotriva airbnb, home stay etc. Se va trece la măsuri mai dure, pentru a proteja populația.

Multe hosteluri nu vor rezista, le vor închide nemaiputând să mai plătească chiriile, sau le vor vinde. Desigur, vom călători mai mult unii la alții, probabil. Eu aștept deja prieteni pe litoral, când o să putem să ne mișcăm. Și le voi întoarce vizita la munte. Vom redescoperi cântatul pe plajă seara, la apus. Lucrurile simple. Dar multe destinații o să devină mai scumpe.

Și vor fi mai multe reglementări. Este posibil să fie obligatoriu să faci anumite vaccinuri și fiecare țară va avea propriile legislații. Să fie cerute carnete de sănătate etc.

5. Posibil să scadă cererea pentru All Inclussive

Destinațiile de tipul All-Inclussive vor avea mai puține schimbări, dar cred că și Ai se va schimba într-un fel sau altul. Mai puțină risipă, mai mult A la Carte. Deși părerea mea este că mulți oameni vor prefera să își ia copii să facă o călătorie cu mașina, decât să stea numai într-un hotel. Pentru că turismul de familie era baza pentru AI, cu gândul că atunci când vor crește copii vor face și călătorii mai aventuroase. Ei bine, vedem că nu știm ce va fi. Nu știm când va mai apărea altă amenințare. Așa că în funcție de cum se vor schimba oamenii după ce trece această criză, li se va schimba și preferința pentru călătorii.

6. Mai puține excursii cu agenții fără licență

Multe țări au reglementări că nu se pot face grupuri decât cu partener local dar nu se respecta, cu siguranță vor fi controale mult mai aspre. Ghizii din diferite locuri, care vor avea mai puțini turiști vor sta cu ochii pe oricine suspect. Înainte, când avea fiecare mult de lucru, fenomenul era sporadic (să îi depisteze pe cei care făceau grupuri ilegale). Acum va crește. Știu de un caz în Iordania, la Jerash, când au prins un grup care se deplasa cu două microbuze. Șoferii au pierdut licențele, plus amenzi mari, turiștii au fost lăsați pe drumuri, pentru că în Iordania, nu ai voie să organizezi grup de mai mult de 6 persoane fără agenție locală. Ghizii erau oricum nemulțumiți și înainte, dar acum va fi mai strict. Fiecare țară are astfel de legi, dar nu se aplicau. Acum, o să se aplice.

7. Vor fi încheiate mai multe asigurări de călătorie și mai acoperitoare

Acum am învățat cu toții cât de importante sunt asigurările. Niciodată nu a fost o idee bună să nu ne facem asigurări. Am auzit cazuri de oameni care au luat bilete de avion cu 20 euro, cazare de 5000 și nu au făcut asigurare. S-a anulat zborul. Au pierdut tot. Deci și înainte nu era deloc o idee bună să pleci fără asigurare, să nu iei și asigurarea când închiriezi o mașină etc. Companiile de asigurări au fost lovite destul de dur cu toate anulările, amânările etc dar o să își revină. Și o să crească cererea, cu siguranță. Și prețul, pentru că oamenii o să dorească asigurări mai acoperitoare.

World Nomads cea mai buna asigurare pentru calatorii independenti si aventurosi

De unde ne achiziționăm asigurările de sănătate pentru călătorii?

8. Agențiile vor face programe de grup adresate tinerilor aventuroși

Cred că agențiile locale tur operatoare ar putea avea mult de câștigat dacă ar face, pe lângă programele tradiționale ”leisure” și programe de aventură. Pentru aceia care vor mai puține hoteluri fabuloase, dar mai multă experiență locală. Sau un mix. Dar cu drumeții, glamping etc. Cu mai multă adrenalină. Și siguranța dată de o agenție care lucrează cu parteneri locali reputați, adică cu siguranță.

9. Va crește rezervarea prin agenții de turism cu licență

Agențiile și-au adus acasă turiștii, dacă a fost cazul. Alții, plecați independent, s-au descurcat singuri și uneori cu costuri uriașe. Fiecare a avut experiența sa. Așa că agențiile își vor lua probabil mai multe asigurări, care se vor transmite mai departe spre turiști. Dar acum, decât să schimbăm frigiderul, sau să luăm câteva haine de care nu avem cu adevărat nevoie, nu este mai bine să plătim un ban în plus și să stăm liniștiți? Cred că agențiile cu licență vor avea o creștere de cereri, în viitor.

10. Turismul de croazieră – în pericol

Cred că această criză a lovit deja și va lovi în continuare turismul de croazieră. În funcție de rapiditatea cu care se va găsi un vaccin pentru noul coronavirus, își va reveni dar nu total, mai ales că toată lumea anunță peste tot că nu se știe când va veni un alt val și nimeni nu vrea să fie prins pe o navă de croazieră.

Multe porturi nu vor mai accepta nave de croazieră, cum de altfel s-a întâmplat deja în plină pandemie. O navă britanică a umblat prin Caraibe în disperare, pentru că nimeni nu îi primea și era imposibil să se întoarcă în Marea Britanie. Erau pe mare de mult timp, nu aveau îmbolnăviri la bord, dar au primit turiști noi, în plină epidemie. Aceștia au adus boala. Dacă ar fi terminat traseul cu cei aflați la bord, sau ar fi testat cumva pe cei noi veniți, izolați un pic până ce primeau testele, era alta povestea. Dar nu au făcut asta. Noroc cu CUBA! Cuba a fost singura țară care i-a primit și pentru asta îi iubesc și mai mult. Demult timp doream să mă întorc în Cuba, îmi era dor, sper să se materializeze acest vis, această țară a demonstrat solidaritate și merită încurajați, sprijiniți, așa că dacă o aveați pe listă, ar merita cred să fie printre primele alese ca destinație.

https://edition.cnn.com/travel/article/coronavirus-cruise-ship-braemar-docks/index.html

Oamenii vor fi mai reticenți cu croazierele pentru că efectiv nu știi când va veni o nouă epidemie și nimeni nu vrea să se trezească în carantină pe navă. Este o teamă pentru croaziere, posibil să crească taxele de debarcare. Și taxele de vizitare ale unor locuri și astfel să nu se poată face reduceri mari. Mai mult, vor fi noi norme pentru sănătatea pasagerilor, pentru distanțare socială etc.

Totodată, activiștii de mediu sunt de mult supărați că navele de croazieră, pentru a face economii, aruncau gunoi în mare. Unele au fost și amendate, ba au și acceptat amenzile. O să fie și mai mult urmăriți de toți care pledează pentru o planetă mai curată.

https://eu.oceana.org/es/press-center/press-releases/cruise-passengers-demand-cruise-industry-end-dumping-raw-sewage-ocean

11. Turismul independent: va fi mai scump

Mă aștept ca multe țări să înăsprească condițiile de acordare a vizelor, să apară tot felul de restricții. Să renunțăm la visul de a călători cu rucsacul în spate prin Asia? Nu! Dar o să fie necesar să ne facem planuri mai amănunțite și să ne așteptăm la mai multă agresivitate din partea localnicilor atunci când vom dori să avem aceleași prețuri ca și ei la diferite lucruri. O să ni se ceară mai mulți bani pentru orice.

Totodată, vom avea nevoie de asigurări mai acoperitoare, vor fi multe schimbări care o să mărească prețul călătoriilor. Mulți nomazi digitali se plâng că acum localnicii nu îi tratează bine, că mulți nu își mai doresc decât turiști care stau puțin și cheltuiesc mult. Cam aceasta este tendința de mult timp, oamenii devin mai naționaliști, sper să se inverseze această tendință, dar vom trăi și vom vedea.

Mulți nomazi digitali s-au plâns că din cauza celor care tot au continuat cu bețiile prin unele locuri, nu poartă măști, nu respectă izolarea etc au toți de suferit. Acum este o perioadă sensibilă și de cum se vor comporta cei rămași în diferite locuri va conta mult și ce va fi după.

Pe de altă parte, cred că dacă mergi oriunde cu un zâmbet, cu inima deschisă, fără atitudine superioară etc vei fi primit peste tot frumos. Ca și înainte, de altfel. Oamenii văd dacă le iei în râs anumite lucruri, dacă pozezi numai sărăcia, dacă faci mișto etc. Văd și invers. Așa că va depinde de fiecare cum va fi primit.

12. Era begpackingului va apune de tot

Scriam anul trecut că în multe locuri din Asia de Sud-Est oamenii s-au săturat de begpackeri (nu este același lucru cu backpackingul). Dacă înainte se vorbea mult împotriva, acum se va termina și de vină sunt numai cei care făceau asta ca mod de viață, fără să respecte cultura locală, nu pentru a rezolva o problemă punctuală. Fiecare are dreptul să facă ce vrea și nu are dreptul nimeni să judece, dar de observat putem observa că se va termina cu asta. Însă cu siguranță va crește solidaritatea între călători, se vor ajuta cu ajutorul grupurilor de călătorii, se vor găsi soluții pentru cei care vor avea de întâmpinat situații limită. Chiar cred că va crește solidaritatea printre călători.

Begpacker, Backpacker sau Flashpacker: modul de a călători se diversifică

Și bonus: vom aprecia mai mult călătoriile

Încă de când lucram în multinațională, singurii bani pe care nu îi regretam (în afară de mâncare, sănătate, sport) erau cei cheltuiți pe călătorii. Călătoria este un privilegiu și fiecare țară este făcută pentru confortul locuitorilor acelei țări, nu pentru vizitatori (spunea Clifton Fadiman). Aceștia au privilegiul de a vizita un loc și numai dacă se adaptează, primesc totul cu inima deschisă, lasă deoparte critica de tipul ”de ce nu sunt cei de aici așa și pe dincolo cum am vrea noi” poți să te bucuri la maxim de un loc. Vom înțelege mai bine toate lucrurile acestea, vom fi mai recunoscători pentru fiecare apus, fiecare răsărit.

Vom face mai multe drumeții, vom sta mai mult în cafenele locale, afară în general. Și vom căuta să absorbim cât mai mult din experiență, să nu mai pierdem nimic. Să nu ne mai supărăm inutil în călătorii. Să trăim în momentul acela, 100%.

40 de citate de călătorie faimoase, pe care le iubesc #inspiratie

33 de citate de aventură care mă inspiră

Ce aș vrea să văd:

Aș vrea ca oamenii să călătorească pe termen mai lung. De exemplu: agențiile să facă programe de o lună într-o regiune. Pentru acei turiști care își pleacă în vacanțe de câteva ori pe an. Uneori șase. În loc de o excursie în Asia de Sud-Est și Una în Caraibe (sau America de Sud), fiecare cu două, trei țări, să fie o excursie într-o singură zonă, cu șase țări. Și la mijloc câteva zile undeva la plajă, pentru relaxare. Anul viitor, iar o călătorie lungă, de o lună, o lună și jumătate în alt continent. Se poate face numai cu crearea de baze de date, chestionare, o legătură mai strânsă cu turiștii proprii. Poate și evenimente pentru ei, să se cunoască.

Aș vrea să văd mai multă înțelegere pentru oamenii care lucrează în turism

Criza și toată nebunia anulărilor, reprogramărilor, a fost un coșmar pentru oamenii din agenții. Au fost și turiști înțelegători, desigur, mulți. Aceia au un loc special în rai, că au fost un balsam pentru cei care erau zilnic agresați de țipete, amenințări, hărțuiala unora care nu doreau să înțeleagă că agentul nu poate da pe loc banii (eventual 120%) că ei doresc atunci banii pe loc.

Agenții au făcut tot ce se poate să recupereze cât mai mult, tot dacă este posibil dar că nu are de unde să scoată totul pe loc dacă nu a primit încă de la furnizori. Nu domne ei doreau banii atunci toți. Ce doriți oameni buni, să își tragă un glonț în cap agentul, dacă nu are de unde? Sunteți normali? Nu înțelegeți că în general în viață mai există și pierderi dar că se pot limita, se pot rezolva toate, cu puțină răbdare și înțelegere? Unde este umanitatea?

Da, poate unii ați pierdut bani dar care erau bani pentru distracție. Da, erau banii voștri, munciți. Dar ce să facă agentul, să rămână pe drumuri, să își vândă casa, să se spânzure? Pentru mulți agenți a fost o problemă de supraviețuire, de a pierde tot, nu de a pierde banii de vacanță. Sau o parte din ei. Sau o reprogramare. Au pierdut banii de pâine. Dar ei fac totul să nu se întâmple nici aceste pierderi, însă au nevoie de înțelegere, de cooperare, nu de amenințări.

Și în general aș dori să aud despre mai puține cazuri de turiști isterici, puși pe țipat la recepționiști, ghizi, agenți de turism etc. Aceasta este pur și simplu hărțuire. Nu are nimeni niciun drept să țipe la nimeni. Să își țină fiecare nervii la purtător și eventual să facă ceva să își schimbe starea, să mergă la un ashram, într-o excursie de descoperire a sinelui, într-un pelerinaj, să dea la sapă, să facă kick-boxing etc să se elibereze de stres.

Cursuri online intensive pentru ghizi de turism 

Acum, probabil că mulți angajați din turism vor rămâne fără loc de muncă. Și cred că va crește incomingul. Se pot face în multe orașe tururi de o zi, cum sunt în alte locuri, diferite programe multe. Poate unii se pot reprofila. Aș vrea să văd acum, când este timp, că o mare agenție face cursuri online, pentru obținerea licențelor de ghid internațional (pentru grupuri din străinătate de exemplu). Atestate de Minister, sau într-o formă de colaborare.

Nu ne va fi bine tuturor până ce nu îi va fi bine fiecăruia. Aș vrea să văd mai multă bunăvoință în general. Mai puțină toleranță la comportamente necivilizate. Mai multă recunoștință. Mai puțin egoism. Mai mult curaj de a spune lucrurilor pe nume. Mai puțină răutate gratuită. Mai puțin aruncat cu pietre în alții. Mai multă introspecție. Mai multă bucurie pentru tot ceea ce avem. Să recunoaștem că facem greșeli și că toți le facem, că nu suntem perfecți. Mai multă fericire. 

4 thoughts on “Cum va schimba criza COVID-19 turismul – 12 tendințe, în viziunea mea

  1. Personal vad 2 variante si ambele tin de perioada de lockdown si pana cand va fi gata acel vaccin. Daca totul se termina in 3 luni from now on, cred ca omenirea nu va invata prea multe din aceasta experienta si 90% vor calatori la fel si back to normal (poluare, backpacking in floare ca vor cauta cheapest din motive financiare). Varianta a doua daca va dura mai mult de 6 luni ( si asta va include si recesiunea pe termen lung) va avea un efect major si va duce la o schimbare totala – cel putin in urmatorii ani (focus mai putin pe large groups. FIT mai mult) si o incredere mai mare in agentiile de turism (cele ce vor supravietui ofcourse).

    1. Total de acord. Părerea mea este că va fi scenariul doi. Nu cred că este posibil să ne întoarcem de unde am plecat. Sunt mai mulți factori de ce cred acum asta (dar va depinde desigur și de marile interese), nu neapărat în ordinea aceasta:
      – mass-media din toată lumea a făcut audiențe uriașe. Nu vor scăpa ocazia de a continua să alimenteze panica, frica, nebunia. Cu orice preț. Așa că oamenii o să se teamă de vizitatori, toți cei care nu au de câștigat din turism. Vor fi mai agresivi decât înainte. Mulți naționaliști o să continue discursul homofob, care se va reflecta asupra turiștilor.
      – oamenii au rămas fără bani. Mulți nomazi digitali au avut parte de abuz pe unde au rămas. Unii bătuți (am citit și în presa din UK și pe grupurile de digital nomads), cred că mulți se vor reprofila. O să rămână mulți, dar doar temerarii.
      – vor fi bugete mai mici pentru tot felul de evenimente, pentru că firmele își vor acoperi în primul rând pierderile. bugetele de marketing se vor tăia pe o perioadă mai lungă, coca-cola deja a anunțat că va dona banii de marketing. la fel și alții. trebuie să își protejeze angajații în primul rând. cei rămași fără venituri ca rezultat, se vor reorienta.
      – în Filipine, am văzut deja că s-a închis o insulă în trecut, să scape de supraaglomerare și s-a redeschis numai cu turism controlat. O să vedem asta în mai multe locuri.
      – mulți ghizi care în primă fază vor cam șoma (cu siguranță nici în cel mai frumos scenariu turismul nu va reporni dintr-o dată ca înainte), deci aceștia vor fi cu ochi de vulturi pe grupurile ilegale. După ce o să o pățească unul, doi, trei, o să își piardă turiștii, că nimeni nu vrea să treacă peste o anume experiență de prea multe ori. Cred și că Ministerul va face mai mult în acest sens, că își dă seama că într-un fel sau altul trebuie să ajute oamenii care aduc bani la buget.
      – toți lucrătorii din turism care au lucrat fără contracte vor începe să dorească să lucreze legal, că acum se văd în plop.
      – am pierdut acei ochelari roz prin care vedeam totul. ne este teamă pentru viitor, nu este sigur și asta va face ca toată lumea să fie mai prudenta, sa isi asume riscuri dar controlate, sa nu mai joace totul pe o carte. să caute să se asigure, să își redefinească prioritățile. Nu cred că o să trecem peste criză fără cicatrici și o să avem și lucruri bune, dar în afara căltoriilor oamenii o să fie mai prudenți cu finantele, o sa faca economii, o sa reduca consumul pe lucruri inutile. Pentru că știm că nu se va termina atât de simplu, aici.
      Vom prețui mai mult orice, dar clar nu mai putem să uităm că totul se poate schimba peste noapte. Și adevărul este că haosul la care se ajunsese și la transformarea multor locuri paradisiace în gropi de gunoi ar trebui să înceteze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *