Bagajul pentru Cuba ce luam

Cuba, solidaritate în pandemie: mi casa e su casa și.. știați că au tratament pentru cancer pulmonar?

Cuba

Știați că: doctorii cubanezi au avut un rol imens în combaterea epidemiei de Ebola din Congo? Acum, au sărit și în ajutorul Italiei. Este prima oară când ajung într-o țară europeană, de zeci de ani ei sărind în ajutorul multor țări din Caraibe, America de Sud, Africa, Asia, la nevoie. De ce? Pentru că au un sistem sanitar foarte bun, aceasta fiind considerată o prioritate pentru guvernul cubanez.

Și solidaritate, demonstrând asta și prin faptul că au fost singurii care au primit nava de croazieră britanică aflată în carantină MS Braemer. Având multe cazuri de COVID-19 la bord, au fost refuzați cam de toată lumea și erau într-o situație disperată. Dar oare știți că au tratamente bune pentru cancer, inclusiv un vaccin pentru cancerul pulmonar? Haideți să vedem ce au făcut, deja, pentru alții, în aceste vremuri triste pentru noi toți și de ce

Cuba este o țară mică, cu inimă mare. Și a demonstrat asta din plin în plină pandemie. Atunci când alții s-au retras în problemele lor, Cuba, marginalizată timp de decenii, a arătat că nu a pus nimic la suflet și că la nevoie sare. A făcut multe lucruri minunate și nu vreau să aștept să mă întorc pentru a scrie de bine despre ea. Pentru că merită și în privința sistemului medical sunt multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre această țară.

Sunt solidari, își iubesc țara, au credință și umanitate. Și toate acestea duc la curajul acela are, pentru că luptă pentru o cauză, pentru un ideal. Desigur, au avut parte și de critici și de tot felul de acuze răutăcioase, pentru că nu-i așa, nu poate face cineva un bine fără să fie criticat. Mai ales dacă este vorba despre o țară mai marginalizată.

Au fost singurii care au permis navei britanice MS Braemer să andocheze pe teritoriul ei

Sursele diplomatice au spus că oficialii cubanezi ”au înțeles situația dificilă în care se regăsesc pasagerii”. Și a lăsat nava să debarce pasagerii pe teritoriul cubanez din ‘îngrijorări umanitare”, pentru a ”lupta împotriva pandemiei împreună”.

Nava MS Braemer era într-o situație disperată.. Era de câteva luni pe mare când a lovit pandemia. Au debarcat pasageri și au preluat alții la sfârșit de februarie și început de martie (parte din St Marteen, parte din Republica Dominicană), majoritatea britanici.

Parte din pasagerii debarcați, care își încheiaseră croaziera au fost depistați pozitiv COVID-19 la întoarcerea acasă. Știm că pasagerii zboară până într-un loc și de acolo se îmbarcă pe navele de croazieră și este un schimb continuu vreme de câteva luni de zile pe an într-o regiune.

Puțin după, nava a intrat în carantină. Pasagerii bolnavi au fost izolați, desigur, dar nu se știa cât de mult s-a răspândit epidemia la bord.  Nava MS Braemer a fost întoarsă din diferite porturi, nimeni nu le dădea voie să andocheze.

Nu se putea întoarce în Marea Britanie. Îmi scapă motivele, a fost explicat de ce nu aveau resurse se pare. Era un dezastru dar totodată multe țări se temeau să îi primească, pentru a nu pune în pericol populația. Situația a durat săptămâni întregi! 

“Mulțumesc, Cuba, că ți-ai putut deschide inima către noi. Nu vom uita niciodată că ne-ai ajutat atunci când absolut nimeni, chiar nimeni altcineva nu ar fi făcut-o!” – pasager pe rețelele de socializare. Și britanicii nu uită, dar nici noi, iubitorii de călătorii. 

Da, Cuba, a transmis că pot veni la ei. Cuba! Nu este nimeni de condamnat că le-a fost teamă pentru cetățeni. Multe insulițe mici nu aveau posibilitatea de a-i primi, fără să riște infectarea populației locale. Însă Cuba, o insulă mare a găsit un locușor, portul Mariel, unde MS Braemer să debarce pasagerii fără să îi pună în pericol pe cubanezi. Au făcut un culoar umanitar și au dus pasagerii direct la aeroportul de unde au fost transportați pe calea aerului în țările de unde proveneau.

Cubanezii au arătat că vorbeau serios când susțineau că ”mi casa e su casa” și că toți oamenii trebuie ajutați. Bravo lor, lumea le mulțumește, echipajul și pasagerii au ținut pancarde cu ”te quiero Cuba”. Și noi!

Doctorii din Cuba au făcut minuni în multe pandemii și dezastre. Au fost în 2013 în Congo, să lupte împotriva epidemiei de Ebola. Rolul Cubei în combaterea epidemiei de Ebola a fost imens: au trimis doctori, au pegătit doctori din alte țări pentru a lupta cu pandemia. Efectiv au avut un impact uriaș și congolezii încă le sunt recunoscători pentru asta. De altfel, întreaga lume. Citiți un articol despre implicarea Cubei în combaterea Ebolei pe The New York Times aici:

Sistemul Universal de sănătate a fost o prioritate pentru statul cubanez încă de când Fidel Castro a preluat puterea. Guvernul cubanez susție că toată lumea are același drept la viață, așa că aplică acest sistem și în țară dar și pe plan global. Au cea mai mare speranță de viață din Caraibe.

Și o populație sănătoasă, surprinzător având în vedere că nu au o dietă tocmai sănătoasă, se bea destul de mult și se fumează și mai mult. Dar cubanezii sunt veseli, dansează, au și probleme dar știu și să le lase în urmă măcar câteva ore pe zi. Și se ajută unul pe altul. Au o comunitate și aceasta este o nevoie de bază a noastră a tuturor, pe care o uităm.

Cubanezii au trimis doctori în Algeria în 1963 prima oară. De atunci, au trimis peste 60 000 de doctori în 164 de țări! Aici câteva statistici.   Au trimis mulți doctori să ajute și în dezastrul provocat de uraganul Katrina în 2005.

Iar acum, Cuba a trimis 52 de doctori și asistente în Italia. Toți s-au oferit voluntar *și sunt printre ei și doctori care au fost în Congo să lupte cu epidemia de Ebola. Îi vedeți în videoul de mai jos, expunând motivele pentru care au ales să facă aceste expediții

  • sunt plătiți, dar s-au oferit voluntar pentru misiune. Unii spun că mulți vor să plece că au mai mulți bani și că ar mai și ieși din țară, dar cum spuneam, mereu sunt unii care găsesc ceva urâțel să spună. Ce văd în video este altceva.

Cuba are și un vaccin împotriva cancerului pulmonar, din 2011!

Americanii doresc să îl importe, pentru că nu pot călători în Cuba foarte ușor

Accest vaccin, CIMAvax- EGF este administrat și celor care au avut cancer pulmonar, pentru a preveni remisiile. Vedeți în articolele de mai jos și în video mai multe detalii.

Cuba Has A Lung Cancer Vaccine, And Now It Could Be Coming To The USA

Cuba has a lung cancer vaccine. Many U.S. patients can’t get it without breaking the law

Mai multe despre sistemul de sănătate cubanez:

Is the Cuban healthcare system really as great as people claim?

Când m-am dus singură în Cuba acum mulți ani de zile, am verificat multe date statistice. Și am avut o călătorie minunată, fără surprize neplăcute. Asta în condițiile în care m-am mișcat prin țară, am tot schimbat locul cu diferite mijloace de transport, nu am stat în resort. Decât o noapte, pe o insuliță de vis. De atunci tot plănuiesc să revin. Și faptele lor mă conving că trebuie să fac tot posibilul să realizez asta.

Dar până atunci, vă rog ca dacă aveți posibilitatea, să mergeți, că se bazează mult pe turism. Faceți vă rog o prioritate din Cuba, atunci când vom putea să călătorim din nou! 

Câteva articole scrise despre Cuba:

Bani in Cuba: buget, valute, prețuri și rate de schimb

Singură în Cuba? Se poate și este minunat!

Cuba Episodul I: lucruri bine de stiut, pregatiri de plecare si primele impresii
Cuba Episodul II: Havana Veche, Tropikana si putin pe deasupra
Episodul III Cuba: Valea Vinales, cea mai frumoasa vedere
Episodul IV Cuba: Cayo Levisa, o insula de vis
Cuba Episodul V: Trinidad
Mancare si bautura in Cuba
Ospitalitate cubaneza in Vinales si de ce sa lasi uneori lucrurile sa curga de la sine
Hai-hui prin lume: let me introduce Malecón, Havana, Cuba
Distractie in Cuba: Casa de la Muzica si Tropikana pe primul loc

Bagajul pentru Cuba ce împachetăm lista de calatorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *