Spania nu mai dorește să fie cunoscută ca o destinație unde turiștii pot avea comportamente antisociale. Din acest motiv, multe regiuni din Spania au impus diferite reguli și amenzi pentru lucruri precum ocuparea șezlongurilor cu un prosop, fumat pe plajă, nudism pe plajele non-nudiste, plimbatul în bikini sau la bustul gol, picnic pe plajă, plimbatul cățeilor pe plajă și multe altele.
În timp ce noile reguli nu sunt impuse în toate stațiunile, ele sunt deja aplicate în multe altele, iar urinatul pe plajă sau în apa mării este acum considerat o infracțiune și amenda este de până la 750 de euro! La fel dacă faceți duș cu săpun sau șampon pe plajă.
Unele reguli sunt chiar de bun simț și nu ar fi trebuit să se impună amenzi pentru ca turiștii să le respecte, altele sunt destinate limitării consumului de alcool în destinațiile preferate de petrecăreți.
Duș cu săpun și șampon – 720 euro
Cei care vor fi prinși făcând duș cu săpun sau șampon la orice duș spaniol pe plajă, pot fi amendați cu până la 720 de euro.
Acest lucru se datorează faptului că substanțele chimice din aceste produse sunt dăunătoare vieții marine și au fost declarate ilegale.
Ocuparea șezlongului cu un prosop: 30 euro
Cei prinși încercând să rezerve un loc pe plajă cu un prosop vor fi, de asemenea, amendați în temeiul regulamentului care a intrat în vigoare pe 18 iulie.
În 2015, Torrox, Costa Del Sol, a introdus amenzi de 30 de euro pentru persoanele „acaparatoare” care își lasă prosoapele pe șezlonguri pentru a revendica cele mai bune locuri. Oficialii vor confisca bunurile lăsate până când vor fi plătite.
Dormi pe plajă – 1500 de euro
În multe zone din Spania, precum Valencia, sau San Pedro de Pinaltar, este interzis să dormi sau să campezi pe plajă, să faci picnic sau foc de tabără.
De exemplu, în Salobrena, amenda pentru grătar pe plajă este de până la 2900 de euro.
Sunt zone în care se poate face picnic, sau foc de tabără, însă trebuie să fiți atenți care sunt regulile în stațiunea pe care o vizitați.
Nudism pe plajă
Dacă faci nudism pe o plajă non-nudistă, te poți aștepta la o amendă de 750 de euro.
Fumatul pe plajă – 30 euro
Guvernul spaniol extinde politica de interzicere a fumatului pe care a testat-o pe plajele populare.
De luna viitoare, plajele și zonele fără fumat includ locații din Galicia, Murcia, Catalonia, Andaluzia, Asturias, Insulele Canare și Insulele Baleare.
Consiliul municipal din Barcelona spune că programul pilot de anul trecut a redus semnificativ numărul fumătorilor de pe plajă și mucurile de țigară din nisip.
Limită la alcool la hotelurile All Inclusive din insulele baleare
Turiștii vor avea voie să primească numai șase băuturi alcoolice în resorturile Al Inclusive din insulele baleare.
Mallorca și Ibiza au anunțat la începutul anului că turiștii vor avea o limită de doar șase băuturi pe zi în vacanțele lor all inclusive.
Numărul de băuturi în vacanțele cu totul inclus a fost limitat la șase – trei la prânz și trei la cină. Restul se pot achita, desigur.
Guvernul Balearelor a interzis, în ianuarie, vânzarea de alcool în magazine între orele 21:30 și 8:00, ofertele de băuturi două la preț de una și happy hour în anumite locuri din Magaluf, El Arenal și Playa de Palma din Mallorca și Sant. Antoni de Portmany în Ibiza.
Mersul pe stradă în bikini sau fără tricou: 300 euro
În Barcelona, Malaga și în Palma de Mallorca turiștii nu au voie să se plimbe prin oraș – nici pe promenadele de lângă plajă în costume de baie, sau în pantalonii de plajă, fără tricou în cazul bărbaților.
Playa de Palma a introdus un cod vestimentar pentru a intra în baruri și restaurante: fără bikini, fără tricouri sportive – din cele vândute de cluburi, fără costume sau pălării-umbrelă.
Câini pe plajă
În majoritatea orașelor din Spania nu este permisă plimbarea cățeilor pe plajă, cel puțin nu după orele dimineții. Stăpânii patrupedelor fac lucrul acesta foarte devreme dimineața, pentru a evita alți turiști și poliția.
Urinatul pe plajă sau în apa mării: 750 euro amendă
În mai multe zone din Spania, cei care sunt prinși urinând pe plajă sau în mare vor primi amenzi de până la 750 de euro. Nu se știe exact cum vor fi prinși cei care urinează în mare, însă vor fi mai multe toalete pe plaje. Glumele pe acest subiect sunt delicioase, de genul: scafandrii polițiști vor patrula apele în căutarea infractorilor.
Barcelona: limitare la tururile pietonale
În unele zone din Barcelona, precum Ciudad Vella, tururile ghidate nu vor avea mai mult de 15 participanți (înainte erau 30), iar opririle trebuie să se facă în locuri fără aglomerație, pentru a nu încurca traficul pietonal. Sunt situri turistice în care nu pot fi grupuri mai mari de 3-8 vizitatori.
Numai 24 de străzi și piețe pot fi vizitate, iar turul va fi ”one way”: se începe într-un loc și se finalizează în altul.
Urmăriți toate reglementările în acest ghid online, de pe siteul healthplanspain, însă regula de bază este să vă informați cu privire la regulile din fiecare loc vizitat.
Lumea se schimbă, în toată Europa de la an la an apar mai multe restricții și amenzi pentru turiști, în toate locurile în care înainte aveai impresia că este o petrecere non stop.
Alte articole:
Plajele din Gran Canaria: top personal și mini ghid
Viața este o plajă…. Barceloneta
Amintiri din Barcelona: vacanța perfectă fără planuri
Îndrăgostește-te din nou de Barcelona în 30 de fotografii
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
In Spania primesti amenda si daca respiri 😀