Ghid Vizitare Maroc marrakech 1

Ghid Vizitare Maroc: o țară de poveste sau nu?

Africa Casablanca Deșert Destinații Fes Maroc Marrakech Ouarzazate

Lucrurile sunt albe, negre sau gri, depinde de unghiul din care privești

Ghid Vizitare Maroc: pentru mine Marocul a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit. Spun experiență, deoarece a fost cu mult mai mult decăt o vacanță.

Marocul m-a schimbat și m-a facut să studiez despre cultura și despre tradițiile de aici, m-am simțit ca într-o poveste și în fiecare moment cu inima ușoară. Mai mult, aici am învățat că pot călători și independent, adică fără agenție.

Nimic nu mi-a deranjat starea de spirit, dimpotrivă, orice provocare m-a amuzat, m-a făcut curioasă, așa că am putut admira pe deplin frumusețea acestor locuri și categoric o să mă întorc.

Ghid Vizitare Maroc: o țară de poveste sau nu?

Întoarsă în țară și discutând cu alte cunoștinte despre acest loc, am văzut că nu toată lumea îmi împărtășește părerile din cauza unor inconveniente care țin uneori exclusiv de confort.

Chiar dacă nu te regăsești 100% în una dintre cele două de mai jos, îți poți face o idee și alege în cunoștință de cauză. Dacă să vizitezi Marocul sau cum să privești experiența.

Ghid Vizitare Maroc fes
Hotel de doua stele in Fes

Deci, Marocul este pentru tine dacă:

Îți plac senzatiile tari: o să iubești și urăști Marocul în același timp, proporțiile dintre aceste două stări difera în funcție de fiecare persoană!
Dorești să te simți într-o poveste, în altă lume și poți să vezi și să simți frumusețea unor locuri ignorând unele aspecte care nu sunt după standardele de civilizație UE
– Îți place să descoperi noi culturi și nu îți este frică de necunoscut. Marocul este o altă cultură, oamenii interacționează un pic altfel decât la noi, dar dacă ignori aceste aspecte și ai mintea deschisă o să ai o experiență de neuitat.

Pe alocuri Marocul este foarte aglomerat: în piețe desgur!

Nu îți repugnă contactul uman, mai ales în aglomerație: o să te trezești cu femei care insistă să îți ofere un tatuaj cu henna, uneori atingându-te etc.
Intenționezi să faci surf pe tot parcursul anului, în locații apreciate de cei mai mari surferi din lume și la prețuri accesibile în comparație cu alte destinații ca de exemplu Australia.
Ești fan Paccha: distracție la cele mai înalte cote garantat, în Marrakech.
– Îți place să faci baine în ocean.
– Vrei să te plimbi pe straduțele din Clona, în Fes.
– Dorești să bei o cafea în celebra cafenea Rick’s, din Casablanca.

Ghid Vizitare Maroc piata jemaa el fna marrakech
Jemaa el Fna Marrakech
Ghid Vizitare Maroc jemaa el fna seara
Piata Jemaa el Fna noatea

Hammam marocan cu sapun beldi acasă la el 

Te bucuri de cel mai bun tratament corporal:  hammam, ulei de argan, săpun negru de argan, te vei simti ca o sultană sau ca un sultan. În diferite orașe de pe glob se incearcă reproducerea acestei experiențe dar nu este NICI PE DEPARTE LA FEL – numai pentru hammam merita să faci o vizita în Maroc
– Vrei să cumperi covoare, esarfe etc. Toată lumea lui Aladin este aici.
– Excursii in deșert, însoțit de berberi, de 2, 3, 4, 5, 6…. zile. Este sublim, încearcă 2 zile/1 noapte la inceput și întoarce-te pentru mai mult, eu asta o să fac.
– Ai nevoie de o trezire la realitate: o să întâlnești oameni nevoiași care îi mulțumesc divinității și regelui pentru tot ceea ce au, considerându-se norocoși față de alții care nu au nimic: și care zâmbesc, au o înțelepciune și o acceptare a locului lor în lume care dă de gândit
– Iubești uleiul de argan.
– Cel mai bun fresh de portocale!

Poate că Marocul nu este cea mai bună alegere pentru tine dacă:

– În principiu opusul unora spuse la pro. Nu te simți bine decât în locuri foarte curate, nu îți place experiența dintr-o medină în care vânzătorii te ademenesc cu diverse. Uneori foarte insistenți, îți este greu să te conectezi cu oameni din culturi diametral opuse.

– Dacă te deranjează că sunt multe localuri în special cafenele care nu servesc alcool. Acesta poate fi găsit însă în numeroase cluburi, în supermarketuri, în hoteluri, nu în toate riadurile în schimb.

Am auzit povești cu dus la marginea Marrakech-ului în niște locații clandestine pentru a cumpăra bere, nu zic că nu este posibil, poate unii localnici așa fac ca să nu fie văzuți.

Dar CHIAR nu este cazul: sunt prezenți retaileri internaționali, deci exista hypermarketuri. Și supermarketuri care au raioane extinse cu tot ce inseamna alcool, exact ca la noi, pe lângă acestea fiind și alte marketuri locale care furnizează băuturi alcoolice.

Ghid Vizitare Maroc mancare

v tatuaj henna

Ghid Vizitare Maroc marrakech

Nu îți place mâncarea marocană 

– Ești foarte sensibil la mâncare: în acest caz poți să stai în unul dintre hotelurile de top sau să te rezumi la Mc Donalds, KFC etc. Eu am mancat de peste tot, pe strada, medină, restaurante.
– Te simți foarte agresată de priviri și complimente: privirile pot fi și insistente, dacă ești fată ești complimentată frecvent. Dar nu ți se întâmplă nimic, deși poate fi posibil dacă te duci noaptea în anumite zone, singur sau singură. Dar asta este valabil cam peste tot în lume.

În concluzie, Marocul te învață multe despre ce înseamnă diversitatea si toleranța, așa că discută cu oamenii, sunt în mare majoritate extrem de primitori și îți vor împărtăși cu inima deschisă cam orice.

Citește mai multe despre Maroc:

Impresii din Marrakech II: Grădinile Majorelle, Palatul Bahia și Parcul cibernetic

Impresii din Marrakech, I: Riad, Jemaa el-Fna, Medina, tatuaje

Gazelles ajung în Casablanca

6 Gazelles în Maroc. Prima oprire: Fes

Munții Atlas și o noapte în deșert…

Ghid Vizitare Maroc medina marrakech

Ghid Vizitare Maroc medina marrakech 1
In medina din Marrakech
Ghid Vizitare Maroc desert
In desert
Ghid Vizitare Maroc plaja casablanca
Ghid Vizitare Maroc: plaja din Casablanca

Ghid Vizitare Maroc marrakech 1

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

5 thoughts on “Ghid Vizitare Maroc: o țară de poveste sau nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *