Jeep Safari Thassos varful Ypsarion – un peisaj care îți taie respirația

varful Ypsarion

Thassos este o insulă muntoasă, verde, iar în excursia Jeep Safari către vârful Ypsarion am văzut peisaje pe care nu le voi putea uita prea curând, dacă le voi uita vreodată. Desigur, cele mai fermecătoare imagini sunt cele văzute de la înălțimea de 1204 m, dar drumul cu totul a fost fascinant. Atât de aproape și totuși la ani lumină de plajele cu ape de smarald, pentru care este recunoscută insula Thassos.

Nu știu de ce, dar cu greu m-am decis să merg în excursia Jeep Safari. Cumva asociez insulele grecești cu plajele, cu preparatele gastronomice delicioase, cu oameni bonomi și nu cu peisaje muntoase, deși am apreciat drumețiile din insula Corfu. Însă aici este altceva.

Relieful insulei Thassos este spectaculos, stâncile dramatice, totul un pic altfel decât în celelalte insule vizitate. Am remarcat acest lucru și în croazierele în care am fost, sau când m-am apropiat de insulă, pe feribot.

Însă nimic nu avea să mă pregătească pentru frumusețea descoperită alături de echipa minunată a lui Stavros, într-o zi plăcută de început de septembrie, mai exact 5 septembrie 2017, o zi de marți cu trei ceasuri bune de tot. Și uitați cum a fost experiența mea în excursia Jeep Safari, o experiență pe care vă recomand să nu o ratați, nu de alta, dar rar ai prilejul să ajungi într-un loc atât de extraordinar și un pic subevaluat aș zice.

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion – un peisaj care îți taie respirația

Am plecat în călătorie în jurul orei 10 dimineața, din Potos. Am pornit cu 9 jeepuri, unele de patru locuri, unele de 6, am condus și eu o parte din drum un Suzuky Jimny, după care am făcut schimb să mai las și pe altcineva, moment din care m-am ocupat numai de poze și de admirat peisajul. Majoritatea drumului am mers cu un Suzuky Grand Vitara, condus de Thassos – da, mulți bărbați poartă numele personajului mitologic care a descoperit insula.

Prima oprire – mănăstirea Panagouda – Înălțarea Fecioarei

Am ajuns la mănăstirea Panagouda, una dintre mănăstirile grecești care se finanțează numai din donații, neavând magazine de iconițe, mir, suveniruri, produse. Aici nu există nici electricitate, dar este un loc unde vin pentru slujbe locuitori din toată insula dar și din partea continentală a Greciei. Biserica datează din 1814 dacă țin minte bine, am primit multe informații despre istoria locului, despre primul sat Maries și prima bisericuță unde intrau doar câțiva oameni, construită în 1530.

Biserica a putut fi construită în timpul ocupației turcești numai datorită unei permisii speciale, obținută deoarece soția unui Pașă s-a vindecat după ce a băut apă din izvorul mănăstirii. Am aflat multe lucruri despre acest loc, despre locuitorii insulei Thassos și ne-am bucurat de calmul desăvârșit, înainte de a pleca la drum mai departe.

Panagouda Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1
Manastirea Panagouda
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 Panagouda 1
Multe pisici la manastirea Panagouda
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 Panagouda 2
Manastirea Panagouda este o oaza de liniste

A doua oprire: o carieră de marmură

Am ajuns la o carieră de marmură funcțională din inima insulei. Aici am auzit alte istorisiri despre loc, despre lunga istorie a exportului de marmură din insula Thassos și am văzut pe viu cum se aduc blocurile grele de sus de tot până jos. Nici nu vreau să mă gândesc cât combustibil consumă escavatoarele, dar sigur mult. Am urmărit tractorul cu a lăsat blocul de marmură și s-a retras înt-o parte – timp în care am făcut poze lângă el, iar șoferul a intrat în baracă să aducă cisternele cu motorină.

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 cariera marmura
Cariera de marmura
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie masinile
O parte din mașinile cu care am făcut călătoria, mai erau încă trei în partea stângă, inclusiv iubitul meu Jimny roșu
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie cariera marmura 2
Tocmai ce a fost adus un bloc de marmură
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 cariera marmura 3
Ce mai lanțuri!

Spre vârful Ypsarion

Am trecut prin satul Maries și prin peisaje fascinante. Efectiv drumul este încântător. Stâncile terasate arată ca niște adevărate formațiuni, ca ruinele unor fortărețe străvechi. Totul acoperit de molizi, chiparoși, măslini, smochini, pini. Până sus nu am văzut marea deloc, aveam impresia că mă aflu oriunde numai într-o micuță insulă nu.

Când am ajuns aproape de vârf, a apărut din nou marea la orizont și ce priveliște!

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 spre varf
Și drumul este important
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 1
Pe drum

Am ajuns pe cel mai înalt vârf din insula Thassos

De la locul unde ne-au lăsat jeepurile, am mai mers un pic – câteva minute până sus de tot. Aici am văzut muntele Athos, Keramoti cu tot cu spectaculoasa sa plajă Ammoglossa, Kavala și alte piscuri din Grecia continentală.

Iar mai aproape, imaginea superbului sat Panagia și Golden Beach cu Skala Potamia. Încântător peisajul, cred că aș putea sta ore în șir aici, dar și așa am stat suficient pentru a ne bucura de loc.

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 cupola 2
Acest mic deal trebuie urcat pentru a ajunge la capătul lumii .. din Thassos

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 3

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 4
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion: un alt unghi de poveste, spre Kavala
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 5
Se construiește o terasa
varful Ypsarion
eep Safari Thassos varful Ypsarion: cred că aș putea sta ore în șir aici și nu m-aș plictisi nici măcar un pic

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 7

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 8
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 9 athos
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion: privind spre muntele Athos – nu că mai de aproape aș face altceva având în vedere că sexul de care aparțin nu îmi permite să îl și vizitez
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion: o priveliște minunată, cu Golden Beach și Panagia jos și cu Keramoti în zare

Sus pe vârful Ypsarion, o priveliște care merită chiar și efortul de a urca pe jos cei 12 kilometri de la Maries

Cascade, râu uscat și prânz la Maries

Drumul înapoi a fost la fel de fantastic, popasul urmâtor fiind la Maries, unde este un lac artificial care a fost astupat aproape de pietrele aduse de ape la vale, în perioadele ploioase. Cascadele sunt mici micuțe la sfârșit de septembrie, însă tot a fost o mini plimbare frumoasă. Am aflat despre râurile uscate: nu lăsați mașina într-unul atunci când plouă, ele se umplu de apă, toată devârsându-se în mare de altfel.

Prânzul ne-a fost servit în natură, pe platouri de inox: salată, tzatziki, frigărui – souflaki, pâine și suc. Toată lumea s-a săturat, mai ales că a rămas multă mâncare după ce au fost serviți toți, fiind îmbiați în repetate rânduri să mai luăm o frigăruie, salată, tzatziki și tot așa.

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 12
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion: la popasul de prânz
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 13
Aici apa este adâncă de 1,8 metri și unii aleg să înoate
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 15
Jeep Safari Thassos: lacul uscat Maries

Ulterior, ne-am oprit la o degustare de dulcețuri, miere și alte produse locale. Deosebit de apetisante au fost trandafirii cu miere și strugurii cu miere. Am mai gustat dovleac cu miere, nuci verzi cu miere, smochine cu miere și lichioruri.

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 17
Dulcețuri de tot felul, în miere
Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 18
Bunatati thassiene

După oprirea dulce ne-am îndreptat spre casă, fiecare fiind dus la hotelul de unde a fost luat.

Prețul excursiei Jeep Safari

Excursia costă acum (2017) 45 de euro pentru adulți și include masa de prânz și desigur combustibilul.

Cu trupa veselă: s-au plâns că fotografiez tot numai pe ei nu!

Jeep Safari Thassos varful Ypsarion excursie 1 16
Jeep Safari Thassos, trupa veselă: eu, Kiryrl, Thassos, Philip, Katerina și Stavros – de la stânga la dreapta desigur J

Călătorii frumoase!

2 thoughts on “Jeep Safari Thassos varful Ypsarion – un peisaj care îți taie respirația”

Lasă un răspuns