Categories: AsiaHong KongÎn Asia

Aberdeen, Hong Kong, ce a mai rămas din raiul piraților și al contrabandiștilor?

Mulți turiști vin aici pentru a lua masa la unul dintre giganticele restaurante plutitoare, precum Jumbo Kingdom – cel mai cunoscut, un adevărat colos. Pentru a ajunge la el sunt curse gratuite cu feribotul de pe cheiul din Aberdeen.


Am ajuns cu feribotul din Lamma, precum povesteam ieri și încă de la început am fost fermecată de frumusețea portului. Mi s-a părut că viața aici este ca pe vremuri, cu năvoade, oale, găleți. Încă sunt oamenii ai mărilor, care locuiesc pe ape, dar puțini, majoritatea s-au mutat în blocurile turn care au invadat zona.

M-am plimbat în sus și în jos pe chei, nu eram chiar îmbrăcată să mă duc la restaurant mai ales că toată ziua fusesem pe drumuri. Am privit mult portul, bărcile, viața de aici, deși nu prea mai aduce cu vremurile de început, când locul era un sătuc de pescari, raiul piraților și al contrabandiștilor. Asta înainte de venirea englezilor.

Aberdeen este un oraș /satelit/cartier la sudul insulei Hong Kong, faimos pentru restaurantele care servesc fructele de mare și alte specialități marine și pentru port.

Cum am mâncat scoici fără să plătesc…. și fără intenție!

După chei am luat-o înspre oraș unde la fel m-am plimbat, am contemplat, m-am relaxat în centrul vechi, mâncat diferite delicatese locale, la un moment dat chiar am ajuns într-un loc unde erau numai localncii și totul în chineză, nimeni nu știa o iotă engleză, m-am tot uitat în farfuriile oamenilor și mă agitam pe acolo, încercam să văd cum aș putea comanda și eu ceva și la un moment dat un grup de la o masă m-am poftit zgomotos, râzând, mi-au dat din tot ce aveau…. foarte bun 🙂 și ne-am luat la revedere.

Nici nu au făcut poze cu mine! Erau sigur pescari sau muncitori din port care se bucurau de o masă de seară și o bere cu prietenii, la sfârșit de zi de muncă, probabil istovitoare.

În Asia multă lume mănâncă afară, nu ține de condiție socială sau bani, este incredibil de ieftin – pentru ei, în locurile date. La fel cu a găti acasă aproape, plus că a găti solicită mult timp.

Foarte simpatici oamenii întâlniți în zone din acestea, cei cu care am stat la masă au vorbit cu mine și eu cu ei din păcate nu ne-am înțeles, dar am râs mult. Ce păcat că se întunecă atât de repede, ai senzația că este târziu și că trebuie să te îndrepți spre casă, dar când ajungi în centru abia atunci distracția începe, pentru că este devreme, 8 seara, nu 11 noaptea cum ai putea avea impresia.

La chioscul acesta am luat (cu bani) creveti: foarte foarte buni

Aici am mancat scoici, extrem de bune!

Deoarece ”la țară” în Hong Kong este la doar 15-30 de minute de centrul aglomerat și cosmopolit, după o vreme am luat autobuzul 70 până Centru, de acolo mers pe chei și luat feribotul care traversează portul Victoria, v-am tot povestit despre el, este mijlocul meu preferat de locomoție în HK, mai ales seara, pentru a admira luminile orașului din ambele părți.

M-a relaxat foarte tare Aberdeen, deși oamenii se uitau curioși la mine, zâmbitori de altfel, se întrebau probabil ce caut pe acolo, dar ce să îi faci, dacă am avut timp să bântui… prin zonele astea mi-a plăcut cel mai mult, mult mai mult decât la unele ”obiective”.

Citește mai multe articole pe această temă:

Hong Kong la sud de zgârie nori: un contrast izbitor

Lamma de Hong Kong, o insulă-suburbie de viitor

Tărâmul contrastelor într-un paradis citadin #HongKong #Instagram

TOP 10 lucruri de făcut în Hong Kong într-o zi

Chungking Mansions, Hong Kong, locul unde poliția nu intră, că nu are loc de turiști

A treia oară-i cu noroc, cum am ajuns ÎN FINAL la Vârful Victoria Hong Kong

Repulse Bay, Hong Kong, plaja paradisiacă modernă, cu reprezentanţă Ferrari şi Zgârie Nori

Duminica centrul Hong Kong-ului este ocupat de dădace – o imagine care m-a luat total prin surprindere

Shek O: pomul lăudat, un tărâm de vis…. foarte populat în weekend

Cheung Chau – micuţa insulă halteră, un refugiu din aglomeraţia Hong Kong-ului

Cheung Chau, mica insulă halteră – o privire

Hollywood Road: Hong Kong-ul tradiţional la puterea Man Mo

Hong Kong 2 prin Centru, după ora 19:00 corporatiştii iau cu asalt străzile

Hong Kong: prima zi, primele impresii

Aberdeen, Hong Kong, ce a mai rămas din raiul piraților și al contrabandiștilor?

În feribot din Centrul spre Kowloon: eram foarte odihnită, deși toată ziua umblasem pe coclauri

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago