Marsa Matruh Egipt

Marsa Matruh paradisul egiptean de la malul Mării Mediterane

Egipt Marsa Matruh

Vara, egiptenii iau calea nordului. Nordului Egiptului. Anul acesta m-am alăturat și eu lor. Rar mă impresionează un loc dar nici nu îmi trecea prin cap că pot găsi așa ceva în Egipt. Plaje sublime, cu nisip alb și apă turcoaz, bărcuțe ca în arhipelagurile exotice, o feerie. Noroc că am ajuns în Egipt singură și am discutat cu oamenii prin autobuze. Așa am aflat de Marsa Matruh și cum nu aveam planurile bătute în cuie, am ajuns și aici în acest circuit solo. Un mini sejur de vis, am stat trei nopți.

Ce are nordul Egiptului și Marsa Matruh atât de special? Cele mai frumoase plaje pe care ți le poți imagina. Și asta nu datorită photoshop-ului, light room-ului sau al altor efecte și unghiuri de fotografiere inspirate. Nu, plajele din partea aceasta a Egiptului sunt efectiv nesfârșite, cu cel mai fin nisip posibil, alb și o apă turcoaz de vis.

Sunt la fel ca plajele pe care le admiri în fotografiile din Caraibe, sau Seychelles, sau Zanzibar. Însă cu formațiuni spectaculoase, o atmosferă locală specifică Egiptului în afara resorturilor, istorie, kebab bun de tot, fructe delicioase, gălăgie dar și oameni foarte, foarte ospitalieri.

Marsa Matruh paradisul egiptean de la malul Mării Mediterane

Marsa Matruh plaje 2

Am ajuns în Marsa Matruh pentru că… era luna iunie. Am suportat 41 de grade în Cairo, 39 în Dahab, unde am făcut cursurile de scufundări PADI Advanced Open Waters. Nu doream să știu cum era sudul Egiptului la cele 44, 46, 47 de grade care erau în Luxor și Aswan. Chiar nu. Am aflat că egiptenii merg spre nord, în Marsa Matruh, sau alte locuri de pe această coastă și am văzut că acolo sunt… 31, 33, maxim 35 de grade, minunat! Suna bine, iar când am văzut pozele, am zis că locul acesta nu poate fi adevărat, trebuia să îl văd cu ochii mei.

Marsa Matruh era acum ceva timp un mic orășel unde locuiau mai mult beduini. Acum aici vin mulți turiști egipteni, dar și străini, care se cazează în special în resorturile de lângă oraș. Doar turiștii individuali stau efectiv în oraș, deoarece au mai multă libertate de mișcare. Sunt multe mijloace de transport și ajungi imediat pe jos la restaurante, în piețe. Orașul fiind destul de mic, ești aproape de orice.

Marsa Matruh este pentru tine dacă îți plac:

Marsa Matruh plaje 3

Marsa Matruh Egipt 1 5

Plajele idilice, nesfârșite. Sunt multe, care se întind pe zeci de kilometri în jurul orașului.

Plajele publice aglomerate, frecventate de localnici. Sunt însă mai multe plaje private, dar și plaje pustii, chiar și în oraș.

Locurile tradiționale, mâncarea bună de tot, foarte ieftină.

Te pasionează istoria.

Visezi la o vacanță într-un loc exotic, cu plaje mirifice, într-un resort izolat, de unde poți face tot felul de excursii de o zi organizate.

Îți place să călătorești independent: ai o mulțime de posibilități de petrecere a timpului dacă stai în oraș efectiv.

Atracții Marsa Matruh

Marsa Matruh plaje 4
Plaja Ageeba Marsa Matruh, în top cele mai frumoase plaje din Egipt

Marsa Matruh Egipt 1 8

Marsa Matruh hotel 2

Plajele! Marea! Revin la plaje mai jos în articol, deoarece necesită un paragraf separat. Sunt multe!

Ruinele Templului Regelui, Templul lui Ramses al II-lea, secolul 12 ÎC – trebuie să vă spun că nimeni din zonă nu știe (încă) unde este acest templu. Se pare că există, dar unde este nu se știe. Nicăieri până în acest moment nu apare clar informația care să permită localizarea acestuia. Am văzut pe unele siteuri că era indicat templul pe goggle maps, dar nu este nimic acolo, dacă urmezi efectiv traseul. Din păcate. Poate la următoarea vizită îl dibui. Am vorbit cu localnicii, sunt câțiva care chiar îl caută de ceva timp, că mai întreabă turiștii, dar este posibil să fie mai departe de oraș, chiar undeva în deșert.

Orașul scufundat a lui Cezar, palatul scufundat al Cleopatrei – dacă doriți să faceți scufundări, dar siturile încă nu sunt bine puse la punct, curățate zonele, nu sunt multe centre de scufundări, dacă vă pasionează trebuie să vă interesați bine înainte.

Rămășițe ale șantierului naval unde era adăpostită flota Ptolemeilor.

Capela Coptă, construită în perioada coptă timpurie, grota lui Erwin Rommel, Feldmareșal al Germaniei naziste. Unul dintre cei mai buni conducători de trupe din cel de-al doilea război mondial, comandantul trupelor germane din Africa. Locul unde acesta își trasa planurile de război a devenit azi un Muzeu Militar. De altfel, este și o plajă care îi poartă numele, Muzeul fiind în zona plajei.

Transport spre Marsa Matruh

Din Alexandria am călătorit în Marsa Matruh cu un autocar al companiei West and Middle Delta Bus Company. Cursa costă 80 de LE (sub 5 dolari). Sunt 224 de kilometri, iar drumul durează 4,30-5 ore, cu tot cu opriri. Însă este frumos: odată ce ieși din Alexandria, vezi marea aproape tot timpul. Și deșertul și orașe tradiționale. Este frumos, frumos de tot! Există și un aeroport modern în Marsa Matruh, sunt și zboruri charter din Marea Britanie, Italia etc.

Sunt autocare și din Cairo, atât ale companiei West and Middle Delta Bus Company, cât și Go Bus. Însă Go Bus are mai puține curse pe zi. Este și un aeroport și.. puteți ajunge cu un vaporaș chiar din Marea Roșie.

Transport în Marsa Matruh

Marsa Matruh barca
Pe o bărcuță taxi

Sunt multe microbuze și autobuze locale, unele care fac transferul din centrul orașului până la punctele principale de atracție, ca de exemplu plaja Rommel, Ageeba, plaja Cleopatrei etc. Acestea au prețuri infime, sub 0,20 dolari americani cursa. Sunt și bărcuțe taxi, care pentru 5 LE (0, 30 USD) fac transferul între plaja din centrul orașului Marsa Matruh în plaje mai izolate. Totodată, sunt taxiuri, iar prețurile sunt foarte mici.

De la terminalul de autobuz am luat un taxi până la hotel, a costat numai 30 de LE, adică 1 dolar jumătate. Asta pentru că eram turistă, localnicii plătesc 20. Norocul meu că mi-a spus cineva: să nu dai mai mult de 20! Dorea șofetul meu să îi dau mai mult, i-am spus ok, 30, restul de la 20 e bacșiș. A zâmbit. Dar a fost și foarte corect: nu aveam schimbat, a căutat, mi-a dat restul așa cum agreasem, a fost foarte respectuos și m-a dus direct la hotel, cunoștea bine zona.

În Marsa Matruh nu există UBER; Careem, sau alt ridesharing (deocamdată, cred că se pregătesc să intre și în această zonă, am văzut promoteri cu tricouri inscripționate cu UBER, probabil acum sunt în căutare de șoferi) dar oricum, după mai multe experiențe prin Egipt, am ajuns la concluzia că prefer taxiurile, am scris aici concret despre fiecare opțiune:

Egipt: Taxi, UBER sau Careem, care este cea mai bună alegere?

Cazare Marsa Matruh

Marsa Matruh Egipt vedere
Vedere de pe terasă
Marsa Matruh hotel
Pachet de bun venit: cafele, ceauri
Marsa Matruh hotel 4
Camera mea single
Marsa Matruh hotel 3
Mic dejun pentru o persoană la Adriatica Hotel!

M-am cazat la un hotel superb, efectiv superb, Adriatica Hotel Marsa Matruh! . Mă refer la raportul calitate/preț și la atmosferă, la ce oferă pentru clasificarea sa, la cum m-am simțit aici. O afacere de familie, cu cei mai prietenoși oameni posibili. Camerele sunt destul de spațioase, nu uriașe, desigur, dar au baie în cameră, terasă, apă caldă mereu, sunt curate și mai ales WiFi-ul merge excelent și în camere și peste tot!

Cu un rating uriaș, de 9.2 Singurii oameni care dau note mai micuțe (8 și ceva) sunt cei care nu iau în considerare că hotelul este și cel mai ieftin din regiune. Adică comentarii de genul ”apa nu curgea foarte repede la duș” sunt date de cei care așteaptă condiții de 5 stele plus. Nu se poate la 3 stele! Dar sunt foarte mulți care au dat hotelului nota 10, la fel ca și mine!

comentariu booking
Hotel Adriatica

Hotelul este alegerea perfectă pentru călătorii independenți

Adriatica este mai bună alegere dacă vizitezi Marsa Matruh independent și vrei să stai la hotel, nu la o pensiune. Pe lângă faptul că internetul este excelent, proprietarul vorbește foarte bine limba engleză. Mai mult, este tot timpul acolo și vă va ajuta cu organizarea sejurului. Și nu, nu doar dacă doriți taxi privat o zi întreagă, ci și dacă doriți să aflați informații despre transportul public, despre orice. A fost ca și cum am avut la pachet și un agent de turism personal, pentru a afla cam tot ce pot face și mai ales cum, în regiune.

Dacă doriți însă un resort fabulos, vă recomand Jaz Almaza Bay, de cinci stele, sau alte opțiuni, sunt sute de opțiuni în Marsa Matruh.

Sunt și alte localități superbe în regiune, precum micul sat idilic Sidi Abd El-Rahman. Aici sunt multe hoteluri frecventate cu precădere de turiști străini. Resortul Al Alamein este absolut minunat. La fel Marina El Alamein (nu îți vine să crezi că acesta este Egiptul) și toată zona. Sunt multe locuri frumoase de explorat pe coasta mediteraneană a Egiptului.

Marsa Matruh – un oraș în dezvoltare

Marsa Matruh Egipt 1 3
Plaja Rommel, cu vedere la oraș

Marsa Matruh era un mic sat de pescari. S-a dezvoltat ca oraș portual în timpul lui Alexandru cel Mare, care a numit orașul Amunia și ulterior în timpul romanilor. Cu toate acestea, nu era o destinație de vacanță căutată, însă în ultimele decenii ușor, ușor, a crescut în importanță. Azi sunt multe hoteluri, atât în oraș propriu zis cât și în afara lui. Sunt câteva resorturi absolut uimitoare pe coasta Mării Mediterane egiptene, care este denumită și Caraibele Egiptului. Nu mă dau în vânt după aceste comparații, mai ales că nisipul alb și apa turcoaz nu aparține vreunei regiuni anume din lume, sunt multe locuri fantastice unde le poți regăsi.

Aici cadrul natural este și el minunat, cu Marele Deșert aproape, oaze spectaculoase, ruine antice. Fără vegetația abundentă din alte regiuni ale lumii, dar cu cele mai bune smochine și curmale pe care le-am gustat vreodată. Și cu mulți palmieri.

Centrul orașului este micuț, dar plin de magazine, supermarketuri, bazaruri, cafenele, restaurante de tot felul. Mâncarea este delicioasă, totul este bun, proaspăt și neașteptat de ieftin. În rest este o mare faleză, curată, nouă, plaja mirifică și nesfârșită.

Alcool și comportament într-un oraș conservator

Marsa Matruh plaje
La hotelul Belle Vue,  berea costă 70 le, adică trei dolari și un pic, dar la terasă

Marsa Matruh este un oraș tradițional, așa că nu se bea alcool în public. Și nici măcar nu există un magazin care vinde alcool, așa cum sunt multe în alte părți ale Egiptului. Alcoolul se găsește numai la resorturi. Așa că dacă ajungeți aici luați cu voi băuturi alcoolice, dacă doriți și consumați pe terasa hotelului. Sau faceți un cocktail de acasă, puneți într-un termos sau în sticla de suc un pic de tărie. Faceți ”Cuba Libre” la pachet, dacă chiar doriți să beți alcool pe plaje.

Oricum, în public nu beți alcool fățiș, nu este permis. Posibil ca în viitor să apară mai multe baruri și restaurante care servesc alcool, dar până atunci, se recomandă discreția. Nu are nimeni nimic împotrivă ca cineva să bea alcool, dar nu să o facă în public acolo unde nu este voie. Belle Vue este singurul care este situat chiar în localitate. Restul, așa cum am spus, pe alte plaje superbe din afara orașului.

Îmbrăcămine lejeră

Marsa Matruh Egipt 1 24
M-am împrietenit pe o plajă publică cu o doamnă, acoperită desigur și nu am putut să mă dezbrac în costum de baie, am făcut baie îmbrăcată cât am stat cu ea, nu a fost rău deloc, dimpotrivă!

Se recomandă peste tot să se poarte îmbrăcăminte mai modestă (a se citi nu cu umeri, genunchi la vedere). Însă nu am avut nicio problemă în niciun fel. M-am acoperit în general, dar am observat că oricum nu există nicio diferență în nivelul atenției primite, indiferent cum am fost îmbrăcată. Însă nimeni nu a fost agresiv.

Mai ales beduinii, sunt foarte respectuoși aici. Nici nu se uită la tine, cel puțin nu se holbează fățiș, se uită cu coada ochiului, din curiozitate. Dar alții mai strigă după tine, te salută, trimit bezele. Și cam atât. Însă într-o zi am fost mai cu capsa pusă și am pus muzică rock în căști, m-am plimbat cântând ”TNT””Enter Sandman” etc. Efectiv de atunci nu a mai zis nimeni pâs. Ori s-or fi prins că m-au enervat, ori au zis că sunt într-o doagă și au compasiune față de oamenii cu probleme , îi lasă în pace. Cu siguranță după prima zi în care m-am plimbat prin oraș, mă știau toți sau aproape toți localnicii.

Este interzis să se abordeze femeile musulmane, de către turiști bărbați. Din fericire lucrul acesta nu se aplică în cazul turistelor, așa că am vorbit cu multe doamne. Sunt foarte curioase, simpatice, deschise.

Există în Marsa Matruh și un cinema în aer liber, dar prea multe posibilități de divertisment nu. Dar pe înserat, după o zi întreagă de umblat de colo-colo, nu vrei decât să iei cina și să te relaxezi, să te pregătești pentru o nouă zi, o nouă provocare.

Plajele din Marsa Matruh

Marsa Matruh Egipt 1 22
Faleza din Marsa Matruh

Orașul Marsa Matruh este construit în jurul unui golf mirific, așa că marea este mereu liniștită aici. Și de-a lungul coastei sunt nenumărate plaje, care se întind pe zeci de kilometri, cele mai renumite din stațiune fiind  Rommel și Plaja îndrăgostiților. Se ajunge la plajele acestea cu mașina, sau cu barca de pe plaja din centrul orașului. Nu costă decât 5 LE pe sens.

Acestea sunt plaje publice, dar există și plaje private, la hoteluri sau chiar un club, unde accesul nu costă decât 100 LE. Am mers la plajele din oraș singură, pe jos și cu bărcuța la Plaja Îndrăgostiților.

Plaje publice în oraș: numai anumite regiuni sunt pline ochi, restul sunt libere, numai plajă și mare!

Marsa Matruh Egipt
Nu îți dă nimeni în cap nici dacă faci plajă în costum de baie pe plajele publice, dar ai parte de mult prea multă atenție și multă lume îți face poze!

Marsa Matruh plaje 3

Marsa Matruh Egipt 1 9

Marsa Matruh Egipt 1 9

Marsa Matruh plaje 6

Marsa Matruh Egipt 1 21

Marsa Matruh plaje 7
Plajă privată în oraș

Plajele din Marsa Matruh, în top cele mai frumoase plaje din Egipt

Însă cele mai spectaculoase plaje sunt în afara orașului: Plaja Cleopatrei, Plaja Ageeba și nenumărate plaje pustii, unde ești numai tu și marea.

La plajele faimoase puteți ajunge cu micobuzele locale, sau cu taxiul. Prețurile sunt mici, dacă aveți mult timp puteți merge în fiecare zi în alt loc. Dacă însă stați la un resort cu plajă, sau chiar în oraș, așa cum am stat eu și aveți practic plaja la doi pași, puteți să vedeți mai multe plaje într-o zi, să închiriați un taxi.

Luați un taxi o zi întreagă, să explorați regiunea!

Cea mai bună decizie a fost atunci când am ales să iau un taxi o zi întreagă: am vizitat cele mai frumoase plaje din afara orașului și un canion minunat. Șoferul nu știa engleză, decât un pic, dar când ne poticneam îl suna pe Emad, proprietarul hotelului unde am stat și care a intermediat călătoria și ne descurcam.

Șoferul de taxi, un beduin, mi-a făcut poze, a stat mereu cu mine. Cât am fost însoțită de el nu a strigat nimeni nimic după mine, nu mi-a trimis nimeni bezele și pupicei prin aer, a fost foarte frumos! Avantajul pe care îl ai atunci când mergi pe mâna cuiva de încredere este că vei fi în siguranță.

Pe cont propriu cu autobuzele locale nu reușeam să văd toate locurile văzute pentru că am ajuns în regiuni unde nu erau stații și oricum, nu ar fi fost atât de confortabil. Se pot lua taxiurile numai pe un sens, sunt chiar mai ieftine, dar dacă stă cineva după tine toată ziua, normal că este mai scump.

Ba șoferul meu mi-a dfăcut și un cadou: am mers să vedem apusul de soare într-un loc superb și nu a dorit să îmi mai ia bani! Pentru toată distracția nu am plătit decât 300 de LE, ceea ce înseamnă 19 dolari. Foarte puțin pentru o zi în care am și făcut o drumeție prin deșert să vedem un canion, iar dacă eram două, trei persoane, era chiar infim. El dorea să mă ducă și în oaza Siwa, a doua zi, dar era cam scump pentru mine, fiind singură. Altă dată poate aș lua această soluție, dacă împart costurile, sau dacă am un buget mai mare.

Plaja Cleopatrei Marsa Matruh

Marsa Matruh Egipt 1 25
În grota Cleopatrei Marsa Matruh

Marsa Matruh Egipt 1 7

Plaja Ageeba Marsa Matruh

Marsa Matruh plaje 5

Plaje pustii în jurul orașului Marsa Matruh:

Marsa Matruh plaje 1

Marsa Matruh plaje 8

Canion în deșert, în imediata apropiere a orașului

Marsa Matruh Egipt 1 4
Ghidul meu, totodată și șofer

Marsa Matruh Egipt 1 3

Marsa Matruh Egipt 1

Marsa Matruh Egipt 1 1

Marsa Matruh Egipt 1 2

Marsa Matruh Egipt 1 6

La înserat, în oraș

Marsa Matruh Egipt 1 23

Marsa Matruh Egipt 1 4
Șoferul meu, se schimbase și el, am avut o pauză de trei ore între plimbări, am mers și într-un sat beduin, dar mult prea turistic, făcut cam kitch, cu multe animale împăiate.

Deci m-am descurcat singură în Marsa Matruh, de altfel în tot circuitul egiptean, este cu mult mai ușor să călătorești aici decât ai putea crede. Este altceva, mai ales pe cont propriu, dar dacă vă plac aventurile, merită să încercați. O fată hotărâtă se descurcă oriunde!

Alte articole despre călătoria solo în Egipt:

Impresii Egipt singură: siguranta, ponturi utile

Vizitează Piramidele singur si independent

Dahab: TOP 12 atracții și mini ghid

Top 15 obiective turistice Alexandria Egipt și impresii de călătorie

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.