baie intr-o piscina naturala cu rechini 9

Să ne ascultăm instinctul, în călătorii și nu numai

Motivație Utile

Am făcut multe lucruri considerate periculoase și riscante în călătorii. Mai ales pentru o fată care călătorește singură. Atâta timp cât mi-am urmat instinctul, a fost totul extraordinar, indiferent de destinație. Și de câte belele au pățit alții în locurile respective. Desigur, am încurajat și mereu încurajez să se respecte legea. Și să te documentezi, inclusiv despre statistici, să știi ce te poate aștepta într-un loc, mai ales când te duci singur.

Îmi iau măsuri de prevedere, da, dar nu las ca anumite preconcepții să îmi schimbe planurile. Pentru că de multe ori imaginea pe care o avem despre unele experiențe sau locuri este deformată în raport cu realitatea.

Din instinct, care de multe ori mă îndemna să fac lucruri împotriva rațiunii, împotriva a ceea ce îmi spuneau toți cei din jurul meu, am luat cele mai bune decizii din viață. Legate de ce apartament să cumpăr, de cum am plecat din multinațională, așa cum am dorit deși mi se spunea că este imposibil și multe altele. Așa am avut rezultate fantastice și o ascensiune rapidă în corporate, că am dat sfaturi (ca PR) împotriva a ceea ce spuneau alții, sau dicta evidența, mișcări riscante și a iești fenomenal. Am avut noroc și cu CEO care au luat seama la sfatul meu, probabil că și instinctul lor funcționa bine de au ajuns unde au ajuns. Nu mă îndoiesc.

Să separăm instinctul de alte emoții

Și nu mă îndoiesc de instinct. Acum, trebuie să învățăm să separăm instinctul de tentație, de frica indusă de ceilalți, sau de ”gura lumii’ și de alte emoții care nu sunt ale noastre.

Sunt o persoană foarte norocoasă. Dar am pierdut și mult atunci când nu am avut încredere în mine. Am rămas uneori cu sentimentul ”paradis pierdut” atunci când am spus nu unei oportunități minunate. Pe hârtie, dar instinctul îmi spunea altceva. Acum știu că nu există oportunitate de vis atunci când simțim că nu este în regulă. Ceva ce nu știm se va întâmpla și nu vor ieși lucrurile așa cum le creează plăsmuirea imaginației noastre, bazată pe ceea ce vedem la televizor, la alții etc.

Am mers singură cu microbuzul sute de kilometri prin zone unde eram nu doar singurul turist, ci singura femeie în microbuz. Da, aproape de granița Egiptului cu Libia, într-o oază izolată. Am mers singură în parcuri naționale izolate, m-am și pierdut prin pădure, că nu m-am uitat după semne. Am mers fără ghizi și independent noaptea cu lanterna pe vulcani prin Indonezia. Am umblat noaptea singură pe străzi pustii, neluminate, considerate periculoase prin Bangkok, sau Bali (unde este cea mai mare criminalitate din Indonezia, mai ales în zona Kuta). Nu am pățit absolut nimic rău.

Atunci am făcut numai cum am simțit. Simțeam să nu o iau pe o anume stradă, ci dincolo, unde teoretic nu trebuia să trec, pe acolo o luam. Și a fost totul superb. Ei bine, atunci când nu am făcut ce îmi spunea instinctul și m-am luat după alții, a ieșit ceva prost. Nu de tot prost, vă spuneam că sunt norocoasă, nu a fost cu urmări, dar cu neplăceri și un pic stres.

Nu renunțați să faceți ceva de frică. Dar nici nu faceți, că au făcut alții și a fost bine. Duceți-vă unde vă spune inima și învățați să aveți încredere în voi

Nu mă pot opri să nu mă gândesc oare câți oameni care au fost victime într-un anume atentat, sau accident. nu au simțit că nu trebuie să meargă într-un loc. Dar au făcut-o. Că este o ofertă bună, că merg atâția alții. Că este ieftin. Că este frumos. Că ”trebuie” văzut locul respectiv. Și câte și mai câte alte lucruri. Dar ei simțeau o strângere de inimă.

Și au spus: nu, sunt eu ”nașpa”, uite câți fac asta și este totul extraordinar. Da, poate fi, sau nu. Alții care renunță să facă lucruri către care îi trage tare inima, că au auzit la TV că a fost nu știu ce într-un loc. Și vrea în altă parte, cam îndoit. Păi să citească statistic cum stau cele două locuri înainte de a alege fără date, pe bază de impresii. De multe ori, iepurele ”periculos” sare de unde nu te aștepți.

Cunoașteți senzația aceea de liniște, când vă gândiți la ceva? Și da, uneori simțim puternic impulsul de a face acel ceva. Și după, apar fricile. Induse de ce am auzit. Și parcă ne paralizează temerile, am trăit asta. Era să nu mai plec în multe locuri necunoscute, sau să nu fac multe. Se întâmplă mai ales când cei din jur îți alimentează temerile.

Trebuie să învățăm să distingem între stop-ul pe care îl pune instinctul nostru unei experiențe, sau teamă, frică, panică. Sunt diferite. Și cu timpul, putem învăța să distingem instant. La început, ne trebuie un pic de analiză pe fiecare caz în parte, să despicăm un pic firul în patru, să ne dăm seama de ce simțim așa, este ceea ce simțim sau frica? 

Practica este totul. Încrederea în noi se clădește pas cu pas

Dacă sunteți noi în descoperirea vocii interioare, este bine să exersați. Să nu faceți lucruri periculoase înainte de a fii stăpâni pe voi. Am discutat cu multe călătoare solo, din diferite părți ale lumii. Mi-au confirmat că faptul că au călătorit singure, le-a dezvoltat mult instinctul. Însă nu este rău să facem ”baby steps” și să merge, din aproape în aproape. Pentru că una este entuziasmul, tentația și alta instinctul.

De aceea atunci când călătoresc, sau când mă documentez asupra unei destinații, citesc diferite păreri. Diferite articole. Și după, iau decizia prin filtrul personal. Adică dacă ceva mă ”trage” cu putere, înseamnă că este de bine. Dacă ceva mă tentează pentru că arată frumos, alții spun că a fost superb, este cool sau mai știu eu ce, dar eu am o reținere (atenție, nu frică) spun pas.

Și bineînțeles, dacă este foc undeva, sau anumite inconveniente, schimbi planul. Nu despre asta este vorba. Am susținut mereu că trebuie să fim informați și să luăm deciziile cu datele pe masă, că trăim aici, nu în alt plan. Nu susțin că trebuie să nu ținem cont de date, ci doar să nu lăsăm preconcepții induse, să ne conducă. Când merg într-un loc verific ratele criminalității, care sunt cele mai frecvente probleme ale călătorilor etc. Nu îmi formez părerile pe baza a ce am auzit de la televizor. Așa, după ureche. Statistic și citind impresiile altora. Și după citind statisticile, sunt foarte importante.

Suntem oameni, facem greșeli, este normal. Însă trebuie să trecem peste

Când am greșit? Eu am simțit să iau avionul între Tbilisi și Yerevan, dar am luat microbuzul că așa ”se face”. Am greșit. Doream să ajung la muntele Ijen dintr-un alt terminal, sau cu trenul. Nu, m-am luat după alții și am avut o mini răfuială cu mafia autobuzelor din Probolinggo. Și tot așa. Dacă nu mă iau după inima mea, o dau în bară. Mereu.

Am fost dezbrăcată și controlată degeaba, la intrarea în Georgia: cel mai umilitor moment din viața mea de călător

Evitati terminalul de autobuz Probolinggo din Java: este de groaza

Și nu, nu sunt ”fulg de nea” că mă supără unele lucruri. Avem dreptul să fim supărați. Nu trebuie să ne reprimăm emoțiile. Am început de ceva timp să mă satur de pozitivitatea asta toxică când este prea cu forța. O să scriu poate la un moment dat și despre asta. Este mai sănătos să ne recunoaștem, trăim emoțiile. Pentru a trece cu adevărat mai departe. De fiecare dată am văzut partea bună în fiecare situație.

Am recunoscut că am greșit că nu mi-am ascultat instinctul. Dar supărarea vine din faptul că a fost nedrept, că am perceput ca un abuz. Logic că am făcut eu cu mâna mea belele mari, dar le-am făcut eu. Este altceva. Eu mie. Când ești nedreptățit este tristețea. În cazul controlului de la vama georgiană, a fost ca un viol. Când ceva este făcut fără consimțământul tău, când nu este alegerea ta, percepi lucrul acesta ca un atac, ca un viol. Bașca faptul că erai nevinovat.

Care este treaba cu ”instinctul” acesta?

Ei bine, se instinctul poate explica (aproape) și științific. Cum? Păi, se știe că nu ne folosim decât o mică parte din creier în mod conștient. Se vehiculează că 10%, alții spun că ar fi mai mult. Indubitabil, cea mai mare parte a ființei noastre funcționează subconștient. Atunci când ne reprimăm emoții, traume și nevoi la modul conștient ajungem să ne auto-sabotăm. Aici intervine psihologia și importanța de a ne identifica emoțiile, pentru a ne vindeca.

În plan fizic, funcționăm tot datorită memoriei pe care nu o percepem conștient. Adică, organismul nostru produce zeci de milioane de celule în fiecare minut. Iar când suntem răniți, suplimentează. Corpul se regenerează constant. Inima bate fără să îi ”ordonăm” lucrul acesta conștient. La fel fiecare organ, își face treaba, fără să percepem lucrul acesta la modul conștient.

Aproape tot ce se întâmplă în organism, funcționarea lui, este controlată de subconștient. De aceea un corp din care a ieșit sufletul nu mai funcționează deloc. Știți că savanții au demonstrat că atunci când corpul trece în neființă se ”ușurează”, că există suflet, vuiau știrile cum câțiva ani. Știm totodată că atunci când unii oameni ajung în moarte clinică, sufletul fiind tot acolo, dar nu conștient, corpul continuă să funcționeze, să producă celule etc.

Și atunci de ce este atât de greu de crezut că subconștientul nostru are și alte informații pe care nu le cunoaștem în plan conștient? Și că dacă alegem să îi dăm crezare, va fi mai bine pentru noi?

Concluzii:

Este bine să învățăm să ne ascultăm instinctul. Desigur, cu măsuri de precauție, inspirându-ne de la experiența celorlalți, dar adaptată la noi. Atâta timp cât un loc ne cheamă și suntem în limitele noastre de confort, călătoria nu trebuie să devină stresantă.

Nici să facem lucruri numai pentru că alții le fac și uite ce fericiți sunt. În general, nu doar în călătorii. Alergăm după ce ni se prezintă că dacă vom avea/fi vom fi fericiți. Și de multe ori cei după care ne luăm nu sunt nici ei fericiți. Și când obținem lucrurile respective, dacă nu sunt pentru noi, tot nu suntem fericiți. Deși pe hârtie totul este roz, frumos. Deja știm lucrurile acestea, aparență versus esență, sau realitate.

Trebuie să facem orice pentru fericirea noastră. Dar să ne căutăm fericirea personală, nu tot ceea ce este bun pentru cineva este bun pentru toată lumea. Nu avem aceleași nevoi. Nu există un model universal valabil pentru cum să îți trăiești viața pentru a fi fericit. Sunt sute, mii, milione de moduri. Și nu există mod ”corect” sau ideal de a călători.

Călătorim pentru noi, pentru plăcerea și experiența noastră, nu pentru aprobarea nimănui. Să avem mai multă încredere în noi, zic. Acesta este misterul ”instinctului” suntem noi de fapt, dar de multe ori nu ne ascultăm, din cauza tuturor programărilor numite educație, gura lumii, este mai bine să, etc.

Călătorii frumoase!

petra iordania

2 thoughts on “Să ne ascultăm instinctul, în călătorii și nu numai

  1. Experientele grele ne ajuta sa devenim mai puternici.
    Eu am frică de înălțime, dar nu ezit niciodată să urc în turnuri înalte… și e frică dinaia pe bune, cu amețeli și genunchi care tremură 🙁

    1. Anumite frici care ne sunt întipărite adânc, de care nu putem scăpa sunt acolo cu un motiv. Nu știu ce anume aduce aceste simțăminte, dar teorii sunt multe. De exemplu, că într-o viață anterioară am avut această experiență. Cine știe dacă este sau nu adevărat? Dar putem lucra să depășim anumite temeri. Până la un punct. Și oricum, primul pas este să le recunoaștem, să nu ne forțăm peste limită. Ci să facem pași mici, dar siguri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.