Betania dincolo de Iordan 13

Am vizitat adevăratul loc al Botezului lui Isus Hristos: Betania dincolo de Iordan

Iordania

Am fost de câteva ori deja aici: Betania dincolo de Iordan este locul recunoscut acum de toată lumea ca fiind adevăratul loc al Botezului lui Isus Hristos. Situl arheologic a fost inaugurat în anul 2000, în prezența Papei Ioan Paul al II-lea, al Regelui Abdulah al II-lea al Iordaniei, al Reginei Rania și al Prințului Ghazi bin Muhammad, Sfătuitorul Regelui pentru afaceri legate de Religie și Cultură.

Între timp situl a fost vizitat și de către Papa Benedict XVI de către Papa Francisc și a fost recunoscut atât de UNESCO cât și de către Israel ca fiind adevăratul loc al Botezului. Însă până aici nu a fost un drum ușor. Cum s-a ajuns să fie descoperit acest loc, ce stă mărturie a faptului că acesta este adevăratul loc al Botezului, fiind ulterior recunoscut de către toată lumea și ce vei vedea și simți aici, în articolul de față.

Am vizitat adevăratul loc al Botezului lui Isus Hristos: Betania dincolo de Iordan

Betania dincolo de Iordan este unul dintre locurile din Iorania în care mă simt cel mai bine. Nu vă pot spune câtă pace și câtă liniște este aici, cât de simplu este totul. Am vizitat și Israelul, la locul botezului (nu locul unde efectiv a fost botezat Isus Hristos, ci pe râul Iordan, considerat de mulți că tot este loc de botez). Am văzut deci locul din ambele părți.

În acest moment în tot situl Betania dincolo de Iordan,sau ”Al-Maghtas” în denumirea locală (Botezul în traducere) nu găsești niciun magazin, niciun chioșc, nimic. Doar verdeață, flori, biserica ortodoxă Ioan Botezătorul, multe alte biserici în construcție și câteva vestiare unde te poți schimba. Și toalete. Pentru care nu se plătește nicio taxă.

În rest, la intrarea în sit este un mic magazin de unde se pot cumpăra cămăși pentru botez și alte obiecte bisericești și două mici chioșcuri, de unde puteți lua cafea, ceai, suc, apă, dar tot înainte de a intra în sit.

Betania dincolo de Iordan 14

Betania dincolo de Iordan – în moștenirea UNESCO din 2015

Situl este atât de simplu deoarece este inclus în UNESCO din anul 2015 ca sit antic și este protejat de legile ”Jordan Valley Authority” și de alte legi. Nu este voie să se distrugă, să se altereze, prin dezvoltarea turistică mai ales, care pot pune în pericol natura și specificul acestui loc. Nu se poate construi nicio clădire nouă, în afară de cele dedicate exclusiv protejării vestigiilor arheologice.

Locul botezului lui Isus Hristos este descris ca o zonă verde, sălbatică, de-a lungul râului Iordan. De aceea este esențial a se păstra acest loc Sfânt așa cum era. Tot ce s-a construit aici a fost cu materiale simple, naturale, cu lemn, fiind folosite tehnoligii simple, locale, pentru zonele dedicate vizitatorilor.

Ce stă mărturie a faptuui că aici este locul Botezului?

Patru lucruri:

1. Biblia: 

În Biblie scrie că oamenii călătoreau de la Ierusalim și Yahuda și din țările de lângă Iordania actuală pentru a fi botezați de către Ioan Botezătorul.

Isus a ajuns la Betania după Iordan la vârsta de 30 de ani. A stat aici trei zile, timp în care s-a rugat la Dumnezeu și a adunat primii discipoli: Simon, Petru, Andrei, Filip și Nathaniel.

”Isus a părăsit Nazaretul și a mers la Scythopolis (orașul Beit Șe’an, Israel) și a petrecut noapte în apropierea orașului Pella (Iordania). În a doua zi a călătoriei a traversat pe partea de est a râului Iordan și a ajuns la Betania după Iordan și s-a dus la Ioan să fie botezat de al în râu și a stat la rând alături de păcătoși pocăiți. Ion l-a recunoscut pe Isus datorită unei revelații a Spiritului Sfânt și a încercat să în descurajeze spunându-i: ”Eu am nevoie să fiu bitezat de tine și tu vii la mine?” Dar Isus i-a răspuns: ”Lasă să fie așa acum, că așa este potrivit, ca noi să împlinim toată neprihănirea” (Matei 3:14-15).

În timpul botezului, Duhul lui Dumnezeu a coborât ca un porumbel asupra lui Iisus, și s-a auzit vocea lui Dumnezeu. Este a doua oară când s-au deschis cerurile în zona Betaniei, prima fiind când Sfântul Ilie s-a ridicat la cer, tot aici.

Ion Botezătorul a confirmat Botezul lui Isus ” Aceste lucruri au avut loc în Betania după Iodan, unde Ion boteza” (Ion 1:28).

2. Descrierile pelerinilor

Sunt foarte multe mențiuni ale celor care veneau aici în pelerinaj, până în secolul 12 timpuriu (ultimele mențiuni sunt din 1185, din pelerinajul lui Joannes Phocas). Ei sunt un fel de GPS al vremurilor noastre: descriau drumul clar: după locul x, la atâta distanță de y. Descrierile pelerinilor coincid cu locul ”Betania dincolo de Iordan”.

Totodată, corespund locurile excavate aici, bisericile, grotele, canalele, tunelurile. Am citit un studiu în care se descrie amănunțit ce anume a fost excavat în zonă, nu toate sunt în circuitul turistic. Totodată sunt amintite toate menționările pelerinilor, ale călugărilor și a pustnicilor care au vizitat sau au stat în această zonă.

3. Harta din Madaba

Harta de la biserica Sfântul Gheorghe, sau Biserica Hărții din Madaba. Această hartă, un mozaic pe podeaua bisericii, care datează din secolul 6, arăta tot Pământul Sfânt cum era în perioada respectivă. Datorită acestei hărți s-a descoperit și Cardo din Ierusalim, dar și Betania dincolo de Iordan. Am vizitat și Biserica Hărții, este impresionant mozaicul, revin cu un articol.

4. Săpăturile arheologice

Pornind de la descrierile pelerinilor și corelate cu harta din Madaba, în anul 1996-1997 au fost efectuate săpăturile în zona aceasta, la câția kilometri de Marea Moartă. Față de descrierile pelerinilor, s-a luat în calcul cât a scăzut Marea Moartă în timul acesta de ani și s-a excavat la 1 kilometru mai mult de țărm, față de descrieri. Se știe că nivelul Marii Moarte scade acum cu 0,5-1 metru pe an, iar de-a lungul timpului s-a modificat mult.

Toată zona era minată, fiind zonă militară, de război, escavările a trebuit să fie făcute cu foarte multă prudență.

Ceramica, monedele, obiectele de piatră și rămășițele arhitecturale găsite confirmă faptul că situl a fost folosit la începutul secolului I d.Hr., în timpul lui Isus și al lui Ioan.

Clădirea romană din secolul al III-lea, decorată cu mozaicuri, se crede a fi o „sala de rugăciune” creștină timpurie – probabil că cea mai veche clădire pentru această utilizare specifică a fost identificată oriunde în lume.

Descrierile pelerinilor din secolele 4-12 menționează existența unor scări până la apă și piloni care protejau bisericile de inundațiile ocazionale. Excavările au descoperit scările, pilonii și ruinele a cinci biserici, construite una peste alta. Acestea au fost distruse de inundații și de cutremure, dar ruinele demonstrează că primii creștini credeau că aici este locul Botezului. În jurul sitului sunt multe biserici construite în grote.

Betania dincolo de Iordan este unul dintre cele cinci locuri de pelerinaj creștin din Iordania, alături de Muntele Nebo, Mukawir, Dealul lui Ilie, Elias și Anjara

Am vizitat adevăratul loc al Botezului lui Isus Hristos: Betania dincolo de Iordan

Betania dincolo de Iordan este un sit ca o oază situat la nouă kilometri de marea Moartă, pe malul estic al râului Iordan. La sfârșitul articolului am scris despre detaliile organizatorice ale vizitei la Betenia dincolo de Iordan.

După ce intrați în sit, pe un traseu de 2 kilometri pe care îl faaceți pe jos, veți vedea întâi râul Iordan, cu nivelul apei foarte scăzut (în ultimii 20 de ani a scăzut mult nivelul râului), după râul Iordan secat, după Locul Botezului, după bisericile construite una peste alta, iar după ce mai mergeți încă puțin veți vedea Biserica Sf. Ioan Botezătorul și veți ajunge la râul Iordan iar, dar acolo unde puteți intra în apă. Vizavi este Israelul, ca câțiva metri.

Deci Situl arheologic Betania dincolo de Iordan constă în regiunile principale:

Dealul lui Ilie- Betania dincolo de Iordan

Dealul lui Ilie (Tell Al-Kharrar, sau Jabal Mar-Elias) – locul unde Sfântul Ilie s-a ridicat la cer, într-o căruță de foc. Se crede că Sfântul Ioan Botezătorul este Ilie reîntors, de aceea alegând acest loc pentru Botez. Isus Hristos a spus despre Sfântul Ioan Botezătorul că este „Ilie care trebuia să vină”. Unii interpretează că de fapt Ioan Botezătorul boteza cu harul și puterea lui Ilie.

Râul Iordan:

Betania dincolo de Iordan 20

Betania dincolo de Iordan 19

Locul Botezului

Locul Botezului arată chiar ca un sit arheologic, pentru că nu mai este apă aici. Vizitând situl Betania dincolo de Iordan, veți vedea de câteva ori râul Iordan, care este șerpuitor. Avea mai multe brațe, iar cel care alimenta locul Botezului este secat acum – îl veți vedea. Deci un afluent al râului Iordan alimenta locul unde boteza Ioan Botezătorul.

Din descrieri se menționează scări de marmură care coborau până la piscine, patru piloni de piatră, o mică capelă, unde și-a lăsat Isus Hristos hainele. Toate acestea se văd aici, descrise exact. Mai mult, sunt rămășițele câtorva biserici, construite una peste alta, cu scări care duc până la locul botezului, deoarece primii creștini credeau că acesta este locul Botezului. În trecut, râul Iordan fiind mult mai bogat în apă, inunda bisericile acestea când erau ploi și creștea nivelul mult. Azi a secat.

Betania dincolo de Iordan 13

Betania dincolo de Iordan 7

Betania dincolo de Iordan 6

Betania dincolo de Iordan 8

Betania dincolo de Iordan 9

Betania dincolo de Iordan 10

Betania dincolo de Iordan 11
Ilustrare din mozaiculd e la Madaba
Betania dincolo de Iordan 12
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea, la inaugurarea sitului în 2000
Betania dincolo de Iordan 18
Locul Botezului: hiar la poalele capelei mici, se văd cei patru piloni reprezentați și în harta de la Madaba
Betania dincolo de Iordan 4
Mai multe biserici au fost construite, una peste alta

Betania dincolo de Iordan 5

Zona unde este biserica Sfântul Ioan Botezătorul, lângă râu

Aici sunt câteva vestigii din perioada romană și bizantină, biserici, capele, o mănăstire și grote care au fost folosite de către pustnici și piscine în care era realizat Botezul. Multe generații de călugări, pustnici, pelerini și preoți au vizitat acest loc și au lăsat mărturie diferite scrieri.

Toate Bisericile au dorit să construiască aici un lăcaș, așa că Regele Adulah al II-lea le-a acordat pământ tuturor, așa că în acest moment se contruiesc Biserici ruse, copte, ortodoxe, catolice etc. Există chiar și o Moschee, deoarece acest loc este loc de pelerinaj și pentru musulmani. Dacă nu știți, Isus este menționat în Coran și musulmanii cred în întoarcerea sa. Însă ei cred că Isus este un profet, la fel ca și Mohamed, nu Fiul Domnului. Dar cred în existența lui, la fel ca și în cea a Fecioarei Maria, care are dedicat un întreg capitol în Coran.

Betania dincolo de Iordan 21

Betania dincolo de Iordan 16
Biserica ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul

Râul Iordan, unde se poate intra în apă, al granița cu Israelul

Betania dincolo de Iordan 15
Betania dincolo de Iordan 3

Betania dincolo de Iordan
Nu mi-am făcut poze mie decât o dată, în acest moment
Betania dincolo de Iordan 1
Botez pe partea israeliană: este print creen pe telefon de la un Insta Story, nu am făcut poze pereu, dar pun multe Insta Sotiruri

Betania dincolo de Iordan 2

Isus și Fecioara Maria în Coran

Betania dincolo de Iordan este în Iordania, o țară musulmană. Cu toate acestea, se fac eforturi mari pentru a păstra Locul Botezului cât mai pur, pentru a-i păstra specificul, pentru a nu fi alterat de comerț. Numai biletul de intrare se plătește, iar banii sunt folosiți pentru întreținerea sitului. De ce atâta grijă? Datorită respectului și a credinței în Dumnezeu. Musulmanii cred în existența lui Isus, cred că se va întoarce și poartă un respect deosebit pentru Fecioara Maria. Așa că am găsit acest prilej pentru a vă povesti mai mult despre Coran.

Coran: Fecioara Maria a fost aleasă de Allah-Dumnezeu desupra tuturor femeilor

Coranul are 114 ”surahs”, capitole, dar doar unul este numit după o femeie: Fecioara Maria. Capitolul 19 se numește “Surat Maryam”.

”Maria, mama lui Isus” este menționată de 17 ori în Coran, fiind considerată cea dintâi dintre toate femeile. A fost aleasă de Dumnezeu dintre toate femeile. Este menționată în capitolele referitoare la Mecca (19,21 și 23) și la cele referitoare la Medina (3,4,5,66), pe lângă capitolul care îi poartă numele. Sunt mai multe menționări ale Fecioarei Maria în Coran decât în Noul testament. 

Despre ce menționări este vorba? În principal despre toate aspectele legate de Nașterea și viața lui Isus. Nașterea lui Isus este foarte importantă în Islam, fiind unul dintre miracolele lui Dumnezeu. În Coran este specificat că nașterea i-a fost anunțată Fecioarei de către Arhanghelul Gabriel (n.r. Arhanghelul care i-a dictat Profetului Mohamed Coranul). Totodată, este specificat că ea va rămâne pură, chiar dacă poartă în pântece un copil.

Deși în Islam sunt onorate multe femei, mulți consideră că Fecioara Maria este cea mai sfântă femeie din toate timpurile. Majoritatea musulmanilor o consideră une dintre cele mai cinstite femei care au trăit vreodată, iar o parte o văd ca pe o femeie profet. De aceea, multe femei musulmane vizitează lăcașele sfinte creștine dedicate Fecioarei Maria. Și alte locuri de pelerinaj, unde se presupune că a pășit Fecioara. 

Cu ce lucruri nu sunt de acord musulmanii în ceea ce îl privește pe Isus Hristos?

1. Musulmanii consideră că Isus este penultimul profet, precursorul lui Mohamed. El a menționat profetul care îi va urma, Ahmad. Deci musulmanii nu cred în divinitatea lui Isus, nu cred că este Fiul lui Dumnezeu, ci un profet. Dar asta nu înseamnă puțin: Mohamed este tot un profet, profetul lor. Isus a fost profetul care a avut o misiune, Mohamed alta, dar ambii sunt Profeții aceluiași Dumnezeu. Așa este considerat în Islam.

2. Totodată, musulmanii nu cred în Crucificarea, Moartea și Reînvierea lui Isus. Ei cred că Dumnezeu l-a salvat pe Isus, că acesta nu a murit fizic, ci că Dumnezeu l-a ridicat la ceruri.

În Coran este specificat faptul că dacă nașterea neobișnuită a lui Isus îl face divin, atunci și Adam merită mai multă divinitate, pentru că în timp ce Isus a avut un părinte, Adam nu a avut niciunul. Dacă Adam nu este divin, atunci nici Isus nu este divin, dar amândoi sunt umili servitori ai Domnului.

Și cu acestea am încheiat mica pauză de religie.

Cine administrează Betania dincolo de Iordan?

”Baptism Site Commission” este un comitet care se ocupă de adminsitrarea sitului Betania dincolo de Iordan, comitet numit de către HM Regele Iordaniei, Abdullah II bin al-Hussein și prezidat de HRH Prințul Ghazi bin Muhammad, verișor primar al Regelui. HRH este Sfâtuitorul Regelui pentru Afaceri Religioase și Culturale (pro bono) și Trimis Personal al Regelui, efectuează vizite oficiale în numele Regelui Abdullah al II-lea. Acesta a servit și ca Regent în absența Regelui din țară.

Prințul Ghazi bin Muhammad este profesor de filozofie și pasionat de Religie, publicând și cărți. Pregătirea sa îl recomandă pentru înalta poziție pe care o ocupă: a absolvit Magna cum Laude Universitatea Princeton din SUA, în Literatură Comparată, dar a făcut și studii Postuniversitare la Cambridge (Limbi Moderne și Medievale și Literatură (teza sa fiind intitulată ”Ce înseamnă să te îndrăgostești?”) și la Universitatea Al-Azhar University, din Egipt. Deci o persoană mai mult decât pregătită pentru poziția pe care o ocupă, nu-i așa?

Dacă atunci când vizitați situl vă întrebați cine este arabul cu eșarfă Hașemită de lângă Rege, Regină și Papă să știți că este Prințul Ghazi – veți vedea la fața locului mozaicuri care ilustrează vizita. Și să știți că doar un ghid iordanian a știut să îmi spună asta, restul răspundeau că cineva apropiat, unul mi-a spus că este un unchi al regelui iar altul că este din gardă. Dacă mergeți acolo chiar faceți acest exercițiu să vedeți ce răspuns mai vine?

Detalii organizatorice

Orarul de iarnă: 1 noiembrie – 1 aprilie: 8:30 – 16:00, cu ultima intrare la ora 15:00

Orarul de vară: 2 aprilie – 31 octombrie 6:00 – 18:00 cu ultima intrare la ora 17:00.

În timpul ramadanului programul este mai scurt!

Preț intrare:

12 dinari pentru noi, iordanienii plătesc 3 dinari iar arabi din alte țări din Liga Arabă 5 dinari.

Intrarea nu este inclusă în Jordan Pass, dar puteți avea o reducere de 33%, adică să plătiți numai 8 dinari de persoană pentru Betania dincolo de Iordan dacă în momentul în care cumpărați Jordan Pass cumpărați și biletul la Betania:

Jordan Pass – viză gratuită în Iordania și 40 de obiective turistice incluse

Oricum, trebuie să treceți pe la Centrul pentru Vizitatori, pentru a intra în sit.

Grupurile organizate pot intra cu autocarul cu care au venit, desigur contra unei taxe, însă numai grupurile care au ghid local, organizate, nu orice grup. De la intrarea pentru vizitatori până la locul efectiv de unde se merge pe jos este o distanță care se parcurge numai organizat, pentru că este zonă militară.

Dacă ați venit independent, trebuie să lăsați mașina în parcare și să vă suiți în shuttle-urile de la Centrul pentru Vizitatori, care merg aproape din jumătate în jumătate de oră. Vă lasă la locul de intrare în sit.

Cât veți merge pe jos în Betania? Aproximativ 2 kilometri. Poți intra în râul Iordan oricum, dar decent să fie. Fie că vrei să ai o cămașă pentru botez sau nu, aici nimeni nu te va obliga să cumperi cămașă dacă vrei să intri în râu. Dar este bine să ai un costum de baie și deasupra ceva decent: un caftan, o cămașă mai lungă. Și bărbații, nu este ștrand aici.

Atenție: nu fotografiați militarii, sub nicio formă.

Citește și:

Revelion Iordania la Hotelul Movenpick Aqaba: o petrecere de cinci stele strălucitoare

Hoteluri Aqaba: Mövenpick, un resort cu plajă privată, piscine și o grădină superbă în mijlocul orașului

Zbor Ryanair Bucuresti Amman Iordania: la ce să vă așteptați 

Impresii Iordania: informații de călătorie #minighid

Alcoolul în Iordania: ponturi, prețuri, de unde cumperi

TOP 14 atracții Aqaba Iordania și mini ghid

Traseu Iordania trei zile: ce poți vizita într-un weekend prelungit în Regatul Hașemit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *